Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra Profetului Muhammed ﷺ, cel care a fost
trimis ca o îndurare pentru toate lumile și cel ce va mijloci în Ziua de Apoi,
asupra companionilor săi şi a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah Preaînaltul şi cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! Toate invențiile în credință sunt bid’ah şi duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin şi autentic, este mai bun decât ceea ce este mult şi nefolositor şi tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla şi nimeni nu se va putea împotrivi.
Spune Allah
Preaînaltul în Sfântul Coran: „Şi cartea
[fiecăruia] va fi pusă dinaintea [lui cu faptele sale]! Îi vei vedea pe
păcătoşi înfricoşaţi de ceea ce se află în ea. Şi vor grăi ei: 'Vai nouă! Ce-i
cu această carte care nu a lăsat nimic nepomenit, nici cel mai mic, nici cel
mai mare păcat?!' Şi ei vor afla dinaintea lor tot ceea ce au săvârşit şi nu-l
va nedreptăţi Domnul tău pe nici unul!” (18:49)
O analiză a versetului 49 din Surat Al-Kahf
Certitudinea
Zilei de Apoi
Dragi frați și
surori întru Islam, fiecare dintre noi citim acest verset din capitolul Al-Kahf
cel puțin o dată pe săptămână. El descrie una dintre scenele Zilei de Apoi,
ziua care va sosi fără nicio îndoială. Allah Preaînaltul a promis tuturor
creațiilor că se vor întoarce la El, iar asupra acestui fapt nu există nicio
urmă de îndoială în nicio religie sau credință.
Noi, musulmanii credincioși, trebuie să avem convingerea că această viață nu este dăinuitoare, ci una trecătoare. Ziua de Apoi este unul dintre cei șase stâlpi ai credinței islamice, fiind Ziua Adevărului, în care creațiile se vor aduna în fața Creatorului și se vor confrunta cu toate faptele lor, bune sau rele. Atunci se va înfăptui judecata cu dreptate absolută, căci Allah nu va nedreptăți pe nimeni, nici măcar cât greutatea unui grăunte de praf.
Primirea Cărții
Faptelor
Fiecare suflet
își va primi Cartea cu faptele împlinite în această viață efemeră, iar faptele
vor vorbi pentru sau împotriva celor care le-au săvârșit. Nicio acțiune nu va
rămâne nescrisă de către „scribii cei Nobili” (al-kiram al-katibun) – îngerii
însărcinați cu înregistrarea fiecărui gest.
Cel care va
primi Cartea în mâna dreaptă va fi bucuros și fericit. Hasan al-Basri (Allah să
fie mulțumit de el!) spunea: „Credinciosul care a fost un bun practicant în
această viață va fi mândru de faptele sale în Ziua de Apoi”. Allah Preaînaltul
îi va ușura judecata celui care și-a tras singur la socoteală faptele în
această viață, oferindu-i răsplata meritată: „În
ce-l priveşte pe acela căruia i se va da cartea sa în dreapta lui, el va zice:
'Ţineţi, citiţi cartea mea! Eu am crezut că voi primi răsplata mea!' Şi el va
avea parte de o viaţă plăcută, într-o Grădină înălţată...” (69:19-24).
Regretul celor
păcătoși
În schimb, cei
păcătoși își vor primi Cartea în mâna stângă și se vor afla într-o stare
cumplită. Puterea de care s-au folosit pentru a comite nedreptăți se va
spulbera, iar averea care i-a făcut surzi la chemarea Adevărului nu le va mai
fi de folos. Vor striga cu durere: „Vai mie! Mai
bine de nu mi s-ar fi dat cartea mea! Puterea mea a fost spulberată!” (69:25-29).
Ultimul verset
revelat Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)
ne avertizează: „Şi fiţi cu frică de Ziua în care
vă veţi întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a
agonisit...” (2:281). În acea Zi, nimic nu va mai fi folositor omului –
nici averea, nici familia – ci doar faptele sale.
Taqwa: Între
teamă, iubire și speranță
Allah
Preaînaltul este Unicul Drept (Al-Adl). Fiind convinși că această Zi va sosi
negreșit, trebuie să ne întrebăm: ce am pregătit fiecare dintre noi pentru ea?
Allah ne spune să ne temem de această Zi, dar această teamă (Taqwa) nu înseamnă
doar frică, ci și iubire și speranță în același timp.
Urmând
metodologia Coranului și Tradiția (Sunnah), îndepărtându-ne de păcate și împlinind
fapte bune, vom fi printre cei cu fețele luminate în Ziua de Apoi. Trebuie să
folosim binecuvântarea rațiunii pentru a pune în practică aceste învățături.
Fiecare nouă dimineață este o oportunitate de a ne întoarce către Allah și de a
nu ne irosi viața cu păcate care ne-ar ușura balanța faptelor.
Conștientizarea
timpului rămas
Trebuie să ne
reînviem sufletele și credința, conștientizând că „Ziua aceea” este aproape.
Allah Preaînaltul spune în Coran: „Oamenii te
întreabă despre Ceas. Spune: 'Numai la Allah este ştiinţa despre el!'... S-ar
putea ca Ceasul să fie aproape” (33:63) și „Ei o văd departe, însă Noi o vedem
aproape” (70:6-7).
În fiecare zi
pierdem persoane dragi pentru ca noi să luăm aminte. Înainte de a ne sosi
sorocul, să ne întoarcem la Creator și să împlinim fapte bune. Atunci când
credința pune stăpânire pe o inimă, ea se reflectă în vorbe și comportament,
determinându-l pe om să îndrăgească binele.
Exemple demne
de urmat
Lăsați inimile
voastre să fie vii și să simtă responsabilitatea față de ceilalți. Un exemplu
demn este Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulțumit de el!), care s-a
transformat total prin islam. El mânca doar pâine cu ulei pentru ca poporul său
să nu sufere de foame.
De asemenea,
Omar ibn Abdul Aziz (Allah să fie mulțumit de el!) a fost atât de preocupat de
dreptate, încât și-a donat averile personale și salariul către vistieria țării
pentru a înapoia drepturile celor nedreptățiți. În ziua în care credința a pus
stăpânire pe inimile companionilor, aceștia au atins culmea generozității și a
bunului comportament.
Generozitatea
Mamei Credincioșilor, ’Aishah
’Aishah (Allah
să fie mulțumit de ea!) oferea orice ar fi avut în mână; de fapt, ea ar fi
intrat chiar în datorii pentru a ajuta pe cineva aflat la nevoie. Când a fost
întrebată de ce își făcea datorii fără să ezite, ea a răspuns că, dacă o
persoană are intenția de a plăti înapoi, Allah Preaînaltul o va ajuta. A
adăugat că ea caută întotdeauna Mila și Ajutorul Lui.
Odată, la o
adunare, ’Aishah a oferit 70.000 de dirhami pentru cauza lui Allah și apoi s-a
ridicat arătând batista ei goală oamenilor așezați acolo. Într-o altă seară, a
primit 100.000 de dirhami de la Amir Mu’awiyah, care se afla în Levant, iar
până la apusul soarelui întreaga sumă fusese deja dată ca binefacere.
Servitoarea ei i-a amintit că postea și că ar fi trebuit să păstreze ceva și
pentru ea, însă ’Aishah nici măcar nu se gândise la acest lucru. Pur și simplu
a întrebat-o pe servitoare de ce nu i-a amintit înainte de a dona întreaga
sumă. Cu o altă ocazie, ’Abdullah bin Zubeir i-a trimis tot 100.000 de dirhami
care, în mod similar, au fost dăruiți cât mai repede posibil.
Într-o zi, în
timp ce ținea post, o cerșetoare a venit la ușa ei cerând ceva de mâncare.
’Aishah i-a spus servitoarei să-i dea femeii singura bucată de pâine pe care o
aveau. Servitoarea i-a răspuns că nu mai exista nimic altceva cu care să-și
întrerupă postul, însă ’Aishah i-a replicat că trebuie să ajute femeia
înfometată și că Allah va avea grijă de hrana ei de seară. Până la lăsarea
serii, cineva i-a trimis un vas cu carne gătită, iar ea i-a spus servitoarei că
Allah Preaînaltul i-a asigurat ceva chiar mai bun decât ceea ce oferise. De
asemenea, a avut o casă pe care a vândut-o lui Mu’awiyah, dăruind toți banii
primiți ca milostenie.
Zeineb bint
Khaziymah: Mama săracilor
Zeineb bint
Khaziymah (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost cunoscută încă dinaintea
apariției islamului sub numele de „Mama săracilor și a nevoiașilor”, deoarece
nu suporta să vadă o persoană înfometată sau în suferință. Ibn Kesiyr a scris
că ea și-a câștigat acest titlu datorită faptelor sale de caritate și
generozitate, iar Qastalani menționează că era numită astfel chiar și în
vremurile preislamice. Această nobilă calitate a devenit mult mai intensă după
ce s-a convertit la Islam, susținând întotdeauna cu tărie caritatea.
Oglinda
credinței noastre de astăzi
Când credința
pune stăpânire pe inima unui om, acesta va dărui din ceea ce are fără a sta pe
gânduri, chiar dacă pentru el însuși nu are îndeajuns.
Din păcate,
astăzi auzim că cineva are anumite necesități și ne prefacem că nu am auzit.
Vedem cum sărăcia a pus stăpânire pe oameni din țări musulmane și ne prefacem
că nu am văzut. Unde sunt musulmanii de altădată? Unde este credința din
sufletele noastre? Când credința este vie, ea ne obligă să simțim
responsabilitatea față de ceilalți și să acționăm cu inima deschisă, urmând
aceste exemple lăsate de înaintașii noștri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu