Bismillahir
Rahmanir Rahim!
Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
يَا أَيُّهَا النَّاسُ قَدْ جَاءَكُمُ
الرَّسُولُ بِالْحَقِّ مِنْ رَبِّكُمْ فَآمِنُوا خَيْرًا لَكُمْ ۚ وَإِنْ
تَكْفُرُوا فَإِنَّ لِلَّهِ مَا فِي السَّمَاوَاتِ وَالْأَرْضِ ۚ وَكَانَ اللَّهُ
عَلِيمًا حَكِيمًا
170. O, voi oameni! Trimisul v-a adus vouă Adevărul de la Domnul
vostru, deci credeți şi va fi mai bine pentru voi! Şi chiar dacă tăgăduiți
[tot], sunt ale lui Allah cele din ceruri şi de pre pământ, iar Allah este
Atoateştiutor [şi] Înțelept [‘Alim, Hakim].
O nouă chemare din partea lui Allah
Preaînaltul adresată de această dată întregii omeniri, nu doar credincioșilor,
necredincioșilor sau ipocriților, pentru că așa cum bine știm Coranul nu se
încadrează într-o anumită dimensiune de timp sau loc, ci este universal valabil
până în Ziua de Apoi și se adresează
tuturor oamenilor indiferent de
naționalitate, etnie și rasă sau statul
social, pentru că fericirea adusă de profetul Muhammed ﷺ și stilul de
viață pe care îl propune, duc la fericirea întregii umanități.
1. Trimisul -
primul element important evidențiat în acest verset
După această chemare simplă și clară, primul
element important evidențiat în acest verset este faptul că ”Trimisul” nu este altul
decât profetul Muhammed ﷺ, și am putea spune că înștiințarea este dedicată celor din
religiile anterioare, care deja știau de venirea unui nou Mesager, adică
creștinii și evreii, însă Allah Preaînaltul nu se adresează doar acestora, ci
și oamenilor care nu auziseră sau încă nu au auzit de acest Profet - este
practic o invitație la cunoașterea pe profetul Muhammed ﷺ. Dacă Allah
Preaînaltul ar fi avut să trimită pe cineva
mai măreț decât profetul Muhammed ﷺ, cu siguranță l-ar fi arătat/subliniat/evidențiat, de
aceea, scoțându-l în evidență doar pe profetul Muhammed ﷺ înseamnă că el
ﷺ este ”punctul” cel mai
important pe care Allah ﷻ l-a ales pentru întreaga umanitate până în Ziua de Apoi.
2. Adevărul – al doilea element important evidențiat în
acest verset
Există și alte versete care subliniază
minunile și semnele lui Allah Preaînaltul, însă acest verset subliniază importanța
mesajelor pe care El ﷻ le-a trimis de-a lungul timpului și importanța mesajului
profetului Muhammed ﷺ,
care a adus întregii omeniri mesajul lui Allah Preaînaltul - ”Adevărul”, adică Sfântul Coran.
3. Domnul vostru – al treilea
element important evidețiat în verset
Nu spune Allah
Preaînaltul că profetul Muhammed ﷺ a adus
oamenilor un mesaj de la vreun rabin, preot sau că acest Coran a fost rodul imaginației
lui ﷺ, ci
spune că Adevărul este مِنْ رَبِّكُمْ , adică de la
Domnul vostru.
Așadar, fiind un mesaj adresat întregii
umanități, când aceste trei elemente ajung să umple inima unui persoane, acea
persoană va îmbrățișa această religie – islamul – și va deveni musulmană, dacă
are o conștiință liberă.
Concluzia acestor trei elemente importante: trebuie să credeți și va fi
mai bine pentru voi dacă veți face acest lucru. De ce este mai bine să credeți?
Pentru că vor fi oameni care, deși vor cunoaște aceste trei elemente, nu vor
crede, iar consecința neredinței lor este redată în încheierea acestui verset: Şi chiar dacă tăgăduiți [tot], sunt ale lui Allah
cele din ceruri şi de pre pământ, iar Allah este Atoateştiutor [şi] Înțelept
[‘Alim, Hakim].
Practic, Allah ﷻ ne spune că relativitatea numărului de credincioși sau
necredincioși nu va sărăci și nici nu va îmbogăți Împărăția Sa, așa cum găsim într-un hadis
qudsi mai lung de la Abu Dharr Al-Giffari (Allah să fie
mulţumit de el!) care a relatat că Profetul ﷺ a relatat de la Allah Preaînaltul: : ”... O, robii Mei! Voi nu aveţi putere să-Mi dăunaţi
cu ceva şi nici de folos nu-Mi puteţi fi. O, robii Mei! Dacă primul şi ultimul
dintre voi, oameni şi ginni dintre voi, ar fi precum cel mai pios dintre voi,
nu ar adăuga împărăţiei Mele nimic! O, robii Mei! Dacă primul şi ultimul dintre
voi, oameni şi ginni dintre voi, ar fi precum cel mai rău dintre voi, nu ar
scădea din împărăţia Mea nimic. O, robii Mei! Dacă primul şi ultimul dintre
voi, oameni şi ginni dintre voi, s-ar aduna la un loc să ceară şi aş da
fiecăruia ceea ce a cerut, nu va scădea din împărăţia Mea decât ceea ce scade
atunci când un ac este băgat în mare... .”
(Muslim)
Allah este Atoateştiutor [şi] Înțelept [‘Alim, Hakim] – legătura dintre cele două epitete ale lui Allah Preaînaltul: așa cum ne-am obișnuit, mesajul de final al versetelor coranice este întotdeauna unul profund și puternic. Allah are 99 de nume și El Preaînaltul este Atoateștiutor cu privire la tot ceea ce se află în sufletul fiecăruia dintre noi și Știe cine crede și cine nu crede, este Înțelept și întotdeauna leagă știința cu înțelepciunea pentru că din punct de vedere al lui Allah Preaînaltul acestea sunt inseparabile. Mulți oameni dețin știință, dar foarte puțini au înțelepciune și viceversa, iar pentru un rezultat perfect trebuie să existe întotdeauna și știință, și înțelepciune, iar acestea le regăsim ca un întreg doar la Allah subhanahu wa taala.
يَا أَهْلَ الْكِتَابِ لَا تَغْلُوا فِي
دِينِكُمْ وَلَا تَقُولُوا عَلَى اللَّهِ إِلَّا الْحَقَّ ۚ إِنَّمَا الْمَسِيحُ
عِيسَى ابْنُ مَرْيَمَ رَسُولُ اللَّهِ وَكَلِمَتُهُ أَلْقَاهَا إِلَىٰ مَرْيَمَ
وَرُوحٌ مِنْهُ ۖ فَآمِنُوا بِاللَّهِ وَرُسُلِهِ ۖ وَلَا تَقُولُوا ثَلَاثَةٌ ۚ
انْتَهُوا خَيْرًا لَكُمْ ۚ إِنَّمَا اللَّهُ إِلَٰهٌ وَاحِدٌ ۖ سُبْحَانَهُ أَنْ
يَكُونَ لَهُ وَلَدٌ ۘ لَهُ مَا فِي السَّمَاوَاتِ وَمَا فِي الْأَرْضِ ۗ وَكَفَىٰ
بِاللَّهِ وَكِيلًا
171. O, voi oameni ai Scripturii! Nu exagerați în privința
religiei voastre şi nu spuneți despre Allah decât adevărul! Mesia Isus, fiul
Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi
un duh de la El. Credeți, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi. Şi nu spuneți
“Trei!”. Opriți-vă de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este
decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui [Allah] sunt
cele din ceruri şi de pre pământ şi Allah este cel mai bun Ocrotitor [Wakil].
Adresarea
din acest verset este către oamenii Cărții. Deși oamenii Cărții sunt evreii și
creștinii, mesajul este dedicat creștinilor. Acest verset transmite un mesaj puternic prin
care este evidențiată una dintre diferențele
majore dintre religia creștină și religia islamică prin faptul că Allah
Preaînaltul abordează clar și direct subiectul credinței în ”treime” și
subliniază acest lucru spunând: Şi nu spuneți
“Trei!”
În
islam nu există doctrina ”treimii” și nici abordarea profetului Isus ca fiind de origine
divină sau fiul lui Dumnezeu.
Silvestru
Octavian Isopescul, cel care a tradus prima dată Coranul, scrie în traducerea
sa astfel: ”Credeți în Dumnezeu și în Trimisul Său și nu
spuneți nimic despre ”treime”! Opriți-vă de la aceasta și va fi mai bine
pentru voi!”
În
Coran scrie clar : َلَا
تَقُولُوا ثَلَاثَةٌ ceea ce se traduce la fel de clar ”Nu spuneți trei!”, nicidecum să ascundem sau să nu
vorbim despre doctrina ”trinității” așa cum dânsul scrie în traducerea sa, sau
într-o altă versiune în care spune ”Nu vă legați de
treime!”
Am
dorit să fac această mică paranteză în legătură cu traducerile pentru ca
dumneavoastră, cititorii, să observați diferența majoră de abordare a unor cuvinte
identice atunci când un traducător dorește să facă o schimbare.
În
continuare Allah Preaînaltul scoate în evidență exagerarea creștinilor cu
privire la rolul profetului Isus (pacea lui Allah fie asupra sa!), care au
depășit limitele religiei lor și l-au făcut pe Isus fiul lui Dumnezeu și apoi
au spus că Isus este Dumnezeu.
Allah
Preaînaltul descrie clar în acest verset
originea și rolul profetului Isus: Mesia Isus, fiul
Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi
un duh de la El.
”Cuvântul Său” – când Allah
Preaînaltul l-a creat pe Isus fără acțiunea obișnuită a unui tată, l-a trimis
pe îngerul Gabriel (pacea lui Allah fie asupra lui!) cu porunca Sa - ”Cuvântul
Său” la fecioara Maria (pacea lui
Allah fie asupra ei!) prin care a înștiințat-o
că va avea un copil și că ea îl va naște pe Isus, profetul, și apoi a poruncit ”Fii!” și el (Isus) a fost
creat în pântecele mamei sale, Maria, fără de tată.
- un duh de la El – adică îngerul Jibril (Gabriel), care avea
sarcina de a transmite Revelația către Profeți și urma să vină la profetul Isus
să-i transmită mesajul lui Allah subhanahu wa taala.
Credeți, aşadar, în Allah şi în trimişii Săi – credința în Allah și în toți profeții lui Allah sunt doi dintre stâlpii credinței islamice pe care fiecare musulman este obligat să-i respecte și, așa cum am mai spus și în alte lecții, un musulman nu este musulman cu adevărat dacă neagă unul dintre profeții lui Allah Preaînaltul.
لَنْ يَسْتَنْكِفَ الْمَسِيحُ أَنْ
يَكُونَ عَبْدًا لِلَّهِ وَلَا الْمَلَائِكَةُ الْمُقَرَّبُونَ ۚ وَمَنْ
يَسْتَنْكِفْ عَنْ عِبَادَتِهِ وَيَسْتَكْبِرْ فَسَيَحْشُرُهُمْ إِلَيْهِ جَمِيعًا
172. Mesia nu se va dezice niciodată de ai fi rob lui Allah şi
nici îngerii apropiați, iar acela care se dezice de la slujirea Lui şi se arată
trufaş îi va aduna la El laolaltă.
Acest
verset redă faptul că de-a lungul vieții sale ca profet, Isus (pacea lui Allah
fie asupra sa!) nu a spus niciodată că
este un element al ”trinității”, adică fiul
lui Dumnezeu: Mesia nu se va dezice niciodată de ai
fi rob lui Allah. A fi rob al lui Allah nu înseamnă doar un nivel mai
mic decât a fi profet al lui Allah, ci un nivel la care toți oamenii trebuie să
se alinieze deoarece sentimentul modestiei ar trebui să existe în fiecare dintre
noi. Nici un profet nu a scos în evidență în fața lui Allah statutul de profet,
ci ei s-au declarat robii lui Allah; nici un om nu ar trebui să creadă că este
mai bun ca ceilalți oameni în fața lui Allah, ci ar trebui să spună că este un
rob al lui Allah Preaînaltul. Cu cât omul conștientizează nimicnicia sa în fața
lui Allah și se comportă ca atare, cu atât Allah îl ridică mai mult printre
oameni, și acesta este unul dintre canoanele lui Allah subhanahu wa taala, iar
cine se arată mare printre oameni, va fi mic în fața lui Allah.
”Îngerii apropiați” – apropierea nu se referă la noțiunea de
distanță, ci scoate în evidența importanța îngerilor. Nu se poate dezice de la
slujirea lui Allah decât cel care este trufaș, așa cum a făcut Iblis (Șeitan),
care nu a respectat porunca lui Allah ﷻ și a
refuzat să se prosterneze în fața lui Adam (pacea lui Allah fie asupra sa!) din
mândrie. Ce se va întâmpla cu cei care sunt trufași în fața lui Allah? Allah îi va aduna la El laolaltă.
Versetul a fost pogorât cu ocazia vizitei pe care profetul Muhammed ﷺ a primit-o din partea unei delegații de creștini, care i-au zis: ”O, Muhammed! De ce îl defăimezi pe Stăpânul nostru!? Iar el i-a întrebat: Și cine este Stăpânul vostru? I-au răspuns: Isus!Atunci i-a întrebat: Dar ce spun despre el? I-au zis ei: Spui că el este robul lui Allah și trimisul Lui! Și le-a răspuns el: Dar nu este nici o ocară, dacă el este robul lui Allah! I-au răspuns: Ba da!” Atunci a revelat Allah ﷻ acest verset și astfel a stabilit modul în care ar trebui să perceapă un musulman relația sa cu profetul Isus (pacea lui Allah fie asupra sa!).
فَأَمَّا الَّذِينَ آمَنُوا وَعَمِلُوا
الصَّالِحَاتِ فَيُوَفِّيهِمْ أُجُورَهُمْ وَيَزِيدُهُمْ مِنْ فَضْلِهِ ۖ وَأَمَّا
الَّذِينَ اسْتَنْكَفُوا وَاسْتَكْبَرُوا فَيُعَذِّبُهُمْ عَذَابًا أَلِيمًا وَلَا
يَجِدُونَ لَهُمْ مِنْ دُونِ اللَّهِ وَلِيًّا وَلَا نَصِيرًا
173. Cât despre aceia care cred şi plinesc fapte bune, acestora
le va acorda răsplată din belşug, pe care o va mai şi spori cu harul Său. Cât
despre cei care sunt semeți şi trufaşi, acestora le va rândui chin dureros şi
nu vor afla pentru ei, în afară de Allah, Ocrotitor [şi] Ajutor [Waleyy,
Nasir].
Versetul
descrie două categorii de oameni:
-
aceia care cred şi plinesc fapte bune - sunt cei care s-au informat, au
cercetat și-au dat seama de profețiile autentice și apoi au crezut, iar ei vor primi răsplată din belșug;
- cei care sunt semeți şi trufaşi – aceștia nu vor găsi Ocrotitor în afară de Allah Preaînaltul în Ziua de Apoi; dacă în această viață oamenii găsesc diferite soluții cu care să ”iasă” din diverse situații, în Ziua de Apoi ei nu vor avea la cine să apeleze.
يَا أَيُّهَا النَّاسُ قَدْ جَاءَكُمْ
بُرْهَانٌ مِنْ رَبِّكُمْ وَأَنْزَلْنَا إِلَيْكُمْ نُورًا مُبِينًا
174. O, voi oameni! V-a venit vouă Dovadă de la Domnul vostru,
căci Noi am pogorât asupra voastră o lumină limpede.
Din
nou chemarea întregii umanități - O, voi oameni!
Când
în Coran se spune ”Dovadă”, înseamnă că se referă ori la Coran, ori la islam.
”Dovada” înseamnă orice minune cu care a venit
profetul Muhammed ﷺ și orice semn pe care Allah ﷻ l-a pomenit în Coran
și pe care oamenii l-au perceput ca
fiind de la Allah Preaînaltul.
- lumină limpede – Sfântul Coran este o lumină clară deoarece îi
scoate pe oameni din întunericurile ignoranței către strălucirea cunoașterii și
a înțelepciunii.
فَأَمَّا الَّذِينَ آمَنُوا بِاللَّهِ
وَاعْتَصَمُوا بِهِ فَسَيُدْخِلُهُمْ فِي رَحْمَةٍ مِنْهُ وَفَضْلٍ وَيَهْدِيهِمْ
إِلَيْهِ صِرَاطًا مُسْتَقِيمًا
175. Așadar, pe aceia care cred în Allah şi caută ocrotire la El
îi va aduce sub îndurarea şi harul Lui, şi-i va călăuzi către El pe un drum
drept.
Cei
care merg pe calea lui Allah și a profeților vor căuta ocrotire la El
Preaînaltul. De ce oare? Pentru că nu se poate ca o persoană care este
musulmană să nu-și dea seama că doar Allah subhanahu wa taala este Cel care
deține toate binecuvântările din această
lume. Prin urmare, în momentul în care un om conștientizează acest lucru și își
dă seama cât de mic este în fața lui Allah, va căuta ocrotire la El Preaînaltul
de toate relele și răutățile din această lume.
صِرَاطًا مُسْتَقِيمً, adică drumul cel drept, islamul. Când un
om vrea să afle adevărul și îl caută cu sinceritate, cercetează și se convinge,
atunci Allah va face următorul pas și îl va călăuzi pe acel om pe drumul cel
drept. Nu este de ajuns ca cineva să devină musulman spunând Șahada și să
stagneze la acest nivel; a deveni musulman este într-adevăr cel mai important
pas, dar este un pas al unui drum lung pe care are nevoie de călăuzire
constantă, fiindcă islamul înseamnă o
călăuzire continuă.
Primul pas nu înseamnă că ai și ajuns la destinație, drumul e lung, însă acest lucru nu trebuie să te sperie sau să te descurajeze fiindcă acum știi că vei avea parte de călăuzire pe tot parcursul lui. Și ce poate fi mai încurajator pentru un nou musulman decât faptul că știe că îl are ca Ocrotitor pe Însuși Allah Preaînaltul? Uneori oamenii fac un pas greșit sau merg pe drumuri greșite, însă Allah le-a lăsat o poartă deschisă prin care ei pot reveni pe calea cea dreaptă la El Preaînaltul și anume ”tawbah – căința”.
يَسْتَفْتُونَكَ قُلِ اللَّهُ
يُفْتِيكُمْ فِي الْكَلَالَةِ ۚ إِنِ امْرُؤٌ هَلَكَ لَيْسَ لَهُ وَلَدٌ وَلَهُ
أُخْتٌ فَلَهَا نِصْفُ مَا تَرَكَ ۚ وَهُوَ يَرِثُهَا إِنْ لَمْ يَكُنْ لَهَا
وَلَدٌ ۚ فَإِنْ كَانَتَا اثْنَتَيْنِ فَلَهُمَا الثُّلُثَانِ مِمَّا تَرَكَ ۚ
وَإِنْ كَانُوا إِخْوَةً رِجَالًا وَنِسَاءً فَلِلذَّكَرِ مِثْلُ حَظِّ
الْأُنْثَيَيْنِ ۗ يُبَيِّنُ اللَّهُ لَكُمْ أَنْ تَضِلُّوا ۗ وَاللَّهُ بِكُلِّ
شَيْءٍ عَلِيمٌ
176. Ei îți cer sfatul. Spune-le: “În privința răposatului cel
fără de ascendenți şi descendenți, Allah vă sfătuieşte: Dacă un bărbat s-a
stins din viață şi nu are nici un copil, dar are o soră, acesteia îi va reveni
jumătate din ceea ce a lăsat după el, iar el o moștenește [în totalitate], dacă
ea nu are nici un copil; dacă sunt două surori, atunci primesc ele două treimi
din ceea ce a lăsat după el; dacă sunt frați - bărbați și femei - atunci
bărbatul primește cât partea a două femei. Allah vă desluşeşte pentru ca voi să
nu rătăciți, căci Allah este Atoateștiutor [‘Alim]”.
Ultimul verset din această sură vine în
continuarea versetului 127 și nu în continuarea versetului 12 din această sură
care dădea răspuns unor situații ivite după lupta de la Uhud, ce nu mai puteau
fi rezolvate pe baza vechiului drept cutumiar. Coranul repară nedreptatea ce se
comitea împotriva unei văduve cu copii, care putea să piardă toată averea în
favoarea unor rude foarte îndepărtate și să devină nevoiașă.
Deoarece
profetul Muhammed ﷺ era singurul care
putea să spună despre un lucru că este haram sau halal, oamenii veneau la el ﷺ și îi cereau părerea. Un
grup de oameni au venit la profetul Muhammed ﷺ
și l-au întrebat despre moștenire.
Important de menționat: vorbele Profetului ﷺ despre
religie, credință, comportamentul uman și actele de adorare sunt versete revelate de Allah subhanahu wa taala.
يَسْتَفْتُونَكَ قُلِ, adică ei îți
cer o hotărâre clară (fatwa/verdict) – profetul Muhammed ﷺ aștepta întotdeuna o hotărâre de la Allah Preaînaltul, chiar
dacă uneori aștepta mai mult, alteori mai puțin, hotărârea de la Allah
Preînaltul venea cu siguranță și abia atunci Profetul ﷺ le răspundea
oamenilor.
-
cel fără de
ascendenți – adică fără părinți şi descendenți – fără copii;
-
bărbatul primește cât partea a două femei –
motivul pentru care Allah a hotărât ca
un bărbat să primească dublu față de femeie strict în cazul moștenirii,
nu și în cazul altor câștiguri pe care le-ar putea avea în această viață (de
exemplu, salariul sau banii proveniți din afaceri, dacă el deține o afacere), este responsabilitatea bărbatului față
de traiul și bunăstarea familiei. Soția nu este obligată să muncească pentru a
întreține familia; dacă dorește să lucreze, chiar dacă câștigă mai mult decât
soțul ei, banii câștigați îi aparțin și
poate face ce vrea cu ei. Participarea
soției la cheltuielile casei este doar alegerea ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu