Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru
întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا
لَا تَتَّخِذُوا الْيَهُودَ وَالنَّصَارَىٰ أَوْلِيَاءَ ۘ بَعْضُهُمْ أَوْلِيَاءُ
بَعْضٍ ۚ وَمَنْ يَتَوَلَّهُمْ مِنْكُمْ فَإِنَّهُ مِنْهُمْ ۗ إِنَّ اللَّهَ لَا
يَهْدِي الْقَوْمَ الظَّالِمِينَ
51. O, voi cei care credeţi! Nu-i
luaţi pe iudei şi pe creştini ca aliaţi! Ei sunt aliaţi unii cu alţii. Aceia
dintre voi care vi-i faceţi aliaţi sunteţi ca şi cum aţi face parte dintre ei.
Allah nu călăuzeşte pe calea cea bună un neam de oameni nelegiuiţi.
Allah
Preaînaltul atrage atenția
credincioșilor asupra unei forme de interzicere a colaborării cu evreii și
creștinii, însă acest verset nu trebuie generalizat, deoarece în foarte multe alte versete Allah
Preaînaltul vorbește despre buna colaborare cu aceștia și permisiunea
căsătoriei cu femeile virtuoase din neamul lor.
Așadar,
în ce situație vom putea pune în
practică acest verset?
Pentru
a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să cunoaștem motivul de revelare
al acestui verset.
Contextul în care a
fost pogorât acest verset, dar și cele care îi urmează, este bătălia de la
Badr.
Motivul
de revelare:
După cum bine știm,
în trecut, în Peninsula Arabică a existat un sistem tribal. Atentarea
la onoarea unui trib constituia motiv de luptă pe viață și moarte. Când
Profetul ﷺ a venit la Medina,
a stabilit un fel de tratat ce avea ca scop eliminarea ranchiunii
preislamice și a conflictelor intertribale.
Musulmanii
veniseră la Medina lăsând în urmă toată averea și afacerile lor și din acest
motiv nu erau puternici din punct de vedere financiar, dar când au devenit
victorioși în bătălia de la Badr, văzând beneficiile de a deveni musulman, politeiștii au decis să se convertească la islam. În
realitate, însă, erau ipocriți. Evreii, fiind mai puternici financiar decât
musulmanii, erau aliații acestor
ipocriți. După înfrângerea din Bătălia de la Badr, evreii au încheiat o înțelegere
secretă cu politeiștii din Meca
împotriva musulmanilor. Când Profetul ﷺ a aflat despre
această conspirație, tratatul dintre musulmani, creștini și evrei a fost
anulat. ‘Abdullah bin Uabi bin Salul, șeful politeiștilor mediniți, a refuzat să-și rupă alianța cu evreii,
deoarece aceștia erau mai puternici din punct de vedere financiar.
Revenind
la întrebarea: ” În ce situație vom
putea pune în practică acest verset? ”
De
fapt este vorba despre a nu se ajunge în
situația în care un musulman sau întreaga comunitate islamică să depindă în
totalitate de aceste popoare. Un musulman poate avea prieteni creștini sau
evrei, se poate căsători cu femei din poporul lor și poate mânca din mâncarea
lor, cu condiția ca alimentele să fie dintre cele permise în islam. Prin
urmare, acest verset nu vine să strice relațiile de prietenie sau rudenie, însă
un popor musulman trebuie să aibă propria stabilitate, să se bazeze pe propria
forță și credință și să nu se delase de intențiile sale, iar toate acestea țin
de conduita unui popor musulman. Există
multe curente ideologice sau alte forme
prin care un musulman ajunge să urmeze alte popoare în ceea ce privește
gândirea, îmbrăcămintea, atitudinea sau felul de a trăi, iar profetul Muhammed
spune în acest sens că ”Oricine imită un popor face parte din el”. Prin acest hadis Profetul ﷺ ne învață să
fim demni și integri, să avem atitudine islamică și să nu punem în practică
alte gândiri, alte religii sau alte forme de trăire a vieții în afara celor
islamice. Acest verset ar trebui să ne trimită către noi înșine și să ne
readucă la identitatea noastră și nu către alte culturi și civilizații. Cultura
islamică este cea care se bazează pe Coran și
Tradiția autentică a profetului
Muhammed ﷺ,
este cea care de-a lungul timpului a
clădit generații de oameni dedicați lui Allah subhanahu wa taala și oricât de
mult am încerca noi să ne asemuim cu alte popoare pentru a ne face îndrăgiți de acestea, niciodată nu vom ajunge la nivelul lor, ci vom fi mereu ”a doua
categorie” în fața lor. De ce să fim noi dintre cei care își compromit propria fire,
credință și identitate doar pentru a ne îndrăgi alte persoane sau popoare?
Contează mai mult să le placă acelor popoare sau lui Allah subhanahu wa taala?
Așadar, prin această prismă trebuie înțeles acest verset.
Ei sunt aliaţi unii cu
alţii - în
momentul în care există dreptate și adevăr, orice altceva în afara lor este
minciună și nedreptate. Atât timp cât o persoană merge pe calea lui Allah
Preaînaltul, să fie conștient că merge pe calea adevărului și dreptății, iar
cine se împotrivește, idiferent că este iudeu, musulman sau creștin, se
împotrivește dreptății și adevărului.
Aceia dintre voi
care vi-i faceţi aliaţi sunteţi ca şi cum aţi face parte dintre ei – este ca și cum cineva ajunge să aibă o atitudine precum
alte popoare, iar Allah Preaînaltul și Profetul ﷺ ne atrag
atenția asupra acestui fapt (vezi hadisul menționat anterior).
Identitatea
islamică este foarte importantă și este lucrul la care fiecare centru islamic
sau moschee din Europa ar trebui să lucreze mai mult deoarece, dacă se pierde
această identitate islamică, se pierde islamul. Limba se pierde ușor, dar ea nu
înseamnă tot ceea ce reprezintă identitatea islamică. Deși este foarte
important, nu este de ajuns să trimiți
un copil la moschee să învețe alfabetul și să citească din Coran. Identitatea
islamică nu este o haină pe care o îmbrăcăm atunci când intrăm în moschee și o
dăm jos când ieșim din moschee. Nu suntem musulmani doar în luna Ramadan. Referindu-se la identitatea islamică profetul Muhammed ﷺ a zis: ”Va
veni o vreme în care cel care se ține de islam va fi precum cel care ține un
cărbune încins în mână.” Să ai o identitate fără caracter, fără linii clare care
separă binele de rău, să fii de partea unora când ești cu ei, iar când revii în
comunitate să spui că ești musulman, se numește identitate duplicitară.
Identitatea
islamică înseamnă să fii musulman peste tot, nu doar când te afli în comunitate
sau în moschee. De exemplu, dacă ești pe cale să închei o afacere foarte
profitabilă și te afli într-o întrunire și a intrat timpul rugăciunii, vei
renunța la rugăciune de teamă să nu spună ceilalți ceva despre tine? Te
interesează mai mult ce spun ceilalți despre tine sau ce spune Allah
Preaînaltul despre tine?
Este
greu, dar nu imposibil. În astfel de situații iese în evidență puterea
caracterului și identitatea noastră islamică, exact ceea ce avem nevoie să
lăsăm moștenire copiilor noștri. Noi nu îi putem obliga pe copiii noștri să fie
musulmani, dar avem obligația de a fi cel mai bun exemplu al islamului în
casele noastre, nu îi putem obliga să spună șahada, dar avem obligația de a
trăi declarația de credință „Aș-hadu an la ilaha illa- llahu, wa aș-hadu anna
Muhammedan Rasulullah” în casele noastre, nu îi putem obliga să învețe
Al-Fatiha, dar avem obligația de a trăi această sură în casele noastre și
oriunde mergem. Dacă vom pune în practică aceste lucruri, cu voia lui Allah
subhanahu wa taala le vom da generațiilor care urmează adevărata moștenire de
care au nevoie. Nu de mașini și vile au
nevoie, acestea și le pot obține și ei prin muncă și efort sau pot
pierde în câteva secunde tot ceea ce am realizat noi într-o viață, însă o
identitate nu se pierde, o identitate este precum o sămânță pe care o plantezi
în pământ, apoi încolțește și după un timp rodește, și se poate ca noi să
apucăm să vedem sau să nu vedem roadele, de aceea se subliniază atât de mult
importanța conceptului de identitate, mai ales în zonele unde islamul este
minoritar, unde poftele lumești le găsești atât de ieftin și sunt atât de ușor
de atins, unde este atât de ușor să fii păcătos și atât de greu să fii
credincios. Așadar, este foarte important să știm că, după ce le-am dat
copiilor noștri această ”perfuzie” de identitate, în orice loc din lume vor
ajunge, vor rămâne musulmani, chiar dacă noi nu vom fi alături de ei, vor știi
că Allah Preaînaltul este pretutindeni și vor face rugăciunea pentru că Allah le poruncește acest lucru și nu
pentru a-l vedea mama sau tata.
Allah nu călăuzeşte pe calea
cea bună un neam de oameni nelegiuiţi – cel care ajunge să-și acopere credința
și principiile cu ceva care nu este adevărat nu face altceva decât să se
nedreptățească pe el însuși. Nedreptatea poate fi împlinită față de propria
persoană, față de alți oameni și față de
Allah subhanahu wa taala. Așadar, când o persoană se delasă de credința sau
principiile sale pentru un câștig lumesc temporar înseamnă că se nedreptățește
pe ea însăși. Sensul contrar al acestui
final de verset este: Allah îi va călăuzi pe calea cea bună pe acei oameni care
nu sunt nelegiuiți, adică, dacă nu ne nedreptățim pe noi înșine, pe alți oameni
sau pe Allah Preaînaltul, avem șansa să fim călăuziți.
Exegeza
Coranului Profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu