.png)
Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
فَتَرَى الَّذِينَ فِي قُلُوبِهِمْ مَرَضٌ يُسَارِعُونَ فِيهِمْ يَقُولُونَ نَخْشَىٰ أَنْ تُصِيبَنَا دَائِرَةٌ ۚ فَعَسَى اللَّهُ أَنْ يَأْتِيَ بِالْفَتْحِ أَوْ أَمْرٍ مِنْ عِنْدِهِ فَيُصْبِحُوا عَلَىٰ مَا أَسَرُّوا فِي أَنْفُسِهِمْ نَادِمِينَ
52. Tu îi vei vedea pe cei cu boală în inimi, grăbindu-se spre ei şi zicând: "Ne e teamă că o nenorocire se va abate asupra noastră". Dar s-ar putea ca Allah să aducă biruinţa sau o altă orânduială de la El şi atunci se vor căi ei pentru ce au ţinut ascuns în sufletele lor.
În acest verset Allah Preaînaltul scoate în evidență una dintre caracteristicile ipocriților și spune că ipocrizia este o boală a inimii. Conform definiției profetului Muhammed ﷺ, ipocrizia se manifestă atunci când o persoană vrea să arate ceva ce nu oglindește în inima sa. Ipocritul își arată credința în exterior, însă în inima lui ține necredința. Acest lucru se întâmpla și în vremea profetului Muhammed ﷺ, și după moartea lui ﷺ, se întâmplă în prezent și se va întâmpla până în Ziua de Apoi.
Ipocrizia învederată înseamnă că o persoană arată în mod evident un anumit comportament, însă în inima sa are alt sentiment.
Ipocritul se dă bine pe lângă musulmani, se roagă alături de aceștia, ține postul Ramadan, ba chiar și postul benevol, dar în inima sa ține ascunsă necredința.
Când ipocriții au fost chemați să apere orașul Medina, au venit la Profet ﷺ și i-au spus că le este teamă să nu vină asupra lor o nenorocire și că ar fi mai bine ca ei să rămână în Medina să-și apere casele, averile și familia. Acest comportament este o formă gravă a ipocriziei deoarece Allah ﷻ le poruncise să se supună Lui și Profetului ﷺ, iar Profetulﷺ îi chemase să apere orașul Medina deoarece o armată mare a necredincioșilor venea să o atace.
De fapt, marea problema a ipocriților din trecut , prezent și viitor, a fost, este și va fi frica de a pierde viața, averile lumești, demnitatea, onoarea. Ipocriții consideră că dacă nu se alătură credincioșilor, sunt mai presus decât aceștia, ”...dar s-ar putea ca Allah să aducă biruinţa sau o altă orânduială de la El...”.
Această parte din verset ne amintește de bătălia de la Uhud, când Profetul ﷺ încheiase un pact de apărare a Medinei, în cazul în care orașul ar fi fost atacat, cu Al-Hubab bin Al-Munzir, care conducea cele două grupuri - Banu Salmah și Banu Harithah din tribul Khazraj – și care au vrut să părăsească locul de luptă, să-i abandoneze pe credincioși, urmând un mai mare conducător al ipocriților, ipocritul ‘Abdullah bin Ubai. O treime din armată a trecut atunci de partea lui, adică aproximativ trei sute de luptători. El a spus: “Nu știu ce motiv am avea să ne sinucidem”.
- şi atunci se vor căi ei pentru ce au ţinut ascuns în sufletele lor – căința lor este de fapt părerea de rău după prăzile de război de care nu au putut benefecia din cauza faptului că nu au vrut să participe la luptă.
وَيَقُولُ الَّذِينَ آمَنُوا أَهَٰؤُلَاءِ الَّذِينَ أَقْسَمُوا بِاللَّهِ جَهْدَ أَيْمَانِهِمْ ۙ إِنَّهُمْ لَمَعَكُمْ ۚ حَبِطَتْ أَعْمَالُهُمْ فَأَصْبَحُوا خَاسِرِينَ
53. Iar cei credincioşi vor zice atunci: "Aceştia sunt cei care s-au legat de Allah prin jurăminte sfinte că vor fi alături de voi?" Iată că faptele lor sunt deşarte, iar ei au devenit pierduţi!
- cei credincioși - sunt cei care au văzut atitudinea ipocriților: fugeau la greu și veneau la ușor.
- cei care s-au legat de Allah prin jurăminte sfinte – adică cei care au jurat că vor crede în Allah Preaînaltul și în profetul Muhammed ﷺ și vor asculta poruncile.
Rezultatul ipocriziei: faptele lor sunt deşarte – faptele lor bune si actele de adorare, care au fost împlinite doar ca să fie văzute, în fața lui Allah Preaînaltul nu valorează nimic și nu vor fi primite.
- cei pierduti – adică cei care nu nicio faptă bună, ci doar fapte împlinite din ipocrizie .
Ipocrizia față de actul de adorare în cazul rugăciunii: ipocritul nu face rugăciunea din proprie intenție și credință, ci doar pentru a fi considerat dintre musulmani, dar el de fapt nu este musulman.
Ipocrizia față de Allah Preaînaltul este diferită de ipocrizia față de om și ne putem întreba: ”Dacă avem convingerea că o persoană este ipocrită, avem voie să spunem acest lucru despre ea? ”
Nimeni nu are dreptul de a pune ”etichete” oamenilor. Allah Preaînaltul a vorbit despre ipocriți, dar nu a dat nume, profetul Muhammed ﷺ a vorbit despre ei, avea o listă cu numele lor, dar nu a facut-o publică niciodată. Nimeni în afară de Allah Preaînaltul nu are voie să categorisească oamenii pentru că doar El Preaînaltul îi poate călăuzi. Mulți oameni necredincioși și cei mai aprigi dușmani ai islamului au devenit musulmani, la fel și dintre ipocriți, care au înțeles la un moment dat ce este credința și au împlinit mai apoi actele de adorare cu sinceritate și evlavie.
Allah Preaînaltul nu închide poarta credinței în fața nimănui, fie necredincios, ipocrit sau credincios. Poate în ultimul ceas din viață omul face o rugăciune de dragul lui Allah.
Dacă îi îndepărtam pe cei care au aceasta boală (ipocrizia) în inima lor, mulți oameni nu vor mai trăi alături de noi. Dacă toți doctorii și-ar alunga pacienții, atunci care ar mai fi menirea lor?
Dacă Profeții (pacea lui Allah fie asupra lor!) i-ar fi acceptat doar pe acei puțini oameni care au crezut, iar pe ceilalți i-ar fi neglijat și nu le-ar fi vorbit, și nu le-ar fi arătat minunile lui Allah, atunci care ar mai fi fost menirea lor?
Așadar, nu avem voie să etichetăm oamenii ca fiind necredincioși sau ipocriți, doar Allah Preaînaltul are acest drept.
Ibn 'Umar (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a zis: ”Dacă cineva își numește fratele necredincios, dintre ei doi, negreșit unul merită acest nume. Dacă cel numit este cum a zis primul, necredința omului se poate dovedi, dar dacă nu este adevărat, atunci aceasta se întoarce împotriva lui.”
De asemenea, Abu Dharr (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat că el l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: Dacă unul acuză pe altul de necredință, numindu-l dușman al lui Allah, o astfel de acuzație se va întoarce împotriva lui (a acuzatorului), dacă cel acuzat este nevinovat (nu este așa).
Exegeza Coranului Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu