Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed, cel care a fost trimis
ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în Ziua de Apoi, asupra
companionilor săi şi a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua
de Apoi!
Cea mai sinceră
vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al
Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi
duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este
mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi
tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Dragi frați și
surori întru Allah, în prima parte a predicii intitulată ”Ruga (dua)” am vorbit
despre importanța rugii (dua) și am spus că aceasta reprezintă legătura omului cu Creatorul Său. Astăzi vom
răspunde la trei întrebări ce au legătură cu ruga: dacă este adevărat sau fals
că Allah nu răspunde rugilor, cum se
împlinește dua, de ce nu răspunde Allah rugilor și care sunt faptele ce împiedică
primirea unui răspuns?
Luați aminte că
Allah Preaînaltul este nerăbdător ca robul Său să ridice mâinile și să facă
dua spunând ”Ya Rabb!”. Dacă robul este drept-credincios și spune ”Ya Rabb!” ,
Allah îi răspunde imediat ”Cere-Mi, robule!”, iar dacă este unul păcătos, Allah
îi spune de trei ori ”Îți răspund acum, robule!” Și câți dintre noi suntem fără
de păcate, fie mici, fie mari?
1. Este
adevărat că Allah nu răspunde rugilor?
Allah subhanahu
wa taala răspunde tuturor rugilor.
Spune profetul
Muhammed ﷺ: ”Allah este
cel mai Generos și se rușinează de robul Său dacă își ridică mâinile către El, să i le întoarcă goale.”
Poate mulți
dintre noi vom spune că ne-am rugat la Allah Preaînaltul de multe ori, sau
poate ani întregi, și încă ne rugăm și El ﷻ nu răspunde, însă nu
este așa. Allah răspunde cu siguranță, însă
mintea umană nu poate înțelege întru
totul Înțelepciunea divină care a stat la
baza acestor răspunsuri: Allah fie grăbeşte acceptarea rugii și îi dă omului
ceea ce a cerut, fie îi dă în Viaţa de Apoi, fie îndepărtează ceva rău care era scris pentru
el.
Dua este elementul care poată să facă minuni, așa cum spune
profetul Muhammed ﷺ : ”Nimic nu schimbă destinul în afară de dua și nimic nu sporește lungimea vieții cu excepția Al-Birr (pietatea,
dreptatea, fiecare act de supunere faţă de Allah etc.).”
Da, ruga poate schimba destinul, dacă ne rugăm mai mult, dacă dăm sadaqa mai des, dacă suntem mai buni și împlinim constant multe fapte bune. ”Ruga este de folos pentru lucrurile ce s-au întâmplat și pentru lucrurile ce nu au avut loc încă. Necazul se abate dar ruga îl înfruntă și se poate să continue să lupte între ei până în Ziua de Apoi.” (Consemnat de Al-Hakim)
Profetul ﷺ se ruga : ”O, Allah!
Îndepărtează de oameni lucrurile rele pe care le-ai scris în destinul lor!”
Cu siguranță Allah Preaînaltul va răspunde rugilor
noastre dacă ne vom ruga constant și cu sinceritate, însă nu întotdeauna omul poate înțelege acest răspuns.
Modul în care se împlinește dua, locuri,
timpuri și situații în care este acceptată
Cum se împlinește dua?
Nu există un loc
sau o limbă specială pentru a face dua. Allah subhanahu wa taala înțelege cel
mai bine limba inimii noastre și tot ceea ce vrem să spunem, trebuie doar să ne
găsim cuvintele potrivite.
·
Profetul ﷺ ne învață cum să
facem dua:
- imediat ce am ridicat mâinile pentru a ne ruga, trebuie
să spunem ”Elhamdulillah Rabbil Alamin!”, doarece așa începe capitolul
Al-Fatiha;
- apoi spunem”Allahumma salli `alaa Sayyidina Muhammed!” -
الصلاة
على النبي (Salutări aduse Profetului ﷺ);
- după ce
i-am mulțumit lui Allah pentru toate binecuvântările și am adus salutări
Profetului ﷺ, ne rugăm smeriți, căci nu avem cu ce ne mândri și suntem
lipsiți de însemnătate în fața Creatorului nostru. Ne rugăm întâi pentru noi și
apoi pentru ceilalți, conform versetului din Coran, care este și o rugă în
același timp - ruga profetului Ibrahim (Avram, pacea lui Allah fie asupra sa!): رَبَّنَا اغْفِرْ لِي وَلِوَالِدَيَّ وَلِلْمُؤْمِنِينَ يَوْمَ يَقُومُ
الْحِسَابُ - Doamne, iartă-mi mie
şi părinţilor mei şi dreptcredincioşilor în Ziua când se va face socoteala!” Apoi
ne rugăm din nou pentru noi și spunem iar ”Allahumma salli `alaa Sayyidina
Muhammed!”, ne rugăm ca dua să fie primită și îi mulțumim din nou lui Allah
Preaînaltul pentru toate binecuvântările.
·
Locuri,
timpuri și situații în care dua este acceptată:
- în noaptea
de Qadr, în luna Ramadan, în ultima
parte a nopţii şi în zori, după
împlinirea celor cinci rugăciuni obligatorii ale zilei, între azan (chemarea la rugăciune) şi iqamah
(chemarea de începere a rugăciunii), într-o anumită oră din noapte, atunci când
plouă, când suntem călători, când părinții se roagă pentru copiii lor, când ne
aflăm în poziția de prosternare în timpul rugăciunii.
Să nu uităm
că dua nu se face doar atunci când avem o problemă, o situație grea sau un
necaz, ci și atunci când suntem bine,
suntem sănătoși, trăim în îndestulare, pentru că mulțumirea în sine și
recunoașterea binecuvântărilor de la Allah este o rugă (dua).
3.
De ce nu răspunde Allah rugilor?
Faptele
care împiedică ruga să ajungă la Allah
Sunt multe
fapte ce împiedică ruga noastră să primească un răspuns de la Allah, însă o să
enumerăm doar câteva dintre acestea:
- păcatele – soluția este căința sinceră - ”Cel ce se căiește este precum cel care nu are nici un păcat” spune profetul Muhammed ﷺ;
- nepăsarea – este una dintre bolile frecvente în
rândul musulmanilor – suntem nepăsători la suferințele și nevoile celorlați, nepăsători
față de timpul rugăciunii sau alte acte de adorare. Soluția: învierea inimii
prin curățarea ei de păcate;
- zulm – nedreptatea: față de o persoană, față de
Allah Preaînaltul și față de noi înșine.
Spune Profetul ﷺ:
”Rugați-vă la Allah și fiți conștienți că vă va răspunde
și luați aminte că El Preaînaltul nu primește ruga unei inimi nepăsătoare și
plină de pofte lumești.”
Un om care face dua și are o inimă fără frică, teamă,
speranță și iubire față de Allah subhanahu wa taala, s-ar putea să nu primească
răspuns.
Abu Huraira (Allah să fie mulțumit de el!) relatează
că Profetul ﷺ
a spus: ”Cu siguranță Allah este bun și nu acceptă decât ceea
ce este bun.” O persoană care dorește să ofere sadaqa unui
om nevoiaș, trebuie să ofere din lucrurile bune și alimentele pe care el însuși
le-ar consuma, căci acele lucruri ajung mai întâi la Allah și mai apoi la cel
sărac, iar Allah nu acceptă decât ceea ce este bun.
Abu Huraira (Allah să-l aibă în mila Sa!) a
relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a zis: O, oameni! Allah
este Neprihănit și El, de aceea, primește ceea ce este neprihănit. Allah a
poruncit credincioșilor, după cum a poruncit Trimisului, spunând: ”O, trimişilor! Mâncaţi din cele bune şi împliniţi fapte
bune! Eu sunt Bineştiutor a ceea ce săvârşiţi voi.” (23:51) ”O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care
vi le-am dăruit şi mulţumiţi lui Allah dacă numai pe El voi Îl adoraţi!” (2:172)
Atunci Profetul ﷺ
a pomenit despre acela ce călătorește mult, părul lui este încâlcit și acoperit
de praf și își ridică mâinile către cer
și astfel se roagă: ”O, Doamne!”, dar hrana lui este
haram, băutura lui este haram, cum poate
fi atunci primită rugăciunea lui?
Răspunsul la
rugă nu trebuie așteptat cu nerăbdare. Abu Hurairah (Allah să fie mulțumit
de el!) a relatat că profetul Muhammed ﷺ a
spus: „Allah vă va răspunde atâta timp cât veți
avea răbdare pentru a primi răspuns și nu spuneți: «Am implorat, dar Allah
nu mi-a răspuns.»” (Bukhari)
Comentarii
Trimiteți un comentariu