Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor
celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea mai
sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este
cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa! Toate invențiile în credință sunt
bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului;
ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi
nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va
putea împotrivi.
Legătura
indisolubilă dintre credință și caracter
Profetul
Muhammed ﷺ spune într-o relatare autentică: „Cel
mai bun dintre voi este cel care are cel mai bun comportament.” Prin
aceste cuvinte, Trimisul lui Allah ﷺ
a dorit să sublinieze faptul că adevărata valoare a unui om nu se măsoară doar
prin ritualuri, ci prin modul în care credința sa îi modelează caracterul.
Islamul
se bazează pe unitatea dintre credință și etică; ele sunt „gemene” care nu pot
fi separate. Cu cât credința unui om este mai sinceră, cu atât comportamentul
său va fi mai nobil. Profetul ﷺ ne-a avertizat: „Modestia
şi credinţa sunt gemene. Cel care va renunţa la una dintre ele o va pierde de
asemenea şi pe cealaltă.”
Atunci
când credința slăbește, prima consecință vizibilă este, din păcate, alterarea
comportamentului. Există numeroase dovezi care ne arată că evlavia trebuie să
se manifeste în relațiile cu ceilalți. Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de
el!) relatează că Trimisul lui Allah ﷺ
a exclamat de trei ori: „Pe Allah, el nu crede! Pe Allah, el nu crede! Pe
Allah, el nu crede!”. Întrebat fiind cine este acela, Profetul ﷺ a răspuns: „Acela
al cărui vecin nu se simte în siguranță de răutățile lui.”
Mai
mult, într-un hadis relatat de imamul Ahmad, se vorbește despre o femeie care
împlinea rugăciuni și posturi opționale și era generoasă cu milostenia (sadaqah),
dar își rănea vecinii prin cuvinte urâte. Profetul ﷺ
a spus clar că ea va fi pedepsită în Focurile Iadului. Aceasta ne învață că o
credință pur verbală sau ritualică, ce nu este însoțită de o etică solidă, este
o credință deficitară.
Personalitatea
musulmanului
Allah
Preaînaltul l-a caracterizat pe profetul Muhammed ﷺ
spunând: „Şi tu ai o fire minunată!” (68:4).
Aceasta
este personalitatea pe care Allah Preaînaltul o dorește de la fiecare
credincios. Un musulman care întruchipează codul moral al islamului va străluci
în societate. Însă, dacă faptele noastre ne contrazic vorbele, pierdem această
lumină. Profetul ﷺ ne-a oferit o regulă
de aur: „Cine crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi are ceva
bun de spus, să spună, dacă nu, să tacă.” Tăcerea în momentele de slăbiciune este
adesea mai benefică pentru credință decât vorba nesăbuită.
Avertismentul
despre „cel falimentar”
Abu Huraira a povestit că Mesagerul lui Allah ﷺ
i-a întrebat pe companioni: „Ştiți cine este cel falimentar?”. Ei au
răspuns că este cel fără bani sau proprietăți. Însă Profetul ﷺ le-a arătat o dimensiune mult mai profundă: „Falimanterul
în comunitatea mea (Ummah) este cel care va veni în Ziua Judecății cu
rugăciune, post și zakat, dar care i-a nedreptățit pe alții: a
lovit pe unul, a vărsat sângele celuilalt sau a luat averea cuiva în mod
nedrept. Atunci, faptele sale bune vor fi date celor nedreptățiți, iar când
acestea se vor epuiza, păcatele celor asupriți vor fi aruncate asupra lui, iar
el va fi aruncat în Foc.”
Apel la
bunătate în luna Ramadan
Dragi
frați și surori, ne aflăm în luna bunătății și a întrajutorării! Să ne gândim
de o sută de ori înainte de a rosti un cuvânt. Să fim buni, în primul rând, cu
familiile noastre, cu soții, copiii și rudele noastre, dar și cu vecinii
noștri, indiferent de religia lor.
Islamul
a venit să smulgă din rădăcini obiceiurile greșite și să cheme omenirea către
principii înalte. Dacă astăzi lumea nu cunoaște frumusețea acestei religii,
cauza suntem noi, musulmanii, atunci când vocea credinței nu se reflectă în
comportamentul nostru. Dacă vrem pace și dreptate, trebuie să arătăm adevărul
prin propria atitudine. Profetul ﷺ
spunea: „Nu este dintre noi cel care se culcă sătul în timp ce
vecinul lui este flămând” și „Cei mai apropiați de mine în Ziua de
Apoi vor fi cei cu cel mai bun comportament.”
Ne rugăm
la Allah Preaînaltul ca vorbele și comportamentul nostru să oglindească mereu
puritatea credinței noastre. Postul lunii Ramadan trebuie să ne curețe atât
interiorul, cât și exteriorul.
O,
Allah, călăuzește-ne pe calea cea dreaptă!
O,
Allah, Tu ești Milostivul, dăruiește-ne nouă din binele Tău!
O,
Allah, ne adăpostim la Tine de orice răutate și Te rugăm să ne faci dintre cei
cu fire minunată, care să strălucească prin faptele lor!
Pacea și
binecuvântarea fie asupra profetului Muhammed ﷺ!
Amin!
Șeih Adnan Oun
.png)
Comentarii
Trimiteți un comentariu