Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
36.
Adorați-L pe Allah şi nu-I asociați Lui nimic! Purtați-vă bine cu părinții, cu
rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu
tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniți de mâinile
voastre drepte, căci Allah nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!
În versetele anterioare Allah subhanahu wa taala ne-a
prezentat rolul fiecărei persoane în familie și în societate și modalitățile de
rezolvare a diferitelor situații neplăcute ce pot apărea atât în familie, cât
și în societate.
În acest verset sunt prezentate noi legiferări:
1. Monoteismul islamic – Unicitatea lui Allah
Preaînaltul (tewhid) - Adorați-L pe Allah şi nu-I asociați Lui nimic!
2. Comportamentul față de părinți – إِحْسَانًا - în limba arabă ”ihsan” înseamnă ”culmea”
binelui și a credinței.
Într-o relatare autentică cunoscută și sub numele de
”Hadisul Jibril”, îngerul Jibril (as) i se înfățișează profetului Muhammed ﷺ sub formă de om și îl întreabă despre
”islam” și ”iman”, apoi despre ”ihsan” - dacă față de Allah Preaînaltul ”ihsan”
înseamnă să îl adori pe El ca și cum l-ai vedea, deși nu îl vezi, însă cu
siguranță El te vede (conform hadisului), în acest verset ”ihsan” înseamnă tot
ceea ce este bun și trebuie dăruit părinților și celorlalte categorii de
persoane enumerate ulterior – rudele, orfanii, sărmanii, vecinii apropiați,
vecinii străini, prietenii, călătorii și sclavii (înainte de abolirea sclaviei *). *vezi și
v.24
De asemenea, un
exemplu semnificativ referitor la una din metodele prin care islamul a început
treptat abolirea sclaviei, este bătălia de la Badr, unde prizonierii de
război, care într-un final ajungeau să fie vânduți ca sclavi, erau îndemnați de
Profet ﷺ să primească în
grija lor zece copii pe care trebuia să-i învețe arta scrisului și a cititului.
مَسَاكِينِ – sărmanii – o traducere atentă, pentru a
se putea face diferența între ”sărman” și ”sărac” – d.p.d.v. islamic ”sărmanul”
este cel care are ce să mănânce azi, însă mâine nu, iar ”săracul” este cel care
nu are strictul necesar nici măcar pentru o zi.
Allah
nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros! – ne putem
întreba ce legătură are trufia de la sfârșitul acestui verset cu adorarea lui
Allah Preaînaltul și respectul față de părinți și celelalte categorii de
persoane menționate: oamenii nu trebuie
să împlinească fapte bune cu intenția de a se lăuda mai apoi sau pentru a primi
laude din partea semenilor. Când o persoană împlinește o faptă pentru și doar
de dragul lui Allah, doar de la El Preaîaltul trebuie să aștepte răsplată; în
momentul în care o persoană își va exterioriza faptele în fața oamenilor și va
vorbi despre ”cum” și ”cât” a ajutat pe cineva, va fi condusă către
lăudorășenie și mândrie, de aceea Allah Preaînaltul a încheiat acest verset
spunând că nu îl iubește pe cel trufaș și lăudăros.
37.
Acelora care sunt zgârciți şi-i îndeamnă pe oameni la zgârcenie şi ascund ceea
ce le-a dăruit Allah din harul Său, le-am pregătit necredincioşilor osândă
umilitoare.
Versetul descrie altă categorie de oameni pe care Allah
Preaînaltul nu îi iubește și ne spune cine sunt cei ”lăudăroși” din versetul anterior:
- cei zgârciți;
- cei care îi îndeamnă pe oameni la zgârcenie - un nivel superior zgârceniei;
- cei care ascund ceea ce le-a dăruit Allah din harul
Său - cel mai înalt nivel al zgârceniei ; acest nivel îl putem considera
”culmea” zgârceniei - cel care ascunde bunăstarea dăruită de Allah Preaînaltul
este zgârcit și cu el însuși în ceea ce privește hrana, îmbrăcămintea sau alte
lucruri necesare și vrea să creeze o aparență de sărăcie în fața celorlalți
semeni.
Acești oameni vor avea parte de un final crunt – Allah
Preaînaltul le-a pregătit acestora o
pedeapsă înjositoare, așezându-i la același nivel cu necredincioșii: le-am pregătit necredincioşilor osândă umilitoare. Allah
Preaînaltul nu spune că acești oameni sunt necredincioși, ci scoate în evidență
gravitatea acestei caracteristici pe care am descris-o, zgârcenia. În Coran vom
găsi întotdeauna asemenea descrieri prin care Allah Preaînaltul scoate în
evidența importanța împlinirii unei fapte sau gravitatea unui păcat.
38.
Şi aceia care cheltuiesc banii lor [fac milostenie] numai ca să-i vadă oamenii
şi nu cred în Allah şi nici în Ziua de Apoi. Iar acela căruia Şeitan îi este
tovarăş, rău tovarăş are el!
Omul trebuie să aibă mare grijă și să realizeze cine este
dușmanul său în această viață, să fie capabil să își vadă păcatele, să vadă cum
și unde a greșit și cum să se căiască. Când citim Sfântul Coran, găsim că Allah
Preaînaltul descrie diferite categorii de oameni, de exemplu, în primele
versete din Surat Al-Baqara: credincioși, necredincioși și ipocriți.
Acești oameni sunt descriși și în acest verset: cei care dau sadaqa doar pentru
a-i vedea și lăuda oamenii, însă ei nu cred în Allah și nici în Ziua de Apoi.
Uneori, un om începe a împlini o faptă bună cu intenție sinceră, însă Șeitan intervine
în intenția lui și reușește de-a lungul acțiunii, fie scurtă, fie lungă, să îi strice această intenție. Allah
Preaînaltul ne îndeamnă să nu îi permitem lui Șeitan să se întovărășească cu
noi și ne învață cum să facem acest lucru, oferindu-ne una dintre cele mai interesante subtilități
în acest sens – nu omul este blamat, ci faptul că omul i-a permis Șeitanului să
se apropie și să se întovărășească cu el; misiunea lui Șeitan este aceea de a crea fitna și a-i duce pe
oameni în pierzanie. Șeitan va oferi omului fel de fel de pofte lumești și va
folosi multe șiretlicuri pentru a-l îndepărta pe acesta de la împlinirea
actelor de adorare și a faptelor bune, însă nu Șeitan este de vină fiindcă omul
ajunge să îi dea ascultare, ci omul, pentru că i-a permis Șeitanului să
intervină între el și Allah Preaînaltul, iar pentru acest lucru va fi tras la
răspundere omul.
39.
Şi ce vină li s-ar putea aduce, dacă ar crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi ar
face milostenii din ceea ce le-a dăruit Allah? Allah este Atoateştiutor [‘Alim]
cu privire la ei!
O întrebare retorică prin care Allah subhanahu wa taala
dorește să trezească conștiința umană: ce aveai de pierdut dacă erai
credincios, credeai în Allah și în Ziua de Apoi și dăruiai din binecuvântările
cu care ai fost înzestrat? Doar Allah cunoaște cel mai bine starea unui
credincios, intenția din inima acestuia și tot ceea ce cheltuiește pe calea și
de dragul lui Allah Preaînaltul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu