Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru
întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَلَوْ تَرَىٰ إِذْ وُقِفُوا عَلَىٰ رَبِّهِمْ ۚ قَالَ أَلَيْسَ هَٰذَا بِالْحَقِّ ۚ قَالُوا بَلَىٰ وَرَبِّنَا ۚ قَالَ فَذُوقُوا الْعَذَابَ بِمَا كُنْتُمْ تَكْفُرُونَ
30. Dar dacă i-ai vedea când vor sta dinaintea
Domnului lor şi El le va zice: “Nu este acest lucru adevărat?” Vor răspunde ei:
“Ba da, pe Domnul nostru!”. Iar El le va spune atunci: “Gustaţi chinul pentru
că nu aţi crezut!”.
Acest verset
continuă ideile expuse anterior,
în care Allah Preaînaltul relatează o ipostază din Ziua de Apoi. Este vorba
despre o discuție în care oamenii din versetul 28, care susțineau că nu există altă viață în afară de
cea pământească, sunt întrebați direct de către Creator: „Nu este acest lucru [Învierea] adevărat?”.
Un punct central de neînțelegere, atât în vremea Profetului ﷺ, cât și în zilele noastre, este momentul
Învierii. Allah Preaînaltul îi va învia pe oameni nu pentru a trăi o altă viață
pe pământ — așa cum susțin adepții reîncarnării sub diferite forme (umane sau
animale) — ci pentru a fi trași la răspundere și răsplătiți.
Răspunsul lor este:
„Qalu bala wa Rabbina” (Ba da, pe Domnul nostru!).
În limba arabă, de fiecare dată când litera „waw” este pusă în
fața numelui lui Allah ﷻ, aceasta se transformă din conjuncție în particulă de jurământ.
Din acest motiv, în islam există trei forme principale de jurământ: Wallahi,
Billahi și Tallahi. Când acestea sunt folosite simultan, ele constituie
„jurământul cel mare”.
Totuși, este recomandat să nu folosim aceste jurăminte pentru orice
lucru mărunt din viața de zi cu zi. De exemplu, la întrebări simple precum „Ai mâncat?”, nu este etic
să răspunzi „Wallahi, nu am mâncat!”. Numele lui
Allah trebuie folosite pentru a-L implora sau pentru a ne ruga, nu pentru a jura
continuu pentru lucruri nesemnificative.
După ce Allah Preaînaltul a
trimis de-a lungul timpului profeți, semne și minuni, este tardiv ca omul să
vină în Ziua de Apoi și să ceară să fie trimis înapoi pe pământ pentru a face
fapte bune sau pentru a se ruga. Răspunsul divin este ferm: nu vei mai primi
această șansă, deoarece ai avut la dispoziție o viață întreagă și ai ales să nu
acționezi. În acel moment, este deja prea târziu.
قَدْ خَسِرَ الَّذِينَ كَذَّبُوا بِلِقَاءِ اللَّهِ ۖ حَتَّىٰ إِذَا جَاءَتْهُمُ السَّاعَةُ بَغْتَةً قَالُوا يَا حَسْرَتَنَا عَلَىٰ مَا فَرَّطْنَا فِيهَا وَهُمْ يَحْمِلُونَ أَوْزَارَهُمْ عَلَىٰ ظُهُورِهِمْ ۚ أَلَا سَاءَ مَا يَزِرُونَ
31. Vor pierde cei care tăgăduiesc întâlnirea cu
Allah. Iar când Ceasul le va veni deodată, vor zice ei: "Vai de noi,
pentru ceea ce am nesocotit în ea!" Şi vor purta poverile [pentru
păcatele] lor în spinările lor. Şi ce poveri [grele] vor purta ei!
Acest verset îi vizează tot pe cei care sunt convinși că viața lumească
este singura realitate și că nu există o viață eternă după moarte. În Coran,
ori de câte ori se vorbește despre „Ceas” (adică Ziua de Apoi), se menționează
că acesta va veni „deodată”, pe neașteptate. Deși Allah ﷻ ne-a
trimis numeroase semne care să ne avertizeze, oamenii vor fi luați prin
surprindere, ca și cum totul s-ar petrece într-o clipă. Putem compara această
situație cu sosirea iernii: deși știi că este inevitabil să vină, uneori prima
zăpadă te ia prin surprindere, ca și cum nu te-ai fi așteptat deloc.
Atât timp cât au fost pe pământ, acești oameni nu au considerat Ziua de
Apoi o realitate pentru care trebuie să se pregătească. Abia când își văd
moartea cu ochii, exclamă cu regret: „Ce
repede a venit! Nu am apucat să-mi fac bagajele [faptele bune]!”. Dar întrebarea care rămâne este: cum poate cineva să spună că a fost luat prin
surprindere, când a avut la dispoziție o viață întreagă, sau măcar o mare parte
din ea, pentru a se pregăti?
În Ziua de Apoi, nu există o povară mai grea și dureroasă decât cea a
păcatelor.
وَمَا الْحَيَاةُ الدُّنْيَا إِلَّا لَعِبٌ وَلَهْوٌ ۖ وَلَلدَّارُ
الْآخِرَةُ خَيْرٌ لِلَّذِينَ يَتَّقُونَ ۗ أَفَلَا تَعْقِلُونَ
32.
Această viaţă lumească nu este decât joacă şi glumă, iar Lumea de Apoi va fi
mai bună pentru cei cu frică. Oare voi nu pricepeţi!?
La fel ca versetele
anterioare, și acesta vine să ne pună în fața realității: tot ce se află pe
acest pământ este trecător și ar trebui considerat ca o joacă. În închipuirea
unora, această viață nu este decât o glumă - ei trăiesc această viață ca pe o
distracție lipsită de consecințe, ignorând scopul final, când, de fapt, Lumea
de Apoi este cea care contează și care, cu siguranță, va fi mai bună pentru cei
înțelepți, care au frică de Allah subhanahu wa ta'ala.
Întrebarea retorică „Oare voi nu pricepeți?” are tocmai scopul
de a trezi conștiința și intelectul omului și a-l determina să mediteze asupra
priorităților sale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu