Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَلَوْ شَاءَ
اللَّهُ مَا أَشْرَكُوا ۗ وَمَا جَعَلْنَاكَ عَلَيْهِمْ حَفِيظًا ۖ وَمَا أَنْتَ
عَلَيْهِمْ بِوَكِيلٍ
107.
Dar dacă Allah ar voi, ei nu I-ar face asociaţi! Însă Noi nu te-am făcut
păzitor peste ei şi tu nu eşti nici chezaş pentru ei.
Allah subhanahu
wa taala transmite în acest verset două idei principale.
În versetele
anterioare, Allah Preaînaltulﷻ îi vorbea sub o formă
de dojană blândă profetului Muhammed ﷺ,
reamintindu-i că datoria sa este doar de a transmite mesajul, de a le prezenta
oamenilor ce este și cum este islamul. Desigur, Profetul ﷺ se întrista când vedea că nu toată lumea alegea calea
islamului, iar această latură este abordată în a doua parte a versetului.
În prima parte,
Allah subhanahu wa taala spune: „Wa lau șa’a Allahu ma așraku...”
(Dacă Allah ar fi voit, ei nu i-ar fi făcut asociați). Acest fragment ne
arată că atât călăuzirea, cât și rătăcirea se află doar în mâna lui Allah
subhanahu wa taala. Atunci când El Preaînaltul îndrăgește o persoană, îi
dăruiește călăuzire, îi sporește credința, o apropie de El și o încearcă.
Probabil că nu
de puține ori v-ați pus întrebarea: de ce nu devine toată lumea musulmană? De
ce unii oameni ajung să aibă atâtea idei greșite despre islam? De ce au
musulmanii atât de multe încercări, suferințe și greutăți? În astfel de
momente, Șeitan intervine și încearcă să ne insufle îndoială, făcându-ne
aproape să gândim că Allah i-ar nedreptăți pe oameni. În realitate, Allah
subhanahu wa taala nu nedreptățește pe nimeni. Fiecare om va fi răsplătit exact
în funcție de modul în care a fost încercat și de atitudinea pe care a avut-o
în fața acestor încercări. Unii oameni primesc încercări prin intermediul
binelui și vor trebui să dea socoteală pentru acele binecuvântări. Alții trec
prin încercări grele, chiar foarte grele, iar socoteala și răsplata lor vor fi
stabilite în funcție de comportamentul lor în fața acestor suferințe.
Expresia „Dacă
Allah ar voi...” ne trimite la faptul că de fiecare dată în fața oamenilor
se află voința divină, dar există și voința umană. Allah subhanahu wa taala nu
obligă pe nimeni. Omul are putere de decizie și își alege singur drumul pe care
dorește să meargă. Totuși, indiferent ce ar alege, el nu va putea ieși din ceea
ce Allah subhanahu wa taala i-a prescris deja. Însă, din moment ce omul nu știe
ce îi este scris în destin, el trebuie să încerce mereu să aleagă ceea ce este
mai bine pentru el și pentru credința sa. Acesta ar trebui să rămână permanent
cântarul faptelor noastre: „Îi place lui Allah ceea ce urmează să zic sau să
fac?”. Dacă îi place, facem acel lucru; dacă nu, ne oprim. Atât timp cât vom
menține acest cântar bine echilibrat, nu vom avea de suferit în Ziua de Apoi,
in sha Allah.
În a doua parte
a versetului, Allah subhanahu wa taala spune: „Însă Noi nu te-am făcut
păzitor peste ei şi tu nu eşti nici chezaş pentru ei.” Aceasta este o nouă
formă prin care Allah Preaînaltul îi reamintește profetului Muhammed ﷺ că nu va fi tras la răspundere pentru
alegerile oamenilor, fie că aceștia decid să devină musulmani, fie că rămân
idolatri sau dintre cei care îi fac asociați lui Allah. Profetul ﷺ are doar datoria de a explica, de a arăta
drumul și de a răspunde la întrebările musulmanilor și ale non-musulmanilor din
acele vremuri. Așadar, nici Profetul ﷺ
și nici altcineva nu este responsabil de credința unei alte persoane.
Dacă ar fi să
facem o scurtă săritură în timp până în zilele noastre, ne putem întreba: oare
sunt eu responsabil de credința cuiva? Sunt eu responsabil de credința soțului,
a soției sau a copiilor mei? Mulți ar putea vedea alegerea religiei pentru
copii ca pe o obligație părintească, însă nu intră în atribuțiile părinților să
facă această alegere în locul lor. Ceea ce trebuie să facem ca părinți este să
îi arătăm copilului nostru ce este bun și adevărat, iar la sfârșit el va fi cel
care va alege.
Uneori,
deciziile lor ne vor supăra, așa cum se întâmplă adesea – și nu neapărat în
privința credinței, ci în alegerile de zi cu zi, cum ar fi atunci când un copil
alege să se joace pe calculator în loc să citească o carte. Avem noi obligația de a-i face musulmani cu forța? Nu. Iar dacă
profetul Muhammed ﷺ nu a avut obligația
de a-i face musulmani pe companionii săi sau pe ceilalți oameni, noi cu atât
mai puțin avem această obligație. Într-adevăr, ne doare sufletul pentru
alegerile greșite ale copiilor noștri, dar ei își vor da seama cu timpul dacă
au procedat bine sau rău și tot ei vor fi cei care vor da socoteală.
Această
abordare directă din partea lui Allah subhanahu wa taala este cât se poate de
clară. Încercările vieții pot fi prin bine sau prin rău, pot fi încercări de
credință sau de necredință, uneori chiar de viață și de moarte. Însă, pentru
absolut toate acestea, vom ajunge într-un final să dăm socoteală numai și numai
în fața lui Allah subhanahu wa taala.
Comentarii
Trimiteți un comentariu