Bismillahi
Rahman Rahim!
Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra
companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua
de Apoi!
أَلَمْ
تَرَ إِلَى الَّذِينَ قِيلَ لَهُمْ كُفُّوا أَيْدِيَكُمْ وَأَقِيمُوا الصَّلَاةَ
وَآتُوا الزَّكَاةَ فَلَمَّا كُتِبَ عَلَيْهِمُ الْقِتَالُ إِذَا فَرِيقٌ مِنْهُمْ
يَخْشَوْنَ النَّاسَ كَخَشْيَةِ اللَّهِ أَوْ أَشَدَّ خَشْيَةً ۚ وَقَالُوا
رَبَّنَا لِمَ كَتَبْتَ عَلَيْنَا الْقِتَالَ لَوْلَا أَخَّرْتَنَا إِلَىٰ أَجَلٍ
قَرِيبٍ ۗ قُلْ مَتَاعُ الدُّنْيَا قَلِيلٌ وَالْآخِرَةُ خَيْرٌ لِمَنِ اتَّقَىٰ
وَلَا تُظْلَمُونَ فَتِيلًا
77. Nu i-ai
văzut pe aceia cărora li s-a zis: "Rețineți-vă mâinile voastre [de la
luptă], pliniți Rugăciunea [As-Salat] şi achitați Dania [Az-Zakat]!"?
Apoi, când li s-a poruncit lupta, o parte dintre ei au ajuns să se teamă de
oameni, ca şi când ar fi încercat teama de Allah sau o teamă
chiar mai puternică şi au zis: "Doamne, de ce ne-ai poruncit nouă lupta?
De ce nu ne-ai mai păsuit până la un termen apropiat?" Spune:
"Plăcerea acestei lumi este mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru
cei care se tem [de Allah] şi [acolo] nu veți fi nedreptățiți nici
cât un firicel!"
Acest verset
vorbește despre intenția omului atunci când dorește să împlinească o acțiune.
Prin
intermediul acestui verset, Allah subhanahu wa taala se adresează și îi atrage
atenția în mod direct profetului Muhammed ﷺ (și în mod
indirect tuturor musulmanilor) spunându-i: Nu i-ai
văzut pe aceia cărora li s-a zis: "Rețineți-vă mâinile voastre [de la
luptă], pliniți Rugăciunea [As-Salat] şi achitați Dania [Az-Zakat]!"?
Versetul a fost pogorât în perioada mecană, când musulmanii, deși puțini la
număr, însă puternici în credința lor, erau încercați prin răutăți și opresiuni
din partea membrilor tribului Quraiș. De aceea, ori de câte ori musulmanii erau
tentați să răspundă acestora prin același tip de comportament, erau opriți de
profetul Muhammed ﷺ, care le spunea că
încă nu au voie să riposteze negativ. Acele clipe erau crunte, musulmanii
erau chinuiți atât de rău încât un
companion a venit la Profet ﷺ și l-a întrebat: ”O, Trimis al lui
Allah! De ce nu te rogi la Allah Preaînaltul să se termine toate aceste
încercări și chinuri la care suntem supuși?”
Profetul ﷺ s-a supărat fiindcă i s-a cerut
asemenea lucru, iar într-o relatare spune: ”Au fost popoare înaintea voastră
care au fost supuși la încercări și mai grele. Oamenii erau legați de picioare
și tăiați cu fierăstrăul, însă acest lucru nu i-a împiedicat să rămână
statornici în credința lor.” Toate încercările prin care au trecut popoarele de
dinainte, Profeții anteriori, primii pionieri musulmani, au fost crunte. Și noi
trecem prin diferite încercări astăzi, însă acestea sunt nesemnificative în
comparație cu chinurile prin care au trecut musulmanii din vremea Profetului ﷺ. Vă amintiți de Bilal * (Allah să fie mulțumit de el!), sclavul pe care stăpânul său îl tortura cu
pietre fierbinţi, iar el spunea: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic.”?
*citește
povestea lui Bilal aici
Așadar, profetul
Muhammedﷺ îi îndemna pe muslmanii greu încercați
să rămână calmi și să aibă răbdare, să împlinească Rugăciunea (așa cum o făceau
la acea vreme) și să dea Dania (de asemenea, așa cum o praticau atunci,
deoarece Dania a fost reglementată abia în perioada medinită). Referitor la
această situație, din moment ce Profetul ﷺ le interzicea
musulmanilor să lupte contra opresorilor și îi îndemna la împlinirea actelor de
adorare, ne întrebăm: Oare Rugăciunea și Dania sunt mai importante decât lupta pe calea lui Allah? Oare în fața lui
Allah, Rugăciunea valorează mai mult decât a lupta pe calea Lui
Preaînaltul? Răspunsul nu ar trebui
privit din punct de vedere cantitativ, ci ca o idee plasată în contextul
situației și vremurilor de atunci. Acei oameni erau pionieri în islam, nu cunoșteau întreaga credință – islamul, iar
prin aceste îndemnuri Allah subhanahu wa taala a dorit să-i școlească încetul
cu încetul, atât pe profetul Muhammed ﷺ,
cât și pe companioni (Allah să fie mulțumit de ei!), pentru ca mai apoi, când
avea să vină permisiunea de a răspunde relelor, războiului, atacurilor venite
din partea dușmanilor islamului, să știe cum să riposteze și să-și apere
credința. În momentul în care musulmanii au părăsit Meca și au intrat în
Medina, au întâlnit o comunitate musulmană majoritară, un islam deslușit –
toată lumea știa cum se împlinește rugăciunea, cum se ține post, cât zekat
trebuie să dea – cu alte cuvinte, în inima lor sălășluia o credință clară,
curată, sinceră.
Așa cum am menționat
anterior, profetul Muhammed ﷺ nu i-a îndemnat
niciodată pe musulamni să lupte împotriva agresorilor, însă, după emigrarea de la Meca la Medina, când
bazele credinței au fost bine stabilite şi comunitatea bine închegată,
musulmanii au primit dreptul la apărare ca urmare a războaielor pornite
împotriva lor (dar fără a avea voie ca ei să înceapă primii lupta), însă, dacă până atunci fuseseră nerăbdători, acum,
că aveau permisiunea de a se apăra și porunca de a lupta, unii dintre ei
începuseră a se teme de oameni ”ca şi când ar fi
încercat teama de Allah sau o teamă chiar mai puternică”. Observăm modul în care Allah Preaînaltul deslușește atât
de bine sentimentele oamenilor, să nu spunem ipocriți, ci oameni cu credința
puțin mai slabă, care ajung să se teamă mai mult de oameni decât se tem de
Allah subhanahu wa taala. Nu toți oamenii dețin același nivel al credinței,
prin urmare nu putem avea aceleași pretenții de la toată lumea. Allah
Preaînaltul ia în considerare fiecare persoană în funcție de faptele sale, de
credința și intențiile sale, de aceea ne transmite prin intermediul acestui
verset ca nu cumva să ajungem să ne temem de oameni în același fel sau mai mult
decât de ne temem de El Atotputernicul.
"Doamne,
de ce ne-ai poruncit nouă lupta? De ce nu ne-ai mai păsuit până la un termen
apropiat?" – sufletul omului se schimbă. Ei doreau atât de mult să lupte pe când se
aflau în Meca, iar acum, în Medina, sentimentul lor s-a schimbat și îl întreabă
pe Allah Preaînaltul de ce nu a întârziat această poruncă. Allah subhanahu wa
taala le răspunde: "Plăcerea acestei lumi este
mică, iar Lumea de Apoi este mai bună pentru cei care se tem [de Allah] şi
[acolo] nu veți fi nedreptățiți nici cât un firicel!"
Allah subhanahu wa
taala ne învață să deosebim lucrurile cu adevărat importante de lucrurile
minore și trecătoare. Așadar, pentru a
exista o convingere clară în inimile oamenilor și ei să își dea seama ce lucru
este cu adevărat de valoare, spune Allah Preaînaltul că frumusețile și
plăcerile din această lume sunt puține, efemere, nesemnificative în comparație
cu Viața de Apoi, care este veșnică, mai
bună și cu adevărat valoroasă și singura care contează. Pentru cine este mai
bună Viața de Apoi? Allah Preaînaltul ne răspunde: pentru cei cu evlavie, care
au reușit să înțeleagă importanța Vieții de Apoi.
Din dorința de a
câștiga cât mai mult în această viață, oamenii ajung să o prioritizeze, uitând
ce este cu adevărat important. Allah Preaînaltul nu ne interzice să muncim și să câștigăm, nu
ne interzice dreptul la proprietate, ci vrea să înțelegem că aceste lucruri
sunt doar ”ustensile” prin care ne putem atinge scopul, și anume câștigarea
Vieții de Apoi.
Intenția și scopul
nostru nu trebuie să fie acela de a avea palate în această lume, ci în Lumea de
Apoi, de a-i mulțumi pe oameni, ci a-L
mulțumi pe Allah Preaînaltul, de a urma
exemplul oamenilor, ci a urma exemplul profetului Muhammed ﷺ
- şi [acolo] nu veți fi nedreptățiți nici cât un
firicel!" – acolo, adică în Viața de Apoi, nimeni nu va fi
nedreptățit nici măcar cât un فَتِيلًا * – firicel.
* vezi
explicația sensului فَتِيلًا aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu