Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
وَإِذَا حَضَرَ
الْقِسْمَةَ أُولُو الْقُرْبَىٰ وَالْيَتَامَىٰ وَالْمَسَاكِينُ فَارْزُقُوهُمْ
مِنْهُ وَقُولُوا لَهُمْ قَوْلًا مَعْرُوفًا
8.
Dacă la împărțire sunt de față rude apropiate, orfani și sărmani, oferiți-le
lor [ceva] din ea [din moștenire] și spuneți-le lor vorbe
cuviincioase!
Rămânem în
umbra versetelor anterioare, în care Allah subhanahu wa taala ne-a vorbit
despre averea orfanilor. În acest verset este descris modul în care trebuie să
se facă împărțirea moștenirii. Aceasta reprezintă un îndemn din partea lui
Allah Preaînaltul, însă nu este o obligație.
Moștenitorii
sunt îndemnați să fie generoși cu rudele îndepărtate* și apropiate, dar și cu
membrii săraci ai familiei sau cu orfanii prezenți la împărțirea moștenirii.
Aceștia pot fi oameni care au venit să participe la rugăciunea de înmormântare
sau, pur și simplu, să aducă un ultim salut defunctului, chiar dacă nu au drept
legal la această avere. Allah subhanahu wa taala îi îndeamnă pe moștenitori să
le ofere și acestora ceva din averea rămasă (chiar și un bun simbolic) de la
părinții decedați. De asemenea, le cere să li se adreseze cu blândețe și să nu
folosească cuvinte dure – așa cum des auzim în zilele noastre în astfel de
ocazii –, ci vorbe cuviincioase.
Rude
îndepărtate –
rudele care nu au drept legal la moștenire.
Vorbe
cuviincioase –
de multe ori, noi, musulmanii, ajungem să greșim cu vorba și astfel să pierdem
ceea ce ne-am chinuit să strângem cu fapta. De exemplu, mergem la moschee,
împlinim rugăciunea, ținem post și înfăptuim fapte bune, totul de dragul lui
Allah Preaînaltul, iar apoi spunem o vorbă rea unei persoane și pierdem toate
aceste merite. De asemenea, când dăm sadaqa (pomană) sau ajutăm o persoană
aflată în dificultate de dragul lui Allah, iar mai apoi îi amintim acest lucru
cu reproș, faptele bune se anulează din cauza acestui reproș. Orice faptă bună
împlinită de dragul lui Allah Preaînaltul trebuie să rămână doar cu această
destinație.
Limba omului
este cea care îi strică, de cele mai multe ori, viața lumească. De aceea,
profetul Muhammed ﷺ a spus:
„Oricine îmi
garantează ceea ce este între cele două fălci și ceea ce este între cele două
picioare, eu garantez Paradisul pentru el.” (Bukhari, Muslim)
Și când a fost
întrebat despre lucrurile care îi împing pe oameni cel mai mult către Focurile
Iadului, Profetul ﷺ a răspuns: „Gura şi
ruşinea”.
Orice faptă
împlinită, oricât ni s-ar părea de neînsemnată, poate fi văzută de Allah
subhanahu wa taala mult mai măreață dacă știm să ne alegem cuvintele atunci
când comunicăm cu cei din jur sau dacă ne exprimăm ideile prin cele mai alese
vorbe.
Un companion al
profetului Muhammed ﷺ a spus odată: „Mi-aș
fi dorit moartea dacă nu ar fi existat tovarășii mei, care își aleg cuvintele
atunci când vorbesc.”. A-ți dori moartea nu este un lucru bun și nu este
islamic, însă această relatare scoate în evidență gravitatea vorbelor greșit
alese atunci când vrei să comunici cu cineva, să exprimi o idee sau să oferi un
sfat.
Când spunem
„vorbe”, ne referim atât la comunicarea verbală și scrisă, cât și la cea
nonverbală, adică la expresiile faciale. De exemplu, încruntarea este
considerată o manifestare a mândriei și îi poate deranja sau îndepărta pe cei
din jur. Prin urmare, ea reprezintă o expresie facială negativă și nu ar trebui
să o folosim atunci când dorim să facem un bine cuiva, să dăm sadaqa sau să
împlinim orice altă faptă bună. Căci orice dăruim, înainte să ajungă la cel
care primește, darul ajunge în mâinile lui Allah Preaînaltul, iar „Allah este
bun și acceptă numai ceea ce este bun”.
Un exemplu în
acest sens este următoarea întâmplare reală, petrecută chiar la noi, în
România: Într-o zi, un om a mers la un mare afacerist pentru a-i cere ajutor
financiar în vederea deschiderii unui centru islamic. Afaceristul l-a
întâmpinat cu aroganță și, când a auzit ce își dorește, l-a scuipat și a spus:
„Pentru acest lucru m-ai deranjat?”. Omul a tăcut, a renunțat la orgoliu, și-a
șters fața și în cele din urmă a întrebat: „Aceasta a fost pentru mine, însă
pentru Allah ce dăruiești?”.
Desigur, nu era
necesar ca acest om să treacă printr-un asemenea act de umilință, însă prin
modul în care s-a comportat și prin vorbele cuviincioase și atent alese pe care
le-a folosit, el a reușit să schimbe caracterul afaceristului și să-i înfrângă
mândria. Drept urmare, acesta din urmă s-a ocupat din acel moment și până în
ziua de astăzi de toate problemele financiare ale centrului islamic.
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Comentarii
Trimiteți un comentariu