Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
وَآتُوا الْيَتَامَىٰ أَمْوَالَهُمْ
ۖ وَلَا تَتَبَدَّلُوا الْخَبِيثَ بِالطَّيِّبِ ۖ وَلَا تَأْكُلُوا أَمْوَالَهُمْ
إِلَىٰ أَمْوَالِكُمْ ۚ إِنَّهُ كَانَ حُوبًا كَبِيرًا
2. Şi dați orfanilor
bunurile lor și nu-l schimbați pe cel rău cu cel bun. Și
nu mâncați bunurile lor împreună cu bunurile voastre, căci aceasta este un mare
păcat!
Primul verset
din această sură îi îndemna pe oameni să se teamă de Allah Preaînaltul și îi
atenționa asupra modului în care El Preaînaltul trebuie și merită să fie adorat,
astfel că îl putem considera ca o introducere ce se potrivește foarte frumos cu
reglementările ulterioare despre drepturile omului, în special despre buna
desfășurare a vieții de familie. Deoarece Islamul nu este doar un act de
adorare, ci este religia care acoperă toate aspectele cotidiene din viața
oamenilor, în acest verset Allah subhanahu wa taala ne îndreaptă atenția
către un lucru foarte important, și anume drepturile orfanilor și
comportamentul față de aceștia.
În perioada
preislamică, moștenirea orfanilor era folosită și cheltuită după bunul plac de
către cei care dețineau custodia acestor copii. O dată cu venirea islamului aceste
practici au fost interzise, un asemenea comportament fiind clasificat ca haram.
Din punct de
vedere islamic, responsabilitățile unei persoane ce deține custodia unui orfan
nu se rezumă doar la hrană și îmbrăcăminte, ci implică și grija față de
moștenirea (averea) acestuia. Prin urmare, tutorele unui orfan nu deține
libertatea de a dispune cum dorește de moștenirea acestuia.
Se numește
orfan un copil minor, care a pierdut ambii părinții sau doar pe unul dintre ei.
Din punct de vedere islamic, un copil este considerat minor până la vârsta
pubertății, vârstă la care acesta devine responsabil pentru faptele sale și
poate distinge răul de bine. Cel mai bun lucru pentru creșterea sănătoasă a
unui orfan este plasarea acestuia într-o familie, în custodia unui tutore, și
nu într-o instituție de stat, așa cum se practică în zilele noastre. Într-o
instituție specializată, orfanul nu va regăsi mila, dragostea, liniștea, căldura și atenția de
care se poate bucura într-o familie.
Tutorele nu are
voie să cheltuie din averea orfanului pentru a compensa cheltuielile întreținerii acestuia decât în cazul în care
banii nu îi ajung pentru a acoperi cheltuielile necesare întreținerii propriei
familii; în cazul în care tutorele este foarte sărac și nu are cu ce să-și
hrănească propria familie, i se permite să cheltuie din moștenirea orfanului o
sumă minimă pentru supraviețuire (hrană și apă) și nimic mai mult, cu intenția
returnării sumei de bani atunci când situația materială îi va permite acest
lucru .
Orfanul va
intra în posesia moștenirii la vârsta maturității, vârstă la care va ști ce
este bine și ce este rău pentru el,
astfel încât să fie capabil să efectueze tranzacții și să-și
administreze singur averea; أَمْوَالَهُمْ (averile lor)
– înseamnă că moștenirea orfanilor trebuie restituită în totalitate, și
nu doar o parte din aceasta.
Și
nu mâncați bunurile lor împreună cu bunurile voastre, căci aceasta este un mare
păcat! – de ce oare s-a folosit verbul ”a mânca” și nu ”a vinde, risipi,
irosi” etc.? Când un verset din Sfântul Coran face referire la un aspect
material, o interzicere sau orice lucru nociv, prin urmare haram, Allah
subhanahu wa taala folosește verbul ”a mânca”, și acest exemplu îl regăsim și în cazul ribei (dobânda): ”Cei care mănâncă din camătă nu se vor ridica [în Ziua
de Apoi]...” (2:275) În general, când o persoană are la dispoziție un surplus de
avere (pe lângă averea lui), nu face
altceva decât să o ”mănânce”; acest lucru este interzis deoarece acea avere nu
îi aparține și el înfăptuiește un păcat mare.
”A
mânca averea unui orfan” este
un păcat din cele șapte mari păcate pe care profetul Muhammed ﷺ le-a menționat: Abu Huraira (Allah
să-l aibă în mila Sa!) a relatat că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântarea
lui Allah fie asupra lui!) a zis: Ocoliți cele șapte lucruri vătămătoare. (Cei
ce-l ascultau) au zis: Care sunt acelea, Trimis al lui Allah? El a răspuns: Să
aduci asociați lui Allah, să practici vrăjitoria, să ucizi din ceea ce Allah a
făcut de neatins, fără o cauză dreaptă, să mănânci averea unui orfan, să mănânci
din camătă, să fugi de pe câmpul de luptă și să batjocorești femeile cuvioase
care nici măcar nu se gândesc la ceva care să le atingă castitatea și care sunt
dreptcredincioase. (Convenit)
Grija și comportamentul bun față de orfani ocupă un loc
deosebit de important în islam, iar prin această prescripție divină Allah
subhanahu wa taala și profetul Muhammed ﷺ
au vrut să construiască o societate islamică curată și sănătoasă, în care
orfanii să fie tratați cu aceeași atenție precum propriii copii ai familiilor
care au grijă de ei.
Răsplata celor care au grijă de
orfani
Sahl ibn Sa'd (Allah să-l
aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah a zis: Cel care are grijă de
un orfan și cu mine, vom fi, uite așa, în Rai; și el și-a ridicat arătătorul și
degetul mijlociu ca să le arate.
(Bukhari)
Abu Huraira (Allah să-l
aibă în mila Sa!) relatează că Trimisul lui Allah a zis: Cel care are grijă de
un orfan, indiferent că este o rudă sau un străin, va fi în Rai ca și acestea
două; și el și-a ridicat arătătorul și degetul mijlociu ca să le arate. (Muslim)
وَإِنْ خِفْتُمْ أَلَّا تُقْسِطُوا فِي
الْيَتَامَىٰ فَانْكِحُوا مَا طَابَ لَكُمْ مِنَ النِّسَاءِ مَثْنَىٰ وَثُلَاثَ
وَرُبَاعَ ۖ فَإِنْ خِفْتُمْ أَلَّا تَعْدِلُوا فَوَاحِدَةً أَوْ مَا مَلَكَتْ
أَيْمَانُكُمْ ۚ ذَٰلِكَ أَدْنَىٰ أَلَّا تَعُولُوا
3. Iar dacă vă temeți că veți fi nedrepți cu orfanii, luați de soții pe acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau patru, dar dacă vă temeți că nu veți fi drepți [cu ele], atunci [luați] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta [este situația care] vă dă cea mai mică putință de a purcede nedrept.
- Iar dacă vă temeți că veți fi nedrepți cu orfanii - deși a avea grijă de un orfan este un lucru permis, această acțiune devine interzisă (haram) atunci când persoana care dorește să-și ia acest angajament se cunoaște pe sine însuși și știe că nu se va putea purta drept cu acesta;
- luați de soții pe acelea care vă plac dintre femei – în islam este permisă căsătoria cu două, trei sau patru femei. În era preislamică, în diferite culturi și civilizații dinaintea islamului, era permisă căsătoria cu mai multe femei fără nicio condiție și fără nicio limită în ceea ce privea numărul acestora.
- dar dacă vă temeți că nu veți fi drepți [cu ele], atunci [luați] una singură - când a venit islamul, numărul soțiilor a fost redus la patru, însă și această permisiune a fost și este condiționată: bărbatul musulman trebuie să fie drept cu soțiile lui și să nu facă absolut nicio diferență în ceea ce privește întreținerea, hrana, îmbrăcămintea, locuința, ș.a.m.d., în caz contrar este obligat să-și ia doar o soție. Să reținem faptul că poligamia în islam este o permisiune și nu o necesitate sau obligație, așa cum adesea se interpretează sau se motivează anumite comportamente.
De exemplu, savanții au spus că i se permite soțului
să-și ia o a doua soție în cazul în care prima suferă de infertilitate sau nu poate susține o
sarcină din motive medicale.
Profetul
Muhammed ﷺ se ruga la Allah
Preaînaltul să îl ajute să fie drept cu soțiile lui, și el ﷺ era drept, însă inima lui tânjea doar către una dintre ele:
„Allah, aceasta este împărţirea mea, aşa cum îmi
stă în putere. Nu mă învinui pentru ce ai Tu în stăpânire şi eu nu pot stăpâni
[inima].” (hadis relatat de Aişa și Dawud)
Așadar, oricât
ar încerca un bărbat să fie drept din toate punctele de vedere cu soțiile lui,
acesta nu-și va putea împărți inima și iubirea în mod egal. De aceea, Allah
subhanahu wa taala a spus că cel care se cunoaște pe sine însuși și știe că nu
va putea fi drept cu soțiile lui în toate situațiile menționate anterior, este
obligat să se căsătorească cu una singură.
Chiar dacă unii
dintre bărbați vor spune că sunt drepți sau vor fi drepți cu soțiile lor,
intenția lor trebuie să fie foarte bine definită înainte de a se folosi de
această permisiune – intenția trebuie să fie doar de dragul lui Allah
Preaînaltul; de asemenea, bărbații trebuie să fie conștienți de condițiile
amintite și de faptul că vor da socoteală pentru nedreptățile pe care le-ar
putea sau cu siguranță le vor înfăptui.
Soțul
are nevoie de acordul primei soții?
Referitor la
acordul primei soții pentru căsătoria soțului cu o a doua soție, unii savanți au
spus că acest lucru este o condiție și constituie o clauză a contractului de
căsătorie, de care prima soție are dreptul să beneficieze, alții au spus că
este o condiție valabilă atât timp cât nu va apărea nici un impediment pe
parcursul căsătoriei, căci doar Allah Preaînaltul știe cel mai bine viitorul
acelei familii.
Nu ar trebui să
blamăm islamul pentru faptul că unii musulmani au luat în derâdere aceste
permisiuni sau pentru faptul că Allah subhanahu wa taala a oferit această
permisiune pentru a rezolva diferite probleme sociale, cum ar fi de exemplu
viața imorală pe care o practică mulți
bărbați căsătoriți cu o singură soție, conviețuind
și cu alte femei în același timp, pe care nu le consideră soții, și care sunt
lipsite de orice fel de drepturi, la fel ca și copiii rezultați din aceste
relații extraconjugale.
وَآتُوا النِّسَاءَ صَدُقَاتِهِنَّ نِحْلَةً ۚ
فَإِنْ طِبْنَ لَكُمْ عَنْ شَيْءٍ مِنْهُ نَفْسًا فَكُلُوهُ هَنِيئًا مَرِيئًا
4.
Și oferiți femeilor zestrea de bună-voie, iar dacă ele se lipsesc - nesilite -
de ceva, atunci voi cheltuiți-o după cum doriți, cu plăcere!
Allah subhanahu
wa taala a prescris foarte clar în Sfântul Coran cum ar trebui să decurgă o
căsătorie religioasă și care sunt cele patru condiții ce trebuie îndeplinite pentru ca această
căsătorie să fie considerată una validă:
1. Dota – reprezintă garanția pe care ar
trebui să o aibă viitoare soție în cazul decesului soțului sau divorțului de
acesta. Această dotă trebuie calculată în așa fel încât să acopere diverse
necesități materiale în situațiile
menționate (luând în calcul și întreținerea copiilor ce pot rezulta ulterior
din mariaj), valoarea ei nu trebuie să constituie un secret, dimpotrivă, trebuie
cunoscută de imamul care oficiază căsătoria, de părinții, familiile și rudele viitorilor
soți, astfel, în caz de divorț, fostul soț va putea fi chemat (de către
familii, imam sau la moschee) și obligat să își respecte promisiunea menționată
în contractul de căsătorie.
Dota – este
zestrea miresei, un dar oferit de bună-voie viitoarei soții, care, de asemenea,
poate fi negociat de viitori soți, deoarece acest dar nu este nelimitat,
dimpotrivă, ar trebui să fie limitat. Poate vă întrebați de ce? În vremea
Profetului ﷺ
nu a existat o limită în ceea ce privea dota miresei, deși la un moment dat s-a
simțit necesitatea acestei impuneri, cum de altfel se întâmplă și în zilele
noastre, deoarece, de multe ori negocierea și stabilirea valorii dotei avea loc
între familiile tinerilor ce urmau a se căsători, fără a se ține seama de prescripțiile islamice.
Dreptul
asupra dotei aparține exclusiv viitoarei
soții.
Soțul nu are
voie să ceară restituirea dotei – doar în cazul în care soția renunță de
bunăvoie la această dotă, atunci soțul o poate cheltui după cum dorește sau ei
se pot folosi de acest bun împreună pentru diferite necesități.
Ceea
ce se ia de rușine, se ia cu haram, ceea ce se dă de rușine, se ia cu haram
În cazul în
care soțul cere soției restituirea dotei, iar aceasta o înapoiază dintr-un
sentiment de rușine, nu pentru că și-ar dori cu adevărat, el înfăptuiește un
lucru haram; de asemenea, dacă soțul se folosește de această dotă (de exemplu
cumpără un bun), acel bun devine un lucru haram.
2. Consimțământul
celor doi soți – este obligatoriu ca viitorii soți trebuie să fie prezenți
atunci când se oficiază căsătoria? Da, ei trebuie întrebați dacă sunt de acord să se
căsătorească – există un obicei greșit în care tutorele băiatului și tutorele
fetei se întâlnesc pentru a stabili toate detaliile căsătoriei, inclusiv dota. De asemenea, tutorele fetei trebuie să fie prezent la
oficierea căsătoriei, deoarece unele fete tinere nu își cunosc drepturile.
3. Martorii
– căsătoria se oficiază în prezența a doi martori. De asemenea, tutorele
fetei trebuie să fie prezent la oficierea căsătoriei, deoarece unele fete
tinere nu își cunosc drepturile.
4. Consimțământul tutorelui fetei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu