Surat Al-Ma'ida 5:37


         Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

يُرِيدُونَ أَنْ يَخْرُجُوا مِنَ النَّارِ وَمَا هُمْ بِخَارِجِينَ مِنْهَا ۖ وَلَهُمْ عَذَابٌ مُقِيمٌ

37. Ei ar voi să iasă din Foc, dar nu vor ieşi din el, căci chinul lor va fi veşnic.

Allah subhanahu wa taala vorbește în acest verset despre acei oameni care făceau stricăciune pe pământ și îi omorau pe alți oameni și descrie pedeapsa la care vor fi supuși aceștia în Ziua de Apoi din cauza relelor făcute  în timpul petrecut pe pământ; când vor vedea unde au ajuns, aceștia vor dori să iasă din Foc, însă nu vor putea deoarece  Allah Preaînaltul nu le va da voie,  iar pedeapsa lor va fi eternă.

Dacă unii oameni vor dori să iasă din Foc și Allah Preaînaltul nu le va permite, după logica inversă,  înseamnă că vor fi oameni care vor primi șansa/răsplata de a ieși din Focurile Iadului. Mai multe versete coranice și hadisuri ne spun că există doar două locații unde vor ajunge oamenii în Ziua de Apoi: ori direct în Rai, ori în Iad, iar mai apoi în Rai.

Despre Iad spune profetul Muhammed  : ”Focul Iadului a fost întețit o mie de ani până s-a înroșit, apoi a fost întețit din nou o mie de ani  până s-a albit, și apoi a fost întețit  încă o mie de ani până s-a înnegrit. El este negru și întunecat”.

Allah subhanahu wa taala nu se bucură pentru acest chin al oamenilor, dimpotrivă, El Preaînaltul este Cel care, din Mila Sa, le dăruiește oamenilor nenumărate binecuvântări și le permite să trăiască pe pământ cu atât de multe păcate și greșeli, oferindu-le de fiecare dată o șansă de a reveni pe calea cea bună. Fiecare clipă, secundă, fiecare zi și fiecare noapte  trăită pe acest pământ este o șansă la căință, o șansă de a recupera ceea ce am pierdut, de a ne întoarce de acolo de unde am greșit și  a-i promite lui Allah Preaînaltul că vom rămâne apropiați de El,  că nu vom mai greși, că vom face atât cât putem și cum putem pentru a nu ne reîntoarce la păcatele anterioare. Așadar, trebuie să privim această pedeapsă ca pe o formă de dreptate, de care, de cele mai multe ori, omul nu are parte pe acest pământ, însă, în Ziua de Apoi, cu siguranță Allah Preaînaltul nu va nedreptăți pe nimeni. Nu doar Coranul abordează acest subiect, ci și celelalte Cărți Sfinte trimise de Allah pe pământ descriu cu cuvinte foarte puternice pedeapsa și dreptatea de care oamenii vor avea parte în această lume sau în Ziua de Apoi, sau și în această lume, și în Ziua de Apoi, toate acestea pentru ca omul să conștientizeze.

 

 Exegeza Coranului
 Profesor Demirel Gemaledin 

Transcriere audio non-textuală

Comentarii