Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra
companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua
de Apoi!
65. Însă, nu! [Jur] pe Domnul Tău! Nu vor crede ei
[cu adevărat] până ce nu te vor lua pe tine ca judecător pentru cele care se
iscă între ei şi nu vor mai afla în sufletele lor temere față de ceea ce tu ai
hotărât şi nu se vor supune cu desăvârşită supunere [hotărârii tale].
În versetele anterioare am aflat
ce înseamnă supunerea față de Allah Preaînaltul și Trimisul Său (ﷺ) și cum ar trebui să respectăm hotărârile
profetului Muhammed ﷺ. În acest verset Allah
subhanahu wa taala se jură pe limba
profetului Muhammed ﷺ că oamenii nu vor
deveni cu adevărat credincioși până ce
nu vor accepta și se vor supune hotărârilor Profetului ﷺ.
Motivul revelării versetului este
o întâmplare din timpul vieții profetului Muhammed ﷺ:
Erau doi oameni și fiecare dintre ei deținea o bucată de pământ. Un teren era poziționat pe
un deal, iar celălalt era poziționat la o oarecare distanță, într-o vale. Atunci
când ploua, apa se infiltra din abundență în terenul
situat în vale. Cel care deținea terenul din deal s-a gândit că ar fi
bine să pună niște opreliști pentru ca
apa să se infiltreze mai mult pe terenul
lui, crezând că astfel pământul va fi
mai roditor și va obține o recoltă mai bogată.
Omul care deținea terenul din vale s-a supărat și a mers la Profet ﷺ să-i spună despre nemulțumirea sa.
Profetul ﷺ i-a spus că fiecare om este liber să facă
ce dorește cu proprietatea sa și l-a
îndemnat să procedeze la fel ca celălalt om, spunându-i că nu are puterea de a
direcționa în vreun fel apa ce cade din cer.
Omul a fost nemulțumit de răspuns și a zis: ”Spui acestea deoarece el este
vărul tău!” Aceste vorbe l-au supărat foarte tare pe Profet ﷺ, însă nu a durat mult și Allah Preaînaltul
a revelat acest verset.
- Nu vor crede ei [cu adevărat] până ce nu te vor lua
pe tine ca judecător pentru cele care se iscă între ei - يُحَكِّمُوكَ înseamnă a alege pe cineva (conform
versetului, a-l alege pe Profet ca judecător). Primul pas este de a-l pune pe
Allah ca Judecător, apoi pe Profet, Coranul, Șariah, iar al doilea pas este
acceptarea. Nu se poate să accepți adevărul și apoi să respingi o parte din
ceea ce nu se potrivește poftelor tale lumești și despre care tu crezi că nu se
mai potrivește secolului în care trăiești. Legile lui Allah Preaînaltul au fost
prescrise pentru întreaga omenire indiferent de loc și timp.
- și nu vor mai afla în sufletele lor temere față de
ceea ce tu ai hotărât – ”temere” înseamnă a avea o teamă, îngrijorare, și nu este tocmai
cuvântul potrivit pentru a reda sensul din limba arabă.
” حَرَجًا
- haragean” înseamnă de fapt îndoială asupra unui lucru, un lucru ce nu îți
convine, de exemplu, o hotărâre a unui judecător asupra căreia ai o îndoială, nu
crezi că este corectă deoarece nu te avantajează. Sensul cuvântului ”haragean” din acest verset este acela de
acceptare a unui verdict, fără îndoială și cu supunere față de ceea ce a hotărât
profetul Muhammed ﷺ.
”سَمِعْنَا وَأَطَعْنَا
- ...Noi auzim și ne supunem!” (2:285) –
face parte din supunerea și ascultarea lui Allah Preaînaltul și a profetului
Muhammed ﷺ, fără vreo urmă de îndoială sau nesupunere
– supunere necondiționată.
- şi nu se vor supune cu desăvârşită supunere
[hotărârii tale] – a face un lucru ”desăvârșit” înseamnă a face un lucru perfect. Și cum este supunerea perfectă? În
fiecare zi împlinim diferite acțiuni, cum ar fi rugăciunea sau faptele bune. Acest
lucru înseamnă că ne-am supus poruncilor lui Allah. Oare nu este de ajuns? Care este diferența dintre supunere și
supunere desăvârșită? A face un lucru doar cu supunere, de exemplu rugăciunea,
înseamnă a împlini acea rugăciune fiindcă așa a poruncit Allah, însă a împlini
acea rugăciune din dragoste față de Allah, cu drag și din toată inimă, înseamnă
supunere desăvârșită. Și ce înseamnă a împlini o rugăciune doar cu supunere și
fără tragere de inimă? Înseamnă că rugăciunea ți se pare o povară, o obligație
grea, anevoioasă, însă totuși o împlinești, dar nu cu toată inima, ci doar
pentru că așa ți-a poruncit Allah Preaînaltul.
66. Dacă Noi le-am fi poruncit: "Omorâți-vă voi
înşivă!" sau "Ieşiți din căminele voastre!", nu ar fi făcut-o
decât puțini dintre ei. Dar dacă ei le-ar fi făcut pe cele la care au fost
îndemnați, ar fi fost mai bine pentru ei şi ar fi mai statornică [credința
lor].
Versetul face referire clară la cele două categorii de oameni pe
care le-am descris în versetul 62 (ipocriții care ascund necredința în suflet
și ipocriții slabi în credință).
Dacă în versetul anterior li s-a poruncit să se supună sincer modului de
viață adus de Profet ﷺ și să-și supună
dorințele și interesele hotărârii lui ﷺ,
în acest verset sunt avertizați: dacă nu își pot sacrifica nici măcar aceste
mici interese în urma Poruncilor divine, să nu se aștepte vreodată că ar putea să facă un sacrificiu mai mare cum
ar fi să-și sacrifice viața sau să-și părăsească casele pe calea lui Allah
Preaînaltul. Dacă ar fi existat o asemenea poruncă, doar
puțini dintre ei probabil s-ar fi supus. În timpul Profeției, o parte din
musulmani și-au părăsit casele din Meca și au emigrat la Medina pentru a-și
putea păstra credința, însă mulți dintre ei au rămas în Meca și au trecut prin grele încercări, au suportat chinuri groaznice și opresiuni din partea
necredincioșilor. Puțini din arabii din Meca și din neamul Quraiș au crezut în
mesajul profetului Muhammed ﷺ în timpul vieții lui, însă triburi întregi
aveau să îmbrățișeze islamul după moartea Profetului ﷺ.
De exemplu, profetul Nuh (Noe) a trăit
950 de ani și la sfârșitul vieții lui doar câțiva oameni credeau în el.
Dar dacă ei le-ar fi făcut pe cele la care au fost
îndemnați, ar fi fost mai bine pentru ei şi ar fi mai statornică [credința lor]
– condiția: dacă vei crede, te vei supune și vei împlini poruncile
lui Allah, vei avea parte de răsplată, dacă nu vei face toate acestea, vei avea
parte de pedeapsă.
Cel mai important semn care dovedește ipocrizia, pe lângă îndoiala pe
care ipocriții o manifestă asupra poruncilor descrise anterior, este greutatea
cu care se urnesc pentru a face un lucru, cum spune Allah Preaînaltul într-un
alt verset: ”Și dacă se trezește să împlinească rugăciunea, se ridică cu lenevie”.
Întrebare: Este mai bine să nu împlinești rugăciunea,
decât să te rogi cu lene?
Răspuns: Cu lene sau fără lene, rugăciunea este obligatorie și trebuie împlinită, în caz contrar, pe lângă lenevie se vor scrie și rugăciunile neîmplinite. Acele rugăciuni, chiar dacă au fost împlinite cu lene și fără tragere de inimă, vor îndepărta anumite rele sau nenorociri din viața noastră, cu voia lui Allah Preaînaltul.
A te ruga cu
lene este mai bine decât a nu te ruga deloc, însă rugăciunea sau orice acte de adorare sau fapte bune trebuie
împlinite constant, cu supunere
desăvârșită, voință totală și inima plină de credință, iar rezultatul va fi o credință
statornică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu