Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru întreaga omenire, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَقَالَتِ الْيَهُودُ وَالنَّصَارَىٰ نَحْنُ
أَبْنَاءُ اللَّهِ وَأَحِبَّاؤُهُ ۚ قُلْ فَلِمَ يُعَذِّبُكُمْ بِذُنُوبِكُمْ ۖ
بَلْ أَنْتُمْ بَشَرٌ مِمَّنْ خَلَقَ ۚ يَغْفِرُ لِمَنْ يَشَاءُ وَيُعَذِّبُ مَنْ
يَشَاءُ ۚ وَلِلَّهِ مُلْكُ السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ وَمَا بَيْنَهُمَا ۖ
وَإِلَيْهِ الْمَصِيرُ
Şi zis-au iudeii şi
creştinii: “Noi suntem fiii lui Allah şi cei dragi Lui”. Spune: “Şi de ce vă
osândeşte pentru păcatele voastre?” Nu, ci voi sunteţi făpturi omeneşti dintre
acelea pe care El le-a creat. El îl iartă pe cel pe care El voieşte şi îl
chinuieşte pe cel pe care El voieşte. Ale lui Allah sunt împărăţia cerurilor şi
a pământului, precum şi ceea ce se află între ele şi la El este întoarcerea.
În versetele
anterioare Allah subhanahu wa taala a transmis mai multe mesaje la adresa
comunității de evrei și creștini. De-a lungul vieții profetului Muhammed ﷺ au
existat multe întrevederi interreligioase. Multe grupuri de evrei și creștini
veneau la Profet ﷺ pentru a primi răspuns la diferite întrebări,
iar Coranul a venit pentru a răspunde la întrebările pe care Profetul ﷺ
le primea, dar și pentru a scoate la iveală ideologiile creștinilor și evreilor
de la acea vreme. Versetul de față scoate în evidență una dintre concepțiile
acestora: ei credeau și spuneau că sunt
fiii lui Dumnezeu. Cunoaștem prea bine conceptul de trinitate din creștinism,
însă acest verset nu face referire neapărat doar la faptul că Isus (pacea lui Allah
fie asupra sa!) ar fi, așa cum spun creștinii, fiul lui Dumnezeu, sau că iudeii au afirmat că Uzair este fiul lui Dumnezeu, ci se referă
fiecare persoană în particular: “Noi suntem fiii
lui Allah şi cei dragi Lui”. Prin această afirmație, iudeii și creștinii se detașează de celelalte creații ale lui
Allah ﷻ ca și când ei ar fi o categorie aparte față de ceilalți de
oameni sau celelalte creații. Ca răspuns la această afirmație, printr-o logică
simplă și ușoară, Allah Preaînaltul îi poruncește profetului Muhammed ﷺ
să-i întrebe pe evrei și creștini de ce cred că îi pedepsește Dumnezeu, dacă ei se cred fiii
Lui și cei mai dragi Lui: Spune (Muhammed): “Şi de ce vă osândeşte pentru păcatele voastre?”
Oare când o persoană îndrăgește foarte mult altă
persoană, ar putea să-i facă vreun rău sau să o supună la diferite chinuri?
Probabil că veți spune ”nu”, chiar dacă ar fi vorba doar despre acea dojană
părintească prin care părintele dorește să disciplineze și să corecteze anumite
greșeli ale copilului, însă această ”pedeapsă” , să-i spunem așa, nu va fi una
permanentă. Similar, Allah Preaînaltul nu pedepsește un om pentru eternitate,
ci îi oferă mai întâi ocazia de a se îndrepta și apoi îl iartă pe cel pe care
El voiește și îl chinuiește pe cel pe care El voiește. Astfel, după întrebarea
retorică adresată evreilor și creștinilor “Şi
de ce vă osândeşte pentru păcatele voastre?” , Allah Preaînaltul răspunde: ”Nu, ci voi sunteţi făpturi omeneşti dintre acelea pe care El
le-a creat.”
Acest răspuns din partea lui Allah Preaînaltul neagă
faptul că El își atribuie vreun fiu sau fii și scoate în evidență faptul că în
fața Lui toți oamenii sunt egali, indiferent de rasă, etnie, culoare sau statut
social. Ba mai mult, Allah Preaînaltul spune că oamenii sunt la fel ca toate
celelalte creații de pe pământ, ”dintre
acelea pe care El le-a creat”, adică
oamenii se aseamănă cu tot ceea ce a
creat Allah, nu doar cu alți oameni. Această afirmație a lui Allah Preaînaltul
ar trebui să topească ego-ul omului față de alți oameni sau alte creații.
Creștinii și evrei se considerau deosebiți și superiori față de alți oameni,
prin urmare, pentru a topi această mândrie și acest crez, Allah Preaînaltul le
spune că ei nu sunt decât ”făpturi omeneşti
dintre acelea pe care El le-a creat.” Această parte de verset ar trebui luată în considerare
foarte serios de către credincioși și, așa cum în literatura sufită există
cuvântul din limba otomană ”hiç”, care
înseamnă ”nimic”, tot la fel, un credincios trebuie să înțeleagă sensul acestui
cuvânt și să conștientizeze nimicnicia
sa în fața lui Allah Preaînaltul. Așadar, când omul va conștientiza că este un
”nimic”, va prinde valoare, când omul va reuși să se elibereze de toate formele
de subjugare materială, sentimentală, pofte lumești, de fapt va ajunge să se
apropie mai mult de Allah subhanahu wa taala. Cu cât omul își va da seama de
nimicnicia sa în fața lui Allah, cu atât Allah ﷻ îl va ridica la un nivel superior și cu cât omul se va simți mai
deosebit sau superior față de semenii săi, cu atât valoarea sa va scădea în
ochii lui Allah Preaînaltul.
Așa cum ne-a obișnuit în Sfântul Coran, Allah aduce
speranță după atenționare: El îl iartă pe cel pe
care El voieşte. Apoi, pentru ca omul să nu creadă
că indiferent de ce va face, Allah tot îl va ierta, și astfel să devină
delesător, Allah ﷻ îl previne: şi îl chinuieşte pe
cel pe care El voieşte.
Cât de drept este Allah subhanahu wa taala?
Omul poate trage la răspundere orice persoană din acest
univers, însă putem avea vreo îndoială în ceea ce privește corectitudinea lui
Allah? Cu siguranță, nu! Atunci, afirmația amintită, având convingerea că Allah
nu nedreptățește pe nimeni, este dătătoare de speranță sau de disperare? Probabil
că fiecare dintre noi va gândi că afirmația inspiră și speranță, dar și
disperare, însă cel mai probabil fiecare om va înțelege această afirmație în
funcție de starea în care se află în acea perioadă de timp în care citește și
se gândește la acest lucru. De exemplu, uneori îl cuprinde speranța și astfel
își va spune că Allah ﷻ îl va ierta pentru orice păcat și va ajunge în Paradis, alteori
regretă ceea ce a făcut și îl cuprinde disperarea gândindu-se ca va fi primul
care va fi pedepsit, neavând nici o șansă la iertarea lui Allah. Această gândire îl ajută pe om să-și păstreze conștiința vie, însă niciodată
nu trebuie să stagneze doar pe o latură a acestei gândiri: nici să nu să spere prea mult
și să creadă că la câte fapte bune a făcut, nu mai contează câte păcate are sau
face în continuare, căci Allah oricum îl va ierta, nici să nu creadă că din
cauza multitudinii de păcate, Allah nu o să îl ierte niciodată. Atât timp cât
omul își păstrează această gândire
oscilantă înseamnă că are credință și este pe drumul cel bun. Acest lucru
reiese și din hadisul în care Profetul ﷺ
spune că Allah nu adună în inima unui om două frici și două siguranțe în același timp. Semnificația acestui hadis este următoare:
cine va avea frică de Allah pe pământ,
va avea siguranță în Ziua de Apoi, iar cine va avea siguranță pe pământ (că
Allah îi va ierta toate păcatele), va avea de pierdut în Ziua de Apoi.
Finalul versetului este un mod prin care Allah ﷻ
atrage atenția omului care se fălește și îi spune că indiferent de ce renume
are, indiferent de câtă cunoaștere sau câte diplome deține, el (omul) nu deține
de fapt nimic și nu este decât o creație a lui Allah, iar Cel care stăpânește
cerurile și pământul nu este nimeni altcineva decât Allah subhanahu wa taala.
Tot ceea ce deține omul nu are nici o valoare în comparație cu tot ceea ce
deține Allah Preaînaltul: Ale lui Allah sunt
împărăţia cerurilor şi a pământului, precum şi ceea ce se află între ele şi la
El este întoarcerea.
Întoarcerea la Allah este foarte frumoasă și ar trebui să
fie un prilej de bucurie pentru cel care se pregătește constant pentru acest
lucru. De exemplu, întoarcerea unei persoane acasă după o călătorie, vizita
părinților sau a prietenilor sunt un prilej de bucurie, însă atunci când o
persoană se întoarce la Allah ar trebui să se întrebe: Oare Allah se va bucura
de întoarcerea mea? Oare faptele împlinite pe acest pământ vor fi dintre cele
care îl vor bucura pe Allah Preaînaltul?
Profetul Muhammed ﷺ a spus că viața pe acest pământ trebuie să fie o continuă pregătirea pentru întoarcerea la Allah Preaînaltul. Așadar, acest verset poate fi uneori dătător de speranță, alteori un puternic motiv de îngrijorare, gândindu-ne că întoarcerea este la Allah, iar Allah cunoaște prea bine faptele tuturor.
Profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu