Surat An-Nisaa' 4:138, 139


Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

بَشِّرِ الْمُنَافِقِينَ بِأَنَّ لَهُمْ عَذَابًا أَلِيمًا

138. Vesteşte-le fățarnicilor că ei vor avea parte de un chin dureros;

Acest verset  prezintă una dintre formele prin care Allah Preaînaltul ne transmite o veste. În limba arabă verbul ”a vesti” are conotație pozitivă, dar și negativă, așadar este folosit pentru a transmite atât o veste bună, cât și o veste rea. Allah Preaînaltul le vestește ipocriților că vor fi pedepsiți pentru faptele lor - ei vor avea parte de un chin dureros.

Ce legătură are acest scurt verset cu versetele anterioare?

În versetul 137 a fost descrisă o categorie de oameni ”care cred, apoi nu mai cred, apoi iarăşi cred, apoi iarăşi nu mai cred, apoi sporesc în necredință” – acești oameni sunt ipocriții, care se arată buni credincioși musulmani  atunci când sunt împreună cu musulmanii, iar atunci când sunt singuri îi iau în derâdere pe aceștia.

 

الَّذِينَ يَتَّخِذُونَ الْكَافِرِينَ أَوْلِيَاءَ مِنْ دُونِ الْمُؤْمِنِينَ ۚ أَيَبْتَغُونَ عِنْدَهُمُ الْعِزَّةَ فَإِنَّ الْعِزَّةَ لِلَّهِ جَمِيعًا

139. Cei ce-şi fac din necredincioşi aliați în locul credincioşilor, oare aceştia caută putere la ei? Puterea se află numai la Allah, în întregime!

Abordarea versetului din două ipostaze:

1. În culegerea lui Bukhari (Allah să fie mulțumit de el!) se relatează că Aișa (Allah să fie mulțumit de ea!) a spus că atunci când profetul Muhammed și musulmanii se pregăteau să se apere împotriva armatei care urma să îi atace, i-a ajuns un necredincios din urmă și i-a zis: ”O, Profetule, vreau să particip la luptă alături de voi!” Profetul l-a refuzat ținând cont de acest verset și i-a spus să se întoarcă.

  Oare de ce a refuzat Profetul ? Dacă i-ar fi acceptat dorința nu ar fi avut un soldat în plus ca ajutor? Ba da, însă Islamul nu este privit din acest punct de vedere. ”A apăra” este un act de adorare, iar un om care moare în timpul acestui act de adorare va fi martir - este o formă prin care Allah Preaînaltul  acceptă martiriul acelei persoane, de aceea profetul Muhammed nu a acceptat participarea la lupta de apărare a acelei persoane alături de musulmani.

2. Ipocriții erau recunoscuți și după prietenii lor - un credincios avea mulți prieteni dintre credincioși, un ipocrit avea  mulți prieteni dintre cei necredincioși, precum bine spune o zicală: ”Cine se aseamănă se adună”. Un credincios se arată credincios doar alături de cei credincioși și de Profet , iar un ipocrit se arată credincios doar printre credincioși, iar alături de prietenii necredincioși este precum ei.

Astfel se naște întrebarea: Ca musulman credincios am voie să-mi fac prieteni dintre necredincioși? Am voie să cer părerea sau ajutorul  unui necredincios?

 Conform acestui verset, nu!

Așadar, ce facem cu acest verset care ne spune să nu ne facem prieteni/aliați dintre cei necredincioși?

Să privim în viața Profetului ! Oare Profetul nu a apelat niciodată la ajutorul unui non-musulman? Ba da, chiar și emigrarea de la Meca la Medina a avut loc ca urmare a cunoștințelor unui mușrik (necredincios), care i-a fost călăuză și l-a îndrumat pas cu pas deoarece nu existau alți oameni care să cunoască acel drum. Profetul Muhammed a fost mulțumit de acest serviciu și  l-a răsplătit cu bani.

Prin urmare, răspunsul la ambele întrebări este ”Da”, însă în cazul în care persoana credincioasă oferă aceleași sfaturi sau informații de calitate pe care le-ar fi oferit și persoana necredincioasă, noi, ca musulmani, avem datoria să ne alăturăm celui credincios.

De exemplu, dacă o persoană credincioasă deține un magazin și noi facem diverse cumpărături, însă ne înșală la cântar, are marfă expirată sau ridică prețul unui produs doar pentru simplul fapt că a considerat că avem bani, iar o persoană necredincioasă vinde aceleași produse, însă este corectă, nu ne înșală și nu ne vinde produse expirate,  vom cumpăra din magazinul acesteia, fiindcă aceasta este procedura corectă pe care Allah și Profetul ne-a învățat să o folosim. Prin urmare, acest verset are o ”greutate” mai mare în ceea ce privește modul în care ipocriții ajung să aibă mai mulți prieteni dintre necredincioși decât ar trebui să aibă dintre credincioși.

Oare aceştia caută putere la ei? – pe de o parte,  o întrebare retorică, pe de altă parte nimeni în afară de Allah nu permite mijlocirea pentru ceva sau cineva  în această viață și mai ales în Viața de Apoi.

Puterea se află numai la Allah, în întregime! – sunt unii oameni care caută cu disperare să obțină un statut social cât mai înalt în societate, indiferent de calea aleasă pentru realizarea acestui scop, cu prețul distrugerii altor oameni sau alte compromisuri, ceea ce este haram. Nimeni nu îl înalță pe om în afară de Allah Preaînaltul, iar această înălțare este realizată în funcție de cât de mic se arată omul în fața Sa. Cu cât omul se va arăta mai mic în fața lui Allah, cu atât Allah îl va înălța deasupra celorlalți oameni. Cu cât o persoană își exprimă nimicnicia în fața lui Allah Preaînaltul, cu atât Allah o  va face mai îndrăgită și iubită de ceilalți oameni.

Profetul Muhammed a zis: ”Un conducător adevărat este cel care-și slujește poporul.”  Și acesta este adevăratul sens al persoanei care vrea ”să se ridice” oarecum în societate.

Dacă dorim să ni se arate respect, trebuie mai întâi  ca noi să fim dintre cei care oferă respect și îi ajută pe semeni. Dacă nu vom oferi ajutor surorilor și fraților care au nevoie de noi,  nu vom primi niciodată respect (fiindcă nu am fost alături de ei atunci când au avut nevoie de noi).

Să fii alături de frații și surorile tale la tristețe este mai important decât să fii alături de ei la o bucurie. O persoană va face față mai ușor unei greutăți  atunci când o împarte cu comunitatea, decât atunci când o trăiește singur. Probabil ați avut o greutate în viață și nimeni nu a fost alături de voi în acel moment, însă acest lucru nu trebuie să vă determine să vă pierdeți speranța. Probabil persoanele care au fost alături de voi când ați trăit o durere au fost exact aceleași persoane care v-au provocat acea durere, și poate ați știut sau nu ați aflat niciodată acest lucru. Allah Preaînaltul să ne țină departe de persoanele care ne fac rău nouă sau fraților și surorilor noastre! Amin!

Onoarea și puterea se află doar la Allah și El Preaînaltul o oferă cui vrea.

Poate ne întrebăm  de ce unele persoane au putere și onoare, deși nu sunt credincioase. Există două răspunsuri la această întrebare: li s-a dat onoare și putere pentru că au meritat sau este doar o încercare. Trebuie să existe mereu o încercare prin care noi să ne autocorectăm, să ne  autoevaluăm, autoeducăm și autoconducem către Allah Preaînaltul.

Autoevaluarea este obligatorie, de aceea profetul Muhammed ne îndeamnă să-i iertăm pe cei care ne-au greșit.

 

Exegeza Coranului

Profesor Demirel Gemaledin

 

 

Transcriere audio non-textuală și editare text

Camelia Hejou

 


 

 

Comentarii