Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَكَذَٰلِكَ
نُوَلِّي بَعْضَ الظَّالِمِينَ بَعْضًا بِمَا كَانُوا يَكْسِبُونَ
129. Astfel îi vom pune noi pe unii nelegiuiţi peste alţii, după cum
şi-au agonisit.
În acest verset, Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre modul în care
păcătoșii se influențează și se domină unii pe alții, dar și despre cum se extinde
povara păcatelor în Ziua de Apoi. Pe de o parte, unii oameni vor ajunge să
poarte și păcatele altora, iar pe de altă parte, povara unora va fi mult mai
grea decât a celor din jur.
Conform interpretării marelui învățat Ibn Kathir (Allah să-l aibă în mila
Sa), acest verset înseamnă și că „unii nelegiuiți se vor nimici unii pe
alții”. Allah Preaînaltul îi lasă pe cei opresori și păcătoși să dețină
puterea unii asupra celorlalți ca o pedeapsă pentru ceea ce au săvârșit. Pentru
un om nedrept nu este de ajuns că își alege singur calea păcatului, ci adesea
devine o cauză prin care îi trage și pe alții după el în rătăcire.
Mai grav decât a face un păcat individual este situația în care o persoană își vinde credința sau se delasă de la principiile ei doar pentru ca altcineva să își poată îndeplini o poftă lumească sau să comită un haram. Atunci când un musulman renunță la valorile și obligațiile sale islamice pentru a fi pe placul cuiva sau pentru a-i facilita o acțiune interzisă, el atinge culmea gravității păcatului.
يَا
مَعْشَرَ الْجِنِّ وَالْإِنْسِ أَلَمْ يَأْتِكُمْ رُسُلٌ مِنْكُمْ يَقُصُّونَ
عَلَيْكُمْ آيَاتِي وَيُنْذِرُونَكُمْ لِقَاءَ يَوْمِكُمْ هَٰذَا ۚ قَالُوا
شَهِدْنَا عَلَىٰ أَنْفُسِنَا ۖ وَغَرَّتْهُمُ الْحَيَاةُ الدُّنْيَا وَشَهِدُوا
عَلَىٰ أَنْفُسِهِمْ أَنَّهُمْ كَانُوا كَافِرِينَ
130. O, obşte a djinnilor şi a oamenilor! N-au venit, oare, la voi trimişi, aleşi dintre voi, care să vă vestească semnele Mele şi să vă prevină asupra întâlnirii cu această Zi a voastră? Vor zice ei: "Noi facem mărturie împotriva noastră înşine!" Şi i-a amăgit pe ei viaţa lumească; şi ei au făcut mărturie împotriva lor înşişi, cum că ei au fost într-adevăr necredincioşi.
Acest verset ne prezintă o altă ipostază din Ziua de
Apoi. Allah Preaînaltul folosește aici o întrebare retorică adresată celor
adunați pentru judecată.
După ce va aduna întreaga creație, Allah subhanahu wa
taala îi va întreba direct pe oameni și pe djinni: „Oare nu v-am trimis
profeți din rândul vostru?”. Această adresare confirmă faptul că trimișii au venit de-a lungul timpului atât
pentru comunitățile oamenilor, cât și pentru cele ale djinnilor. Profetul
Muhammed ﷺ a
fost trimis ca ultimul și cel mai de seamă mesager pentru ambele lumi (oameni
și djinni deopotrivă).
Cum vor mărturisi oamenii împotriva lor înșiși?
Versetul arată că nelegiuiții vor ajunge să depună
mărturie împotriva lor înșiși. În momentul în care omul va fi adus în fața lui
Allah pentru a da socoteală și i se vor arăta faptele rele, prima lui reacție
va fi negarea. El va încerca să tăgăduiască păcatele comise.
Atunci se va produce un fenomen extraordinar descris
în sursele autentice:
Pecetluirea gurii: Allah Preaînaltul îi va lua omului dreptul de a
vorbi și îi va pecetlui gura.
Mărturia membrelor: Toate părțile corpului (mâinile, picioarele, pielea
și auzul) vor primi poruncă divină și vor începe să vorbească, dezvăluind
fiecare păcat pe care l-au săvârșit.
Mustrarea trupului: Uimit și înfuriat, omul își va mustra propriile
membre, întrebându-le de ce au depus mărturie împotriva lui, din moment ce el
încerca doar să le apere de focul Iadului.
Răspunsul organelor: Membrele vor răspunde, așa cum se menționează în
Coran: „Ne-a dat grai Allah, Cel care dă grai fiecărui lucru.” (41:21)
În fața acestei dovezi de netăgăduit, unii păcătoși
vor ceda și vor recunoaște deschis, spunând: „Da, eu sunt cel care a
păcătuit”.
O reamintire esențială a termenului de „necredincios”
(kafir): necredinciosul este cel care își dă seama pe deplin de adevăr,
dar alege în mod conștient să nu îl recunoască. Această respingere vine de cele
mai multe ori din mândrie, din dorința de a nu pierde un câștig lumesc, o
poziție socială sau din atașamentul față de poftele trecătoare ale acestei
vieți.
ذَٰلِكَ
أَنْ لَمْ يَكُنْ رَبُّكَ مُهْلِكَ الْقُرَىٰ بِظُلْمٍ وَأَهْلُهَا غَافِلُونَ
131. Aceasta pentru că Domnul tău nu a fost nimicitor al cetăţilor,
cu nedreptate, dacă locuitorii lor nu au fost preveniţi.
Acesta este un verset foarte important, care evidențiază dreptatea absolută
a lui Allah Preaînaltul.
În trecut, Allah subhanahu wa taala nu a nimicit niciodată un popor rătăcit
înainte de a-i trimite un profet care să îl avertizeze. De fiecare dată când
oamenii se îndepărtau de calea cea dreaptă, le era trimis un profet cu o
misiune dublă: să îi cheme înapoi la drumul cel bun, arătându-le adevărul și să
le aducă dovezi clare, astfel încât să nu aibă nicio justificare în Ziua de
Apoi și să nu poată pretinde că au păcătuit din neștiință.
Din acest verset reiese și mila lui Allah Preaînaltul: dacă o persoană nu a
avut ocazia să cunoască islamul în adevărata sa frumusețe, nu i s-a explicat
esența lui autentică sau nu a aflat în mod corect despre profetul Muhammed ﷺ, ea nu poate fi considerată necredincioasă.
O astfel de persoană nu s-a făcut musulmană din lipsă de cunoaștere, nu din
rea-voință, prin urmare, ea va da socoteală în fața lui Allah în funcție de
nivelul de cunoaștere, de credința și de convingerile dogmatice pe care le-a
deținut în timpul vieții.
Această învățătură este confirmată
și în Surat Al-Isra, unde Allah Preaînaltul spune: „[...] şi Noi nu am
pedepsit [niciodată un popor] înainte de a-i fi trimis un trimis.” (17:15)
Exegeza Coranului - profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu