Bismillahi
Rahman Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
فَقَاتِلْ فِي
سَبِيلِ اللَّهِ لَا تُكَلَّفُ إِلَّا نَفْسَكَ ۚ وَحَرِّضِ الْمُؤْمِنِينَ ۖ
عَسَى اللَّهُ أَنْ يَكُفَّ بَأْسَ الَّذِينَ كَفَرُوا ۚ وَاللَّهُ أَشَدُّ
بَأْسًا وَأَشَدُّ تَنْكِيلًا
84.
Luptă-te pe calea lui Allah - tu nu eşti răspunzător decât pentru tine! - şi
îndeamnă-i pe dreptcredincioşi [la luptă]! Poate că Allah va opri răul celor
care nu cred, căci Allah este mai de temut în forță şi mai aspru în pedeapsă.
Din versetele anterioare am aflat despre modul în care
trebuie să-L adorăm pe Allah subhanahu wa taala și modul în care trebuie să ne
comportăm față de necredincioși și ipocriți. În acest verset Allah ﷻ se
adresează în mod direct profetului Muhammed ﷺ
spunându-i: ”O, Profetule! Luptă-te pe calea lui Allah!”
Multe persoane
interpretează acest verset dedicat profetului Muhammed ﷺ ca un îndemn la război, însă nu acesta este primul sens pe care
ar trebui să-l înțelegem când întâlnim versete similare în sfântul Coran.
A lupta pe
calea lui Allah Preaînaltul nu semnifică acea luptă fizică (cu arma în mână), ci înseamnă
lupta omului cu propriul sine împotriva răului din el însuși, împotriva
poftelor lumești, înseamnă a rămâne cu credința vie în suflet, în pofida
tuturor lucrurilor rele sau încercărilor la care omul ar putea fi supus,
înseamnă a merge și a fi statornic pe
drumul arătat de Allah ﷻ în Coran și împlinit de profetul Muhammed ﷺ.
Privit din
punct de vedere lingvistic, dacă vom studia viața Profetului ﷺ, vom afla că Profetul ﷺ
nu a început niciodată o luptă, ci, de
fiecare dată când au fost atacați, i-a
învățat pe musulmani cum să se apere.
Responsabilitatea
individuală
În islam
responsabilitatea aparține fiecărui individ în parte și nu există ceva care să
se numească ”moștenirea păcatului”. Fiecare persoană în parte este responsabilă
de alegerile ei.
- tu nu eşti răspunzător decât pentru tine –
Profetul ﷺ se întrista întotdeauna pentru rudele sale
care nu au îmbrățișat islamul și se ruga mereu pentru acestea; Allah subhanahu wa taala îi spune că nu
trebuie să se întristeze din cauza celor care nu cred în profeția sa, căci nu
este responsabil pentru ei, ci doar pentru el însuși - faptele celorlalți sunt
doar alegerea lor și acest sfat este valabil și pentru noi. Unica misiune a
Profetului ﷺ a fost aceea de a transmite mesajul lui
Allah ﷻ,
de a le explica oamenilor ce înseamnă islamul,
și aceasta este și misiunea fiecăruia dintre noi. Aceasta misiune nu
constă în transmiterea mesajului islamului doar verbal, ci, înainte de toate,
aceste vorbe trebuie să reflecte comportamentul nostru. Practica islamului
trebuie să deschidă inimile oamenilor mai înainte de a le vorbi și explica cum
este acestă religie; profetul Muhammed ﷺ
a intrat în inimile oamenilor prin comportament, prin gândire pozitivă și felul
său de a fi și mai apoi le-a spus oamenilor că este Trimisul lui Allah. Timp de
treisprezece ani, în Meca, le-a vorbit oamenilor doar despre credință și mai
apoi despre practicile religioase (rugăciune, post, pelerinaj). Aceasta este
ordinea pe care ar trebui să o respectăm atunci când tramitem mesajul islamului
– o vorbă bună, gândire pozitivă și un
comportament frumos oriunde ne aflăm. Profetul Muhammed ﷺ nu s-a dus în fața oamenilor și le-a spus: ”Citiți Coranul” sau
spuneți ” La ilaha illa-llah!” pentru a deveni musulmani.
Unii oameni
consideră că dacă au convins o persoană să spună Șahada (declarația de
credință), au câștigat Paradisul, fiindcă Profetul ﷺ
așa a zis: ”Cine ajută la călăuzirea unei persoane va câștiga cele mai mari
bogății din Paradis.” Da, într-adevăr, Profetul ﷺ așa a spus, însă
este de ajuns ca o persoană să spună doar Șahada pentru a fi musulmană cu
adevărat? Nu este de ajuns! Declarația
de credință este doar începutul acestui drum, mai apoi acea persoană trebuie să
dobândească cunoștințe despre islam și să rămână statornică în credință, iar
acest ultim pas este cel mai greu, dar cel mai important. Nu avem nevoie de ”numere” de oameni care să spună Șahada, ci
avem nevoie de oameni care să rămână statornici în alegerea și credința
lor. Mulți oameni au spus Șahada, au
devenit musulmani, au făcut rugăciunea și au ținut post și mai apoi s-au
delăsat de toate acestea. De ce? O mare parte din vină o poartă comunitatea musulmană
- fundațiile islamice, frații și
surorile noastre – și o altă parte din vină este individuală, deoarece nu am reușit
să fim alături de acea persoană care a ales acest drum. De cele mai multe ori,
când cineva îmbrățișează islamul, noi nu întârziem cu criticile (de exemplu, nu
te-ai îmbrăcat cum trebuie, nu te rogi bine, nu trebuie să faci așa sau invers,
asta-i bid’ah, cealaltă-i haram etc.). Profetul Muhammed ﷺ nu a procedat așa și primul lucru pe care încerca să-l pună în
inima unui om era credința, căci această credință îl determină mai apoi să
împlinească actele de adorare cu sinceritate, să respingă ceea ce este haram și
să accepte ceea ce este permis și totul se întâmpla încetul cu încetul, nu
dintr-o dată.
- şi îndeamnă-i pe dreptcredincioşi [la luptă]! –
este un îndemn de a rămâne pe calea lui Allah subhanahu wa taala, iar când
există un atac din exterior, acest îndemn se transformă într-unul de apărare.
De exemplu, chiar dacă țara în care locuim nu este țara noastră natală, în
momentul în care aceasta este atacată, suntem obligați să răspundem apelului de
apărare.
- Poate că Allah va opri răul celor care nu cred, căci
Allah este mai de temut în forță şi mai aspru în pedeapsă. – Allah
subhanahu wa taala ne transmite că doar El Preaînaltul este Cel care poate lăsa
răul din partea unor persoane să-i atingă pe musulmani. De asemenea, prin ”pedeapsă” ne amintește că există un Iad
de care ar trebui să ne temem mai mult decât ne temem de oamenii alături de
care trăim în această lume.
În
această viață lumească suntem uneori puși în fața unor compromisuri, a unor
lucruri pe care le considerăm ”pierderi”, însă trebuie să înțelegem că
pierderea cea mai mare și cea care contează cu adevărat este doar credința
noastră, iar noi ”dăm” de la noi ceea ce nu este al nostru. Allah ﷻ ne-a
binecuvântat cu această religie și credință, iar faptul că le-am primit în dar
nu înseamnă că nu suntem responsabili pentru ele; toate compromisurile pe care
le facem în această viață, crezând că așa este cel mai bine pentru familia și
copiii noștri, vor atârna în balanța faptelor în Ziua de Apoi, iar unele dintre
acestea vor fi corecte, însă multe dintre aceste alegeri nu vor fi corecte. A
face compromisuri din credință pentru oricine sau orice nu este o alegere
bună. Au existat într-adevăr unele
cazuri de compromis în istoria islamului, însă acestea sunt departe de a fi
fost împlinite din inimă, ci mai degrabă pentru păstrarea vieții sau din cauza
unor torturi insuportabile, așa cum s-a întâmplat pe la începuturile islamului
cu familia Yasir și fiul lor ‘Ammar bin
Yasir, când aceștia au devenit musulmani.
¹
¹pentru
detalii consultați versetul 143 din sura Al-Imran aici
Așadar,
renunțarea la unele lucruri esențiale din islam, cum ar fi actele de adorare,
nu sunt permise și nu pot fi considerate compromisuri în numele credinței. De
exemplu, nu renunțăm la împlinirea rugăciunii pentru că oamenii ne cred
habotnici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu