Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
اتَّبِعْ مَا
أُوحِيَ إِلَيْكَ مِنْ رَبِّكَ ۖ لَا إِلَٰهَ إِلَّا هُوَ ۖ وَأَعْرِضْ عَنِ
الْمُشْرِكِينَ
106.
Urmează ceea ce ţi-a fost revelat de către Domnul tău. Nu există altă
divinitate în afara Lui! Şi nu-i lua în seamă pe cei care-I fac asociaţi!
Imperativul „Ittabi` ma uhiya ilayka”
– „Urmează ceea ce ți-a fost revelat de către Domnul tău!” – este
destinat fiecăruia dintre noi. Această cerință rămâne valabilă până în ultima
clipă a existenței noastre sau până la sfârșitul Universului. Noi trebuie să îl
urmăm pe Allah Preaînaltul și pe Trimisul Său. Profetul Muhammed ﷺ este singurul exemplu demn de urmat, în
timp ce Coranul și islamul sunt darurile primite de la Allah Preaînaltul pe
care avem datoria să le punem în practică pe cât posibil.
Dacă analizăm conceptul de Revelație divină (Wahy),
trebuie să înțelegem clar ce reprezintă ea. De exemplu, fenomenul de deja vu
nu este o Revelație. De asemenea, simplele premoniții sau presimțiri – cum ar
fi senzația că va veni o furtună sau că ni se va întâmpla ceva bun sau rău – nu
sunt Revelații. Revelația reprezintă mesajul clar, explicit și fără echivoc
transmis de Allah unui Profet. Doar profeții au primit un astfel de mesaj
divin. Odată cu încheierea vieții profetului Muhammed ﷺ,
poarta Revelației s-a închis definitiv. Nu va mai veni nicio altă carte sfântă
și niciun alt profet; profeția s-a sfârșit, iar pecetea Revelației a fost pusă –
așa cum se menționează într-un hadis sahih „... penițele
s-au ridicat, iar paginile s-au uscat.”. Tot ce trebuia revelat a fost
deja trimis.
Privind la viața Profetului ﷺ,
acest mesaj lăsat omenirii cuprinde două izvoare principale:
1. Coranul – Cuvântul lui Allah.
2. Sunnah – Tradiția auentică, adică
faptele, vorbele și aprobările profetului Muhammed ﷺ.
Acestea două sunt singurele surse de ghidare de care un
musulman trebuie să țină seama de-a lungul vieții sale. Credința noastră
trebuie înțeleasă întotdeauna prin această prismă: verificăm dacă o practică se
regăsește în Coran sau în Sunnah și acționăm în consecință, fără a exclude
vreodată vreuna dintre ele. Este evident că nu te poți numi musulman dacă
respingi Coranul. Totuși, în zilele noastre, există persoane care susțin în mod
eronat că Sunnah ar trebui ignorată complet, pretinzând că ea conține greșeli
și că ar trebui să păstrăm doar Coranul. În realitate, cine elimină Coranul nu
este musulman, însă nici cel care respinge Sunnah autentică a profetului
Muhammed ﷺ nu poate fi considerat musulman.
Când vorbim despre respingerea Sunnei, nu ne referim la
neîndeplinirea unei acțiuni benevole, ci la refuzul conștient de a crede
într-un hadis autentic. Trebuie să facem
distincția între cele două sensuri ale termenului: există Sunnah ca acțiune
opțională, recomandată (cum ar fi împlinirea a patru rekat înainte de
rugăciunea obligatorie de Zuhur și două după), care aduce o mare răsplată dacă
este făcută, dar nu atrage păcatul dacă este omisă; și există Sunnah ca
Tradiție autentică a profetului Muhammed
ﷺ. Dacă o persoană primește un hadis clar și
dovedit ca fiind autentic, dar spune cu încăpățânare „eu nu vreau să cred în
acest hadis”, intervine o problemă gravă de credință. Ceea ce a fost transmis
pe cale autentică de la Allah Preaînaltul către Profet ﷺ reprezintă Revelație, fie că este textul Coranului, fie că sunt
îndrumările pe care Profetul ﷺ le-a rostit sau le-a
pus în practică. Cine neagă una dintre aceste două surse nu mai este considerat
a fi un bun musulman.
Mesajul pe care Allah Preaînaltul ni-l transmite prin
acest verset ne arată că nicio formă de necredință din jurul nostru nu poate
justifica propriile noastre abateri. Orice fapte am comite, purtăm o răspundere
directă și personală pentru ele. Există tendința ca unii oameni să se scuze spunând:
„Păi, toată lumea din jur face acest lucru interzis (haram)” sau „Toată
comunitatea în ziua de azi procedează așa”. Faptul că alți musulmani comit
păcate sau adoptă comportamente greșite nu reprezintă niciodată o scuză sau o
justificare pentru noi de a le urma exemplul. În Ziua de Apoi, vom sta singuri
în fața lui Allah și vom da socoteală în mod
individual pentru faptele pe care le-am săvârșit.
Versetul se încheie cu un îndemn ferm: „Şi nu-i lua în
seamă pe cei care-I fac asociaţi!” – o avertizare de a ne distanța
spiritual și moral de practicile politeiste și de cei care îi atribuie
parteneri lui Allah în adorare.
Exegeza Coranului - profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu