Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru
întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul
lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed,
pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi
duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este
mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi
tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Spune
Allah Preaînaltul în Sfântul Coran pogorât: ”Ci caută cu ceea ce
ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi
fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după
stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac
stricăciune." (28:77)
Dragi
frați și surori întru Allah,
Acest
verset ne pune în fața a trei realități esențiale:
1. Prioritatea vieții de apoi, fără a neglija viața
pământească
Intenția
principală, dorința, voința și efortul nostru
trebuie să aibă ca scop viața de apoi. Cine își stabilește această prioritate,
Allah Preaînaltul îi garantează succesul atât în această viață, cât și în viața
de apoi.
Să-ți
dorești din ceea ce ți-a dăruit Allah ﷻ
înseamnă să folosești binecuvântările Sale pentru a câștiga paradisul, fără a
uita însă partea ta din această viață lumească, care trebuie obținută prin
mijloace halal (permise), folosită conform poruncilor divine și dăruind și
celorlalți.
2. Abținerea de la stricăciune și răutate pe pământ
Nu
trebuie să dorim stricăciune sau răutate pe pământ. Fără o credință puternică
și o încredere totală în Allah ﷻ,
binecuvântările materiale, puterea sau situația financiară ne pot duce către
pierzanie, în loc să ne apropie de Allah Preaînaltul.
O
relatare autentică, transmisă de imamul Tirmizi, din partea lui Anas, fiul lui
Malik (Allah să fie mulțumiți de ei!), ne spune că profetului Muhammed ﷺ a zis: „Cine face din Viața de Apoi principala sa
preocupare, Allah îi va pune bogăția în inima sa, îi va aduna treburile (îi va
ușura toate problemele) și lumea (viața pământească) va veni la el, supusă. Iar
cine face din această lume principala sa preocupare, Allah îi va pune sărăcia
în fața ochilor, îi va împrăștia treburile (îi va face problemele mai grele) și
nu va primi din lume decât ceea ce i-a fost predestinat (scris).”
Capcana
în care mulți oameni cad este că ei se concentrează doar pe cele lumești, sacrificând relații și principii, dar
ajung să nu vadă în fața ochilor decât sărăcie.
3. Adevărata bogăție este mulțumirea sufletului
Sărăcia
resimțită în inimă este cea mai gravă formă de lipsă. Chiar dacă o persoană
deține întreg mapamondul, dacă simte această sărăcie interioară, va trăi și va
muri ca un om sărac. Această viață este plină de amăgiri; doar o credință
puternică și o încredere statornică în Allah Preaînaltul ne pot ajuta să trecem
cu bine peste încercări.
Mulți
se pierd pe drum în goana după de averi. Un astfel de om este, obiectiv, bogat,
dar se percepe ca sărac, pentru că Allah ﷻ
i-a pus sărăcie în fața ochilor. De ce? Pentru că mintea și inima lui sunt
obsedate de a aduna cât mai mult. Dacă ar fi avut în inima sa credință,
evlavie, răbdare, încredere și mulțumire, și s-ar fi concentrat pe câștigarea
vieții de apoi, lucrurile lumești ar fi fost secundare și ar fi fost bogat în
suflet, bogat în viața pământească și bogat în viața de apoi. Credința și
apropierea de Allah Preaînaltul sunt cele care scot oamenii din pierzanie.
Calea spre liniște și succes
Frați
și surori, trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem și să ne îndepărtăm de goana
nesfârșită după poftele lumești. Nu vom primi mai mult decât ne-a fost scris de
Allah Preaînaltul. Ceea ce este al nostru nu va lua nimeni altcineva, iar ceea
ce este al altcuiva nu va ajunge niciodată la noi. Liniștea sufletului vine din
credința statornică și mulțumirea față de darurile primite.Cine își dorește
viața de apoi și se străduiește pentru
ea, va fi bogat în ambele vieți.
Perspectiva corectă asupra vieții lumești
Trebuie
să privim lucrurile în lumina versetelor coranice.
Această
viață lumească nu este nimic altceva decât o marfă, ceva temporar, care ține
foarte puțin. Este înșelătoare și nu rămâne, oricât de mult am dori-o.
Spune
Allah Preaînaltul în Sfântul Coran: ”Fiecare suflet va gusta moartea, desigur voi veţi
primi [întreaga] voastră răsplată în Ziua Învierii! Cel care va fi îndepărtat
de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere
amăgitoare.”
Un
proverb arab spune: „Viața lumească este ca o umbră de-a ta: dacă te
îndrepți către ea, ea va fugi de tine, și dacă o lași în spate, vine după
tine.”
Așadar,
frate și soră, dacă îți dorești viața lumească cu ardoare și aceasta este prima
ta intenție, vei pierde. Dar dacă îți dorești ziua de apoi, Allah ﷻ îți va da ambele vieți. Viața lumească este lipsită de valoare
în comparație cu eternitatea. Omul poate trăi în liniște și siguranță doar
urmând poruncile lui Allah subhanahu wa taala. Tot ce ți-a dăruit Allah ﷻ pe pământ trebuie folosit cu intenția de a-L adora și asculta.
Dacă folosești aceste binecuvântări contrar voinței Sale, ele se vor întoarce
împotriva ta și vor depune mărturie în ziua de apoi. Trebuie să fim foarte
atenți la modul în care folosim darurile de la Allah Preaînaltul, pentru că vom
fi întrebați despre acest lucru și vom da socoteală
Dragi
frați și surori întru Allah,
Versetul
coranic și hadisul explicit ne plasează în fața unei intersecții clare: ori
alegem viața pământească cu toate poftele sale, ori alegem drumul care duce
către viața de apoi, o existență continuă și eternă în grădinile paradisului.
Cine îl urmează pe Allah ﷻ cu ardoare,
dorindu-și prioritar viața de apoi, fără a neglija cele lumești permise, acela
va câștiga paradisul.
Este
dificil să ajungi în paradis și, în același timp, foarte ușor să ajungi în
focul iadului. Ce trebuie să facem? Să avem o singură dorință: aceea de a ne
construi viața de apoi. În același timp, nu trebuie să uităm ceea ce primim în
viața pământească, însă este esențial să nu lăsăm această viață lumească să
pună stăpânire pe noi, ci noi trebuie să fim cei care o stăpânesc pe ea.
Un
mare savant spunea într-o rugă: „O, Allah, dacă vine cineva să mă
distragă de la preocuparea mea cu Tine, preocupă-l pe acesta cu ceva pentru ca
el să nu mai vină la mine.”
Trebuie
să ne dedicăm lui Allah ﷻ cu o credință
puternică, oricât de greu ar fi. Nu lăsați pe nimeni să vă îndepărteze de Allah Preaînaltul și de grădinile paradisului.
Porunca de a face bine
”Şi fă bine, aşa după
cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine!”
Cine
răspunde binelui cu bine, Allah ﷻ îi
dăruiește o mare răsplată.
O relatare
autentică din partea profetului Muhammed ﷺ
transmite mesajul lui Allah Preaînaltul: ”Allah a spus: „Cine
este preocupat de pomenirea Mea (zikr) și [astfel] nu mă roagă pentru nevoile
sale, îi dăruiesc mai mult decât le dăruiesc celor care cer [de la Mine].”
Cum ajungem să ne dorim viața de apoi?
Putem
concluziona că există trei aspecte esențiale:
1. Nu vinde viața de apoi pentru viața pământească
Nu
lăsa preocupările lumești să umbrească obiectivul final. Aceasta este o
pierdere imensă, așa cum ne avertizează Coranul. Dacă îți dorești cu
sinceritate să ajungi la Allah, El Preaînaltul îți va deschide toate porțile.
Trebuie doar să bați la ușa lui Allah
subhanahu wa taala.
2. Nu face stricăciune și răutate pe pământ
3. Adevărata bogăție este mulțumirea sufletească
Profetul
Muhammed ﷺ a spus că bogăția
nu constă în lucrurile materiale pe care le ai — copii, averi — ci adevărata
bogăție este bogăția sufletească.
Și
ce înseamnă bogăția sufletească? Înseamnă sinceritate, îndepărtarea de haram (ceea
ce este interzis) și mulțumirea față de ceea ce ți-a fost dat. Acesta este cel
mai înalt nivel al credinței: când duci o viață liniștită, cu o inimă plină de
credință și încredere în Allah, pentru că nu-ți dorești altceva decât
mulțumirea Lui.
O,
Allah, împarte sufletelor noastre credință, evlavie și puterea necesară pentru
a ajunge cu bine să ne întâlnim cu Tine în grădinile paradisului; fă-ne pe noi
să ne bucurăm de toate simțurile noastre atât timp cât trăim, iar acestea să
lucreze pentru noi și nu împotriva noastră și nu face ca această viață lumească
să fie o încercare care ne distrage, ci fă să fie o cale prin care noi să
câștigăm viața de apoi.
Șeih Adnan Oun
Traducere
din limba arabăProfesor
Demirel Gemaledin
Transcriere
audio non-textualăCamelia
Hejou

Comentarii
Trimiteți un comentariu