Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor
celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
أَفَلَا
يَتُوبُونَ إِلَى اللَّهِ وَيَسْتَغْفِرُونَهُ ۚ وَاللَّهُ غَفُورٌ رَحِيمٌ
74. Şi, oare, nu vin
ei să se căiască la Allah şi să-i ceară Lui iertare? Allah doară este Iertător,
Îndurător [Ghafur, Rahim].
În versetele anterioare Allah subhanahu wa ta'ala le atrăgea atenția îndeosebi creștinilor cu privire la
conceptul greșit de Trinitate și la faptul că l-au ridicat pe profetul Isus (pacea lui Allah fie asupra sa!) la
nivel de Divinitate, iar în acest verset
Allah Preaînaltul îi îndeamnă pe aceștia
la căință.
De ce Allah ﷻ a folosit două forme de căință în același verset?
Tawbah, așa cum a spus Profetul ﷺ,
este părerea de rău pentru greșelile împlinite față de Allah
Preaînaltul. Istighfar este al doilea pas al căinței, adică omul îi cere
iertare lui Allah subhanahu wa ta'ala și persoanelor față de care a greșit.
Tawbah (căința) implică toate cele
trei timpuri ale verbului imperativ ” تُوبُوا - căiți-vă!” :
- trecut - trebuie să regretăm
păcatele săvârșite;
- prezent – să ne îndepărtăm de
acele păcate;
- viitor – să-i promitem lui Allah
Preaînaltul că nu vom mai împlini acele păcate.
Nu este de ajuns părerea de
rău, anumite păcate cer o căință mai
profundă, cum ar fi șirk-ul (a-i face asociați lui Allah), un păcat foarte grav,
sau a spune că Allah are copii sau părinți sau că sunt trei divinități, când de fapt Allah este Unic.
Allah este
Iertător, Milos - Allah
subliniază epitetul Rahim (Milos) alături de Ghafur (Iertător) pentru a scoate în evidență faptul că dacă nu ar exista de fiecare dată Mila lui
Allah Preaînaltul nici un om nu ar putea
să-și primească iertarea sau să-și împlinească pe merit obligațiile pe care
Allah le-a prescris într-o formă
perfectă.
Oamenii greșesc de-a lungul
vieții, de aceea Allah ﷻ iartă acele păcate, dar motivul pentru care iartă este Mila Sa.
Nimeni, mai ales Allah ﷻ, nu are obligația de a ierta oamenii, însă
Allah ﷻ s-a numit Ar-Rahim și
dacă și-a luat această obligație, o va
pune în practică prin iertarea păcatelor. Și de n-ar fi Mila lui Allah nimeni
nu ar putea trece examenele acestei vieți.
Concluzie: căința începe cu tawbah, tawbah ne duce către istighfar, acceptarea
lor duce către ștergerea păcatelor, iar
ștergerea păcatelor se datorează Milei lui Allah subhanahu wa ta'ala.
مَا الْمَسِيحُ
ابْنُ مَرْيَمَ إِلَّا رَسُولٌ قَدْ خَلَتْ مِنْ قَبْلِهِ الرُّسُلُ وَأُمُّهُ
صِدِّيقَةٌ ۖ كَانَا يَأْكُلَانِ الطَّعَامَ ۗ انْظُرْ كَيْفَ نُبَيِّنُ لَهُمُ
الْآيَاتِ ثُمَّ انْظُرْ أَنَّىٰ يُؤْفَكُونَ
75. Mesia, fiul
Mariei, nu este decât un trimis, asemenea trimişilor de dinainte de el, iar
mama lui este o femeie cu evlavie adevărată. Amândoi mâncau bucate [de rând].
Priveşte ce semne învederate le trimitem Noi şi apoi priveşte cum sunt ei
îndepărtaţi [de la ele]!
În acest verset Allah Preaînaltul
vrea să sublinieze modul în care musulmanii trebuie să creadă în profetul Isus
(pacea lui Allah fie supra sa!).
Allah ﷻ spune:
1. Isus nu este decât un Trimis
(precum au fost și ceilalți Trimiși de dinaintea lui).
2. Maria, mama lui Isus, este o
femeie cu o credință sinceră.
Printre cele mai deosebite femei din
istoria omenirii se află și fecioara Maria, mama profetului Isus. Islamul o
consideră pe Maria un exemplu demn de urmat, precum Asiia, soția Faraonului sau
Khadija, soția profetului Muhammed ﷺ - (Allah să fie mulțumite de ele!).
Amândoi mâncau bucate
[de rând] – foamea
o simt doar oamenii, prin urmare, oricât de apropiați sunt Profeții de Allah
Preaînaltul, nu avem voie să-i ridicăm la nivel de Divinitate.
Priveşte ce semne
învederate le trimitem Noi şi apoi priveşte cum sunt ei îndepărtaţi [de la
ele]! – o
formă retorică prin care Allah Preaînaltul le atrage atenția creștinilor că,
deși le-a trimis semne clare, ei se îndepărtează de ele și spun că Isus este
Dumnezeu.
Exegeza Coranului Profesor
Demirel Gemaledin Transcriere audio non-textualăCamelia Hejou

Comentarii
Trimiteți un comentariu