Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru
întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul
lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed,
pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi
duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este
mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi
tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Dragi frați și surori
întru Allah,
Astăzi începem cu o povață
oferită de Hasan al-Basri (Allah să fie mulțumit de el!). Știți cu toții că
acesta a lăsat cuvinte de o mare înțelepciune, inspirate din învățăturile profetului
Muhammed ﷺ: ”O, fiu al lui Adam! Ziua pe
care o primești este musafirul tău, iar la un momendat ea va pleca. Dacă te
porți bine cu acest musafir, el se va întoarce la Allah mulțumindu-i pentru tine; dar dacă îi faci rău, va depune
mărturie împotriva ta.”
La fel se întâmplă și
cu noaptea, dragi frați și surori. Ziua și noaptea ne sunt fie martori
favorabili, fie acuzatori. De aceea, trebuie să avem mare grijă să nu cădem în
capcana nepăsării, așa cum s-a întâmplat cu mulți alții. Poetul și filosoful
Iqbal spunea: ”Nu cumva, suflete, să cazi în nepăsare, căci o
singură secundă de rătăcire te poate îndepărta o mie de mile de drumul tău
către Allah.”
Să nu cădem în
nepăsarea de a-L conștientiza pe Allah Preaînaltul. Câți dintre noi, cei care
suntem încă în viață, am început să ne pregătim cu adevărat locul în Paradis?
Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a
învățat că ne putem sădi grădinile încă de acum: prin simpla rostire a
cuvintelor ”Subhanallahi wa bihamdihi, Subhanallahi al-Azim”,
un pom este plantat pentru noi în Paradis. De ce să pierdem o asemenea
răsplată?
Companionii Profetului ﷺ și înaintașii noștri evlavioși înțelegeau că timpul este însăși
viața. Dacă îl investești în fapte bune și în apropierea de Allah ﷻ, vei avea parte de o existență binecuvântată. Ei au înțeles că
o astfel de viziune ne detașează de iluziile vieții materiale. Așa cum spune o
veche vorbă înțeleaptă: ”Timpul este precum o sabie: dacă nu îl tai
(stăpânești), te taie el pe tine.”
Așadar, cum ar trebui
să luăm aminte la exemplul înaintașilor noștri și la modul în care aceștia
și-au investit timpul?
Ei își prețuiau timpul
și viața atât de mult, încât se spunea că unul dintre semnele apropierii zilei
de apoi este tocmai risipirea vremii. În fața acestei realități, găsim
îndemnuri foarte clare privind importanța fiecărei clipe. Înțelepții au
spus: ”Cel a cărui zi de astăzi este identică cu cea de ieri, este
un om căzut în nepăsare; iar cel a cărui zi de astăzi este mai rea decât cea de
ieri, este un om pierdut.” Prin urmare, chiar și atunci când un
musulman stagnează, el, de fapt, rămâne în urmă.
Viața noastră nu este
altceva decât un număr de zile. De fiecare dată când o zi trece, ia o parte din
noi cu ea. Nu este drept față de propriul suflet să permitem timpului să se
scurgă, tăind din firul vieții noastre, fără ca noi să ne apropiem de Allah
Preaînaltul printr-un comportament deosebit și prin fapte bune.
Avem nenumărate exemple
în viața Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care ne
învață să nu lăsăm grijile lumești, anturajul sau poftele trecătoare să ne
abată de la această întrecere către Paradis. Adesea spunem: ”Voi
face mâine cutare lucru!”, însă uităm că nu avem nicio garanție
asupra viitorului. Moartea poate veni în orice clipă, despărțindu-ne definitiv
de posibilitatea de a mai acționa.
Companionii Profetului ﷺ și marii înaintași ai acestui popor
ne-au lăsat moștenire o bibliotecă imensă de înțelepciune.
Un exemplu remarcabil
este imamul Tabari (Allah să fie mulțumit de el!), despre care se spunea
că nu risipea nicio clipă din zi. El a scris o lucrare monumentală de istorie,
iar când a realizat că este prea lungă pentru oameni, a scris un rezumat care
tot avea 30 de volume. Ulterior, a scris un Tafsir , pe care
l-a rezumat, de asemenea, în alte 30 de volume. Timp de 40 de ani, el a scris
în medie 40 de pagini pe zi, lăsând în urmă o operă colosală care ne ghidează
și astăzi.
O altă personalitate
uimitoare, Ibn Aqil (din școala hanbalită – Allah să fie mulțumit de el!),
a stăpânit cu adevărat arta de a-și investi timpul. Această dăruire i-a permis
să scrie „Al-Funun” (Artele), considerată una dintre cele mai lungi
lucrări din istoria umanității, având aproximativ 800 de volume. Este o operă
atât de vastă, încât ne este greu chiar și să o citim într-o viață, cu atât mai
puțin să o gândim și să o scriem. El mărturisea că a identificat trei obstacole
care îi consumau timpul și s-a rugat la Allah ﷻ
să-l ajute să le depășească:
1.
Mâncarea: Realizând cât timp pierde mestecând, îi cerea surorii sale să înmoaie
pâinea în apă pentru a o putea înghiți mai repede, câștigând astfel momente
prețioase pentru studiu.
2.
Nevoile fiziologice: Chiar și în momentele de îngrijire personală, nu
lăsa mintea să stea degeaba; punea pe cineva să îi citească dintr-o carte sau
citea el însuși, pentru a nu întrerupe fluxul cunoașterii.
3.
Somnul: Adesea se simțea copleșit de oboseală, însă și-a disciplinat corpul
să doarmă doar două ore pe noapte, trezindu-se imediat pentru a relua scrisul
sau lectura.
Ibn al-Nafis (Allah să
fie mulțumit de el!), o altă figură emblematică, spunea deschis: ”Nu
știu ce este odihna”. El
le cerea prietenilor săi ca, atunci când îl vizitează, să îi aducă creioane
deja ascuțite, pentru a nu irosi nici măcar secundele necesare ascuțirii lor.
Privind către acești savanți care scriau neîncetat, ne întrebăm: oare erau îngeri? Aveau puteri supranaturale? Nu, erau oameni ca și noi. Însă, spre deosebire de noi, ei au înțeles valoarea inestimabilă a timpului. Din păcate, astăzi, în loc să dezvoltăm o artă de a câștiga timpul, am devenit experți în arta de a-l pierde. Privind la viețile lor, nu putem decât să realizăm cât de mici suntem și cât de multă vreme irosim în zadar.
Dragi frați și surori
întru Allah,
În predicile anterioare
spuneam că, în timp ce trupurile noastre sunt purtate către Allah de trecerea
anilor, sufletele noastre își croiesc drumul prin rugăciune și fapte bune. Dar
cum putem, cu adevărat, să ne îndreptăm sufletele către Creator?
Cei care L-au cunoscut
pe Allah ﷻ cu adevărat și l-au îndrăgit sincer și-au transformat întreaga
existență, oglindind această iubire prin împlinirea poruncilor Sale și
îndepărtarea de interdicțiile Sale. Însă, esența acestui drum nu stă doar în
aparența faptei, ci în profunzimea intenției. Profetul (Pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa!) ne avertizează într-un hadis cules de imam Ahmad
(Allah să fie mulțumit de el!) că mulți pot părea evlavioși la exterior, dar
inima lor să fie departe de răsplată.
Să înțelegem mai bine
acest aspect printr-un exemplu din vremea profetului Muhammed ﷺ.
Se povestește despre o
tânără care, plină de admirație pentru tatăl ei, își dorea ca acesta să fie
printre marii martiri. Profetul ﷺ i-a
spus: ”Poate că tu ai fi vrut ca el să cadă martir pe calea lui
Allah, dar Allah i-a scris să moară în patul său.” Aceasta nu
înseamnă că el va fi lipsit de răsplată, căci dacă intenția sa a fost sinceră,
Allah Preaînaltul îl va socoti printre cei aleși.
Pe de altă parte,
există și exemplul cutremurător al celui care luptă, dar eșuează în fața lui
Allah. În bătălia de la Uhud, un bărbat a săvârșit fapte de o vitejie
incredibilă. Când companionii au început să-l laude în fața Profetului ﷺ, acesta a zis: ”El este dintre locuitorii Iadului.”
De ce? Când bărbatul, rănit fiind, a fost felicitat pentru statutul de
martir, el a mărturisit adevărul: ”Nu am luptat pentru Allah, ci
pentru a fi numit cel mai vitej și renumit dintre toți.” El
căuta recunoașterea oamenilor, nu pe cea a Creatorului.
Așadar, fapta fără
intenție sinceră este lipsită de valoare. Se poate ca unui om care înconjoară
Kaaba să nu îi fie acceptată rugăciunea din cauza mândriei, în timp ce altul,
care zace bolnav în pat, dar are inima legată de Allah Preaînaltul, să-i fie primită.
Imamul Al-Bukhari
(Allah să fie mulțumit de el!) relatează că Profetul ﷺ le-a spus
celor plecați la luptă: ”Sunt printre voi oameni care au rămas în
Medina, dar care au fost alături de voi la fiecare pas și în fiecare vale
străbătută.” Deși trupește nu au putut fi acolo, inimile
și intenția lor sinceră i-au făcut părtași la aceeași răsplată. Aceștia sunt
cei care călătoresc către Allah nu cu pașii, ci cu inimile lor.
O, Allah, fă ca
inimile noastre să se îndrepte doar către Tine! Tu ești Milosul, Milostivul;
revarsă credința în sufletele noastre, îndepărtează răutatea dintre noi și
ajută-ne să ne trăim viața după pilda și călăuzirea profetului Muhammed (Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).
Șeih Adnan Oun
Comentarii
Trimiteți un comentariu