Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor
care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَلِيَعْلَمَ
الَّذِينَ نَافَقُوا ۚ وَقِيلَ لَهُمْ تَعَالَوْا قَاتِلُوا فِي سَبِيلِ اللَّهِ
أَوِ ادْفَعُوا ۖ قَالُوا لَوْ نَعْلَمُ قِتَالًا لَاتَّبَعْنَاكُمْ ۗ هُمْ لِلْكُفْرِ يَوْمَئِذٍ أَقْرَبُ مِنْهُمْ لِلْإِيمَانِ
ۚ يَقُولُونَ بِأَفْوَاهِهِمْ مَا لَيْسَ فِي قُلُوبِهِمْ ۗ
وَاللَّهُ أَعْلَمُ بِمَا يَكْتُمُونَ
167.
Şi să-i deosebească pe aceia care numai se făţăreau. Li s-a zis lor: “Veniţi şi
luptaţi pe calea lui Allah sau îmboldiţi!”. Au răspuns ei: “De bună seamă, v-am
urma, dacă noi am şti sigur că este o luptă!” Dar ei erau atunci mai aproape de
necredinţă decât de credinţă şi rosteau cu gurile lor ceea ce nu era în
sufletele lor. Dar Allah ştia prea bine ceea ce ei
ascundeau.
În acest verset Allah subhanahu wa taala ne vorbește
despre cei fățarnici. Marele dușman al credinței nu este necredința, ci
ipocrizia. Marile greutăți pe care le-au avut musulmanii de-a lungul istoriei
lor nu au s-au datorat credincioșilor și nici necredincioșilor, ci ipocriților.
Definiția ipocriților conform acestui verset: يَقُولُونَ بِأَفْوَاهِهِمْ مَا لَيْسَ فِي قُلُوبِهِمْ - Ei spun cu gurile lor ceva ce nu se află în inimile lor.
Definiția teologică a ipocritului: ”Ipocritul este acel om care își exprimă credința prin vorbe și fapte, însă în inima lui nu există de fapt nici un gram de credință”.
Ipocritul este diferit față de cel care are credința slabă, deoarece cel care are credința slabă deține totuși un nivel minim de credință, ceea ce îl reține de la împlinirea anumitor păcate, însă ipocritul nu are teamă de Allah, se alătură celor credincioși spunând că este precum aceștia, se roagă, spune ”In sha Allah”, ”Masha Allah”, ”Bismillah”, ”La illaha illa Allah”, chiar și postește, însă nu face aceste lucruri din credință. Când acest ipocrit se întoarce printre cei asemeni lui, le spune acestora că el de fapt nu crede, ci doar îi minte pe cei credincioși, așa cum reiese dintr-un verset din surat Al-Baqara: Iar dacă se întâlnesc cu cei care au crezut, zic ei: "Noi credem", dar când rămân numai cu şeitanii lor, zic ei: "Noi suntem cu voi, ne batem numai joc". De asemenea, în versetul 122 am vorbit despre un mare conducător al ipocriților, ipocritul ‘Abdullah bin Ubai și ipocriții care i s-au alăturat abandonându-i pe credincioși și spunând că aceasta nu este lupta lor. ¹
Allah Preaînaltul nu îi cunoaște foarte bine pe ipocriți? Ba da, însă aceștia sunt dați drept exemplu pentru ca musulmanii să îi cunoască și să ia aminte: cine a îmbrățișat islamul pentru foloase și cine a rămas în această religie datorită credinței.
Noi nu avem voie să judecăm o persoană sau să spunem că acea persoană este ipocrită sau necredincioasă; putem spune că faptele unei persoane par a fi ale unui necredincos sau împlinite din ipocrizie, însă lăsăm judecata în seama lui Allah subhanahu wa taala; putem spune că faptele unei persoane sunt cele ale unui credincios, dar Allah Preaînaltul știe cel mai bine, pentru că noi vedem fapte bune împlinite din credință, însă nu cunoaștem natura lucrurilor ce stau în spatele acelor fapte, dar Allah știe cel mai bine. Nu avem voie să ne lăudăm cu faptele noastre și nici pe alții cu faptele lor, pentru că doar Allah știe cel mai bine ce se află în acele fapte, și vă aduceți aminte probabil hadisul pe care l-am exemplificat adeseori în acest sens, relatat de Muslim şi Nasa’i, în care Profetul Muhammed (ﷺ) spune că trei vor fi cei cu care Allah ﷻ va încinge focurile iadului: martirul, filantropul și savantul. ²
În ziua de Apoi
vom vedea că multe dintre faptele oamenilor nu au fost ceea ce ni s-a părut a
fi, de aceea versetul ne îndeamnă să luăm aminte la aceste exemple prin care
Allah subhanahu wa taala îi descrie pe cei ipocriți. În acest verset li s-a
spus ipocriților ”luptați sau îmboldiți” , unde verbul ”îmboldiți” semnifică o acțiune inferioară luptei, adică li s-a spus măcar să îndemne la această
acțiune, dacă nu vor să lupte. După răspunsul acestora: ”V-am urma dacă am ști sigur că vom câștiga (vom avea un beneficiu)”, Allah Preaînaltul ”trage linie” ca de
fiecare dată și spune: هُمْ لِلْكُفْرِ يَوْمَئِذٍ أَقْرَبُ مِنْهُمْ
لِلْإِيمَانِ – ei sunt mai aproape
de necredință decât de credință, expunând imediat și motivul pentru
care aceștia sunt mai aproape de necredință, și anume că ei spun cu gurile lor
ceea ce nu se află în inimile lor.
Finalul
versetului este o atenționare din partea lui Allah către întreaga omenire, fie
credincioși, necredincioși sau ipocriți: Dar Allah ştia prea
bine ceea ce ei ascundeau.
Un om poate
ascunde anumite lucruri față de alte persoane, însă față de Allah subhanahu wa
taala nu poate ascunde nici măcar o șoaptă, un sentiment sau un gând, de aceea
acest verset ne dă încrederea că în Ziua de Apoi se va face dreptate absolută,
fie că am fost nedreptățiți de diferite persoane, fie că am nedreptățit alte
persoane.
¹consultați versetul 122
²
Comentarii
Trimiteți un comentariu