Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor
celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
أَلَمْ
يَرَوْا كَمْ أَهْلَكْنَا مِنْ قَبْلِهِمْ مِنْ قَرْنٍ مَكَّنَّاهُمْ فِي
الْأَرْضِ مَا لَمْ نُمَكِّنْ لَكُمْ وَأَرْسَلْنَا السَّمَاءَ عَلَيْهِمْ
مِدْرَارًا وَجَعَلْنَا الْأَنْهَارَ تَجْرِي مِنْ تَحْتِهِمْ فَأَهْلَكْنَاهُمْ
بِذُنُوبِهِمْ وَأَنْشَأْنَا مِنْ بَعْدِهِمْ قَرْنًا آخَرِينَ
6. Oare
n-au văzut ei câte dintre neamuri am nimicit Noi înaintea lor? Pe aceia îi
întăriserăm Noi pe pământ cum nu v-am întărit pe voi! Şi le-am trimis Noi lor
cerul îmbelşugat şi am făcut Noi să curgă râuri pe sub picioarele lor. Însă
i-am nimicit Noi pentru păcatele lor şi am creat, după ei, alte neamuri.
Acest verset ne
prezintă un principiu fundamental al universului, stabilit de Allah subhanahu
wa taala încă de la crearea Pământului și de la venirea omului: modul în care
acesta folosește, a folosit sau va folosi resursele planetei. În limba arabă,
acest principiu este numit ”qanun al-istiqdal”, adică legea schimbării, conform
căreia nicio stare, comunitate sau civilizație nu rămâne veșnic la fel, ci
totul este supus schimbării, alternanței (zi/noapte, bine/rău, vară/iarnă) și,
în cele din urmă, înlocuirii, în funcție de faptele oamenilor. Și Allah ne
spune că schimbă popoarele între ele (nimicește unele și le creează pe altele
după ele) ca o consecință a păcatelor și a nepăsării lor, conform acestei legi
universale a schimbării. Este o lege universală a alternanței. Nu există o
stare perpetuă – deși Allah ar fi putut face să fie mereu zi sau mereu noapte,
mereu bine sau mereu rău. Vor exista întotdeauna suișuri și coborâșuri, atât în
viața individuală, cât și la nivel de comunitate și omenire.
Au existat generații de
aur, cum au fost cele care au trăit în vremea Profetului Muhammed. Acele
generații au avut șansa unică de a vedea revelația cu ochii lor, de a o auzi cu
urechile lor și de a o simți direct. Aceasta a fost o mare binecuvântare, dar
și o mare încercare. Este nevoie de o putere imensă de credință, voință și
încredere pentru a crede în Mesagerul pe care îl vezi și îl auzi personal. Unii
ar putea spune: „Ce mare lucru!”, dar este, într-adevăr, un lucru extraordinar.
Allah Preaînaltul și-a
ales cu mare atenție Profeții din anumite comunități, la fel cum Și-a ales cu
grijă companionii și apostolii care să le fie alături. Nimic nu a fost și nu este
lăsat la întâmplare; totul a fost aranjat cu o înțelepciune și o socoteală
perfecte de către Allah.
Acum, să vedem cum
reiese această lege a schimbării din perspectiva comunităților și a faptelor
lor, analizând versetul:
„Oare
n-au văzut ei câte dintre neamuri am nimicit Noi înaintea lor? – Pe aceia îi
întăriserăm Noi pe pământ cum nu v-am întărit pe voi!”
Aceste neamuri au avut
o putere pe care Însuși Allah Preaînaltul le-a oferit-o. Termenul arab
”makkannahum – Noi i-am întărit” – provine din rădăcina care înseamnă a face
ceva statornic, solid. O comunitate solidă este o comunitate sănătoasă,
binecuvântată, pe drumul cel drept al lui Allah. Allah le vorbește celor din
prezent despre popoarele trecute, pe care le întărise mai mult decât pe comunitatea
actuală.
„Şi le-am
trimis Noi lor cerul îmbelşugat şi am făcut Noi să curgă râuri pe sub
picioarele lor.”
În Coran, „cerul
îmbelșugat” înseamnă ploaie și binecuvântări divine. Unde este ploaie, este
apă; unde este apă, este belșug; unde este belșug, este bunăstare. Allah Își
asumă aceste binecuvântări, folosind repetarea pronumelui personal „Noi”,
subliniind că doar El, și nimeni altcineva, poate aduce aceste daruri.
„Însă i-am nimicit Noi pentru păcatele lor şi
am creat, după ei, alte neamuri.”
Repetarea pronumelui
„Noi” scoate în evidență faptul că tot Allah a fost Cel care a nimicit acele
popoare (ale lui Noe, Lot, Moise), deși înainte le binecuvântase. Nimicirea
popoarelor din trecut reiese atât din textele biblice, cât și din cele
coranice, deoarece au același autor: Allah Preaînaltul.
Cel mai grav lucru pe
care îl poate face o comunitate este să rămână tăcută și nepăsătoare în fața
înmulțirii păcatelor și nedreptăților. Această indiferență este evidentă în
povestea neamului lui Lot. Când îngerii au fost trimiși să nimicească cetatea Sodoma
și Gomora și I-au spus lui Allah că acolo se află și credincioși, El le-a
poruncit: „Cu ei să începeți!”. De ce? Pentru că au fost nepăsători; au privit
cum virtutea dispare și cum normalitatea este înlocuită de anormalitate. Când
normalul este considerat anormal și anormalul devine normal, societatea este
pierdută. În ziua de azi, cel corect, care nu fură și nu înșeală, este numit
„fraier”, în timp ce hoțul și înșelătorul sunt lăudați că „știu să se
descurce”.
Astăzi, mulți oameni nu
dezaprobă răul nici măcar în inimile lor. Aceasta este cea mai de jos formă a
credinței, după cum se menționează în hadisul relatat de Abu Sa'id al-Khudri
(Allah să fie mulțumit de el), care l-a auzit pe Profetul Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spunând: „Oricare
dintre voi vede un rău (o faptă rea/condamnabilă), să îl îndrepte cu mâna sa.
Iar dacă nu este capabil de aceasta, atunci cu limba sa (prin vorbă/cuvânt). Și
dacă nu este capabil nici de aceasta, atunci (să îl dezaprobe) cu inima sa – și
aceasta este cea mai slabă (sau cea mai de jos) formă de credință.”
Am ajuns la un nivel atât
de jos al credinței, încât Profetul a prevestit această stare. Am ajuns oare să
aprobăm răul chiar și cu inima? Probabil veți răspunde „nu”, dar nu a mai rămas
mult până la acel punct, ceea ce indică o scădere drastică a credinței noastre.
Așadar, păcatele au
fost motivul pentru care Allah a schimbat popoarele trecute cu altele, care, la
rândul lor, au ajuns să facă aceleași greșeli, confirmând astfel legea
schimbării.
Poate vă gândiți: dacă
Allah schimbă popoarele atunci când păcătuiesc, ce face cu cele evlavioase?
Generațiile de astăzi
sunt într-o schimbare profundă; începem să trăim bine, iar apoi, printr-un
„click”, are loc o schimbare totală. Acest fenomen a fost explicat cel mai bine
de Ibn Khaldun în lucrarea sa Muqaddima. El, primul care a studiat știința
civilizațiilor umane, a spus că „Civilizația umană este precum nașterea,
creșterea, dezvoltarea și îmbătrânirea unui om.” Prin urmare, o civilizație se
naște neputincioasă, crește, se dezvoltă, decade, iar apoi renaște. Este
similar ciclului vieții umane: ne naștem dependenți, învățăm să mergem,
creștem, ne întemeiem o familie, apoi îmbătrânim, ne pierdem puterea și
determinarea.
Analizând versetele
Coranului, observăm că civilizația noastră, deși la un nivel avansat din
anumite puncte de vedere, se îndreaptă spre o decădere. Acest lucru se
datorează înmulțirii păcatelor, care sunt comise fățiș, în văzul tuturor.
Aceasta este una dintre realitățile prevestite de Profetul Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ca semne ale Zilei de Apoi, pentru a sublinia declinul moral general. Urmărind
aceste prevestiri, realitățile zilelor noastre par a fi o oglindă fidelă a
celor descrise. Aceste semne ne reamintesc că Ziua de Apoi este inevitabilă și
ne îndeamnă la reflecție.
Apare o
întrebare firească: dacă Allah a nimicit popoarele din trecut din cauza
păcatelor lor, nu ar trebui să procedeze la fel și cu cele de astăzi? O astfel
de concluzie ar părea logică.
Însă, un
aspect crucial de reținut este că Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra sa) a adresat o rugă specială către Allah Preaînaltul,
implorându-L: „O, Allah, nu lăsa poporul meu să fie nimicit așa cum
au fost popoarele profeților de dinainte nimicite pentru păcatele lor!”
Așadar,
datorită acestei cereri, oricât de multe păcate s-ar înmulți pe pământ, Allah
nu va mai aplica o anihilare totală, colectivă, la scara la care au fost
distruse popoarele anterioare. Acest lucru nu trebuie interpretat, sub nicio
formă, ca o justificare sau o încurajare de a comite păcate. În schimb,
înseamnă că Allah își va manifesta puterea și dreptatea prin alte mijloace și
pedepse, nu printr-un cataclism global, așa cum a fost Potopul din vremea
Profetului Noe, când doar o mână de credincioși au fost salvați.
وَلَوْ
نَزَّلْنَا عَلَيْكَ كِتَابًا فِي قِرْطَاسٍ فَلَمَسُوهُ بِأَيْدِيهِمْ لَقَالَ
الَّذِينَ كَفَرُوا إِنْ هَٰذَا إِلَّا سِحْرٌ مُبِينٌ
7. Şi de
ţi-am fi pogorât Noi ţie, [Muhammed], o Carte scrisă pe foi, [coborâtă din cer]
şi ar fi atins-o cu mâinile lor, ar fi zis cei care nu cred: “Aceasta nu este
decât vrăjitorie învederată”.
Acest
verset face trimitere la o întâmplare din vremea Profetului Muhammed (Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), când politeiștii din Meca au venit la
el și i-au spus: „O, Muhammed! Jurăm că dacă tu cobori acest Coran tipărit pe
hârtie, noi vom crede în tine!” Această cerere venea după ce ei solicitaseră
deja diverse alte minuni de la Profet, dar, în ciuda tuturor dovezilor, refuzau
să creadă. De aceea, Allah a pogorât acest verset retoric, pentru a sublinia
că, și dacă le-ar fi trimis o Carte scrisă pe foi, pe care să o poată atinge fizic,
politeiștii tot nu ar fi crezut și ar fi catalogat-o drept vrăjitorie.
O astfel de
atitudine persistă și în zilele noastre: chiar dacă oamenii văd și recunosc
adevărul, încăpățânarea sau scepticismul îi împiedică să creadă în el.
وَقَالُوا
لَوْلَا أُنْزِلَ عَلَيْهِ مَلَكٌ ۖ وَلَوْ أَنْزَلْنَا مَلَكًا لَقُضِيَ
الْأَمْرُ ثُمَّ لَا يُنْظَرُونَ
8. “De ce
nu a fost pogorât asupra lui [Muhammed] un înger?” Însă de-am fi trimis Noi cu
el un înger, treaba ar fi fost terminată, căci după aceea nu li s-ar mai fi dat
lor nici un răgaz!
Când
lucrurile devin atât de clare, suntem, de fapt, la finalul sorocului. De
exemplu, în momentul în care soarele va răsări de la apus (Vest), căința nu va
mai fi acceptată. De ce? Pentru că dovada este absolut evidentă, iar rostul
încercării dispare.
Să ne
imaginăm un examen: dacă studenții primesc toate întrebările, dar văd și toate
răspunsurile scrise pe tablă, ce va face profesorul? Va anula examenul? Evident
că da, deoarece răspunsurile sunt deja expuse, situația este clară și testarea nu mai are sens.
Așa se va
întâmpla și în Ziua de Apoi. Când omul va vedea moartea în față, va dori brusc
să devină cel mai credincios. Dar ce a făcut o viață întreagă? Nu a avut
suficient timp să aleagă credința de bunăvoie?
Politeiștii
din Meca au cerut ceva similar: au vrut ca un înger să coboare și să stea mereu
deasupra capului Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa), confirmându-le constant că el este, într-adevăr, Mesagerul lui
Allah. Însă, așa cum explică versetul, dacă această cerință le-ar fi fost
acceptată și îngerul ar fi apărut fizic, perioada de probă s-ar fi încheiat
instantaneu, iar cei care tot nu ar fi crezut ar fi fost nimiciți imediat, fără
alt răgaz.
Comentarii
Trimiteți un comentariu