Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
فَمَا لَكُمْ فِي الْمُنَافِقِينَ فِئَتَيْنِ
وَاللَّهُ أَرْكَسَهُمْ بِمَا كَسَبُوا ۚ أَتُرِيدُونَ أَنْ تَهْدُوا مَنْ أَضَلَّ
اللَّهُ ۖ وَمَنْ يُضْلِلِ اللَّهُ فَلَنْ تَجِدَ لَهُ سَبِيلًا
88.
De ce sunteți despărțiți în două grupuri în privința fățarnicilor, când Allah
i-a întors [la necredință] pentru ceea ce au dobândit ei? Voiți voi să-i
călăuziți pe drumul cel drept pe aceia pe care Allah i-a împins la rătăcire?
Pentru acela pe care Allah l-a dus la rătăcire nu poți afla drum [de
întoarcere]!
Versetul vorbește despre împărțirea musulmanilor în două
grupuri care aveau păreri diferite asupra ipocriților (munafiqun¹).
_______________________________
¹mai multe despre ipocriți și
ipocrizie citiți aici , aici, aici, aici și aici
Reamintim pe scurt ce înseamnă ipocrizia.
Ipocrizia este de două feluri: ipocrizia în fapte și
ipocrizia în ideologie.
Ipocrizia în ideologie se manifestă atunci când inima este plină de
necredință, însă prin fapte ipocritul vrea să arate că este credincios (de
exemplu, se preface că se roagă sau ține post doar ca să îl vadă oamenii și să
creadă despre el că este credincios).
Ipocrizia în fapte se manifestă atunci când omul are credință
în inimă, dar ”când i se cere să păstreze un secret, nu face
astfel, când vorbeşte, minte, când
promite, îşi încalcă promisiunea şi când duşmăneşte, întrece măsura”.
Noi nu avem voie să fim ”justițiarii” lui Allah pe pământ;
doar Allah Preaînaltul are dreptul să
judece faptele oamenilor. Profetul Muhammed ﷺ
a știut cine sunt ipocriții, cunoștea numele acestora, însă nu i-a dat în
vileag² niciodată.
__________________________________
²citește
aici de
ce
Revenind la
versetul de astăzi - cele două grupuri de muslmani aveau păreri diferite în
ceea ce-i privește pe ipocriți: unii credeau că ipocriții au un comportament
bun și că atât timp cât și-au declarat verbal credința, fac rugăciune, țin
post, aceștia sunt musulmani, alții nu
credeau că au un comportament bun, unii dintre ei erau de părere că trebuie
pedepsiți, o parte dintre ei nu considerau necesară o pedeapsă. Prin acest
verset Allah subhanahu wa taala înlătură această diferență de opinii dintre
musulmani.
Ipocriții menționați
în acest verset și despre care Allah ﷻ spune că ”i-a întors [la
necredință] pentru ceea ce au dobândit” sunt ipocriții în credință, cei
care care se prefăceau că sunt buni credincioși, dar în inimile lor ascundeau necredința.
Sunt musulmani
din al căror limbaj nu lipsește pomenirea lui Allah, ei fac rugăciune, țin
post, au un comportament islamic perfect și nici prin gând nu ne-ar putea trece
ideea că aceștia ar putea fi ipocriți, însă noi nu putem vedea ce este în
inimile lor, ci doar Allah subhanahu wa taala poate vedea. Elhamdulillah că
nici o persoană nu poate vedea ce este în inima altei persoane și astfel nu
poate eticheta acea persoană ca fiind ipocrită sau necredincioasă. Allah
Preaînaltul i-a numit pe toți oamenii credincioși, indiferent de nivelul
credinței din inima lor.
”ceea
ce au dobândit” – se referă la acele fapte prin care ipocriții și-au evidențiat
necredința.
Voiți
voi să-i călăuziți pe drumul cel drept pe aceia pe care Allah i-a împins la
rătăcire? – referitor la această parte din verset vom întâlni adeseori o
gândire și o interpretare nesănătoasă din partea unor oameni. Ei spun că acest
verset se referă la faptul că fiecare om duce viața pe care Allah ﷻ a hotărât-o, indiferent de faptele pe care le împlinește. De
exemplu, dacă omul este păcătos, înseamnă că așa a hotărât Allah și Allah nu vrea să îl călăuzească. Cu
asemenea gândire omul trăiește păcătuind
până la sfârșitul vieții sale, iar această gândire nu este deloc una sănătoasă.
Încă din faza de creare omul a fost
înzestrat cu rațiune și liber arbitru și nici unei altei creații nu i s-a
acordat această binecuvântare. Omul este cel care alege pe ce drum vrea să
meargă, așa cum spune Allah în sura Al-Balad: ”Şi
nu i-am dat lui două drumuri?” (90:10)
Dacă gândirea
exemplificată ar fi fost una sănătoasă și oamenii ar fi într-adevăr obligați să
ducă o viață pe care nu au ales-o, ce rost ar mai fi avut căința prin care li
s-a oferit oportunitatea de a-și cere
iertare și a reveni pe drumul ce bun? Când un om vrea să fie călăuzit, va
căuta drumul călăuzirii, un drum cu
lucruri frumoase și bune, nu un drum cu
lucruri nepermise, lucruri rele și păcate. Cu siguranță Allah ﷻ
nu îl călăzește pe cel nedrept (zalim)! Cu cât un om este mai bun, cu atât el
are șanse mai mari să primească călăuzirea. De ce? Deoarece începe să se
obișnuiască cu faptele bune pe care le fac oamenii datorită credinței.
Concluzie:
Călăuzirea pornește de la voința omului. Nu vei ajunge niciodată la o ”destinație”
bună mergând pe un drum greșit. Dacă
vrei să fi un bun credincios trebuie să împlinești faptele dreptcredincioșilor,
pentru ca Allah ﷻ să te călăuzească și să te facă dintre cei
dreptcredincioși.
Cea mai mare
călăuzire a omului pe acest pământ este conștientizarea credinței, puterea de a
rămâne statornic în credință în pofida
greutăților de orice fel și șansa de a trăi și a-i mulțumi lui Allah subhanahu
wa taala pentru toate acestea.
Pentru
acela pe care Allah l-a dus la rătăcire nu poți afla drum [de întoarcere]! –
cel pe care Allah ﷻ l-a dus în rătăcire nu mai poate fi
călăuzit de nimeni deoarece Allah i-a
”ștampilat” inima și l-a făcut dintre
cei care au ochi, dar nu văd, au urechi, dar nu aud, adică conștientizează
adevărul, dar nu îl acceptă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu