Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَأَقْسَمُوا
بِاللَّهِ جَهْدَ أَيْمَانِهِمْ لَئِنْ جَاءَتْهُمْ آيَةٌ لَيُؤْمِنُنَّ بِهَا ۚ
قُلْ إِنَّمَا الْآيَاتُ عِنْدَ اللَّهِ ۖ وَمَا يُشْعِرُكُمْ أَنَّهَا إِذَا
جَاءَتْ لَا يُؤْمِنُونَ
109.
Ei jură pe Allah cu toată puterea jurămintelor lor că, dacă le va veni vreo
minune, ei vor crede în ea [fără şovăire]. Spune: "Doară minunile se află
numai la Allah!", însă ce vă face să gândiţi că ei vor crede, când va veni
la ei [vreo minune]?
Încă de pe vremea primului profet și până la ultimul,
toți oamenii necredincioși au cerut în mod repetat un singur lucru: semne și
minuni concrete. De altfel, chiar și noi, în momentele de cumpănă ale vieții,
ne dorim uneori un semn de la Allah subhanahu wa taala pentru a ști dacă este
mai bine să alegem o cale sau alta. Pentru astfel de situații, profetul
Muhammed ﷺ ne-a învățat cum să procedăm corect,
lăsându-ne ca soluție rugăciunea de îndrumare (istikhara). Aceasta
constă în efectuarea a două unități de rugăciune (rekat), urmate de o
dua (rugă) specială adresată lui Allah Preaînaltul.
Este esențial de înțeles că cel care face istikhara
nu trebuie să aștepte semne exterioare, cum ar fi vise speciale sau mesaje
supranaturale. Răspunsul divin se manifestă prin starea pe care Allah subhanahu
wa taala o pune în sufletul acelei persoane, oferindu-i liniște față de o
anumită decizie. De asemenea, răspunsul se reflectă în modul în care lucrurile
se desfășoară ulterior. Uneori, drumul ales se blochează temporar, deoarece
Allah subhanahu wa taala ne încearcă statornicia și răbdarea. În astfel de momente,
încercăm o altă portiță. Dacă însă, în ciuda tuturor eforturilor noastre, toate
drumurile rămân definitiv închise, înseamnă că acea alegere nu era de bun augur
pentru noi.
De foarte multe ori, necredincioșii din Mecca i-au pus
profetului Muhammed ﷺ această condiție: să
le aducă o minune clară pentru ca ei să creadă. Istoria ne arată însă că, deși
profeții din trecut au primit de la Allah subhanahu wa taala capacitatea de a
face minuni ca răspuns la cererile oamenilor, aceștia au întrecut măsura. Ei au
cerut și mai multe dovezi, dar tot nu au crezut, numindu-le adesea vrăjitorii.
Fragmentul „Spune: „Doară minunile se află numai la
Allah!”” evidențiază un adevăr principal: minunile nu se înfăptuiesc
niciodată după bunul plac sau la dorința profeților, doar de dragul de a
convinge lumea. Numai Allah subhanahu wa taala hotărăște când și cum se petrece
o minune, iar acestea prind viață doar cu permisiunea și voia Sa.
Versetul se încheie cu o întrebare retorică: „...însă
ce vă face să gândiţi că ei vor crede, când va veni la ei [vreo minune]?”.
Nimeni nu poate garanta că persoanele care asistă la un miracol își vor schimba
inima și vor îmbrățișa islamul. Mulți oameni cer semne extraordinare din
aroganță sau din dorința de a pune la îndoială mesajul divin, însă foarte
puțini aleg cu adevărat să creadă după ce le primesc. Din păcate, această
atitudine sceptică și plină de pretenții nejustificate a rămas neschimbată în
rândul multora și în ziua de astăzi.
وَنُقَلِّبُ
أَفْئِدَتَهُمْ وَأَبْصَارَهُمْ كَمَا لَمْ يُؤْمِنُوا بِهِ أَوَّلَ مَرَّةٍ
وَنَذَرُهُمْ فِي طُغْيَانِهِمْ يَعْمَهُونَ
110.
Noi le vom întoarce inimile şi privirile lor, pentru că ei nu au crezut prima
oară şi Noi îi vom lăsa să rătăcească în nelegiuirea lor.
Ce înseamnă, de fapt, că Allah subhanahu wa taala le va
întoarce privirile și inimile?
Acest adevăr se aseamănă cu alte versete din Coran în
care Allah Preaînaltul ne vorbește despre oamenii care au ochi, dar nu văd, și
au urechi, dar nu aud. Acest fenomen se produce în momentul în care inimile lor
devin împietrite, reci și lipsite de viață spirituală. Atunci când o inimă
ajunge în această stare de degradare, omul poate privi direct către adevăr, dar
îl va considera o minciună, și poate auzi cel mai clar mesaj divin, dar îl va
respinge ca fiind fals. Aceasta este pedeapsa subtilă prin care Allah subhanahu
wa taala le întoarce inimile și privirile. Din moment ce ei au refuzat să
creadă prima dată, atunci când au fost martorii minunii evidente oferite unui
profet, ce rost ar mai avea să li se arate alte semne? Respingerea inițială din
orgoliu le pecetluiește refuzul.
Fragmentul „...şi Noi îi vom lăsa să rătăcească în
nelegiuirea lor” descrie o stare în
care Allah subhanahu wa taala îi abandonează pe acești oameni în propria
necredință. Această formă de rătăcire spirituală este cumplită. Ea poate fi
comparată cu situația în care o persoană orbecăiește într-o cameră complet
întunecată: se învârte în loc, nu știe dacă se apropie de un perete sau dacă
înaintează direct către un pericol iminent. Nu are niciun reper și nicio
modalitate de a se orienta. Este ca atunci când te rătăcești într-o țară
străină, nu cunoști limba locului, nu ai pe cine să întrebi, mergi kilometri
întregi, ca la final să realizezi că te-ai deplasat într-o direcție total
greșită.
Totuși, rătăcirea nu se limitează doar la dimensiunea
fizică; ea se manifestă într-un mod mult mai periculos în dimensiunea minții și
a intelectului. Omul rătăcit mental trăiește într-o incertitudine chinuitoare,
întrebându-se constant: „Oare o fi bine? Oare o fi rău? Oare acesta este
adevărul sau este o minciună?”. Care dintre cele două forme este mai gravă? Cu
siguranță, rătăcirea minții și a sufletului depășește în gravitate orice
rătăcire fizică. Dacă trupul se pierde pe un drum pământesc, omul își poate
risca doar viața biologică. Însă atunci când mintea și inima se rătăcesc de la
calea corectă, omul își pierde orientarea morală, liniștea interioară și, în
final, salvarea în Ziua de Apoi.
Exegeza Coranului - profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu