Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
إِنِّي وَجَّهْتُ وَجْهِيَ لِلَّذِي فَطَرَ
السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضَ حَنِيفًا ۖ وَمَا أَنَا مِنَ الْمُشْرِكِينَ
79. Ci eu îmi îndrept faţa cu credinţă
doar către Cel care a creat cerurile şi pământul; şi niciodată nu voi mai fi
dintre cei care-I fac Lui asociaţi!”
În versetele anterioare a fost redat
dialogul pe care profetul Ibrahim (as) l-a avut cu comunitatea sa, prin care
i-a purtat pe aceștia prin pașii logicii: când au apărut luna și soarele, a zis
„Acesta este Domnul meu”, dar când acestea au apus, a întrebat: „Voi vă rugați
la ceva care apune?”.
Prin această logică, el a vrut ca poporul
său să înțeleagă că nu se pot ruga la ceva care nu are control asupra propriei
existențe și care, implicit, nu le poate face nici bine, nici rău. De aceea, în
acest verset, el concluzionează: „Ci eu îmi îndrept fața cu credință către Cel
care a creat...”.
Profetul Ibrahim (as) a ales să îi conducă prin
acești pași logici pentru ca atât comunitatea în care a fost trimis, cât și
noi, cei de mai târziu, să ne aducem aminte că rațiunea nu face altceva decât
să ne sporească știința. Această credință nu vine să contrazică știința, ci
vine să o întărească și să o facă mai puternică, arătând că divinitatea este
stăpânul absolut al cerurilor și al pământului.
وَحَاجَّهُ قَوْمُهُ ۚ قَالَ
أَتُحَاجُّونِّي فِي اللَّهِ وَقَدْ هَدَانِ ۚ وَلَا أَخَافُ مَا تُشْرِكُونَ بِهِ
إِلَّا أَنْ يَشَاءَ رَبِّي شَيْئًا ۗ وَسِعَ رَبِّي كُلَّ شَيْءٍ عِلْمًا ۗ
أَفَلَا تَتَذَكَّرُونَ
80. Şi s-a certat neamul lui cu el, însă
el le-a zis: "Voiţi voi să vă certaţi cu mine asupra lui Allah, când El
m-a călăuzit? Eu nu mă tem de ceea ce-I alăturaţi voi, căci numai ce voieşte
Domnul meu [se întâmplă]! Domnul meu cuprinde totul cu ştiinţa [Sa]. Voi nu vă
amintiţi?
Poporul lui Ibrahim (as), când l-a văzut
atât de statornic în credință, a început să se certe și mai tare și să îl
amenințe că zeii lor o să îi facă rău. Ibrahim (as) le-a spus clar: „Voiți voi
să vă certați cu mine când Allah m-a călăuzit?”.
Ceea ce a scos în evidență profetul
Ibrahim (as) prin această replică este cel mai important lucru pe care îl poate
face Dumnezeu pentru noi: călăuzirea. Acesta este lucrul cel mai mare, iar cu
acest mesaj a venit Ibrahim în fața acelor oameni necredincioși. El le-ar fi
putut spune că Allah i-a dat minuni, că a vorbit cu El sau alte lucruri, dar nu
a făcut asta; le-a vorbit despre călăuzire, deoarece a considerat că cea mai
mare binecuvântare primită de la Allah a fost faptul că l-a călăuzit.
Acest aspect trebuie să îl avem și noi în
minte: cea mai mare binecuvântare dintre toate cele oferite de Allah este
călăuzirea. Ibrahim le-a explicat că nu se teme de idolii cu care aceștia îl
amenințau, argumentând că doar ceea ce voiește Allah se va întâmpla unei
persoane, atâta timp cât acea persoană este dedicată lui Allah Preaînaltul.
Indiferent ce ar încerca ceilalți să facă, nu se va întâmpla decât ceea ce a
hotărât Allah. Chiar dacă este vorba de o încercare sau ceva ce noi percepem ca
fiind rău, este voia lui Allah, iar noi nu ne împotrivim la ceea ce vine de la
El Preaînaltul.
„Voi nu vă amintiți?” este o întrebare
retorică prin care Allah le atrage atenția tuturor celor care citesc Coranul —
fie că sunt musulmani sau nemusulmani — subliniind faptul că de El ﷻ trebuie să ne temem cu adevărat, nu de
idoli.
وَكَيْفَ أَخَافُ مَا أَشْرَكْتُمْ وَلَا
تَخَافُونَ أَنَّكُمْ أَشْرَكْتُمْ بِاللَّهِ مَا لَمْ يُنَزِّلْ بِهِ عَلَيْكُمْ
سُلْطَانًا ۚ فَأَيُّ الْفَرِيقَيْنِ أَحَقُّ بِالْأَمْنِ ۖ إِنْ كُنْتُمْ
تَعْلَمُونَ
81. Şi cum m-aş teme eu de ceea ce voi
I-aţi alăturat, când voi nu vă temeţi să-I alăturaţi lui Allah [lucruri] pentru
care El nu v-a trimis vouă nici o dovadă? Care dintre cele două tabere este mai
îndreptăţită la siguranţă, dacă voi ştiţi?
Din nou, Allah Preaînaltul folosește o
formă retorică prin intermediul profetului Ibrahim (as): cum aș putea eu să îi
fac lui Allah asociați și să nu mă tem de El, când voi sunteți cei care îi
atribuiți parteneri fără a avea nicio dovadă sau permisiune de la Allah
Preaînaltul?
Finalul versetului subliniază că
amenințările pe care aceștia i le aduceau lui Ibrahim (as) nu au nicio valoare.
Nimic nu se poate întâmpla decât dacă Allah ﷻ
hotărăște acest lucru. Așadar, adevărata siguranță aparține celor care cred în
Unicitatea lui Allah, nu celor care se bazează pe idoli fără putere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu