.jpg)
Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru
întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în ziua de apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Spune
Allah în Sfântul Coran pogorât:
”Oare acela care a fost mort şi pe care Noi l-am readus la viaţă şi i-am dat lui lumină, după care se călăuzeşte, şi umblă printre oameni poate să fie asemenea cu acela care se află în întunericuri, de unde nu poate ieşi? Aşa li s-a împodobit celor necredincioşi ceea ce ei făceau.” (6:122)
Acest
verset coranic ne prezintă două ipostaze distincte ale vieții umane. Prima este
o viață a sufletului, binecuvântată, trăită cu o inimă plină de credință,
asemenea unei lumini călăuzitoare care ne ajută să ajungem la Allah
Preaînaltul. A doua este viața omului lipsit de această lumină, care se lasă
condus de poftele lumești și trăiește în întunericul ignoranței, departe de
Creator.
Sunt două moduri în care omul își poate trăi existența: fie sub umbra ocrotitoare a credinței, fie în starea despre care Allah Preaînaltul a spus: ”Însă acela care se va îndepărta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viaţă grea şi în Ziua Învierii îl vom aduce pe el orb la adunare.” (20:124)
Această viață strâmtorată persistă chiar dacă omul ar deține toate bogățiile lumii; el nu va simți adevărata fericire, deoarece o viață plină de nesiguranță și neliniște nu poate fi considerată fericită.
Așadar, inima este cea mai importantă parte a corpului nostru, punctul central al atenției divine. Într-o relatare autentică, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Într-adevăr,
Allah nu se uită la trupurile voastre și nici la înfățișarea [fața] voastră,
ci se uită la inimile voastre și la faptele voastre.”
Meditează, frate și soră, la modul în care Allah ﷻ te privește!
În ce stare ar trebui să te
afli pentru ca Allah Preaînaltul să se uite la tine cu dragoste, înțelegere și
bunăvoință?
Inima nu
a primit denumirea de „qalb” (în limba arabă) decât pentru că este într-o
continuă schimbare. Termenul „qalb” derivă din rădăcina verbului „qalaba”, care
înseamnă „a întoarce”, „a schimba poziția” sau „a se rostogoli”. Această
origine lingvistică subliniază natura fundamental schimbătoare și fluctuantă a
inimii umane, pe care profetul Muhammed ﷺ o compară cu un cazan care fierbe pe foc, pentru a ilustra rapiditatea cu care aceasta
își schimbă starea, emoțiile și intențiile.
Trebuie
să avem mare grijă de inima noastră. Aceasta este, de asemenea, ținta
principală a Satanei. Sufletul și inima sunt cele care se îmbolnăvesc și trec
prin nenumărate încercări. Profetul ﷺ a descris acest proces astfel: Încercările vin asupra sufletului [inimii] așa cum se țese o țesătură, fir cu
fir. Când inima cedează unei pofte, apare un punct negru. Când omul reușește
să se îndepărteze de acea ispită, i se adaugă un punct alb.
Inima
poate deveni complet neagră, precum cea acoperită de funingine, ruginită,
incapabilă să discearnă binele de rău, urmărind doar ceea ce îi convine.
Aceasta este inima celor care s-au lăsat conduși de poftele lor. Există însă și
inima albă, pură, care, indiferent de ispitele prin care trece, nu întoarce
capul către ele.
Frați și
surori, din versetul introductiv și din relatările profetului Muhammed ﷺ, luminate de profeția sa, rămânem în fața
a două realități esențiale:
1. Inima este locul unde se uită Allah, dar și țelul
principal al lui Șeitan (Satana) de a pune stăpânire pe el.
2. Inima este schimbătoare și trece prin încercări
continue.
Dacă
înțelegem aceste realități, realizăm diferența dintre o viață plină de liniște,
credință și fericire și o viață strâmtorată, departe de Dumnezeu. Unii oameni
se roagă condiționat, având o credință ce nu stăpânește pe deplin inima, adică
o credință șovăielnică. Aceștia, dacă primesc binecuvântări, sunt mulțumiți,
dar dacă sunt încercați de greutăți, întorc imediat spatele lui Allah Preaînaltul. Astfel,
pierd atât viața aceasta, cât și viața de apoi, trăgându-L la socoteală pe
Allah Preaînaltul: „Mă rog la Tine și Tu îmi faci rău? Mă rog de cinci ori pe
zi și tot îmi trimiți încercări?”
Această
condiționare a credinței se datorează adesea „bolilor” inimii. Acestea se
pot vindeca prin credință fermă (iman) și pomenire (zikr); ele sunt cele care
dau sănătate, viață și un puls corect sufletului nostru. Când Allah ﷻ a vorbit despre cei cu o ”inimă moartă”, a
vrut să spună că aveau o inimă lipsită de credință. Chiar dacă acei oameni erau
în viață fizic, inimile lor erau deșarte, moarte.
Savanții
islamici au explicat că sufletul se poate îmbolnăvi grav, iar bolile sufletului
pot stinge lumina divină din inimă. Allah ﷻ spune: „Este precum cel care intră în
întuneric și nu va mai putea niciodată să iasă din el.” Cum ar putea o astfel
de persoană să fie călăuzită de Allah? Este aproape imposibil. Vedem astăzi
multe persoane afectate de această boală a inimii. Coranul ne avertizează:
„Ba nu! Inimile lor au ruginit din cauza faptelor rele.”
Și ce
înseamnă „rugina inimii”?
Înseamnă acumularea
de păcate și greșeli și îndepărtarea de Allah Preaînaltul. O astfel de inimă nu
va mai putea străluci.
Cea mai gravă boală a sufletului este nepăsarea (lipsa de conștientizare) față de Allah. Dacă omul nu înlătură această nepăsare, se apropie de întuneric, care în cele din urmă îl acoperă complet, permițând lui Șeitan să pună stăpânire pe suflet, care devine dur. Duritatea inimii este rezultatul nenumăratelor straturi de rugină care, în cele din urmă, ajung să „mănânce” sufletul.
Așadar,
cum ne putem vindeca inima și cum o putem readuce la viață?
Inima
este atrasă de diferite ispite, se poate îmbolnăvi fizic, dar și spiritual.
Avem nevoie de „reînnoirea credinței”, așa cum i-a sfătuit profetul Muhammed ﷺ pe companionii săi – acea generație unică
ce a primit Coranul direct de la el, văzându-l ca exemplul viu și întruchiparea
perfectă a Coranului.
1.
Credința (Iman)
Credința condiționată
nu este acceptată de Allah. Trebuie să Îl cunoaștem pe Allah ﷻ așa cum se cuvine, să Îl îndrăgim sincer
și să ne supunem cerințelor Lui. Această credință autentică va da puls
sufletului, umplându-l de lumină, sinceritate și liniște. Cine trăiește în
liniște și siguranță spirituală se îndreaptă cu certitudine către Allah.
2. Căința
(Tawbah)
Nu este o
rușine să greșești; adevărata rușine este să rămâi prins continuu în greșeli și
să nu ceri iertare. Trebuie să ne căim constant lui Allah, reînnoindu-ne căința
și credința în același timp. Dacă reînnoirea credinței verbală este prin
rostirea mărturiei (La ilaha illa Allah, Muhammedun rasulullah), condițiile
căinței sincere sunt esențiale pentru acceptarea ei și îndepărtarea de păcate.
3.
Pomenirea lui Allah (Zikr)
Continuitatea
pomenirii (zikr) și a cererii de iertare (istighfar), atât cu limba, cât și cu
inima. Nimic nu șterge păcatele mai bine decât căința și cererea de iertare,
iar prin acestea ne putem apropia de Allah subhanahu wa taala.
4. Fapta
bună (Al-Birr)
În toate
versetele din Coran, Allah Preaînaltul asociază credința cu fapta bună: „Cel
crede în Allah și face fapte bune... .”
Această
asociere este indispensabilă. Ce înseamnă o faptă bună? Înseamnă toate
acțiunile care Îl mulțumesc pe Allah și sunt făcute de dragul Lui Preaînaltul. Profetul ﷺ a spus: „Să îi dai soției tale să mănânce din
mâna ta este o faptă bună, dacă o faci de dragul lui Allah.”
Avem
nevoie de o inimă vie, de un puls puternic al credinței. Allah Preaînaltul se
uită mereu în inimile noastre și trebuie să le vadă pline de credință, căință,
evlavie și sinceritate. Să nu lăsăm nepăsarea, mândria, răutatea sau poftele
lumești să se instaleze în inimă, indiferent de orice sau oricine ne-ar
îndepărta de Allah.
Un
evlavios din trecut a rostit o rugăciune profundă: „O, Allah, cine vine să mă
îndepărteze de Tine, fă-l să se apropie de Tine!”
Dacă
trăim într-o societate în care toate inimile sunt curate, vom avea siguranță și
liniște socială. Profetul Muhammed ﷺ a concluzionat: „În corpul nostru se află
o bucată de carne. Dacă este stricată, întregul corp este stricat, iar dacă
este bună, tot corpul va fi bun, sănătos. Acea bucată este inima.”
O, Allah!
Te rugăm să ne păstrezi inima statornică în islam!
Șeih Adnan Oun
Comentarii
Trimiteți un comentariu