Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost
trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a
tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea
mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu
este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie,
iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi
autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a
promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Frați și surori
întru credință,
Sănătatea trupească este o
binecuvântare, însă sănătatea limbii și a exprimării este o necesitate
spirituală deosebită. De multe ori, ignorăm faptul că vorbele noastre pot fi
ori calea către Paradis, ori poarta către pierzanie.
Se povestește că Abdullah ibn Masud
(Allah să fie mulțumit de el!), aflându-se pe muntele Safa, și-a mustrat
propria limbă, spunând: „O, limbă! Spune binele și vei câștiga, sau
taci în fața răului și vei rămâne în siguranță înainte de a regreta!”.
Întrebat de ce face acest lucru, el a răspuns că l-a auzit pe Trimisul lui
Allah ﷺ spunând: „Cele mai multe păcate ale fiului lui Adam provin din
limba sa.” (Tabarani)
Trăim într-o epocă în care oamenii
se dedică tot mai mult vorbelor, iar vorbele sunt multe și ieftine. Dar iată ce
ne învață profetul Muhammed ﷺ: „Cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi, să spună o
vorbă bună sau să tacă.” (Bukhari și Muslim).
Când Muadh ibn Jabal (Allah să fie
mulțumit de el!) l-a întrebat cu uimire: „O,
Trimis al lui Allah! Vom fi noi trași la răspundere pentru ceea ce vorbim?”,
Profetul ﷺ i-a
răspuns: „O Muadh, oamenii sunt aruncați cu
fețele în Focul Iadului pentru ceea ce spun cu limbile lor!” (Tirmidhi).
Astăzi, cu voia lui Allah
Preaînaltul, vom analiza câteva dintre cele mai grave „boli ale exprimării”
care ne afectează comunitatea.
1. Vorbele
urâte, înjurătura și blestemul
Dacă vorbitul urât ar fi un om,
acesta ar fi un om rău și respingător.
Cum poți tu, care ești urmaș al
Profetului ﷺ, care
citești Coranul și te rogi, să rostești vorbe care îi displac lui Allah
Preaînaltul? Profetul Muhammed ﷺ ne-a avertizat: „Cel care
blestemă mult nu va fi nici mijlocitor, nici martor în Ziua Judecății.” (Muslim).
Chiar și în conflict, islamul ne
cere stăpânire. Profetul ﷺ
a spus: „Doi oameni care se înjură sunt ca doi
șeitani care se mint unul pe altul; gravitatea păcatului cade pe cel care a
început, atât timp cât celălalt nu întrece măsura.” (Ahmad).
Dacă cineva te jignește, nu ai obligația de a
răspunde la fel; a nu coborî la nivelul său este o dovadă de demnitate. Chiar
și Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el!), cel mai apropiat prieten
al Profetului ﷺ, a fost mustrat de acesta când a
fost auzit folosind vorbe aspre față de niște bunuri care nu îi erau pe plac,
amintindu-i că un om cu un asemenea rang de credință nu trebuie să lase limba
să alunece spre blestem.
2. Bârfa și
răspândirea vorbelor
Bârfa este cea care duce la pierderea faptelor bune;
ea le mistuie așa cum focul mistuie lemnele uscate. A vorbi despre fratele sau
sora ta în absența lor cu ceva ce nu le-ar plăcea este un păcat major.
Mai mult, mulți dintre noi cădem în
capcana de a transmite tot ce auzim, sub pretextul „informării”. Profetul ﷺ a spus clar: „Este suficient ca păcat pentru un om să povestească tot
ceea ce aude.” (Muslim).
Nu orice auzim trebuie transmis mai
departe. A ști când să taci este o artă și o dovadă de înțelepciune. În Coran,
Allah Preaînaltul ne avertizează despre
locuitorii Iadului care, întrebați de ce au ajuns în chinuri, vor răspunde că
erau dintre cei care nu făceau rugăciunea și transmiteau tot ce auzeau (Sura Al-Muddaththir, v.43, 45).
Uneori, limba noastră se grăbește să
laude sau să dorească lucruri pe care nu le cunoaștem cu adevărat, bazându-ne
doar pe ceea ce vedem la exterior. Profetul ﷺ ne-a povestit despre trei prunci care au vorbit încă din
leagăn, iar unul dintre aceste cazuri ne oferă o lecție profundă în acest sens.
Se spune că o femeie
își alăpta copilul când pe lângă ei a trecut un călăreț mândru, un om care
părea viteaz și bogat. Mama, impresionată de aparențe, s-a rugat: «O, Allah,
fă-l pe fiul meu să fie ca el!». Atunci, pruncul a lăsat sânul mamei, s-a uitat
la călăreț și a spus: «O, Allah, nu mă face ca el!». Mai târziu, au trecut pe
lângă o sclavă bătută și batjocorită, despre care oamenii spuneau că a furat
sau a păcătuit. Mama s-a rugat: «O, Allah, nu-l face pe fiul meu ca ea!».
Pruncul a vorbit din nou: «O, Allah, fă-mă ca ea!». Când mama l-a întrebat de
ce a spus asta, pruncul a explicat că acel călăreț era un tiran îngâmfat, în
timp ce sclava era nevinovată, iar oamenii o bârfeau pe nedrept. (Hadis relatat
de Bukhari și Muslim).
De multe ori vorbim și ne rugăm
pentru lucruri pe care nu le înțelegem, sau ne grăbim să ridicăm în slăvi ori
să înjosim oameni fără să știm realitatea inimilor lor. A nu vorbi atunci când
nu cunoști adevărul ascuns este o știință și o artă.
3. Atacul la
onoarea fraților și surorilor
Cea mai gravă formă de bârfă este
pătarea onoarei unui musulman. Profetul ﷺ a comparat acest act cu cele mai mari păcate: „Cea mai rea formă de camătă (Riba) este să pângărești,
fără drept, onoarea unui musulman.” (Abu Dawud).
Este dureros să vedem cum astăzi
generalizăm și aruncăm cu vorbe grele asupra unor grupuri întregi: „sirienii
sunt așa”, „cei cu barbă sunt așa”, „surorile cu hijab fac asta”, ”cei care se
roagă în moschee sunt așa”. Acestea nu sunt doar vorbe, sunt poveri pe care le
vom purta în Ziua Judecății în fața lui Allah subhanahu wa taala.
4. Jurământul pe altcineva în afară de
Allah
O boală subtilă, dar extrem de
periculoasă, este jurământul „involuntar” pe părinți, pe copii, pe mâncare sau
pe Coran. Profetul Muhammed ﷺ
a spus categoric: „Cine jură pe altcineva în afară
de Allah a comis Shirk (asociere).” (Ahmad, Tirmidhi).
Dacă trebuie neapărat să te juri,
jură-te doar pe Allah ﷻ sau taci.
Imamul Shafi’i (Allah să fie
mulțumit de el!) spunea că, din respect pentru măreția lui Allah ﷻ, un credincios ar trebui să evite pe cât posibil jurămintele,
chiar și atunci când spune adevărul, pentru a nu desconsidera numele lui Allah.
Frați și surori, temeți-vă de Allah
Preaînaltul și vegheați asupra limbilor voastre! Înainte de a rosti o critică,
o glumă nepotrivită sau o bârfă, măsurați-vă vorba de zece ori. O singură
propoziție rostită fără grijă îl poate prăbuși pe om în Iad la o distanță mai
mare decât cea dintre Răsărit și Apus.
Îl rugăm pe Allah subhanu wa ta'ala să ne curețe inimile și să ne păzească limbile de tot ce nu îi este pe plac. Amin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu