Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
104. Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept [ma’ruf] şi să oprească de la ceea ce este nedrept [munkar]! Aceştia sunt cei care izbândesc.
Acest verset
este unul dintre cele mai deosebite și frumoase versete din Sfântul Coran. În
el, Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre câteva aspecte esențiale care
trebuie să definească comportamentul unei comunități și ne oferă metodele prin
care putem înțelege cum trebuie împlinit binele.
Astfel, în
primele cuvinte ni se spune: „Să se facă din voi o comunitate”. În limba
arabă, „wa” înseamnă „și”, iar litera „lam” din fața
verbului „a face” reprezintă imperativul. Aceasta indică o
poruncă, ceea ce înseamnă că este obligatoriu să existe oameni care să cheme la
bine. Savanții au explicat că, atât timp cât acest „lam” însoțește un
verb la modul imperativ, el exprimă o obligație fermă.
Termenul „minqum”
(dintre voi) are două sensuri în limba arabă, iar pe baza lor au existat
diferite moduri de a înțelege versetul:
Prima opinie: Unii consideră
că „minqum” se referă doar la o parte dintre membrii unei comunități mari. Prin
urmare, dacă aceștia îndeplinesc porunca de „dawah” (chemarea la islam),
obligația cade de pe umerii restului comunității. Aceasta reprezintă o
obligație colectivă („fard kifaya”), similară cu rugăciunea de înmormântare sau
spălarea defunctului.
A doua opinie: Alți savanți
consideră că sensul lui „minqum” vizează întreaga comunitate. În acest caz,
porunca devine o obligație individuală („fard ayn”), la fel ca rugăciunea
zilnică sau postul.
A treia opinie: Această
viziune le îmbină pe primele două. Întreaga comunitate are datoria de a îndemna
oamenii către bine, însă, în interiorul ei, trebuie să existe și persoane
specializate în dawah.
„Khair” – Ce
este binele?
Oare Allah
subhanahu wa taala se referă la îndemnul către binele lumesc sau la cel din
Ziua de Apoi? Acest îndemn vizează ambele aspecte. Când întâlnim termenul
„al-khair” în Sfântul Coran, se are în vedere în primul rând binele din această
viață pământească împlinit de dragul lui Allah Preaînaltul. Prin acest bine se
sădește, de fapt, răsplata pentru Ziua de Apoi.
Profetul
Muhammed ﷺ ne-a arătat, prin felul său de a fi, ce
înseamnă cu adevărat binele. Binele reprezintă orice lucru împlinit cu scopul
de a obține răsplata și mulțumirea lui Allah subhanahu wa taala. Chiar și un
simplu zâmbet oferit celor din jur este considerat o formă de caritate, așa cum
se menționează în hadis: „Zâmbetul oferit fratelui
tău în credință este caritate (sadaqa).”
Conform acestui
verset, adevăratul „khair” pe care Allah subhanahu wa taala îl dorește
de la noi este să le arătăm oamenilor ce înseamnă islamul. În ziua de astăzi,
sunt foarte puțini cei care îi îndeamnă pe ceilalți către bine și la fel de
puțini sunt cei care ajung să îl practice. Când privim la viața profetului
Muhammed ﷺ, vedem cum el însuși se oferea să
împlinească acest bine și îi îndemna și pe ceilalți să o facă.
Nu este
suficient să spunem: „Elhamdulillah, suntem musulmani!”. Nu este destul să ne
rezumăm doar la rugăciuni sau la post, deoarece aceste aspecte sunt prea
personale pentru a ne lăuda cu ele (de altfel, acest lucru nici nu este
permis). Ceea ce ar trebui să se oglindească în credința noastră și să radieze
din întreaga noastră ființă este comportamentul, faptele și vorbele noastre.
Numeroase versete din Sfântul Coran subliniază importanța faptelor înaintea
vorbelor, întrebând: „De ce voi spuneți și nu faceți?”. Acest reproș îi
vizează pe cei care doar arată către bine, dar nu îl împlinesc.
Cum credeți că
a ajuns Coranul la noi sau cum s-a răspândit islamul pe întreg mapamondul? Nu
prin sabie și nu prin constrângere, ci prin bunul comportament. Coranul a ajuns
la noi din generație în generație, la fel ca și recitarea lui în limba arabă.
Oare nu datorită comportamentului și a modului practic în care Profetul ﷺ, companionii săi (Allah să fie mulțumit de
ei) și urmașii lor au trăit, ați învățat voi astăzi să citiți Coranul, deși nu
ați cunoscut islamul mai înainte?
Prin urmare,
așa cum am primit acest Coran, islamul, relatările sale și punerea lui în
practică, tot așa trebuie să îmbrăcăm aceste „haine” ale credinței în
totalitate. Nu trebuie să luăm din islam doar ceea ce ne convine sau ne place,
decupându-l pe bucăți. De exemplu, postul trebuie dedicat doar lui Allah
subhanahu wa taala, cu o intenție sinceră, iar rugăciunea trebuie împlinită
strict pentru a-L mulțumi pe Allah Preaînaltul. Orice faptă, oricât ar fi de sacră,
prin care omul intenționează altceva decât a se apropia de Dumnezeu, își pierde
valoarea și nu este acceptată de Allah subhanahu wa taala.
Am exemplificat
acest lucru în lecțiile anterioare printr-un hadis în care profetul Muhammed ﷺ ne vorbește despre cele trei categorii de
oameni cu care se va încinge focul Iadului: martirul care moare pe calea lui
Dumnezeu, savantul care îi învață pe oameni și filantropul care își împarte
averea.
· Martirul este adus în fața lui Allah și întrebat: „Ce ai făcut pentru Mine?”. El răspunde: „Mi-am dat sufletul pentru Tine!”. Însă Allah îi va spune: „Minți! Ai făcut acest lucru doar pentru a se spune despre tine că ești martir”.
· La fel este chemat și savantul, care afirmă: „I-am învățat pe oameni religie și i-am învățat să se roage de dragul Tău”. Dar Allah îi spune: „Minți! Ai făcut toate acestea doar ca să se spună că ești un șeih, că ești savant și pentru a fi lăudat”.
·
Pe filantrop îl întreabă același lucru, iar
acesta răspunde: „Tot ce am câștigat am dat pe calea lui Allah”. Dar Allah îi răspunde:
„Minți! Ai făcut toate acestea doar pentru a fi lăudat că ești darnic și că oferi
sadaqa”.
Intenția
curată, împreună cu respectarea Tradiției profetului Muhammed ﷺ, vor face întotdeauna ca faptele noastre să fie acceptate de
Allah Preaînaltul. Acesta este binele, iar chemarea către el reprezintă o
obligație pentru întreaga comunitate.
De asemenea,
este necesar să avem specialiști în tefsir, hadis, medicină, matematică și în
orice domeniu care conduce către progres și bine. Lucrurile făcute la suprafață
nu sunt agreate. Un exemplu este rugăciunea împlinită în grabă, doar pentru a
fi bifată, fără ca omul să fie cu adevărat prezent în ea. Profetul ﷺ spunea: „La
câți dintre cei care se roagă, rugăciunea nu se ridică deasupra capului nici
măcar cât o palmă, sau câți dintre cei care țin post nu se aleg decât cu setea
și foamea, fără a primi nicio răsplată!”
Aceasta se
întâmplă deoarece intenția lor nu este îndreptată exclusiv către mulțumirea lui
Allah, lipsindu-le conștientizarea. Rugăciunea este primită doar în măsura în
care este conștientizată.
Culmea binelui
este să le arăți oamenilor credința prin fapte și vorbe, în timp ce cel mai mic
bine este să îndepărtezi un pericol din calea lor, așa cum se menționează în
culegerile Bukhari și Muslim: „Îndepărtarea unui
obstacol de pe un drum public este caritate.”
Mulți oameni au
pretenția să le fie recunoscute faptele bune de către cei din jur, lăudându-se
cu ceea ce au dăruit, iar acest orgoliu duce la anularea acelor recompense.
Oare nu le-au făcut ei pentru Allah subhanahu wa taala? Nu este suficient
faptul că El Preaînaltul le cunoaște cu certitudine?
În continuarea
versetului, Allah Preaînaltul ne spune: „să poruncească ceea ce este drept
[ma’ruf] şi să oprească de la ceea ce este nedrept [munkar]!”.
Oare porunci
binele și a opri de la rău nu înseamnă tot acel îndemn despre care am vorbit în
prima parte a versetului? Atunci, de ce
a repetat Allah subhanahu wa taala această poruncă? În limba arabă există o
figură de stil numită „prezentarea generalului” urmată de „sublinierea
specificului”.
Un exemplu clar
în acest sens găsim în Coran, unde Allah subhanahu wa taala spune:
„Împliniţi cu
sârguinţă Rugăciunile, cu osebire Rugăciunea de la mijloc!”
Allah
Preaînaltul ne prezintă mai întâi aspectul general – grija față de toate
rugăciunile –, după care scoate în evidență, în mod deosebit, rugăciunea de la
mijloc. Prin urmare, când textul sacru prezintă generalul și apoi subliniază
încă o dată o parte din el, se evidențiază importanța crucială a acelei fapte,
indicându-se totodată minimul care trebuie îndeplinit.
Poate vă
întrebați: „Dacă Allah subhanahu wa taala îmi poruncește să fac bine, de
unde ar trebui să încep sau ce fel de bine să împlinesc?”. Răspunsul vine
imediat în textul versetului: să oprim oamenii de la ceea ce este rău și
nedrept.
Profetul ﷺ spunea că stâlpii islamului sunt în număr
de opt: cei cinci pe care îi cunoaștem cu toții, la care se adaugă „îndemnul
către bine, oprirea oamenilor de la rău și depunerea de efort pe calea lui
Allah”. Acest hadis autentic scoate în evidență importanța ghidării
semenilor. A-i îndemna pe oameni către bine face parte din latura profund
socială a islamului. Aceasta nu este o religie egoistă, pe care să o practici
de unul singur. Din moment ce Allah Preaînaltul ne poruncește: „Păziți-vă pe
voi și familiile voastre!”, avem datoria de a răspândi credința și de a ne
învăța copiii, părinții, rudele și pe toți ceilalți din jur. A arăta oamenilor
binele ține de însăși natura acestei religii.
Există un alt
hadis în care Profetul ﷺ ne atrage atenția
asupra responsabilității pe care o purtăm. Odată, când un grup din Banu Israil
participant la o înmormântare a trecut pe lângă el, Profetul ﷺ s-a ridicat în picioare în semn de respect și a început să
plângă. Companionii s-au mirat, știind că defunctul murise nemusulman, însă
Profetul ﷺ le-a explicat că plânge deoarece acel om
nu a reușit să ajungă la credință pentru a fi salvat de focurile Iadului. Acest
hadis ne învață că trebuie să ne pese de cei de lângă noi. Din păcate, acest
sentiment de empatie pare să se diminueze pe zi ce trece. A-ți păsa înseamnă a
simți greutățile prin care trece o persoană, chiar și atunci când ea nu cere
ajutor sau încearcă să își ascundă lipsurile.
Vă amintiți,
probabil, povestea celor doi vecini, dintre care unul era sărac și, aflat la
mare greutate, a bătut la ușa celuilalt pentru a cere bani. Vecinul înstărit
i-a oferit imediat suma dorită, însă după aceea a plâns. Regreta profund faptul
că nu fusese destul de atent încât să simtă singur greutățile prin care trecea
acel om, lăsându-l să ajungă în situația de a-și călca pe demnitate pentru a
cere ajutor. Această poveste reprezintă adevărata formă de compasiune. Din
păcate, în ziua de astăzi, oamenii privesc la televizor nenumărate cazuri de
sărăcie sau de război, însă inimile par să fi devenit prea dure și egoiste,
pierzându-și capacitatea de a rezona cu durerea altora. Nu un astfel de
comportament dorește Allah subhanahu wa taala de la noi și nu aceasta este
moștenirea pe care ne-a lăsat-o Profetul ﷺ.
A îndemna către
bine nu înseamnă doar a le spune oamenilor să țină post sau să își împlinească
rugăciunea, ci implică și datoria de a le atrage atenția cu blândețe atunci
când observăm că deviază de la calea islamului. Explicându-le unde au greșit,
va crește atât nivelul de cunoaștere, cât și cel de într-ajutorare din
comunitate.
În societatea
actuală, când cineva găsește un produs bun la un preț avantajos, tinde adesea
să cumpere tot stocul pentru a-l revinde mai scump. În trecut însă,
comercianții și savanții care aveau frică de Allah subhanahu wa taala se ajutau
reciproc. Dacă un negustor își realizase vânzarea pe ziua respectivă și era
mulțumit, el îndruma următorul cumpărător către standul unui vecin care nu
vânduse nimic până la acea oră, mai ales dacă acel vecin avea taraba plasată
într-un colț mai îndepărtat al târgului. Astăzi, dimpotrivă, unii comercianți
își vorbesc de rău vecinii pentru a atrage clienții, oferind prețuri mai mici
doar din spirit de competiție agresivă.
Trebuie să ne
amintim că fiecare dintre noi are rizq-ul deja scris. Nimeni nu va putea pune
stăpânire pe ceva ce Allah subhanahu wa taala nu i-a scris să primească. Dacă
avem această convingere fermă, vom avea inima liniștită, știind că vom primi
doar atât cât ne-a fost scris pentru ziua de astăzi. Ca o mică paranteză, ne
amintim din lecțiile anterioare că omul nu va părăsi acest pământ până nu își
va consuma în întregime rizq-ul (înzestrarea).
Am exemplificat
acest adevăr prin povestea omului care a căzut într-o fântână și a fost salvat.
El a ieșit de acolo aparent nevătămat doar pentru a-și împlini rizq-ul rămas,
care a constat într-un singur pahar cu apă; imediat după ce l-a băut, încercând
să le arate tovarășilor săi cum a alunecat, a căzut din nou în fântână și a
murit.
Există un hadis
care spune: „Dacă omul ar încăleca vântul ca să
prindă rizq-ul, Allah ar pune rizq-ul pe fulger ca să nu fie prins din urmă de
vânt.”
Oamenii nu pot
nici grăbi și nici întârzia nimic din ceea ce a fost decretat de Divinitate.
Prin urmare, trebuie să fim mulțumiți cu binecuvântările primite, continuând să
îndemnăm la bine și să oprim de la rău. Un savant spunea: „Am învățat toate
relele de pe pământ, nu ca să le comit, ci ca să nu le cad pradă”. Este
esențial să știm cum să evităm greșelile.
Versetul se
încheie într-un mod deosebit: „Aceştia sunt cei care izbândesc”. În
gramatica limbii arabe, când o propoziție începe cu un substantiv (numit mubtada),
acesta trebuie să fie articulat. În schimb, partea de propoziție care oferă
informații despre el (numită khabar) este, de regulă, nearticulată.
De exemplu, în
fraza Al-waladu kabirun (Copilul este mare), primul cuvânt este
articulat, iar cel de-al doilea nu are articolul „al” în față. Dacă însă
articulăm și cel de-al doilea termen – devenind al-kabirun –, structura
scoate la iveală două sensuri importante:
1. Numai acel
copil este mare (exclusivitate).
2. Copilul
acela este cu certitudine mare (subliniere puternică).
În mod similar,
în versetul nostru, când Allah subhanahu wa taala afirmă că „aceștia sunt cei
care izbândesc” (folosind o structură articulată), înțelesul profund este că
nimeni altcineva nu poate atinge adevărata izbândă în afară de „aceștia”. Iar
„aceștia” sunt doar cei care își îndeplinesc cu sinceritate datoria de a-i
chema pe oameni la bine și de a-i opri de la rău.
Exegeza Coranului – profesor Demirel
Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu