Surat An-Nisaa' 4:104

 


Bismillahi Rahman Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

104. Nu slăbiți urmărirea oamenilor [necredincioşi], chiar dacă suferiți, căci ei suferă la fel cum suferiți voi, dar voi nădăjduiți de la Allah ceea ce ei nu nădăjduiesc! Şi Allah este Atoateştiutor [şi] Înțelept ['Alim, Hakim].

Acest verset a fost pogorât în același context ca și versetele anterioare,  cu ocazia bătăliei Al-Ahzab (Bătălia Tranșeelor), când toate triburile din Peninsula Arabică s-au adunat cu scopul de a ataca Medina și de a-i omorî pe musulmani și pe profetul Muhammed . Din această alianță făcea parte și tribul Quraiș, care se dovedise prea slab pentru a-i învinge pe musulmani în bătălia de la Badr, așa că au folosit această ocazie sperând să-și răscumpere onoarea.  

Pentru a stabili planul de apărare, profetul Muhammed  a alcătuit un consiliu format din conducătorii militari printre care se afla și persanul Salman Al-Farisi (Allah să fie mulțumit de el!). Salman a venit cu propunerea de a se săpa șanțuri în jurul Medinei, propunere ce a fost acceptată de profetul Muhammed -  Salman a spus: “O, Mesager al lui Allah! Când am fost asediați în Persia, săpam șanțuri ca să ne apărăm." A fost într-adevăr un plan înțelept și fără precedent.

Musulmanii s-au baricadat pe muntele Sila, iar șanțul avea rolul unei bariere între ei și triburile cotropitoare. Așa cum am spus și în lecția anterioară, când au năvălit în Medina, dusșmanii islamului  au fost luați prin surprindere de șanțul larg săpat în jurul orașului , astfel că li s-a părut un obstacol de netrecut și au asediat Medina. Nu a durat mai mult de o lună și dușmanii au renunțat la luptă,  retrăgându-se la casele lor, astfel neînregistrându-se nicio pierdere umană în rândul musulmanilor.

Nu slăbiți urmărirea oamenilor [necredincioşi], - după ce necredincioșii s-au retras, profetul Muhammed a trimis iscoade pentru a verifica dacă retragerea este reală sau este doar o strategie de a-i păcăli pe musulmani. Acest lucru ne învață că un musulman trebuie să fie tot timpul cu un pas înaintea diferitelor situații ce ar putea apărea în viața sa.

Allah Preaînaltul spune în acest verset: ”voi nădăjduiți de la Allah ceea ce ei nu nădăjduiesc”. Ne întrebăm: Care este acel lucru la care un nemusulman nu speră, însă un musulman speră întotdeauna?

În bătălia Al-Ahzab, musulmanii au ieșit să-și apere religia, teritoriul, credința, pe profetul Muhammed , dar care a fost motivul pentru care ceilalți au vrut să cucerească Medina și să-i extermine pe musulmani și să împiedice instituirea sistemului de viață islamic?

Musulmanii doreau răsplata și mulțumirea lui Allah Preaînaltul.

Câți oameni nu fac fapte bune, fie că sunt sau nu musulmani! Ceea ce delimitează foarte clar faptele oamenilor este intenția: unii doresc doar răsplata și mulțumirea lui Allah Preaînaltul, pe când alții împlinesc acele fapte bune pentru a primi laude sau a obține diferite câștiguri lumești.

Exemplu: Hadis (Trei categorii de oameni cu care se va încinge focul în Iad). ¹

________________

¹vezi hadisul  3:104 aici

Şi Allah este Atoateştiutor [şi] Înțelept ['Alim, Hakim]. – așa cum ne-am obișnuit, mesajul de final al  versetelor coranice este întotdeauna unul profund și puternic. Allah are 99 de nume și El Preaînaltul știe cel mai bine intenția fiecăruia.²

Uneori vedem un lucru sau un anumit comportament și imediat credem că acea persoană face lucuri  haram (interzise), însă dacă am cunoaște circumstanțele, nu am judeca atât de rapid persoana respectivă.

Exemplu: carnea de porc. ³

Exemplu: povestea omului care mergea în fiecare seară într-o casă în care locuiau persoanele care preacurvesc, iar dimineața mergea la o cârciumă de unde cumpăra mereu alcool.*

Uneori, unele lucruri pe care le vedem par a fi lucruri rele, dar în profunzimea lor doar Allah subhanahu wa taala le cunoaște.

Din punct de vedere islamic înțelepciunea înseamnă a pune fiecare lucru, vorbă sau faptă la locul potrivit, în timpul potrivit.

_____________

²Alim și Hakim – vezi 49:8 aici
 ³vezi 3:142 aici
 *citește povestea aici


Exegeza Coranului 
Profesor Demirel Gemaledin

 

Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou 

Comentarii