Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
أَفَحُكْمَ
الْجَاهِلِيَّةِ يَبْغُونَ ۚ وَمَنْ أَحْسَنُ مِنَ اللَّهِ حُكْمًا لِقَوْمٍ
يُوقِنُونَ
50. Şi, oare, voiesc ei judecata din
vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah,
pentru un neam care se crede statornic?
Două întrebări retorice pe care Allah Preaînaltul ni le pune prin intermediul
Sfântului Coran, un verset plin de speranță și încredere.
-
vremea păgâniei, adică Jahiliah (epoca ignoranței – perioada preislamică);
-
judecata din vremea Jahiliei: cel bogat și puternic sau dintr-o familie anume
era iertat, cel sărac era întotdeauna asuprit și pedepsit.
Dacă
privim la situația din zilele noastre vom vedea că reflectă exact Jahiliah din
trecut, deși sub alte forme, dar cu același rezultat. Pentru o persoană bogată
sau cu ”relații la nivel înalt” parcă legea nu mai este aplicată așa cum ar
trebui, deși în fața legii toți oamenii ar trebui să fie egali, în fața lui
Allah Preaînaltul și a profetului Muhammed ﷺ toți oamenii
sunt egali.
Prin
acest verset, chiar dacă la prima vedere pare dur, Allah subhanahu wa taala nu ne lasă cu
inimile îndurerate și triste în această viață plină de încercări și imediat ne
scoate la suprafață dându-ne speranță prin această întrebare retorică: Dar
cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se
crede statornic?
Atunci
când ne gândim că Allah este Judecătorul nostru, suntem plini de speranță, știm
că El o să ne judece cu dreptate absolută, că nu va nedreptăți pe nimeni și va
da fiecăruia doar ce și cât merită. Mai mult decât atât, ne încredem în duioșia
și iubirea Lui, în bunătatea Lui, că El Preaînaltul ne va ierta multe dintre
păcatele pe care le-am împlinit față de El. Ar trebui să avem această speranță
deoarece așa cum îl percem pe Allah, așa o să-l întâlnim, spune profetul
Muhammed ﷺ
într-un hadis. Dacă vom crede că Allah ﷻ este
răzbunător, va fi răzbunător, dacă credem că este Cel care abia așteaptă să ne
arunce în Focurile Iadului, atunci asta o să facă cu noi, dar atenție, această
percepție să nu fie clădită pe vise și speranțe deșarte, pe ceva care nu are
acțiune deloc, adică încercăm să împlinim rugăciunea și toate prescripțiile din
Coran și în același timp nu ne pierdem speranța în Mila lui Allah Preaînaltul.
De exemplu, mergem la un examen cu speranța că Allah ne va ajuta, și poate ne
va ajuta, dar dacă noi nu am învățat nimic, nici măcar nu am deschis cartea sau
nu am participat deloc la cursuri!
Speranța
trebuie să se bazeze pe ceva, trebuie urmată de acțiune, iar în această viață
trebuie să încercăm cât putem de mult să creăm un context astfel încât să
merităm să ne înscriem în ”programul” de Milă al lui Allah subhanahu wa taala.
Noi vrem să primim Mila lui Allah ﷻ, dar nu ne
înscriem în program, vrem să primim Mila lui Allah ﷻ, dar ”stăm cu
mâinile în sân”.
Să privim și
dintr-o altă perspectivă partea de
verset în care Allah Preaînaltul
întreabă ” Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah? ”
În
această viață ajungem uneori să considerăm că unii oameni sunt cei mai
înțelepți și au cea mai bună judecată, însă
până și aceștia pot greși din
cauza formelor prin care li se prezintă dovezile cu privire la o anumită
situație. Însuși profetul Muhammed ﷺ a spus
referitor la acest aspect: "Eu sunt om, iar voi veniți la
mine pentru adevăr și dreptate, însă se poate ca unul dintre voi să aibă un
limbaj mai dulce (se pricepe mai bine ce cuvinte să aleagă pentru a reda
situația în favoarea lui) cu care să mă poată convinge, și se poate ca eu să
iau din dreptatea celui care nu se pricepe atât de bine la cuvinte!"
Un
judecător va judeca conform circumstanțelor, dar el de unde va știi dacă lipsește
ceva din acele circumstanțe? De unde va știi dacă cealaltă persoană implicată nu are ceva mai
puternic de prezentat, cum ar fi constrângerea de a face fapta respectivă sau
alte motive? De exemplu, știm că pedeapsa pentru furt este tăierea mâinii, iar
pe vremea lui Omar (Allah să fie mulțumit de el!) au fost prinși foarte mulți
oameni furând și când au fost întrebați ce i-a îndemnat să fure, aeștia au
răspuns: ”foamea și sărăcia”. Oamenii bogați uitaseră de obligațiile pe care le aveau față de cei
săraci. Omar nu i-a pedepsit oamenii săraci care au furat mâncare, iar ceilalți
l-au acuzat că nu respectă versetul din Coran referitor la pedeapsa pentru
furt. Atunci Omar le-a spus că de fapt el împlinește porunca din verset și că
cei bogați trebuie să dea socoteală pentru faptele celor săraci.
Așadar,
chiar dacă în această viață adevărul iese mai greu la iveală din cauza unor
circumstanțe, citind acest verset ar trebui să ne umplem de sperață și
încredere că, elhamdulillah, nu vom fi la bunul plac al altcuiva în afară de
Allah subhanahu wa taala.
- un
neam care se crede statornic – omul crede că va
rămâne continuu pe acest pământ și acest lucru îl face să se înrăiască, să se
înnegrească la inimă, pe când el nu va
ajunge niciodată să rămână statornic pe acest pământ; toți cei care au spus că
vor fi de neatins se află în pământ, toată lumea moare, până și moartea va
muri. Așadar, pentru un asemenea neam care se crede statornic, cine ar putea să
fie un mai bun Judecător decât Allah?
Comentarii
Trimiteți un comentariu