Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَلَوْ أَنَّ أَهْلَ الْكِتَابِ آمَنُوا وَاتَّقَوْا لَكَفَّرْنَا عَنْهُمْ سَيِّئَاتِهِمْ وَلَأَدْخَلْنَاهُمْ جَنَّاتِ النَّعِيمِ
65. De-ar crede oamenii Scripturii şi de-ar fi cu frică [de Allah], le-ar ierta faptele lor rele şi i-ar duce în Grădinile pline de tihnă şi plăcere [An-Na’im].
Acest verset este o concuzie a reproșurilor pe care Allah Preaînaltl le-a adresat Oamenilor Cărții (iudeii și creștinii) și a fost pogorât pentru a scoate în evidență că islamul este o continuitate a religiilor anterioare, tocmai de aceea Allah subhanahu wa taala folosește exprimarea ”de-ar crede”. Este de fapt o invitație din partea lui Allah Preaînaltul la crezul în ultimul mesaj pe care l-a trimis întregii omeniri (islamul). Acest lucru înseamnă că celelalte mesaje sunt actualizate, adică, în momentul în care a venit creștinismul, s-a actualizat iudaismul, când a venit islamul, s-a actualizat creștinismul.
Allah subhanahu wa taala leagă credința de taqwa (teama de Allah) și spune ”De-ar crede oamenii Scripturii şi de-ar fi cu frică [de Allah]”.
Credința și taqwa sunt strâns legate una de cealaltă: a crede este latura interioară, iar a fi cu frică de Allah este ceea ce El Preaînaltul cere omului să împlinească sau să nu împlinească. De exemplu, un om care crede, dar nu are frică de Allah, va ajunge să facă păcate, pentru că inexistența sentimentului de teamă față de Allah îl determină să comită anumite păcate. Credința acoperă latura interioară, iar teama de Allah cuprinde latura prin care omul se exteriorizează.
Rezultatul credinței și fricii de Allah: iertarea păcatelor și intrarea în Paradis, iar aceste două lucruri sunt tot ceea ce vrea un credincios de la Allah Preaînaltul, indiferent din ce credință face parte acesta, pentru că atât creștinii, iudeii, cât și musulmanii nu vor altceva decât obținerea Mulțumirii lui Allah Preaînaltul și iertarea păcatelor lor. Este o promisiune din partea lui Allah Preaînaltul pentru cei care vor lăsa să intre și să strălucească în inima lor islamul, Coranul, crezul în Allah și în profetul Muhammed ﷺ.
وَلَأَدْخَلْنَاهُمْ - și i-ar duce – ”lam-ul” din construcția acestui verb este ”lam-ul” de întărire a promisiunii lui Allah: cu siguranță/fără nicio îndoială, cei care cred și au frică de Allah vor avea parte de iertarea păcatelor și vor intra în Grădinile Paradisului. Și ce altceva, mai mult decât atât, își poate dori cineva de la Allah Preaînaltul?
%20(1).jpg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu