Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care merg pe
drumul acestora până în Ziua de Apoi!
178. Şi să nu socotească cei care nu cred că răgazul pe care
li-l dăm va fi spre binele lor, ci Noi avem îndelungă răbdare cu ei pentru a
creşte întru păcate. Iar ei vor avea parte de osândă
umilitoare!
În acest verset Allah subhanahu wa taala ne vorbește
despre acele persoane care fac răutăți pe pământ. Noi vedem că aceste persoane
trăiesc în condiții foarte bune, deși fac multe fapte rele, și atunci ne
întrebăm: „De ce Allah permite să se întâmple acest lucru? Este corect ca o
persoană care face rău pe pământ să aibă parte de binecuvântări continue de la
Allah Preaînaltul?”.
Pentru a răspunde la această întrebare, Allah
subhanahu wa taala a pogorât acest verset în care spune că răgazul pe care îl
dă acestor oameni nu este deloc spre binele lor, ci spre răul lor — pentru ca
ei să se adâncească și mai mult în păcate. Întotdeauna Allah Preaînaltul
așteaptă ca oamenii fie să se căiască pentru păcatul împlinit, fie, conform
acestui verset, să împlinească și mai multe păcate pentru care vor fi pedepsiți
cu „osândă umilitoare”. Aceasta este una dintre formele de pedeapsă pe care Allah
Preaînaltul o va aplica tuturor persoanelor care desconsideră preceptele
islamului, pe Allah subhanahu wa taala și pe Profeții Săi ﷺ.
179. Allah nu-i va lăsa pe credincioşi în
starea în care voi sunteţi, decât numai până ce-l va despărţi pe cel rău de cel
bun. Şi Allah nu vă va dezvălui vouă tainele celor
nevăzute, ci Allah alege [pentru aceasta] dintre
trimişii Lui pe cine voieşte El. Credeţi, aşadar, în
Allah şi în trimişii Săi! Şi dacă veţi crede şi veţi fi cu frică, veţi avea
parte de răsplată mare.
Un verset care
abordează o problemă foarte importantă, și anume scopul încercărilor din
această viață. Motivul pentru care Allah subhanahu wa taala a supus oamenii la
încercări diferite este unul singur: separarea oamenilor buni de oamenii răi.
Probabil vă întrebați
de ce Allah subhanahu wa taala nu a făcut toți oamenii credincioși, ascultători
și cu respect față de Poruncile Divine. Însă dacă ar fi fost așa, cum s-ar fi
putut diferenția cei buni de cei răi? Cum s-ar fi putut lua aminte de un exemplu
rău sau bun, dacă nu prin coexistența acestor două laturi — binele și răul?
Omul nu își va da seama de binele cu care a fost binecuvântat până ce nu trece
printr-o situație rea sau până ce nu îi vede pe ceilalți că trec prin situații
grele.
Contextul revelării —
Bătălia de la Uhud
Bătălia de la Uhud a
fost o experiență grea și costisitoare pentru musulmanii din perioada de
început a islamului. După cum vă amintiți, încă de la începutul bătăliei, o
treime din musulmanii care plecaseră spre Uhud au abandonat lupta și s-au
întors acasă, nefiind dispuși să-și piardă viața în acea confruntare. Apoi a
avut loc evenimentul cu arcașii care nu au ascultat de profetul Muhammed ﷺ și au părăsit locurile de luptă. Ulterior,
a apărut neîncrederea în destinul lui Allah ﷻ
a celor care au spus că mai bine stăteau acasă și astfel nu ar fi suferit
pierderi de vieți omenești. Toate aceste întâmplări au fost încercări de la
Allah subhanahu wa taala pentru diferențierea celor care fac bine de cei care
fac rău.
Asemenea versetelor
anterioare, și acest verset scoate în evidență faptul că ori de câte ori un
musulman este supus încercărilor în această viață, înseamnă că Allah subhanahu
wa taala dorește un bine pentru acesta — să-l curețe de păcate, să-l ridice pe treptele
evlaviei și ale Paradisului. Iar aceasta este răsplata pentru mulțumirea și
răbdarea cu care a primit aceste încercări.
Sunt numeroase versete
în Sfântul Coran în care Allah subhanahu wa taala spune: „Voi spuneți doar
cu gurile voastre că sunteți credincioși, însă credința nu s-a întregit în
inimile voastre”. În zilele noastre, mulți oameni se rezumă doar la această
latură afirmativă atunci când își declară credința, însă latura practică
lipsește cu desăvârșire. Oare este de ajuns să ne lăudăm verbal cu puritatea
credinței din inima noastră, în timp ce comportamentul, faptele și actele
noastre de adorare nu oglindesc deloc această credință? Nu, deoarece islamul
este o credință care trebuie pusă în practică și nu o ideologie sau un test
teoretic. Allah Preaînaltul ne va întreba dacă am învățat teoria, dar ne va întreba
și dacă am pus în practică învățăturile islamului. Toate faptele noastre vor fi
înregistrate, așadar nu vom putea minți. Ele vor fi păstrate până în Ziua de
Apoi și fie vor fi în beneficiul nostru, fie vor fi împotriva noastră dacă nu
ne vom căi.
- Allah nu-i va lăsa pe
credincioşi în starea în care voi sunteţi, decât numai până ce-l va despărţi pe
cel rău de cel bun — tendința islamului este aceea de a-i perfecționa pe credincioși. Vom fi
în pierdere dacă astăzi suntem aceleași persoane de ieri și nu depunem niciun
efort suplimentar pentru a învăța ceva în plus sau a împlini mai multe acte de
adorare și fapte bune. Fiecare dintre noi ar trebui să se transpună în acest
verset pentru a putea afla dacă este de partea binelui sau a răului. În ambele
cazuri trebuie să fim conștienți.
Avem atât de multe
binecuvântări pe care nu le conștientizăm!
Să ne imaginăm că mâine
ne trezim fără vedere, chiar și pentru câteva ore; oare nu abia atunci ne vom
da seama de gravitatea situației și vom conștientiza cu adevărat valoarea
acestei binecuvântări — văzul? Sunt foarte multe binecuvântări pe care le conștientizăm
doar după ce le pierdem, însă atunci este prea târziu.
- Şi Allah nu vă va
dezvălui vouă tainele celor nevăzute — este foarte bine că Allah subhanahu wa taala nu
dezvăluie oamenilor din tainele celor nevăzute. Din Coran și Sunnah și din
relatările celorlalți Profeți (as) aflăm despre lucruri existente după această
viață — Rai, Iad, jinni și îngeri. Ca buni credincioși, trebuie să credem că
aceste lucruri există așa cum au fost descrise, chiar dacă nu le putem vedea.
Trebuie să credem în ele ca și cum le-am vedea, iar aceasta este o parte din
încercarea despre care s-a vorbit în prima parte a versetului.
Pe mulți oameni îi
macină unele întrebări referitoare la lucrurile ce țin de „ghaib (nevăzut)”, de
exemplu: „Oare cum arată Allah? Cum arată Raiul? Oare toată omenirea va avea
loc în acel Rai? Oare vom găsi în Rai absolut orice ne dorim, așa cum Allah
Preaînaltul a promis?”.
Aceste întrebări nu își
au rostul, deoarece acum nu mai există cineva care să răspundă fizic. Profeții au
răspuns acestor întrebări de-a lungul timpului. Profetul Muhammed ﷺ le descria musulmanilor Raiul și Iadul,
iar aceste descrieri le găsim în Coran și Sunnah. Prin urmare, de ce să punem
astfel de întrebări, din moment ce nu o să ne conducă către un lucru
constructiv? Pe noi ar trebui să ne preocupe doar lucrurile clare, iar în Ziua
de Apoi ni se vor dezvălui și celelalte lucruri pe care acum Allah Preaînaltul
le ține ascunse.
- „ci Allah alege
[pentru aceasta] dintre trimişii Lui pe cine voieşte El.” — nimeni în afară de
Allah subhanahu wa taala nu poate hotărî cine să facă parte dintre Trimișii
Săi.
„Credeţi, aşadar, în
Allah şi în trimişii Săi! Şi dacă veţi crede şi veţi fi cu frică, veţi avea
parte de răsplată mare.” — când se spune „credeți și fiți cu frică”, se îmbină
două laturi:
· A crede — latura interioară — eu în sinea mea am credință;
·
A fi cu frică — latura
exterioară — eu cred cu frică de Allah, ceea ce mă va determina să am grijă ce
cuvinte aleg atunci când vorbesc cu cineva, să fiu atent la comportament și la
orice formă de exteriorizare a faptelor mele.
De exemplu, dacă am
frică de Allah, mă rog, sper că Allah îmi va primi această rugăciune și mă voi
ruga mai atent și mai conștient. Când am speranță și frică de Allah, voi face
fapte bune și voi împlini mai multe acte de adorare. Credința unui musulman adevărat
înseamnă comportament, etică, atitudine, blândețe, iubire, știință, fapte.
Apartenența noastră la islam trebuie să fie bazată pe sinceritate, credință și
practică.
In sha Allah să fim dintre cei care vor avea o mare răsplată atât în această viață, cât și în Viața de Apoi!
180. Să nu creadă aceia care sunt
zgârciţi cu ceea ce Allah le-a dăruit din harul Său că aceasta este spre binele lor! Dimpotrivă,
aceasta este spre răul lor, căci cele cu care au fost zgârciţi li se vor
încolăci [în jurul gâturilor] în Ziua de Apoi. A lui
Allah este moştenirea cerurilor şi a pământului şi Allah este Bineştiutor
[Khabir] al celor pe care le împliniţi.
Un verset ce ar trebui
să ne dea de gândit. Începutul sună cutremurător, iar finalul ne liniștește.
Să nu creadă aceia care
sunt zgârciţi...
Pentru început, să
definim zgârcenia din punct de vedere islamic: aceasta înseamnă să nu îți
onorezi atribuțiile financiare obligatorii.
Exemplu:
·
Nu se poate numi
zgârcită o persoană care nu oferă săptămânal o sumă de bani unei alte persoane,
cunoscută sau nu, din moment ce nu are nicio obligație față de ea.
·
Dacă o persoană s-a
hrănit bine într-o zi, însă copiii săi au fost neglijați, acest lucru înseamnă
neîndeplinirea obligațiilor față de familie și se numește zgârcenie.
·
Dacă nu oferim trupului
nostru medicamente sau odihnă atunci când are nevoie, înseamnă că suntem
zgârciți cu propriul organism, față de care Allah ne-a făcut responsabili.
...cu ceea ce Allah
le-a dăruit din harul Său... — semnifică, de asemenea, și zgârcenia în ceea ce
privește cunoașterea și abilitățile primite.
Exemplu:
·
Allah Preaînaltul i-a
înzestrat pe unii oameni cu capacitatea de a înțelege foarte rapid și cu mare
ușurință anumite lucruri pe care alte persoane nu le pot asimila la fel de
repede. Atât timp cât aceștia nu împărtășesc din cunoștințele lor cu scopul de a-i
ajuta și pe ceilalți, ei se numesc zgârciți.
·
Alți oameni au fost
înzestrați cu înțelepciune. Aceștia ar trebui aleși în funcții a căror
exercitare să fie în folosul comunității. Atât timp cât nu își folosesc
înțelepciunea pentru a ajuta comunitatea, se numesc zgârciți.
·
Unii oameni sunt
înzestrați cu putere fizică, însă lasă povara greutății în spatele celor slabi;
prin urmare, și aceștia se numesc zgârciți.
·
Cel care vede se
numește zgârcit dacă nu îl ajută pe cel fără vedere.
·
Se numește zgârcit cel
care are obligația de a oferi săracilor rekat-ul sau zekat-ul anual, însă nu
își onorează această îndatorire.
- ...că aceasta este
spre binele lor! — când unii oameni ajung să dețină putere, avere și funcții înalte, cred
și spun că aceste lucruri le-au obținut datorită inteligenței sau înțelepciunii
lor. Ei consideră că toate acestea sunt spre binele lor, însă ele sunt doar
binecuvântări de la Allah subhanahu wa taala. Oamenii se zgârcesc cu ceva ce nu
le aparține de fapt. Absolut orice lucru pe care oamenii îl au în posesie pe
acest pământ — fie că vorbim de bunuri materiale, familie, soț, soție sau copii
— este temporar și, în cele din urmă, se va întoarce la adevăratul proprietar,
Allah subhanahu wa taala. Astfel, cel înțelept va cheltui cu generozitate din
bunurile cu care Allah Preaînaltul l-a binecuvântat, iar cel zgârcit va aduna
doar pentru el.
- Dimpotrivă, aceasta
este spre răul lor, căci cele cu care au fost zgârciţi li se vor încolăci [în
jurul gâturilor] în Ziua de Apoi. — toate lucrurile cu care au fost zgârciți pe acest
pământ se vor încolăci atât de strâns de gâturile celor ce nu au dăruit din
ele, încât aceștia nu vor mai putea mișca capul și nu își vor mai putea ridica
fața de pe jos. Ei așa vor merge în Ziua de Apoi și vor fi recunoscuți de
ceilalți după mersul lor.
- A lui Allah este
moştenirea cerurilor şi a pământului şi Allah este Bineştiutor [Khabir] al
celor pe care le împliniţi. — oricât s-ar chinui oamenii să adune bogățiile
acestei lumi, nu vor reuși decât să își asume o responsabilitate și mai mare,
atât în această viață, cât mai ales în Viața de Apoi. Așa cum am spus anterior,
toate lucrurile Îi aparțin și se vor întoarce la Allah Preaînaltul. Allah este
Bineștiutor al tuturor faptelor pe care le împlinesc oamenii, iar în Ziua de
Apoi ne vom întâlni cu ele pentru a fi răsplătiți.
Unele fapte se încheie
odată cu acțiunea, însă alte fapte sunt dăinuitoare. De exemplu, când oferi din
știința ta, învățându-i pe alții să citească din Coran, să împlinească
rugăciunea sau să memoreze sure din Coran. Ori de câte ori persoana respectivă
se va ruga sau va citi din Coran, tu vei primi răsplată, fără a i se scădea
ceva din răsplata celui care citește sau se roagă. De asemenea, răsplata
tuturor profesorilor de-a lungul timpului se va canaliza la profetul Muhammed ﷺ, deoarece el a fost și va rămâne pentru
întreaga omenire un exemplu al tot ceea ce este bine, bun și frumos.
Unii oameni au tendința
de a interpreta greșit faptele altora și de a bârfi în legătură cu scopul
îndeplinirii acelor fapte. Însă, citind acest verset, ar trebui să ne cuprindă
liniștea, deoarece nu îndeplinim anumite fapte cu scopul de a ne vedea, mulțumi
sau lăuda ceilalți, ci cu speranța că Allah Preaînaltul ni le va accepta. Allah
este Unicul care ne cunoaște intenția și ar trebui să ne fie indiferent faptul
că lumea din jur ne bârfește sau ne desconsideră.
Nu desconsiderați nicio
faptă, fie că vă vede cineva sau nu, fie că este o faptă mică sau una
însemnată. Împliniți-o acum și nu o amânați!
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu