Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed,
asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până
în Ziua de Apoi!
وَإِذَا حَضَرَ الْقِسْمَةَ أُولُو الْقُرْبَىٰ
وَالْيَتَامَىٰ وَالْمَسَاكِينُ فَارْزُقُوهُمْ مِنْهُ وَقُولُوا لَهُمْ قَوْلًا
مَعْرُوفًا
8. Dacă la împărțire
sunt de față rude apropiate, orfani și sărmani, oferiți-le lor [ceva] din ea
[din moștenire] și spuneți-le lor vorbe cuviincioase!
Rămânem în
umbra versetelor anterioare, în care Allah subhanahu wa taala ne-a vorbit
despre averea orfanilor. În acest verset este descris modul în care trebuie să
se facă împărțirea moștenirii. Este un
îndemn din partea lui Allah Preaînaltul, însă nu este o obligație. Moștenitorii
sunt îndemnați să fie generoși cu rudele îndepărtate*
și apropiate, dar și cu membrii săraci ai familiei sau orfanii care se află
prezenți la împărțirea moștenirii, care au venit să participe la rugăciunea de
înmormântare sau pur și simplu să aducă un ultim salut defunctului, chiar dacă
aceștia nu au drept la această avere. Allah subhanahu wa taala îi îndeamnă pe
moștenitori să le ofere și acestora ceva din averea rămasă (chiar și ceva
simbolic) de la părinții decedați și să li se adreseze cu blândețe și să nu folosească
cuvinte dure, așa cum des auzim în zilele noastre în astfel de ocazii, ci vorbe cuviincioase*.
*rude
îndepărtate – rudele care nu au drept legal la moștenire.
*vorbe cuviincioase – de
multe ori, noi, musulmanii, ajungem să greșim cu vorba și astfel să pierdem
ceea ce ne-am chinuit să facem cu fapta – exemplu: vin la moschee, împlinesc
rugăciunea, țin post, împlinesc fapte bune, totul de dragul lui Allah
Preaînaltul, iar apoi spun o vorbă rea unei persoane și pierd toate faptele
bune. De asemenea, când dăm sadaqa (pomană) sau ajutăm o persoană aflată în
dificultate de dragul lui Allah, iar mai apoi îi amintim acest lucru cu reproș,
faptele bune se pierd datorită acestui reproș. Orice faptă bună împlinită de
dragul lui Allah Preaînaltul trebuie să rămână doar cu această destinație.
Limba omului este întotdeauna cea care strică viața lumească, de aceea profetul
Muhammed ﷺ a spus: ”Oricine
îmi garantează ceea ce este între cele doua fălci si ceea ce este între cele
două picioare, eu garantez Paradisul pentru el.” (Bukhari, Muslim)
Și când a fost
întrebat despre lucrurile care îi împing pe oameni cel mai mult către Focurile
Iadului, Profetul ﷺ a răspuns: ,,Gura şi ruşinea“.
Orice faptă
împlinită, oricât ni s-ar părea de neînsemnată, poate fi văzută de Allah
subhanahu wa taala mult mai măreață, dacă știm să alegem cuvintele atunci când
comunicăm cu cei din jur sau să exprimăm o idee prin cele mai alese vorbe. Un
companion al profetului Muhammed ﷺ
a spus odată: ”Mi-aș fi dorit moartea dacă nu ar fi
existat tovarășii mei, care își aleg cuvintele atunci când vorbesc.”. A-ți
dori moartea nu este bine, nu este islamic, însă hadisul scoate în evidență
gravitatea vorbelor greșit alese atunci când vrei să comunici cu cineva, să
exprimi o idee sau să dai un sfat, și când spun ”vorbe” mă refer atât la comunicarea
verbală și scrisă, cât și la comunicarea
nonverbală, adică expresiile faciale – de exemplu, încruntarea este considerată
mândrie și îi poate deranja sau îndepărta pe cei din jur, prin urmare, este o
expresie facială negativă și nicidecum nu ar trebui să o folosim atunci când
dorim să facem un bine cuiva, sau să dăm sadaqa, sau orice altă faptă bună,
căci orice dăruim, înainte să ajungă la cel care primește, darul ajunge în
mâinile lui Allah Preaînaltul, iar „Allah este bun
și acceptă numai ceea ce este bun”.
Un exemplu în
acest sens este următoarea întâmplare reală, petrecută chiar la noi, în
România: ”Într-o
zi un om a mers la un mare afacerist pentru a-i cere ajutor financiar pentru un
centru islamic. Afaceristul l-a întâmpinat cu aroganță și când a auzit ce
dorește omul, l-a scuipat și a spus ”Pentru acest lucru m-ai deranjat?” Omul a
tăcut, a renunțat la orgoliu, și-a șters fața și în cele din urmă a spus:
”Aceasta a fost pentru mine, însă pentru Allah ce dăruiești?” Desigur, nu era necesar ca acest om să treacă prin
acest act de umilire, însă prin modul în care s-a comportat și vorbele
cuviincioase și atent alese pe care le-a folosit, omul a reușit să schimbe
caracterul afaceristului și să-i înfrângă mândria, drept pentru care acesta din
urmă s-a ocupat din acel moment și până în ziua de astăzi de toate problemele
financiare ale centrului islamic.”
وَلْيَخْشَ الَّذِينَ لَوْ تَرَكُوا مِنْ
خَلْفِهِمْ ذُرِّيَّةً ضِعَافًا خَافُوا عَلَيْهِمْ فَلْيَتَّقُوا اللَّهَ
وَلْيَقُولُوا قَوْلًا سَدِيدًا
9.
Să se teamă aceia care, dacă au lăsat în urma lor descendenți slabi, sunt îngrijorați pentru ei; să fie
cu frică de Allah și să spună vorbe bine chibzuite!
Allah subhanahu wa taala ne vorbește în acest verset
despre teama pe care trebuie să o avem în această viață și responsabilitatea pe
care trebuie să ne-o asumăm față de cei care fac parte din familia noastră.
Nimeni nu știe când sosește clipa morții, de aceea ar trebui să ne dedicăm
familiei și să simțim această responsabilitate față de ei.
Să
se teamă aceia – adică atât defunctul, cât și
membrii familiei care împart moștenirea (frați, surori, părinți etc.) trebuie
să se teamă de Allah Preaînaltul și să nu-i nedreptățească pe cei ”slabi” – urmașii defunctului.
-
descendenți slabi – nu se referă la părțile corpului
uman sau la lipsa forței fizice, ci mai degrabă la copiii mai mici, care nu
dețin capacitatea de a-și cere drepturile, fiind astfel excluși de la dreptul
legal al moștenirii.
- vorbe bine chibzuite – iată că Allah Preaînaltul revine și în acest verset
asupra cuvintelor și ne atrage atenția asupra modului de comunicare – ”a
chibzui” înseamnă a te gândi foarte bine, a reflecta foarte bine asupra
unei situații înainte de a lua o hotărâre; prin urmare, versetul ne îndeamnă să
ne deschidem mintea înainte de a deschida gura și a spune vorbe greșite. Oare
de ce se pune un accent deosebit asupra modului de comunicare tocmai într-o
situație atât de grea, când oamenii se află la înmormântare și sunt supărați
pentru pierderea suferită? Tocmai pentru că în asemenea situații, și în general
în toate situațiile de criză, oamenii ajung să greșească vorbind și chiar să
”întoarcă” credința lor cu vorbe de genul ”O, Doamne, de ce l-ai luat pe el/ea
și nu m-ai luat pe mine?”, de parcă l-ar trage la socoteală pe Allah
Preaînaltul. Este foarte greu să reziști unei asemenea pierderi, însă tocmai de
aceea avem nevoie de multă credință și răbdare în asemenea situații.
إِنَّ الَّذِينَ يَأْكُلُونَ أَمْوَالَ الْيَتَامَىٰ ظُلْمًا إِنَّمَا يَأْكُلُونَ فِي
بُطُونِهِمْ نَارًا ۖ وَسَيَصْلَوْنَ سَعِيرًا
10. Cei care mănâncă
bunurile orfanilor pe nedrept, aceia mănâncă în pântecele lor foc și ei vor
arde în Iad.
Un verset înspăimântător, nu-i așa, dacă conștientizăm că
Allah Preaînaltul a interzis orice formă de nedreptate și a stabilit o așa
pedeapsă dură. Pedeapsa este valabilă atât în această viață, cât și în Viața de
Apoi.
سَعِيرًا – denumește una din gropile ce
formează Focurile Iadului.
أَمْوَالَ الْيَتَامَىٰ – sunt menționate doar ”bunurile orfanilor”
deoarece Allah Preaînaltul a început
interdicțiile cu ceea ce este mai important, însă această categorie este
mult mai cuprinzătoare și include și alte lucruri de care nu avem voie să ne
apropiem sau să le ”mâncăm” pe nedrept.
Pentru orice formă de nedreptățire a copiilor orfani,
Allah Atotputernicul a prescris pedeapsa descrisă în verset: cei ce îi
nedreptățesc pe orfani, vor mânca foc și vor arde în Iad. Oare există cineva
care ar vrea să mănânce foc? Dacă ne temem de această pedeapsă trebuie să avem
mare grijă ce și din ce mâncăm.
Putem observa din nou folosirea verbului ”a mânca”, ca și
în versetul 2, unde Allah subhanahu wa taala spunea ”nu mâncați din averile orfanilor”.*
*
pentru explicații suplimentare consultați
versetul 2
Comentarii
Trimiteți un comentariu