Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَلَا
تَسُبُّوا الَّذِينَ يَدْعُونَ مِنْ دُونِ اللَّهِ فَيَسُبُّوا اللَّهَ عَدْوًا
بِغَيْرِ عِلْمٍ ۗ كَذَٰلِكَ زَيَّنَّا لِكُلِّ أُمَّةٍ عَمَلَهُمْ ثُمَّ إِلَىٰ
رَبِّهِمْ مَرْجِعُهُمْ فَيُنَبِّئُهُمْ بِمَا كَانُوا يَعْمَلُونَ
108.
Nu-i ocărâţi pe aceia care sunt invocaţi afară de Allah, ca să nu-L ocărască ei
pe Allah, întru duşmănie şi nepricepere! Astfel am împodobit Noi [în ochii]
fiecărei comunităţi făptuirea sa. Apoi, la Domnul lor va fi întoarcerea lor şi
El le va vesti despre ceea ce au făptuit ei.
Acest verset ar trebui să ne schimbe
perspectiva asupra comportamentului pe care îl avem față de non-musulmani și în
disputele cu aceștia.
Allah subhanahu
wa taala ne interzice să îi jignim sau să îi ocărâm pe cei care se roagă la
altcineva în afară de El Preaînaltul, pentru ca nu cumva, din răzbunare și neștiință, ei să
ajungă să spună vorbe urâte despre Allah
subhanahu wa taala. Într-un hadis autentic, profetul Muhammed ﷺ le-a spus companionilor: „Să nu
ajungeți voi înșivă să vă ocărâți părinții!”. Un companion, uimit, a întrebat:
„Cum am putea să ne ocărâm propriii părinți?”. Profetul ﷺ a răspuns: „Tu îl înjuri pe tatăl cuiva, iar el, ca răspuns, îl
înjură pe tatăl tău; tu o înjuri pe mama lui, iar el o înjură pe mama ta”. Prin
urmare, chiar dacă nu tu ai rostit direct acele cuvinte la adresa părinților
tăi, tu ai fost cel care a pornit conflictul, iar fapta se întoarce împotriva
ta. Aceeași regulă se aplică și în cazul blestemelor. Ca musulmani, nu avem
voie să jignim, să blestemăm sau să avem un comportament care să îi determine
pe cei din fața noastră să îl insulte pe Allah subhanahu wa taala.
În a doua parte
a versetului, Allah subhanahu wa taala spune: „Apoi, la Domnul lor va fi
întoarcerea lor...”. Folosirea cuvântului „întoarcere” ascunde un
sens profund: dacă ne întoarcem acolo, înseamnă că am mai fost în acel loc.
Oare ne amintim când am mai fost la Allah subhanahu wa taala? Textul nu spune
„vor merge la Allah”, ci vorbește despre o revenire.
Sufletele
noastre nu au fost doar o singură dată în prezența Creatorului. Prima dată a
fost atunci când Allah subhanahu wa taala l-a creat pe Adam (as), a scos din șira
spinării lui toate sufletele omenirii care aveau să existe până în Ziua
Învierii și le-a întrebat: „Oare nu sunt Eu Domnul vostru?”, iar ele au
răspuns: „Ba da, mărturisim!”. Însă călătoria sufletului nu se oprește la
acel moment de început. Așa cum se menționează în alte versete coranice, în
timpul somnului, Allah subhanahu wa taala reține sufletele, iar dimineața le
trimite înapoi pe cele cărora nu le-a sosit încă sorocul. De aceea, când ne
trezim, spunem acea rugăciune de mulțumire (dua): „Alhamdu
lillahi-l-ladhi ahyana ba'da ma amatana wa ilayhi-n-nusshur” (Laudă lui Allah
care ne-a dat viață după ce ne-a dat moartea și la El este învierea).
Sufletele
noastre se află, așadar, într-o călătorie continuă către Allah subhanahu wa
taala, chiar dacă noi, prinși în rutina zilnică, nu conștientizăm aceste
plecări și reveniri. Elhamdulillah că ne vom întoarce la Allah subhanahu wa
taala și nu la o creatură care ne-ar putea discrimina sau nedreptăți. La Allah nu
există părtinire, iar El Preaînaltul este cel mai drept și cel mai bun la
judecată.
Versetul se
încheie cu fraza: „...și El le va vesti despre ceea ce au făptuit ei”.
Faptele la care
se face referire sunt cele săvârșite în această viață pământească. În momentul
morții și în Ziua de Apoi, ne vom întoarce definitiv la Allah Preaînaltul
pentru a da socoteală. Dacă am înfăptuit fapte bune pe pământ, vom primi
răsplata binecuvântată de la Allah subhanahu wa taala, iar dacă am împlinit păcate,
vom primi o răsplată pe măsura lor, în deplină dreptate.
Exegeza Coranului - profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu