Surat Al-An'aam 6:112, 113

 Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

 

وَكَذَٰلِكَ جَعَلْنَا لِكُلِّ نَبِيٍّ عَدُوًّا شَيَاطِينَ الْإِنْسِ وَالْجِنِّ يُوحِي بَعْضُهُمْ إِلَىٰ بَعْضٍ زُخْرُفَ الْقَوْلِ غُرُورًا ۚ وَلَوْ شَاءَ رَبُّكَ مَا فَعَلُوهُ ۖ فَذَرْهُمْ وَمَا يَفْتَرُونَ

112. Astfel am făcut Noi pentru fiecare profet duşmani - şeitani, dintre oameni şi djinni, care să se ispitească unii pe alţii cu vorbe împodobite, în chip înşelător. Însă dacă Domnul tău ar fi voit, ei nu ar fi putut să o facă. Deci părăseşte-i pe ei laolaltă cu ceea ce născocesc ei!

Acest verset scoate în evidență personalitatea șeitanului. Mulți oameni îl consideră pe șeitan o vietate care reprezintă singurul motiv pentru care omul greșește, păcătuiește sau face alegeri proaste. Însă oare așa să fie?

Unii spun: „Șeitan este de vină, căci dacă nu era el, eu nu aș fi păcătuit”. În realitate, nu șeitanul este de vină, deoarece el nu obligă pe nimeni să păcătuiască. Rolul lui se oprește în punctul în care înfrumusețează păcatul, încercând să te convingă că un anumit lucru interzis este bun sau că un lucru bun este rău. Acesta este maximul pe care îl poate face. Nimeni nu te obligă să alegi acel păcat și nimeni nu îți îndreaptă cu forța privirea către lucrurile haram. Șeitanul nu îți poate mișca privirea și nici nu te apucă de mână sau de picior ca să te împingă spre fapte interzise. Atunci, cu ce drept îi atribuim întreaga vină șeitanului?

Prin cuvintele „Am făcut pentru fiecare profet dușmani”, Allah subhanahu wa taala ne arată cele două tabere din această viață: pe de o parte, Profetul ﷺ și mesajul său, iar pe de altă parte, șeitanul. În acest verset, termenul „șeitan” este folosit la plural, iar Allah subhanahu wa taala începe prin a-i menționa pe șeitanii dintre oameni, abia apoi vorbind despre șeitanii dintre djinni. Oare de ce a început cu cei dintre oameni, deși, la origine, șeitanul nu este dintre oameni, ci provine dintre djinni?

Întreaga creație a djinnilor a fost creată  din foc. Cu toate acestea, șeitanii dintre oameni sunt puși înaintea djinnilor. Care dintre acești șeitani sunt, de fapt, mai periculoși pentru om: cei dintre oameni sau cei dintre djinni?

Allah subhanahu wa taala îi cunoaște cel mai bine pe toți, iar datoria noastră este să stăm departe de ei. Pentru un profet, cel mai greu a fost totdeauna cu acești șeitani din rândul oamenilor. La fel și pentru un dreptcredincios care nu face altceva decât să-l urmeze pe profetul Muhammed ﷺ: cel mai dificil este să stea departe de acești șeitani dintre oameni, deși trebuie să se ferească și de cei dintre djinni. Pe djinni nu îi vedem, așa că nu trebuie să le dăm ascultare și nu trebuie să îi lăsăm să ne intre în minte. În final, când Allah subhanahu wa taala dorește să se întâmple ceva cu noi, acel lucru se va întâmpla negreșit, deoarece nimic nu are loc în acest univers fără permisiunea Sa.

Expresia „care să se ispitească unii pe alții cu vorbe împodobite” folosește verbul „yuhi”, care vine cu sensul de „a șopti” sau „a se ispiti reciproc”. Să vedem, așadar, cum interacționează cele două tabere: șeitanii dintre oameni și șeitanii dintre djinni. Între cine există, mai exact, această ispită la care face referire versetul? Se ispitesc șeitanii dintre oameni cu cei dintre djinni între ei, sau șeitanii dintre oameni îi ispitesc pe credincioși, ori cei dintre djinni îi ispitesc pe cei cu credință? Răspunsul este că toți se ispitesc unii pe alții, iar ambele categorii, împreună, caută să îi ispitească pe oamenii credincioși.

Cel care vine să ispitească se folosește întotdeauna de vorbe frumoase și de o logică bine pusă la punct pentru a te conduce către păcat. Adesea, abia după ce ai împlinit fapta rea, îți dai seama că nu ai făcut altceva decât să îi dai ascultare. Vorbele dulci și alese au fost mereu cea mai ușoară cale de a convinge oamenii. Singurul motiv pentru care aceste persoane vorbesc într-un mod atât de atrăgător este de a te induce în eroare și de a te determina să păcătuiești în momentul în care le auzi discursul.

Ce trebuie să facem noi în această situație?

Sfârșitul versetului ne oferă răspunsul direct: „Deci părăsește-i pe ei laolaltă cu ceea ce născocesc ei!”. Prin urmare, nu trebuie să le acordăm atenție sau ascultare nici celor dintre oameni, nici celor dintre djinni, ci datoria noastră este să ne îndepărtăm complet de ei și de minciunile lor.

 

وَلِتَصْغَىٰ إِلَيْهِ أَفْئِدَةُ الَّذِينَ لَا يُؤْمِنُونَ بِالْآخِرَةِ وَلِيَرْضَوْهُ وَلِيَقْتَرِفُوا مَا هُمْ مُقْتَرِفُونَ

113. Să asculte la ele inimile acelora care nu cred în Viaţa de Apoi, să afle plăcere în ele şi să săvârşească ceea ce ei săvârşesc!

Când Allah subhanahu wa taala nu pune credința în inimile acestor persoane, ele vor ajunge să dea ascultare acelor vorbe frumoase și cuvinte alese, încetând să mai pună în practică ceea ce Allah Preaînaltul le-a poruncit.

Ce frumos a exprimat Allah Preaînaltul acest lucru: „să asculte inimile”.

În mod obișnuit, oamenii ascultă cu urechile, însă Allah subhanahu wa taala spune aici ca inimile să asculte. Acest detaliu ne arată că vorbele celor care ispitesc sunt atât de dulci și de bine alese, încât pătrund dincolo de rațiune și ajung direct la inima omului. În acel moment, acele inimi nu mai văd adevărul și nu se mai lasă coordonate de el. Așadar, deși vorba este un sunet pe care ar trebui să îl auzim cu urechea și să îl analizăm cu mintea, ei folosesc cuvinte atât de meșteșugite încât te „ung pe suflet”, iar mai apoi te trezești și te întrebi speriat: „Vai, ce am făcut?”.

Partea următoare a versetului menționează: „să afle plăcere în ele şi să săvârşească ceea ce ei săvârşesc!”. Acest lucru înseamnă că, în momentul în care ascultă aceste vorbe, ei simt o satisfacție înșelătoare și ajung să spună: „Ia uite ce frumos trece timpul când bârfim sau când ne spunem minciuni unii altora pentru a ne face pe plac...”.

Prin expresia „ceea ce ei săvârșesc”, textul face referire la faptele celor două categorii menționate în versetul anterior: șeitanii dintre oameni și șeitanii dintre djinni. Astfel, chiar și persoanele care înainte nu făceau păcate, care se aflau departe de drumul șeitanului și care nu îi acceptau pe acești șeitani din rândul oamenilor sau al djinnilor, vor ajunge să devină delăsătoare. Ele vor cădea în păcat, urmându-i și ascultându-i pe aceștia din urmă.

 Exegeza Coranului - profesor Demirel Gemaledin

Transcriere audio non-textuală

Camelia Hejou