Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor
care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
168.
Aceştia sunt cei care au rămas [în căminele lor], zicând fraţilor lor: “Dacă ne-ar fi dat ascultare, n-ar fi fost omorâţi”.
Spune-le: “Ţineţi atunci moartea departe de voi, dacă
voi spuneţi adevărul!”.
În versetul anterior (167) am amintit de acel grup de ipocriți
conduși de ipocritul ‘Abdullah bin Ubai. Aceștia nu s-au rezumat doar la
pretextul ¹ folosit pentru a se retrage din
luptă, ci s-au reîntors (după pierderi importante de vieți omenești)
spunându-le fraților lor (așa-ziși credinioși sau așa-ziși ipocriți) unele
vorbe destul de grave: ”Dacă ați fi rămas în Medina și nu ați fi plecat la
luptă, nimic grav nu s-ar fi întâmplat cu voi și nu ați fi fost omorâți.” Un lucru deosebit de grav pe care îl scoate
în evidență acest verset este necredința în predestinare, de parcă omul ar
putea alege cum sau când să moară. Nimeni și nimic nu poate sta fățiș Voinței
Divine. La afirmația ipocriților (care a atins culmea ipocriziei) “Dacă ne-ar fi dat ascultare, n-ar fi fost omorâţi” , Allah Preaînaltul le spune acestora
să îndepărteze moartea de ei, dacă sunt sinceri și au putere să facă acest
lucru: “Ţineţi atunci moartea departe de
voi, dacă voi spuneţi adevărul!”.
Nimeni nu a putut vreodată și nimeni nu poate să îndepărteze, să amâne sau să ”redirecționeze” către altcineva moartea. Dacă acest lucru ar fi fost posibil, l-ar fi împlinit Profeții, fiindcă ei sunt cei mai apropiați de Allah subhanahu wa taala, însă nici ei nu au putut face acest lucru, ba mai mult, ei au știut cum se va termina viața lor pe acest pământ și nu s-au împotrivit Hotărârii Divine. Această gândire a ipocriților o întâlnim și în zilele noastre, la oamenii din popor și nu de puține ori auzim expresii de genul: ”Ți-am spus eu, dacă nu mergeai acolo nu ai fi pățit ceea ce ai pățit” sau ”Eu i-am spus, dacă nu mergea pe acel drum, astăzi ar fi trăit” ș.a.m.d.
Oamenii nu dețin o formă de a se putea îndepărta de ceea ce le-a fost predestinat de Allah subhanahu wa taala.
Indiferent pe ce drum mergem, ni se va întâmpla ceea ce ne-a fost predestinat.
__________
¹ consultați versetul 122
وَلَا تَحْسَبَنَّ الَّذِينَ قُتِلُوا فِي سَبِيلِ اللَّهِ أَمْوَاتًا ۚ بَلْ
أَحْيَاءٌ عِنْدَ رَبِّهِمْ يُرْزَقُونَ
169.
Să nu crezi că cei care au fost ucişi pe calea lui Allah [martirii] sunt morţi!
Dimpotrivă, ei sunt vii la Domnul lor şi sunt bine
dăruiţi [din roadele Raiului],
La reîntoarcerea din bătălia de la Uhud, atât credincioșii, cât și necredincioșii, au început să-i întrebe pe cei care au participat la luptă dacă acei oameni care au murit vor primi vreo răsplată de la Allah Preaînaltul. Mulți dintre ipocriți, și nu numai, spuneau că sacrificiul martirilor a fost în zadar, că nu au avut și nu vor avea nimic de câștigat (în Ziua de Apoi) în urma acelei jertfe. Allah subhanahu wa taala a auzit ce au spus aceștia și a revelat acest verset. În acest sens, se relatează de la Ibn Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) că Trimisul lui Allah (ﷺ) a spus: «Când frații noștri au fost loviți la Uhud, Allah subhanahu wa taala a așezat sufletele lor în carcasele unor păsări verzi. Ele vin la pâraiele din Paradis din ale cărei roade mănâncă și găsesc adăpost la niște candele de aur atârnate la umbra Tronului și când vor găsi hrană, apă și loc de odihnă potrivite, atunci ele vor zice: ”Dar cine le va putea spune fraților (rămași în viață) despre toate aceste binecuvântări pe care noi le-am primit în Paradis?” Neavând pe cineva care să le răspundă, Allah subhanahu wa taala le răspunde: ”Eu le voi spune!”»
وَلَا تَحْسَبَنَّ – acest verb înseamnă ”să nu
cumva să socotești” – faptul că litera
”n” - ”ن – nun” are semnul shaddah (care înseamnă
literă dublă) însoțită de vocala scurtă ”fathah”, întărește afirmația pe
care Allah o transmite prin intermediul acestui verb: niciodată să nu socotiți
că aceștia (martirii) au murit degeaba فِي سَبِيلِ اللَّهِ (pe calea lui
Allah).
Sunt mulți oameni care dăruiesc ce au mai
scump în această viață, însă le lipsește intenția, credința de a dărui doar pe
calea și de dragul lui Allah subhanahu wa taala. Sunt mulți oameni care se
roagă, țin post, merg an de an la Pelerinaj, însă nu s-au schimbat în mai bine.
Atunci, unde este problema? Problema este la acel om care s-a rugat,a ținut post și a mers la Pelerinaj
cu altă intenție decât de dragul lui Allah subhanahu wa taala.
عِنْدَ
رَبِّهِمْ
– la Domnul
lor – عِنْدَ înseamnă ”la” – martirii
sunt la Domnul lor (în Paradis).
În zilele noastre, nu de puține ori auzim cum
unii oameni se laudă că au mers la prietenii lor care au funcții înalte, sunt
directori, patroni sau miniștrii. Când Allah Preaînaltul își atribuie acest ”la”
înseamnă că este vorba de un lucru foarte prețios, că acei martiri sunt alături
de El Preaînaltul (foarte aproape, împreună) și ce lucru poate fi mai frumos
sau mai nobil decât a ajunge ”la (alături)” de Allah subhanahu wa taala și mai
mult decât atât, de a fi ” bine dăruiţi [din
roadele Raiului]?
Probabil cel
mai mare și prețios dar pe care îl vom avea în Paradis va fi acea liniște
psihică pe care o vom obține atunci când vom afla că Allah Preaînaltul este
mulțumit de noi și când Allah va ridica acea perdea dintre El și noi și vom putea
privi la frumusețea Chipului Său: Suhaib (Allah să-l
aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) a zis: După ce locuitorii Raiului vor fi intrat în Rai,
Allah Cel Binecuvântat oi Preaînalt le va zice: Mai vreți și altceva de la
Mine? Ei vor rãspunde: Nu ne-ai fãcut Tu fețele strălucitoare? Nu ne-ai adus Tu
în Rai și ne-ai mântuit de Iad? Atunci Allah va îndepărta vălul. Oamenii care
nu au avut parte de o răsplată mai scumpă se vor bucura la vederea chipului lui
Allah. (Muslim)
Când Aisha (Allah să fie mulțumit de ea!) a auzit acest
hadis a întrebat: ”O, Trimis al lui Allah! Oamenii nu se vor îmbulzi
pentru a-L putea vedea mai bine pe Allah? Profetul ( ﷺ)
a spus: Voi vă îmbulziți când priviți la luna plină într-o noapte senină? ”
Desconsiderarea de către ipocriți față de pierderile umane ale
musulmanilor a avut la bază siguranța că ei sunt de partea celor care au
dreptate. Mulți oameni care împlinesc fapte mărețe ajung la un moment dat să se
întrebe: Dacă Allah nu vede, nu va lua
în considerare fapta mea și nu o va accepta? Pe drumul islamului nu se
merge cu îndoială, ci cu speranță, încredere și răbdare. Datoria noastră este
aceea de a ne conforma cerințelor islamului, de a împlini ceea ce a poruncit
Allah și a ne îndepărta de ceea ce Allah Preaînaltul a interzis. Nu se cuvine
ca un musulman să își declare credința în inimă, însă faptele și vorbele să
contrazică declarația verbală. Credința se oglindește în comportament.
170.
Veseli de binefacerea pe care le-a dăruit-o Allah. Ei se
bucură pentru aceia care au rămas în urma lor şi nu li s-au alăturat încă,
pentru că ei nu au a se teme şi nici nu sunt mâhniţi.
Allah subhanahu wa taala vorbește în acest verset despre
acei oameni evlavioși care așteaptă cu nerăbdare intrarea în Paradis (la sfârșitul
vieții). Binefacerile pe care Allah le-a dăruit sunt Mila, Mulțumirea și
Iertarea Lui Preaînaltul, iar prin acest verset Allah le garantează aceste
binecuvântări tuturor celor care au credință și devoțiune.
Ei se bucură pentru aceia care au rămas în urma lor – când cineva ajunge într-o situație bună se va bucura pentru cei care vor urma să ajungă în aceeași situație ca a lor. Din păcate, în ziua de astăzi acest sentiment nu mai există. În ziua de astăzi, când unei persoane îi merge foarte bine, are o situație foarte bună și vede că și altcineva este pe un drum asemănător, îl loc să îl/o cuprindă bucuria, începe a se îngrijora, o formă discretă de mândrie îi cuprinde inima și prin diferite metode începe a sfătui persoana care este pe cale să ajungă la același nivel, să nu urmeze același drum deoarece situația bună în care se află nu este tocmai precum se vede.
Ei
nu au a se teme şi nici nu sunt mâhniţi – tristețea și nesiguranța sunt două lucruri ce
pot transforma liniștea unui om în neliniște; prin urmare, acest verset descrie
liniștea, încrederea și siguranța de care vor avea parte credincioșii în
această viață. Teama despre care se vorbește în acest verset este acea teamă de
a nu-ți fi acceptată în totalitate căința și teama că Allah nu te va ierta,
însă un om nu trebuie să aibă asemenea sentimente, ci trebuie să aibă încredere
și speranță continuă că Allah subhanahu wa taala îi va dărui din Mila Sa, îi va
șterge păcatele și îl va ierta. De asemenea, versetul face referire la teama și
tristețea din Ziua de Apoi, când credincioșii nu vor avea teamă și nici
tristețe deoarece toate faptele vor fi scoase la iveală și vor fi răsplătite
sau pedepsite cu dreptate absolută. Probabil în această viață ne cuprinde un
sentiment de mâhnire și tristețe atunci când facem o faptă bună de dragul lui
Allah și această faptă este desconsiderată de ceilalți oameni, însă este de
ajuns că Allah vede și știe intenția cu care a fost împlinită faptă, iar în
Ziua de Apoi ne vom întâlni cu răsplata acestei fapte și nu vom mai fi mâhniți sau
triști.
Comentarii
Trimiteți un comentariu