.jpg)
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor
celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
فَقُطِعَ دَابِرُ الْقَوْمِ الَّذِينَ ظَلَمُوا ۚ وَالْحَمْدُ لِلَّهِ رَبِّ
الْعَالَمِينَ
45. Deci a
fost stârpit neamul celor care au fost nelegiuiţi. Laudă lui Allah, Domnul
lumilor!
Acest
verset trebuie înțeles prin prisma existenței binelui și a răului, precum și a
necesității prezenței ambelor elemente. Ar putea Allah Preaînaltul să facă să
existe doar bine pe pământ? Evident că poate. Însă, întotdeauna vor dăinui pe
acest pământ aceste două elemente: binele, împreună cu oamenii care cheamă
către bine, și răul, împreună cu oamenii care cheamă către rău.
Când Allah
Preaînaltul vorbește despre stârpirea unui neam, nu se referă la dispariția
răului în totalitate, ci doar la pedepsirea unui anumit popor, trib sau cetăți.
Așa cum bine știți, acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, cu cei care au ucis
cămila în vremea profetului Salih (pacea lui Allah fie asupra sa).
De
asemenea, nici în timpul potopului din vremea profetului Nuh (Noe - pacea lui
Allah fie asupra sa) nu au murit absolut toți necredincioșii de pe pământ; au
rămas oameni necredincioși în alte părți ale lumii, în alte comunități sau
cetăți. Versetul se referă strict la faptul că Allah Preaînaltul a distrus acel
neam specific, ca răspuns la rugăciunea făcută de profetul respectiv, în acel
moment, împotriva celor care au ales necredința.
قُلْ أَرَأَيْتُمْ إِنْ أَخَذَ اللَّهُ سَمْعَكُمْ وَأَبْصَارَكُمْ وَخَتَمَ
عَلَىٰ قُلُوبِكُمْ مَنْ إِلَٰهٌ غَيْرُ اللَّهِ يَأْتِيكُمْ بِهِ ۗ انْظُرْ
كَيْفَ نُصَرِّفُ الْآيَاتِ ثُمَّ هُمْ يَصْدِفُونَ
46. Spune:
“Spuneţi-mi! Dacă Allah v-ar lua auzul vostru şi văzul vostru şi v-ar pecetlui
inimile, care Domn în afara lui Allah vi le-ar putea da înapoi? Priveşte cum
tâlcuim Noi semnele, iară ei se întorc apoi [de la ele]!”.
În acest verset, Allah Preaînaltul, folosind
forma retorică cu care ne-a obișnuit, îi cere Profetului Muhammed ﷺ să îi întrebe pe necredincioși:
dacă Allah v-ar lua văzul și auzul, cine altcineva în afară de El vi le-ar
putea da înapoi? Ei știau foarte bine că nimeni nu poate face acest lucru în
afara lui Allah Preaînaltul.
Pentru a
înțelege contextul, trebuie privită natura credinței acelor triburi din
Peninsula Arabă: ei credeau în Allah, însă, pe lângă El, adorau și diverși
idoli. În jurul Kaabei existau 360 de astfel de statui cioplite. Este o
adevărată minune cum Allah Preaînaltul a rânduit ca, atunci când Profetul ﷺ s-a întors la Mecca — locul de
unde fusese izgonit —, să distrugă toți acei idoli folosind doar toiagul său.
Deși unele statui erau gigantice, acestea cădeau imediat ce erau atinse de
toiag. Astfel, Profetul ﷺ
a curățat acel loc de idoli. Ceea ce a făcut el ﷺ de-a lungul întregii sale vieți
a fost nu de a curăța credința în Allah ﷻ , ci de a înlătura toți acei idoli la care
se rugau neamurile din Mecca.
Profetul ﷺ nu le-a cerut să nu creadă în
Allah ﷻ, ci le-a spus: „Continuați să
credeți în Allah, însă eliminați idolii precum Al-Lat, Al-Uzza și Manat, care
erau printre cei mai mari idoli adorați de acele comunități.
Referitor
la „pecetluirea inimilor”, am menționat și în alte versete că omul judecă cu
inima. Atunci când aceasta este pecetluită, ea nu mai poate să simtă, să vadă
sau să creadă. O inimă pecetluită nu se mai poate deschide către credință, iar
aceste etape de degradare sunt redate clar în verset: mai întâi pierderea
auzului, apoi a văzului.
Când
Profetul ﷺ
și-a asumat public misiunea și i-a chemat pe oameni, i-a întrebat: „Dacă v-aș înștiința că în spatele acestui munte se află o armată
gata să ne atace, m-ați crede?”. Necredincioșii au răspuns: „Nu te-am văzut
niciodată mințind, deci sigur te-am crede”. După această introducere puternică
și directă, el ﷺ
le-a spus: „Aflați că eu sunt Trimisul lui Allah, că Allah este Unic și eu am
fost trimis să aduc Islamul și Coranul”. Reacția lor a fost însă
disprețuitoare: „Doar pentru atât ne-ai chemat?”.
Practic, ei
nu au vrut din start să audă și nici nu au vrut să aibă ochi să vadă. Ulterior,
au pretins minuni pentru a-i verifica profeția, însă, deși Allah Preaînaltul
le-a trimis dovezi clare, ei le-au desconsiderat. L-au numit pe Profet ﷺ „nebun” sau „vrăjitor”, spunând:
„Ne-ai vrăjit ochii și simțurile, nu este adevărat ceea ce vedem”, deși erau
lucruri pe care le puteau atinge, mânca sau bea. Negând evidența, Allah
Preaînaltul le-a luat simțurile (auzul și văzul), lăsând în final inima să fie
pecetluită. Să ne ferească Allah Preaînaltul de o astfel de stare!
Expresia
„Noi tâlcuim semnele” poartă și sensul de a prezenta dovezile, minunile și
canoanele lui Allah Preaînaltul, cu speranța că ei vor ajunge să le perceapă.
Întrebarea retorică de la final subliniază că „ei se întorc de la ele”.
Întotdeauna au existat persoane care nu au avut ochi să vadă sau inimi care să
simtă această religie. Aceasta este cea mai gravă formă de necredință: să vezi
minunile lui Allah Preaînaltul, să recunoști autenticitatea Coranului etern și,
cu toate acestea, să le întorci spatele.
Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu