3. Cel
Milostiv, Îndurător,
الرَّحْمَٰنِ الرَّحِيمِ
Ar-Rahman,
Ar-Rahim
___________________
4. În Ziua de
Apoi Stăpânul Cârmuitor,
مَالِكِ يَوْمِ الدِّينِ
Maliki
yawmi-d-Din
„Maliki yaumid
diin” înseamnă Împăratul Zilei de
Apoi sau Stăpânul Zilei de Apoi, Cel care are puterea de a hotărî orice în acea
zi. Allah Preaînaltul nu este doar Stăpânul Zilei de Apoi, ci este Stăpânul
tuturor zilelor, însă în Ziua de Apoi Allah Subhanahu wa Ta'ala va învia toată
omenirea și va fi Singurul care va putea să hotărască cine ajunge în Paradis
sau în Focurile Iadului.
Uneori, mintea noastră ne
transmite un sentiment de relaxare prin care ajungem să credem că putem face ce
dorim cu viața noastră, dar, de fapt, nu ieșim niciodată din Cuvântul lui
Allah. Orice am hotărî este deja un lucru pe care Allah l-a scris dinainte,
însă noi nu știam despre el. În Ziua de Apoi mintea noastră nu va avea nicio
putere; Allah va fi Unicul care va dicta și ne va spune unde vom ajunge în
funcție de faptele împlinite pe pământ, iar toți vom da socoteală.
5. Numai pe
Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor,
إِيَّاكَ نَعْبُدُ وَإِيَّاكَ نَسْتَعِينُ
Iyyaka na’budu
wa iyyaka nasta’in
Versetul reprezintă cea mai
clară formă de supunere în fața lui Allah Subhanahu wa Ta'ala. Putem numi acest
verset „Centrul adorării”. Este un verset sugestiv, foarte clar și cuprinde
întreaga credință islamică. Când spunem Numai pe
Tine Te adorăm, numai la Tine cerem ajutor, înseamnă că din toate
lucrurile existente în această lume noi îl adorăm doar pe Allah, doar la El ne
adăpostim și doar Lui îi cerem ajutorul. Aceasta este esența crezului islamic –
monoteismul, prin care noi ne arătăm întreaga supunere față de Allah Subhanahu
wa Ta'ala și nu față de altceva sau altcineva.
Înainte de a deveni musulmani,
arabii credeau în existența lui Allah, însă ceea ce strica acest monoteism era
faptul că puneau diferiți idoli să mijlocească între ei și Creator. Prin acest
verset, din care reiese foarte clar că nu există mijlocitori între rob și
Creator, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a
șters acești idoli. Așa cum Allah vorbește cu noi prin Coran, noi vorbim cu
Allah prin rugile și rugăciunile noastre, fără alți intermediari, iar rugile
ajung la El Preaînaltul cu Voia Sa. Dacă noi credem în acest verset cu fiecare
celulă a ființei noastre, înseamnă că suntem cu adevărat credincioși și că avem
o credință monoteistă.
6. Pe drumul
drept Tu fii-ne Călăuzitor
اهْدِنَا الصِّرَاطَ الْمُسْتَقِيمَ
Ihdina-s-sirata-l-mustaqim
După preamărirea, preaslăvirea,
mulțumirea și supunerea față de Allah Subhanahu wa Ta'ala despre care am vorbit
în versetele anterioare, urmează prima cerință a omului. Este o rugă prin care
Allah a ales ce este mai important pentru oameni, și anume Călăuzirea. Allah
oferă acest dar, această binecuvântare, tuturor oamenilor care și-o doresc cu
adevărat și persoanelor cărora El Preaînaltul le dorește binele.
Dacă omul ar conștientiza că
doar Allah este Cel care îl poate călăuzi, credința acestuia ar crește enorm de
mult. Însă, de multe ori, cu cât credința omului crește, cu atât el riscă să
devină mai semeț; uită de unde a „răsărit”, și anume din pământ, începe să își
uite Creatorul și uită că Allah îl poate nenoroci într-o clipă, dacă vrea.
Totuși, cel mai grav lucru ce i se poate întâmpla omului este ca Allah să nu îi
arate adevărul și dreptatea, iar el să nu le poată urma.
Deși pare o propoziție
imperativă, să nu se înțeleagă că acest verset este o poruncă. Noi nu îi putem
porunci niciodată lui Allah Preaînaltul. Acest verset este o rugă prin care îl
rugăm pe Allah Subhanahu wa Ta'ala să nu ne lase să ne pierdem în această lume.
Câți dintre oameni nu simt și văd adevărul, care este atât de limpede, însă ei
nu îl pot alege! Așadar, prima cerință a omului este „Călăuzirea”, dorința de a
ajunge să terminăm cu bine această viață, pe care nu noi am ales-o, ci am
primit-o în dar de la Allah Subhanahu wa Ta'ala.
În momentul în care omul îi
cere Creatorului să îl îndrume în această viață pe calea cea dreaptă,
recunoaște de fapt că singura Entitate ce îl poate călăuzi este doar Allah
Subhanahu wa Ta'ala. Calea cea dreaptă nu este ușoară, are suișuri și
coborâșuri, însă Allah a ales-o pentru noi, iar la sfârșitul ei există răsplata
și mulțumirea lui Lui Preaînaltul.
Omul gândește cu sufletul –
dacă sufletul este sincer și corect, dacă a primit „hrană” bună, atunci va
scoate la iveală credința și adevărul; similar, dacă sufletul este înnegrit de
păcate și greșeli, cu siguranță nu va scoate lucruri bune din el.
7. Drumul
celor cu care fost-ai Tu dăruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al
rătăciților.
صِرَاطَ
الَّذِينَ أَنْعَمْتَ عَلَيْهِمْ غَيْرِ الْمَغْضُوبِ عَلَيْهِمْ وَلَا
الضَّالِّينَ
Siraatal-laziina
an'amta 'alaihim, gairil-magduubi 'alaihim ualad-daalliiin.
Îi cerem lui Allah Preaînaltul
ca drumul drept pentru care cerem călăuzire să nu fie ca al celor pe care El
Preaînaltul s-a mâniat sau ca al celor care s-au rătăcit. De-a lungul istoriei
omenirii, Allah Subhanahu wa Ta'ala a trimis mai mulți Profeți pentru a-i
călăuzi pe oameni pe calea cea dreaptă. Cei mai mulți dintre acești Profeți au
fost trimiși la „Fiii lui Israel” (evreii).
Acest verset are în vedere
faptul că acele comunități de oameni nu au vrut să-i recunoască pe Trimișii lui
Allah, i-au acuzat de minciună, i-au batjocorit, unii dintre ei au fost
izgoniți din casele lor, iar alții au fost omorâți. Pe aceste comunități de
oameni s-a mâniat Allah Preaînaltul și tot aceste comunități au fost cele care
s-au rătăcit mai apoi de pe drumul cel drept, fiindcă nu au ascultat de
Profeții trimiși și de cuvântul Trimișilor care au venit cu mesajul lui Allah
Subhanahu wa Ta'ala. Aceste comunități au fost mai apoi spulberate de pe fața
pământului și ne amintim aici de comunitatea lui Nuh (Noe), Salih, Lut (Lot),
pacea lui Allah fie asupra lor.
Versetul ne atrage atenția că
nu trebuie să-I stârnim mânia lui Allah urându-ne sau batjocorindu-ne Profeții
(pacea lui Allah fie asupra lor) ori ajungând să rătăcim de la calea cea
dreaptă.
Îi cerem Bunului Allah să ne
facă să fim dintre cei care văd adevărul și îl urmează. Amin!

Comentarii
Trimiteți un comentariu