Surat An-Nisaa' 4:136, 137


Bismillahir Rahmanir Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا آمِنُوا بِاللَّهِ وَرَسُولِهِ وَالْكِتَابِ الَّذِي نَزَّلَ عَلَىٰ رَسُولِهِ وَالْكِتَابِ الَّذِي أَنْزَلَ مِنْ قَبْلُ ۚ وَمَنْ يَكْفُرْ بِاللَّهِ وَمَلَائِكَتِهِ وَكُتُبِهِ وَرُسُلِهِ وَالْيَوْمِ الْآخِرِ فَقَدْ ضَلَّ ضَلَالًا بَعِيدًا

136. O, voi cei care credeți! Fiți cu credință neclintită în Allah şi în Trimisul Său, în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său şi în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte! Cel care nu crede în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimişii Săi şi în Ziua de Apoi, acela pribegeşte în cea mai îndepărtată rătăcire.

Acest verset cuprinde esența crezului islamic. Apelarea ”  يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا  -   O, voi cei care credeți!” se adresează tuturor oamenilor credincioși indiferent de nivelul credinței pe care aceștia îl dețin.

Fiți cu credință neclintită în Allah şi în Trimisul Său în Cartea pe care a pogorât-o asupra Trimisului Său şi în Cartea pe care a pogorât-o mai înainte!,  – din moment ce  Allah Preaînaltul se adresează credincioșilor, de ce le spune apoi  ”fiți  cu credință...” ? Deoarece  ”a crede” nu este doar un eveniment care se întâmplă o singură dată în viața omului; ”a crede” este o acțiune care  trebuie perfecționată constant, păstrându-i strălucirea și curățenia la un nivel cât se poate de înalt. De exemplu, o persoană care a învățat să conducă mașina nu va conduce doar o singură dată în viață, ci  va practica această acțiune zilnic, deoarece după o anumită perioadă de timp se poate ca reflexele sale să nu mai fie aceleași ca în prima zi.

Să fii credincios la un moment dat este o mare reușită, însă  credința în Allah Preaînaltul și Trimisul Său () trebuie alimentată constant, trebuie curățată de păcatele ce o acoperă și șlefuită precum un diamant ce capătă strălucire apoi.   

Allah Preaînaltul a enumerat în acest verset cinci dintre cei șase stâlpi ai credinței islamice și ne spune să credem neclintit în ei, pentru a ne întări credința permanent și a conștientiza ce înseamnă a crede în Allah, în Cărțile Sale, în îngeri, în trimișii Săi și în Ziua de Apoi. Crezul în destin nu este menționat în acest verset.

Așadar, trebuie respectată prima poruncă din Coran – ”Iqra!/Citește!” – deoarece cunoașterea duce către înțelepciune, înțelepciunea duce la împlinirea actelor de adorare, iar  actele de adorare conduc la creșterea credinței.

Când vorbim despre ”Cărțile Sale”, deja cu toții știm că aceste cărți divine sunt patru:  Psalmii profetului Daud (David), Taurah (Tora) revelată profetului Musa (Moise), Injil (Evanghelia) trimisă profetului Isa (Isus) – pacea lui Allah fie asupra lor! - și Coranul revelat profetului Muhammed . Cărțile divine precedente Coranului nu mai oglindesc în totalitate Cuvântul lui Allah deoarece ele au fost denaturate de oameni. Coranul este ultima Carte divină ce va dăinui neschimbată până în Ziua de Apoi deoarece însuși Allah Preaînaltul a promis că o va proteja: إِنَّا نَحْنُ نَزَّلْنَا الذِّكْرَ وَإِنَّا لَهُ لَحَافِظُونَ  - Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori! (15:9)

Această promisiune nu a fost necesară în ceea ce privește celelalte cărți sfinte deoarece ele au fost trimise pentru o perioadă de timp limitată și anumitor comunități, pe când Coranul este universal valabil pentru întreaga omenire până în Ziua de Apoi.

Consecința tăgăduirii stâlpilor credinței este concluzionată în sfârșitul versetului: cel care nu respectă stâlpii credinței ”acela pribegeşte în cea mai îndepărtată rătăcire.”


إِنَّ الَّذِينَ آمَنُوا ثُمَّ كَفَرُوا ثُمَّ آمَنُوا ثُمَّ كَفَرُوا ثُمَّ ازْدَادُوا كُفْرًا لَمْ يَكُنِ اللَّهُ لِيَغْفِرَ لَهُمْ وَلَا لِيَهْدِيَهُمْ سَبِيلًا

137. Pe aceia care cred, apoi nu mai cred, apoi iarăşi cred, apoi iarăşi nu mai cred, apoi sporesc în necredință, Allah nu-i va ierta şi nu-i va călăuzi pe o cale [dreaptă].

Este redat modul în care unii oameni au urcușuri și coborâșuri pe drumul credinței. Credința este o chestiune relativă și se poate întâmpla ca unui om să-i scadă sau să-i crească credința în anumite perioade din viața sa, însă se poate întâmpla ca unui om să-i scadă atât de mult credința încât acest nivel să-l scoată în afara sferei credinței? Conform acestui verset, da, este posibil. Ori de câte ori un om  se întoarce la Allah după ce nu a crezut, Allah îl primește, însă pe acela care nu mai crede, apoi sporește în necredință, Allah nu-l va ierta și nu-l va călăuzi pe calea cea dreaptă. Există o mare diferență între un om care rămâne statornic pe calea lui Allah și cel care are urcușuri și coborâșuri pe drumul credinței. Urcușurile și coborâșurile pe drumul credinței fac parte din natura omului, însă coborâșurile nu trebuie să-l conducă pe om la pierderea credinței; când omul își pierde credința și ”sporește apoi în necredință”, adică împlinește și mai multe păcate, va pierde și faptele bune pe care le împlinise până atunci și va ajunge să-l desconsidere pe Allah Preaînaltul. Allah nu obligă pe nimeni să fie credincios sau să nu rămână necredincios dacă așa dorește, însă când un om ajunge necredincios și așa vrea să rămână, ar trebui să rămână un necredincios cu demnitate. Quraișii erau necredincioși, dar până și ei aveau demnitatea lor și aflăm acest lucru din mai multe acțiuni desfășurate împotriva islamului și a musulmanilor, printre care  planificarea uciderii  profetului Muhammed .

Ce fapte conduc către  necredință și păcate?

Ce fapte conduc către  credință?

Din punct de vedere islamic  nu există un păcat în această lume care să să-l scoată pe om din sfera credinței în afară de șirk (a-i face asociați lui Allah).

Neîmplinirea rugăciunii, consumul de alcool, minciuna, înșelătoria sunt păcate mari, însă pentru acestea omul va da socoteală individual și nu putem spune că omul care le împlinește nu este musulman; dacă o persoană nu crede în obligativitatea rugăciunii, atunci putem pune la îndoială credința sa; dacă o persoană nu crede în obligativitatea hijabului, atunci punem la îndoială credința sa; similar, dacă o persoană nu crede în obligativitatea postului sau a celorlalte elemente esențiale ale islamului, atunci va exista un mare semn de întrebare asupra credinței sale.

Allah nu-i va ierta şi nu-i va călăuzi pe o cale [dreaptă] – două elemente foarte grave sunt prezentate la final de verset - a nu-i ierta și a nu-i  călăuzi (pe oameni). Oare ce este mai grav: a nu fi iertat sau a nu fi călăuzit de Allah Preaînaltul pe calea cea dreaptă?

Allah nu poate călăuzi un om decât dacă-l iartă și nu-l poate ierta decât dacă-l călăuzește. Așadar, ambele acțiuni sunt condiționate una de cealaltă și strâns legate între ele. Ceea ce vrea să ne transmită Allah nu este faptul că El Preaînaltul nu vrea să ne ierte și că i-ar place să ne vadă chinuindu-ne în Focurile Iadului, ci vrea să înțelegem cât de grav este păcatul de a batjocori credința Lui, adică ba credem, ba nu credem. Profetul Muhammed le-a dat o lecție quraișiților în acest sens, atunci când aceștia i-au propus să creadă o zi în idolii pe care ei îi adorau, iar ei să creadă o zi în Allah, și le-a spus că în credință compromisurile nu sunt admise. Islamul este o religie pură și faptul că de multe ori, noi, musulmanii, nu împlinim așa cum trebuie această religie arată că noi suntem cei care greșim și facem rău, în primul rând nouă înșine, apoi islamului și musulmanilor.

Allah subhanahu wa taala să ne sporească credința și să ne facă să fim dintre cei care urmează toate poruncile și povețele din Coran și din Tradiția autentică a profetului Muhammed !

 

Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin

 

Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou

Comentarii