Surat Al-An'aam 6:71 - 72

Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi! 

 

قُلْ أَنَدْعُو مِنْ دُونِ اللَّهِ مَا لَا يَنْفَعُنَا وَلَا يَضُرُّنَا وَنُرَدُّ عَلَىٰ أَعْقَابِنَا بَعْدَ إِذْ هَدَانَا اللَّهُ كَالَّذِي اسْتَهْوَتْهُ الشَّيَاطِينُ فِي الْأَرْضِ حَيْرَانَ لَهُ أَصْحَابٌ يَدْعُونَهُ إِلَى الْهُدَى ائْتِنَا ۗ قُلْ إِنَّ هُدَى اللَّهِ هُوَ الْهُدَىٰ ۖ وَأُمِرْنَا لِنُسْلِمَ لِرَبِّ الْعَالَمِينَ

71. Spune: “Voiţi să invocăm noi în locul lui Allah ceva care nici nu ne foloseşte, nici nu ne strică? Şi să ne întoarcem pe călcâiele noastre, după ce Allah ne-a călăuzit, asemenea aceluia pe care şeitanii l-au ademenit şi rătăceşte pe pământ, descumpănit, cu toate că el are prieteni care-l cheamă la drumul cel drept, [zicându-i]: “Vino la noi!”? Spune: “Numai călăuzirea lui Allah este Călăuzire! Şi ni s-a poruncit să ne supunem Stăpânului lumilor!

Acest verset este un răspuns ferm pe care Allah Preaînaltul îl oferă prin intermediul Profetului Muhammed ﷺ  necredincioșilor care încercau să îi ademenească pe musulmani. Motivul revelării este momentul în care aceștia i-au propus Profetului ﷺ: „Ce-ar fi să vă întoarceți la zeitățile strămoșilor noștri?”.

Cuvântul „nafaa” se referă la folosul pe care îl căutăm. Întrebarea retorică a versetului ne îndeamnă la o reflecție profundă: de ce am invoca în locul lui Allah Preaînaltul niște statui care nu pot nici să ne ajute, nici să ne facă rău?

Un musulman nu se roagă doar pentru beneficii materiale sau de frica unei pedepse imediate. Deși îi cerem lui Allah Preaînaltul iertare sau ajutor în cele lumești, scopul suprem este Mulțumirea Sa. Fără această Mulțumire, nicio cerere nu are valoare, iar idolii, fiind obiecte fără putere, sunt complet inutili în acest proces.

Metafora „întoarcerii pe călcâie”

A te „întoarce pe călcâie” după ce ai fost călăuzit este echivalent cu a-i întoarce spatele lui Allah Preaînaltul. Profetul Muhammed ﷺ  ne învață că cel care a gustat „dulceața credinței” nu ar mai putea niciodată să dorească întoarcerea la necredință - o privește cu aceeași groază cu care ar privi aruncarea în foc. Această călăuzire nu este doar o informație, ci o „înfrumusețare” a inimii, pe care mai ales cei convertiți o simt cu o intensitate aparte, fiind un atu prețios în drumul lor spiritual.

Ademenirea șeitanilor (Istahwathu)

Versetul folosește termenul „istahwathu”, unde particula „ist” indică o insistență, o cerință a poftelor lumești (hawa). Șeitanii — fie ei dintre jinni sau dintre oameni — nu ne obligă, ci se joacă cu mintea noastră. Ei deghizează răul în bine și haramul în halal.
Este periculos să păcătuim cu gândul că „Allah este Iertător” fără a simți căință. Așa cum a spus Profetul Muhammed ﷺ: „Căința este părerea de rău”. Fără această strângere de inimă, iertarea rămâne doar un concept teoretic.

Rătăcirea și nevoia de direcție

Cel ademenit de pofte rătăcește pe pământ „descumpănit”, precum un animal fără conștiință (sau chiar mai prejos). În schimb, credinciosul are o direcție clară în tot ce face: în rugăciune, în muncă și în familie, fiind mereu ghidat de ceea ce Allah Preaînaltul a poruncit.

Importanța tovărășiei bune

Versetul menționează prietenii care spun: „Vino la noi, la drumul drept!”. Este vital să avem astfel de oameni lângă noi. Dacă îi avem, suntem binecuvântați; dacă nu, trebuie să îi căutăm. Un tovarăș adevărat nu te amenință cu Iadul, ci te caută cu blândețe când te vede că te îndepărtezi: „S-a întâmplat ceva de nu te-ai rugat? Te pot ajuta?”.
În același timp, trebuie să ne întrebăm: „Eu pe cine ajut să iasă din păcat?”. În Ziua de Apoi, aceste suflete vor depune mărturie pentru noi. Sfatul se dă cu înțelepciune și discreție, de dragul lui Allah Preaînaltul, fără a folosi niciodată slăbiciunile cuiva împotriva sa.

Concluzia: Nu există altă călăuzire adevărată în afară de cea a lui Allah Preaînaltul. Singura cale demnă este supunerea totală față de Stăpânul Lumilor.

 

وَأَنْ أَقِيمُوا الصَّلَاةَ وَاتَّقُوهُ ۚ وَهُوَ الَّذِي إِلَيْهِ تُحْشَرُونَ

72. Şi împliniţi Rugăciunea [As-Salat] şi fiţi cu frică de El, căci El este Cel la care vă veţi aduna!"

Acest verset vine ca o completare firească a poruncii de a ne supune Stăpânului lumilor. Dacă în versetul anterior am stabilit că singura călăuzire adevărată este cea a lui Allah Preaînaltul, aici ni se arată cum se manifestă practic această supunere în viața de zi cu zi:

·       Ni s-a poruncit să împlinim rugăciunea și să fim cu frica de Allah ﷻ.

·       Rugăciunea este legătura directă cu Creatorul și dovada vie a supunerii noastre.
Suntem îndemnați să fim „cu frică de Allah”, să avem „taqwa” - să conștientizăm faptul că Allah Preaînaltul ne vede în orice moment.

·       „El este Cel la care vă veţi aduna”, ne reamintește scopul final.

 

Exegeza Coranului

Profesor Demirel Gemaledin

 

Transcriere audio non-textuală

Camelia Hejou