Bismillahir Rahmanir Rahim!
Toată
lauda i se cuvine lui Allah Subhanahu wa Ta'ala, Cel fără de egal și fără de
asociați, Domnul tuturor lumilor. Numai pe El Îl adorăm și numai la El căutăm
ajutor. Mărturisim că nu există altă divinitate în afară de Allah și că
Muhammed ﷺ este robul și Trimisul Său - pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, asupra familiei sale și asupra tuturor
celor care urmează calea sa până în Ziua de Apoi.
Viziunea
asupra existenței
Suntem
musulmani pentru că viziunea islamică asupra lumii ne oferă răspunsurile
fundamentale: ea ne spune cine suntem, cine ne-a creat și care este scopul
nostru. Islamul ne explică de ce va trebui să părăsim într-o zi această viață
și ne oferă certitudinea necesară despre Ziua de Apoi. Suntem musulmani pentru
că știm pe cine adorăm; ne cunoaștem Creatorul, Domnul și Stăpânul.
Claritatea
credinței (Aqidah)
Suntem
musulmani pentru că avem o credință ușoară, care rezonează cu firea și
naturalețea noastră umană (fitrah). Este un crez clar, fără ambiguități. Când
islamul spune că Allah este Unic, nu are părtași, nu are egali și nu are
familie, credința noastră este clară: de aceea suntem musulmani.
Unicitatea
Coranului și universalitatea islamului
Suntem
musulmani pentru că avem o Carte, Coranul, păstrată încă din timpul profetului
Muhammed ﷺ. Această Carte cuprinde principii și
valori universale care nu se regăsesc în alte civilizații. Este un mesaj
adresat întregii omeniri, chemând la unitate: „O, voi oameni! Adorați-L pe
Domnul vostru, Care v-a creat pe voi și pe cei dinaintea voastră” (Coran, 2:21). Indiferent de nație, cel care mărturisește că nu există altă divinitate
în afară de Allah devine egal cu cel născut în islam; nu mai există nicio
diferență între aceștia.
Înțelepciunea
actelor de adorare
Suntem
musulmani pentru că în islam există ritualuri care sunt numai spre beneficiul
nostru: rugăciunea, postul lunii Ramadan, Hajj-ul la Mecca și zakat-ul. Toate
acestea sunt legiferate de Creatorul nostru, iar El știe cel mai bine de ce
avem nevoie noi, ca oameni.
Continuitatea
revelației și a profeției
Suntem
musulmani pentru că noi credem în Coran ca fiind confirmarea și corectarea
revelațiilor anterioare. Îl urmăm pe ultimul Trimis (ﷺ)
al lui Allah ﷻ, care a spus despre
ceilalți profeți și trimiși: „Profeții sunt frați... și eu sunt cel mai în
măsură să fiu aproape de Iisus, fiul Mariei, în această lume și în Lumea de
Apoi”. El a venit cu același mesaj și a încheiat șirul mesagerilor.
A fi musulman înseamnă a accepta toate cărțile divine și toți profeții trimiși
înainte de profetul Muhammed ﷺ.
Islamul
ca mod de viață complet
Suntem
musulmani pentru că această religie – islam - ne spune cum să ne comportăm cu
Domnul nostru, cu părinții, cu vecinii și cu semenii noștri. Islamul nu este
doar un crez, ci un mod de viață complet care ne arată cum să trăim în această
lume.
Îndemn
către comunitate
Stimați
musulmani, trebuie să trecem de la etapa în care suntem musulmani doar prin
naștere, la etapa în care suntem convinși de calea noastră. Numai atunci când
știm cu adevărat de ce suntem musulmani, vom simți o responsabilitate mai mare
față de religia lui Allah subhanahu wa ta'ala.
Profesor Engin Kerim
Comentarii
Trimiteți un comentariu