Pacea
și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra
companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua
de Apoi!
60. Nu i-ai văzut pe
aceia care pretind că ei cred în ceea ce ți s-a trimis ție, [Muhammed,] şi în
ceea ce s-a trimis mai înainte de tine? Ei voiesc să-l ia ca judecător pe
Taghut, cu toate că li s-a poruncit să nu creadă în el. Dar Şeitan voieşte să-i
împingă pe ei în lungă rătăcire.
Acest verset descrie o comunitate de
oameni care își declară credința în Coran și în ceea ce a fost trimis
popoarelor care au trăit înainte de venirea profetului Muhammed ﷺ ,
însă, atunci când sosește timpul să fie judecați, ei îl iau drept judecător pe
Taghut (idol – orice altceva este adorat în locul lui Allah subhanahu wa
taala).
Allah Preaînaltul îi atrage atenția
Profetului ﷺ,
însă această atenționare este de fapt adresată tuturor musulmanilor: ori
sunteți musulmani și aplicăți islamul corect, și nu doar lucrurile ce vă
convin, ori vă delăsați de această religie.
Religia noastră este islamul, crezul
nostru este monoteismul, iar modul de aplicare al crezului trebuie să fie
conform cerințelor lui Allah subhanahu wa taala, pe care le regăsim în
Sfântul Coran și în relatările autentice
ale Profetului ﷺ. Allah Preaînaltul ne-a spus foarte clar că islamul este un
complex de lucruri pe care nu le putem croi și pune în practică în funcție de dorințele noastre. De exemplu,
ni s-a poruncit să ne rugăm de cinci ori pe zi, zilnic, nu săptămânal sau lunar;
problema noastră este dubla măsură, adică suntem buni cu unele persoane, și mai
puțini buni cu altele, unora le oferim mai mult, altora mai puțin, uneori
suntem buni credincoși, alteori ne
delăsăm de actele de adorare, însă islamul reprezintă un set de valori și
porunci divine care trebuie puse în practică așa cum Allah Preaînaltul a
poruncit, și nu în funcție de cheful
nostru. Toate Cărțile Sfinte revelate de Allah ﷻ conțin aceeași poruncă, de a nu crede și
a-l urma pe Șeitan, însă oamenii cad pradă ispitei și de multe ori ajung să-i
dea ascultare lui Taghut.
”Dar Şeitan voieşte
să-i împingă pe ei în lungă rătăcire” – putem observa cât de bine este
descrisă personalitatea lui Șeitan: insistență și răbdare. Șeitan nu vine
la o persoană și îi spune să facă un lucru imediat, ci ”lucrează” încet, cu
răbdare, ispitind oamenii în mod repetat, pe timp îndelungat, stricând faptele
bune și bucurându-se de ”câștig”. Cum pierdem faptele bune? De exemplu, atunci
când împlinim rugăciunea, Șeitan stă lângă noi și ne ispitește să renunțăm la
rugăciunea Sunnah; dacă am împlint rugăciunea fard și am renunțat la rugăciunea
Sunnah, Șeitan a câștigat, iar noi am pierdut faptele bune; mai apoi ne
ispitește și ne determină să nu respectăm timpul rugăciunii, iar noi ne delăsăm
și devenim nepăsători față de timpul stabilit al rugăciunii și ajungem să
comasăm rugăciunile, motivând că nu-i așa grav să le împlinim pe toate atunci
când considerăm că e timpul favorabil pentru noi și că Profetul ﷺ a procedat
la fel în timpul vieții, însă Profetul ﷺ a procedat o singură dată în viață în
acest mod și din motive foarte bine întemeiate, iar noi nu ar trebui să folosim
drept motivație acest precedent din viața Profetului ﷺ. Rugăciunea a fost prescrisă la un timp
bine stabilit și trebuie împlinită în
perioada respectivă, fără a căuta scuze
și motive.
Șeitan nu va da socoteală pentru
faptul că a ademenit oamenii, ci oamenii vor da socoteală că l-au ascultat și
urmat pe Șeitan; nu este greșeala celui care păcătuiește, ci greșeala este a
celui care nu se căiește. În ceea ce privește un lucru interzis (haram),
islamul ne spune să evităm calea care duce către acel păcat.
61. Iar dacă li se
zice lor: "Veniți spre ceea ce a trimis Allah şi spre
Trimis!", îi vei vedea pe fățarnici cum se întorc, îndepărtându-se de
tine.
Este descrisă cu claritate una
dintre caracteristicile acelui grup de oameni despre care am vorbit în versetul
anterior, și anume ipocrizia. Ipocriții (munafiqun) își declarau credința în
Allah Preaînaltul și Trimisul Său (ﷺ), în islam și Ziua de Apoi, însă dacă erau
chemați pe această cale sau li se spunea să arate practic ceea ce afirmă,
ipocrizia ieșea la iveală, căci ei întorceau spatele lui Allah Preaînaltul,
Profetului ﷺ și credinței pe care pretindeau că o au.
Așadar, ne putem da seama foarte
ușor că unul dintre semnele clare care ne indică ipocrizia unui om este acela
că faptele contrazic vorbele sale.
Profetul Muhammed ﷺ ne-a vorbit despre semnele ipocritului într-un hadis: Abdullah (Allah să fie mulțumit de el!), fiul lui ’Amr,
fiul lui Aas, a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra sa!) a spus: „Cine întruneşte patru însuşiri este clar ipocrit. Iar cine
întruneşte numai una dintre ele are o însuşire de ipocrit până ce o va lăsa.
Acesta, dacă i se cere să păstreze un secret, nu face astfel; când vorbeşte,
minte; când promite, îşi încalcă promisiunea şi când duşmăneşte, întrece
măsura.” (Bukhari şi Muslim)
Comentarii
Trimiteți un comentariu