Surat Al-An'aam 6:83 - 86

 

Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi! 

 

وَتِلْكَ حُجَّتُنَا آتَيْنَاهَا إِبْرَاهِيمَ عَلَىٰ قَوْمِهِ ۚ نَرْفَعُ دَرَجَاتٍ مَنْ نَشَاءُ ۗ إِنَّ رَبَّكَ حَكِيمٌ عَلِيمٌ

83. Aceasta este dovada pe care am dat-o Noi lui Avraam împotriva neamului său. Noi îi ridicăm cu trepte pe cei pe care voim. Domnul Tău este Înţelept, Atoateştiutor [Hakim, ‘Alim]."

Vă amintiți pașii logici pe care profetul Ibrahim (as) i-a parcurs în dialogul cu poporul său? Când a apărut o planetă strălucitoare (Jupiter sau Venus), Ibrahim a spus: „Acesta este Domnul meu!”, fiind cea mai mare și mai luminoasă dintre stele. Însă, când aceasta a apus, a realizat: „Nu-mi plac cei care apun”. La fel a procedat și când a răsărit Luna, și apoi Soarele.

Practic, el i-a condus pe calea logicii pentru a-i face să înțeleagă unde greșesc. Le-a explicat că Allah este Cel care aduce Soarele, Luna și planetele, făcându-le să orbiteze în acest univers. „Cum să vă rugați la ceva care nu are puterea de a vă aduce un bine sau de a îndepărta un rău?”, i-a întrebat el.

Deși le-a prezentat dovezi logice, versete și minuni, oamenii nu au crezut. L-au izgonit și, mergând mai departe, au vrut să-l omoare aruncându-l în foc. Însă el a ieșit nevătămat din flăcări — acestea fiind minunile pe care Allah le-a trimis comunității din vremea lui Ibrahim, evenimente la care face referire acest verset. El le-a demonstrat că idolii pe care însuși tatăl său îi cioplea nu au nicio putere.

”Noi îi ridicăm cu trepte pe cei pe care voim.”

Această ridicare de către Allah are sens atât în această viață, cât și în cea de Apoi. Allah alege pe cine dorește dintre trimiși și profeți, oferindu-le trepte de călăuzire. De asemenea, El Preaînaltul le oferă oamenilor ocazia de a împlini cât mai multe fapte bune și le dăruiește iertarea Sa. Astfel sunt ridicați în trepte pe acest pământ, dar și în Ziua de Apoi, în grădinile Paradisului.

 

وَوَهَبْنَا لَهُ إِسْحَاقَ وَيَعْقُوبَ ۚ كُلًّا هَدَيْنَا ۚ وَنُوحًا هَدَيْنَا مِنْ قَبْلُ ۖ وَمِنْ ذُرِّيَّتِهِ دَاوُودَ وَسُلَيْمَانَ وَأَيُّوبَ وَيُوسُفَ وَمُوسَىٰ وَهَارُونَ ۚ وَكَذَٰلِكَ نَجْزِي الْمُحْسِنِينَ

84. Şi Noi i-am dăruit lui pe Isaac şi pe Iacob şi pe amândoi i-am călăuzit - şi pe Noe l-am călăuzit Noi încă şi mai înainte - şi printre urmaşii săi sunt David, Solomon, Iov, Iosif, Moise şi Aaron - şi astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine -;

Allah Preaînaltul i-a dăruit lui Ibrahim pe Isaac și pe Iacob ca o binecuvântare, după ce acesta a părăsit neamul său de necredincioși pentru a-și păstra credința curată. Pe amândoi i-a călăuzit, așa cum l-a călăuzit și pe profetul Noe (as), cu mult timp înainte de profetul  Ibrahim (as). Printre urmașii săi se numără  profeții: David, Solomon, Iov, Iosif, Moise și Aaron. Prin această succesiune, Allah Preaînaltul ne arată cum îi răsplătește pe cei care fac bine (Al-Muhsinin).

De fiecare dată când Coranul enumeră astfel de lungi șiruri de trimiși, Allah Preaînaltul o face pentru a sublinia două aspecte fundamentale ale credinței noastre:

Unitatea Profeției: Toți acești profeți fac parte integrantă din credința noastră. Un musulman nu face diferențe între ei în ceea ce privește autenticitatea lor de trimiși ai lui Allah; a crede în unul înseamnă a-i accepta pe toți.

Unicitatea Mesajului: Toți acești profeți au slujit aceluiași Dumnezeu și au transmis un singur mesaj esențial: Tawhid — Unicitatea lui Allah Preaînaltul. Această realitate este confirmată în numeroase alte versete, în diferite contexte, reamintindu-ne că Islamul nu este o religie nouă, ci desăvârșirea aceleiași căi parcurse de toți profeții și trimișii lui Allah subhanahu wa taala.

 

وَزَكَرِيَّا وَيَحْيَىٰ وَعِيسَىٰ وَإِلْيَاسَ ۖ كُلٌّ مِنَ الصَّالِحِينَ

85. Şi Zaharia, Ioan, Isus şi Elie - toţi fiind printre cei cuvioşi!

وَإِسْمَاعِيلَ وَالْيَسَعَ وَيُونُسَ وَلُوطًا ۚ وَكُلًّا فَضَّلْنَا عَلَى الْعَالَمِينَ

86. Şi Ismail, Eliseu, Iona şi Lot - pe toţi i-am preaales Noi deasupra tuturor lumilor [seminţiilor]!

Această înșiruire de nume nu este întâmplătoare; ea subliniază legătura indisolubilă dintre acești profeți, unitatea mesajului lor și importanța deosebită pe care Coranul o acordă fiecăruia.

În Coranul cel Sfânt sunt menționați explicit 25 de profeți. Pe lângă aceștia, există referiri indirecte la încă trei: Dhul-Kifl, Dhul-Qarnayn și Al-Khidr (as).

Însă numărul celor trimiși de Allah Preaînaltul de-a lungul istoriei omenirii este mult mai mare. Așa cum ne-a transmis profetul Muhammed , au existat 124.000 de profeți (sau 224.000, conform altor relatări), trimiși la fiecare popor. Menționarea acestor  nume în versetele de față, alături de cei precedenți, reafirmă faptul că toți au fost aleși de Allah Preaînaltul.


Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin
 

Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou

Comentarii