Pacea și binecuvântarea lui Allah
fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor
care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
În acest verset
Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre acele persoane care fac răutăți pe
pământ. Noi vedem că aceste persoane trăiesc în condiții foarte bune, deși fac
multe fapte rele pe pământ, și atunci ne întrebăm: ”De ce Allah permite să se
întâmple acest lucru? Este corect ca o
persoană care face rău pe pământ să aibă parte de binecuvântări continue de la Allah
Preaînaltul?” Pentru a răspunde la această întrebare Allah subhanahu wa taala a
pogorât acest verset în care spune că ”răgazul” (timpul) pe care îl dă acestor oameni nu este deloc spre binele lor, ci spre răul
lor – pentru ca ei să se adâncească și mai mult în păcate.
Întotdeauna Allah Preaînaltul așteaptă ca oamenii fie să se căiască pentru
păcatul împlinit, fie, conform acestui verset, să împlinească și mai multe
păcate pentru care vor fi pedepsiți cu ”osândă
umilitoare” – aceasta fiind una dintre formele de pedeapsă pe care Allah Preaînaltul o va aplica
tuturor persoanelor care desconsideră preceptele islamului, pe Allah și
Profeții Săi.
179.
Allah nu-i va lăsa pe credincioşi în starea în care voi
sunteţi, decât numai până ce-l va despărţi pe cel rău de cel bun. Şi Allah nu vă va dezvălui vouă tainele celor nevăzute,
ci Allah alege [pentru aceasta] dintre trimişii Lui pe
cine voieşte El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în
trimişii Săi! Şi dacă veţi crede şi veţi fi cu frică, veţi avea parte de
răsplată mare.
Un verset care
abordează o problemă foarte importantă și anume scopul încercărilor din această
viață. Motivul pentru care Allah subhanahu wa taala a supus oamenii la încercări
diferite este unul singur: separarea oamenilor buni de oamenii răi. Probabil vă
întrebați de ce Allah subhanahu wa taala nu a făcut toți oamenii credincioși,
ascultători și cu respect față de Poruncile Divine, însă dacă ar fi fost așa,
cum s-ar fi putut diferenția cei buni de cei răi, cum s-ar fi putut lua aminte de
un exemplu rău sau bun, dacă nu prin coexistența acestor două laturi – binele
și răul? Omul nu își va da seama de binele cu care a fost binecuvântat până ce
nu trece printr-o situație rea sau până ce nu îi vede pe ceilalți că trec prin
situații grele.
Contextul
revelării – bătălia de la Uhud
Bătălia de la
Uhud a fost e experiență grea și costisitoare pentru musulmanii din perioada de
început a islamului. După cum vă amintiți, încă de la începutul bătăliei o
treime din musulmanii care plecaseră spre Uhud au abandonat lupta și s-au
întors acasă, nefiind dispuși să-și piardă viața în acea confruntare; apoi a
avut loc evenimentul cu arcașii care nu au ascultat de profetul Muhammed ﷺ și au părăsit locurile de luptă, apoi
neîncrederea în destinul lui Allah a celor care au spus că mai bine stăteau
acasă și astfel nu ar fi suferit pierderi de vieți omenești - toate întâmplările au fost încercări de la
Allah subhanahu wa taala pentru diferențierea celor care fac bine de cei care fac rău. Așadar, asemeni
versetelor anterioare, și acest verset scoate în evidență faptul că ori de câte
ori un musulman este supus încercărilor în această viață înseamnă că Allah
subhanahu wa taala dorește un bine pentru acesta - să-l curețe de păcate, să-l ridice pe
treptele evlaviei și ale Paradisului - iar aceasta este răsplata pentru
mulțumirea și răbdarea cu care a primit aceste încercări.
Sunt numeroase
versete în Sfântul Coran în care Allah
subhanahu wa taala spune: ”Voi spuneți doar cu gurile voastre că sunteți
credincioși, însă credința nu s-a întregit în inimile voastre.” În zilele
noastre mulți oameni se rezumă doar la această latură afirmativă atunci când
își declară credința, însă latura practică lipsește cu desăvârșire. Oare este
de ajuns să ne lăudăm verbal cu puritatea credinței din inima noastră în timp
ce comportamentul, faptele și actele noastre de adorare nu oglindesc deloc
această credință? Nu, deoarece islamul este o credință care trebuie pusă în
practică și nu o ideologie sau un test teoretic. Allah Preaînaltul ne va
întreba dacă am învățat teoria, dar ne va întreba și dacă am pus în practică
învățăturile islamului și toate faptele noastre vor fi înregistrate, așadar nu
vom putea minți. Toate faptele noastre vor fi păstrate până în Ziua de Apoi și fie vor fi în
beneficiul nostru, fie vor fi împotriva noastră dacă nu ne vom căi.
Allah
nu-i va lăsa pe credincioşi în starea în care voi sunteţi, decât numai până
ce-l va despărţi pe cel rău de cel bun - tendința islamului este aceea de a-i
perfecționa pe credincioși – vom fi în pierdere dacă astăzi suntem aceleași persoane de ieri și nu depunem nici un efort suplimentar pentru a învăța ceva în plus sau
a împlini mai multe acte de adorare și fapte bune. Fiecare dintre
noi ar trebui să se transpună în acest verset pentru a putea afla dacă este de
partea binelui sau răului. În ambele cazuri trebuie să fim conștienți. Avem
atât de multe binecuvântări pe care nu le conștientizăm! Să ne imaginăm că
mâine ne trezim fără vedere, chiar și pentru câteva ore, oare nu abia atunci ne
vom da seama de gravitatea situației și vom conștientiza cu adevărat valoarea
acestei binecuvântări - văzul? Sunt foarte multe binecuvântări pe care le
conștientizăm doar după ce le pierdem, însă atunci este prea târziu.
Şi
Allah nu vă va dezvălui vouă tainele celor nevăzute –
este foarte bine că Allah subhanahu wa taala nu dezvăluie oamenilor din tainele
celor nevăzute.
Din Coran și
Sunnah și din relatările celorlalți Profeți aflăm despre lucruri existente după
această viață - Rai, Iad, jinni și îngeri. Ca buni credincioși trebuie să
credem că aceste lucruri există așa cum au fost descrise, chiar dacă nu le
putem vedea; trebuie să credem în ele ca și cum le-am vedea, iar aceasta este o
parte din încercarea despre care s-a vorbit în prima parte a versetului. Pe
mulți oameni îi macină unele întrebări referitoare la lucrurile ce țin de
”ghaib”, de exemplu: ”Oare cum arată Allah? Cum arată Raiul? Oare toată omenirea
va avea loc în acel Rai? Oare vom găsi în Rai absolut orice ne dorim așa cum
Allah Preaînaltul a promis?” Aceste întrebări nu își au rostul deoarece acum nu
mai există nimeni care să răspundă. Profeții au răspuns acestor întrebări de-a
lungul timpului. Profetul Muhammed ﷺ
le descria musulmanilor Raiul și Iadul, iar aceste descrieri le găsim în Coran
și Sunnah, prin urmare, de ce să punem astfel de întrebări din moment ce nu o
să ne conducă către un lucru constructiv?
Pe noi ar trebui să ne preocupe doar lucrurile clare, iar în Ziua de
Apoi ni se vor dezvălui și celelalte lucruri pe care acum Allah Preaînaltul le
ține ascunse.
”ci
Allah alege [pentru aceasta] dintre trimişii Lui pe cine voieşte El.” –
nimeni în afară de Allah subhanahu wa taala nu poate hotărî cine să facă parte
dintre Trimișii Săi.
”Credeţi,
aşadar, în Allah şi în trimişii Săi! Şi dacă veţi crede şi veţi fi cu frică,
veţi avea parte de răsplată mare.” – când se spune ”credeți și fiți cu
frică” se îmbină două laturi:
- a crede -
latura interioară - eu în sinea mea am credință;
- a fi cu frică
– latura exterioară – eu cred cu frică de Allah, ceea ce mă va determina să am
grijă ce cuvinte aleg atunci când vorbesc cu cineva, să fiu atent la
comportament și la orice formă de exteriorizare a faptelor mele.
De exemplu,
dacă am frică de Allah, mă rog, sper că Allah îmi va primi această rugăciune și
mă voi ruga mai atent și mai conștient
față de rugăciunea mea, când am speranță și frică de Allah voi face fapte bune
și voi împlini mai multe acte de adorare ș.a.m.d. Credința unui musulman
adevărat înseamnă comportament, etică, atitudine, blândețe,
iubire, știință, fapte etc. Apartenența noastră la islam trebuie să fie bazată
pe sinceritate, credință și practică (fapte).
In sha Allah să fim dintre cei care vor avea o mare răsplată atât în această viață, cât și în Viața de Apoi!
Comentarii
Trimiteți un comentariu