ROADELE ADORĂRII




ROADELE ADORĂRII



Bismillahi Rahman Rahim!

Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, cel care a fost trimis ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în Ziua de Apoi, asupra companionilor săi şi a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!  Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.

Spune Allah Preînaltul în Sfântul Coran: ”O, voi cei care credeţi, vi s-a scris vouă postul, aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră, poate veţi fi dreptcredincioşi.”  (2:183)

Ce reprezintă actele de adorare pentru un musulman și care sunt roadele acestei adorări?

Savanții au spus: ”Adorarea este tradiția autentică și exteriorizarea omului către Domnul său și are ca titlu supunerea cu dragoste și sinceritate  față de Creator și poruncile divine.” Nici un act de adorare nu este primit dacă acesta nu a fost prescris de Allah Preaînaltul. Elhamdulillah, trăim astăzi această lună binecuvântată, luna Ramadan, cu binecuvântările și pomenirile sale  și actele de adorare pe care Allah Preînaltul le-a prescris.

Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Allah Preaînaltul spune: ”Fiecare faptă a fiului lui Adam este pentru el, în afară de post. Acesta este menit (numai) Mie și Eu (Singur) îl voi răsplăti pentru el...”.

Un musulman trebuie să respecte și să pună în practică actele de adorare obligatorii (Rugăciunea, Postul, Pelerinajul, Zakat), iar cele legate de comportament sau orice alt act de adorare prin care se dorește mulțumirea lui Allah subhanahu wa taala să nu contravină cerințelor lui Allah și exemplul profetului Muhammed .

Cea mai bună ”traducere” a adorării este bunul comportament - față de oameni, față de noi înșine,  față de Allah Preaînaltul – al acelui om pe care Allah îl dorește a fi și a merge pe picioare precum un Coran, așa cum Profetul era caracterizat: ”Comportamentul său era Coranul”.

Ibadah (actele de adorare) sunt acele acte ce trebuie împlinite cu sinceritate, continuitate și scopul de a te apropia de Allah Preaînaltul. Trebuie să avem un comportament bun față de părinți,  de rude, vecini, față de toți oamenii, indiferent de nivelul lor social.

Condițiile actelor de adorare:

1. Sinceritate

2. Conformitate cu Tradiția Profetului

3. Continuitate

Roadele actelor de adorare

 Curățarea sufletului

 Iertarea păcatelor – nu există un act de adorare pe care omul să-l împlinească și prin el Allah Preaînaltul să nu îi ierte păcatele, așa cum relatează un hadis autentic: “Rugăciunea efectuată de cinci ori pe zi este asemenea unui pârâu care curge la uşa unuia dintre voi. Dacă acela s-ar îmbăia de cinci ori pe zi, n-ar mai rămâne vreo urmă de murdărie pe trupul lui. Tot aşa, datorită rugăciunii făcute de cinci ori pe zi, Allah îi şterge păcatele”.

”Rugăciunea [As-Salat] împiedică de la ceea ce este ruşinos şi de la ceea ce este oprit.” (29:45)

Trebuie să avem puterea de a ne îndepărta de ceea ce Allah Preaînaltul a spus că este interzis și să ne apropiem de ceea ce ne-a permis.

De asemenea, un om care va vizita un bolnav de dragul și pentru a obține mulțumirea lui Allah  , va fi răsplătit cu Paradisul: 'Ali (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând: Dacă un musulman întreabă despre sănătatea altui musulman bolnav, în zorii zilei, șaptezeci de mii de îngeri lucrează pentru mântuirea lui până la lăsarea serii. Dacă se duce să-l vadă pe înserat, șaptezeci de mii de îngeri vor cere binecuvântări asupra lui până în zori și el va fi cules roadele Raiului.  (Tirmidhi)

Rugăciunea este cea care ne apropie de Allah Preaînaltul, însă unii oameni care se roagă nu primesc nici o răsplată și nu li  se scrie nici măcar o zecime din împlinirea acesteia, deoarece nu conștientizează rugăciunea.

Esența evlaviei conține două laturi: îndepărtarea de tot ceea îi displace lui Allah și împlinirea actelor de adorare.

Gustul adorării : Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: ”Cel ce postește în Ramadan cu credință și așteaptă răsplată de la Allah, păcatele lui trecute vor fi iertate.”

Astăzi ne aflăm în fața unei luni deosebite, pe care Allah a facut-o plină de bucurii, luna Ramadan, luna binecuvântată în care a fost pogorât Coranul și în care există noaptea Al-Qadr, o noapte sacră care este mai bună decât o mie de luni.

Allah Preaînaltul a spus că sunt trei categorii de oameni care sunt alături de această lună sfântă, luna Ramadan:

- cei care îl cunosc pe Allah și  rămân ”agățați” tot timpul de El Preaînaltul, adică postesc cu inima, sunt permanent conștienți de Allah și nu rostesc vorbe urâte  ce îi displac lui Allah, și mâinile lor nu săvârșesc lucruri interzise de Allah, și picioarele lor nu merg în locuri ce îi displac lui Allah subhanahu wa taala;

- cei adoratori – adică cei care împlinesc actele de adorare prescrise de Allah, însă nu se ridică la nivelul celor care postesc cu inima;

- postul general – postul acestora se manifestă în abținerea de la mâncare, băutură și pofte lumești – și este bine, însă nu este îndeajuns.

 

 
Șeih Adnan Oun

Traducere din limba arabă 
Profesor Demirel Gemaledin


Transcriere audio non-textuală și editare text
Camelia Hejou

Comentarii