Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor
celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
مِنْ أَجْلِ ذَٰلِكَ كَتَبْنَا عَلَىٰ بَنِي
إِسْرَائِيلَ أَنَّهُ مَنْ قَتَلَ نَفْسًا بِغَيْرِ نَفْسٍ أَوْ فَسَادٍ فِي
الْأَرْضِ فَكَأَنَّمَا قَتَلَ النَّاسَ جَمِيعًا وَمَنْ أَحْيَاهَا فَكَأَنَّمَا
أَحْيَا النَّاسَ جَمِيعًا ۚ وَلَقَدْ جَاءَتْهُمْ رُسُلُنَا بِالْبَيِّنَاتِ
ثُمَّ إِنَّ كَثِيرًا مِنْهُمْ بَعْدَ ذَٰلِكَ فِي الْأَرْضِ لَمُسْرِفُونَ
32. De aceea am
prescris Noi pentru fiii lui Israel că cel care ucide un suflet nevinovat de
uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar
ucide pe toţi oamenii, iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar
lăsa în viaţă pe toţi oamenii. Trimişii Noştri au venit la ei cu semne
învederate şi totuşi iată că mulţi dintre ei săvârşesc silnicii pe pământ şi
după aceasta [venirea trimişilor].
Am aflat în versetele anterioare despre cearta dintre cei
doi fii ai profetului Adam (pacea lui Allah fie asupra sa!), despre ura și
invidia care a condus la prima crimă din istoria omenirii. Urmare acestui
fapt, Allah Preaînaltul ne transmite prin intermediul acestui verset:
”...am
prescris Noi pentru fiii lui Israel...” – când Allah Preaînaltul specifică o anumită categorie de
oameni, versetul trebuie înțeles exact în acest sens.
Întrebare: Acest verset din Sfântul Coran este valabil și pentru
musulmani, și pentru toti oamenii din ziua de azi, sau doar pentru categoria de
oamenii specificată în verset și perioada de timp în care aceștia au trăit?
Răspuns: în momentul în care întâlnim un verset care face
referire la o anumită situație din trecut, la un neam de oameni care au trăit
într-o anumită perioadă de timp sau la o altă Carte Sfântă revelată înainte de
pogorârea Coranului, acel verset poate avea două sensuri: ori este dedicat
acelui neam de oameni despre care se vorbește în versetul respectiv, dacă Allah
Preaînaltul și profetul Muhammed ﷺ
specifică acest lucru, ori este
valabil și pentru musulmani și trebuie pus în practică.
Să privim la situația din zilele noastre prin prisma acestui verset, când islamul este învinuit că ar fi o religie care provoacă războaie pe pământ, o religie care forțează ceilalți oameni să devină musulmani, că profetul Muhammed ﷺ a fos un ”profet al sabiei și al războiului” și multe alte acuzații de acest gen. Evident că aceste afirmații nu au nimic în comun cu adevărul, cu islamul, Profetul ﷺ sau Coranul. Oricine va citi cu atenție Coranul, și va studia viața profetului Muhammed ﷺ, și va înțelege islamul, își va da seama că aceste afirmații nu sunt adevărate. În Coran sunt multe versete care vorbesc despre pacea pe care o dorește islamul, cuvântul ”islam” provenind de la rădăcina cuvântului ”salam”, care înseamnă pace. De asemenea, versetul ”Nu există silire la credință.” (2:256) arată faptul că islamul nu este o religie care obligă oamenii să devină musulmani, iar în multe alte versete coranice Allah Preaînaltul interzice oamenilor să aducă stricăciune pe pământ. Dacă islamul prescrie toate aceste interdicții, unii oameni s-ar putea întreba de unde au apărut acele așa-zise grupări ”islamice” denumite cu termeni precum ”daeș”, ”isis” sau ”talibani”? Trebuie să înțelegem un lucru: nu orice persoană care pretinde că este musulmană poate de fiecare dată să oglindească adevărata imagine a islamului. Este foarte ușor să spui ”sunt musulman”, însă comportamentul tău să nu oglindească această afirmație, este foarte ușor să declari verbal faptul că ai devenit musulman, însă nu pui în practică această religie deoarece încă mai faci multe alte păcate. Înainte de a face aceste afirmații, o persoană ar trebui să-și revizuiască atitudinea și vorbele, fiindcă este foarte ușor să oferi vorbe gratuite fără a avea habar ce înseamnă islamul, exact cum s-a întâmplat și în cazul grupărilor teroriste mai sus amintite, care nu au făcut altceva decât să scufunde omenirea într-un nor de ceață, ceea ce a cauzat doar rău printre adevărații musulmani și o înțelegere greșită a islamului de către ceilalți oameni.
Acest verset ar trebui să fie un motto pentru
toți cei care doresc rău și stricăciune pe pământ, căci Allah Preaînaltul
spune: ”...cel
care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă
stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţi oamenii...” Așadar,
versetul subliniază sfințenia vieții umane și faptul că omuciderea este unul
dintre cele mai mari păcate, așa cum spune profetul Muhammed ﷺ
: ”O picătură de sânge care curge pe nedrept este
în fața lui Allah un păcat mai grav decât dărâmarea Kabei piatră cu piatră.”
Astfel că în
mintea noastră se naște întrebarea: ”De ce în ziua de astăzi sângele
musulmanilor a ajuns să fie cel mai ieftin sânge? De ce musulmanii au ajuns să
fie prigoniți, scoși din casele lor și
omorâți?
Răspunsul
este simplu: pentru că musulmanii sunt în primul rând vinovați de
nivelul credinței lor, sunt îndepărtați de calea lui Allah subhanahu wa taala,
și nu neapărat doar ei, cei prigoniți, ci și noi, toți acei musulmani care nu
împlinesc în totalitate și așa cum ar trebui poruncile divine și metodologia islamului așa cum profetul
Muhammed ﷺ
ne-a transmis. Așadar, ceea le-a fost prescris fiilor lui Israel este valabil
și pentru musulmani.
”...iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în viaţă pe toţi oamenii.” - viața are prioritate majoră chiar și în fața credinței, căci ce rost ar avea credința în lipsa vieții? Salvarea unei vieți nu este condiționată de religie, prin urmare, religia nu va avea niciodată prioritate în fața salvării unei vieți. Răsplata unei persoane care salvează viața unui om este echivalentă cu răsplata salvării întregii omeniri, iar pentru uciderea unui singur om pedeapsa este similară cu pedeapsa aplicată pentru uciderea întregii omeniri.
Trimişii
Noştri au venit la ei cu semne învederate şi totuşi iată că mulţi dintre ei săvârşesc
silnicii pe pământ şi după aceasta [venirea trimişilor]. - Allah
subhanahu wa taala atrage atenția (retoric)
oamenilor, spunându-le că menirea profeților și trimișilor care au
venit la ei nu a fost alta decât de a-i aduce pe calea cea bună.
Exegeza Coranului Profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu