Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
161.
Un profet nu poate să-şi însuşească o pradă! Iar acela care şi-o va însuşi va
veni în Ziua de Apoi cu ceea ce şi-a însuşit. Atunci fiecare suflet va primi pe
de-a-ntregul răsplata care şi-a agonisit-o. Şi lor nu li se va face nedreptate.
În acest verset este abordat un obicei din vremea profetului Muhammed ﷺ – prăzile de război. În lecțiile anterioare am vorbit despre acei arcași care au nesocotit porunca Profetului ﷺ și au părăsit locurile de luptă spontan, motivul fiind aceste prăzi de război ce rămăseseră în urma dușmanilor ce fuseseră învinși inițial și pe care ceilalți musulmani s-au grăbit să le adune când victoria părea definitivă. Arcașii au crezut că nu vor mai apuca să adune din aceste bunuri lumești și s-au grăbit să și le însușească părăsind locurile de luptă. Profetul Muhammed ﷺ nu a avut voie să-și însușească niciodată vreo pradă de război. La început era permis ca fiecare musulman să-și însușească aceste bunuri fără a aștepta ca acestea să fie împărțite de către Profet ﷺ în mod egal tuturor. O dată cu pogorârea acestui verset acest lucru nu a mai fost permis. De asemenea, într-un alt verset este detaliată această temă a prăzilor de război și este menționat faptul că aceste prăzi de război nu sunt un bun al Profetului ﷺ, ci trebuie împărțite celor săraci indiferent dacă au participat sau nu la luptă. În continuarea versetului Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre consecințele însușirii acestor bunuri pe nedrept (în limba arabă, când se face referire la ”pradă” nu înseamnă doar pradă de război, ci și lucruri însușite pe nedrept, fie materiale, fie morale). Când ne referim la lucruri morale, înseamnă diferite vorbe sau acuzații aduse unor persoane care nu sunt de față și nu se pot apăra, ceea ce înseamnă calomnie și bârfă. Allah Preaînaltul spune în verset că cei care își însușesc pe nedrept aceste lucruri, vor veni în Ziua de Apoi cu ele atârnate de gât și vor da socoteală pentru ele. Va fi groaznic pentru cei care în Ziua de Apoi vor fi văzuți de toți oamenii cu lucrurile luate pe nedrept de la alții, dar s-ar putea ca Allah subhanahu wa taala să acopere cui dorește aceste păcate și ele să nu fie văzute de alți oameni. Robul care își va recunoaște toate păcatele în Ziua de Apoi va fi iertat și Allah Preaînaltul îi va acoperi păcatele în fața celorlalți oameni: : „Unul dintre voi se va apropia de Domnul său până când El îl va acoperi și va întreba: «Ai comis păcatul acesta și acesta?» El va răspunde: «Da». Atunci, Allah va spune: «Ai comis păcatul acesta și acesta?» El va spune: «Da». Atunci Allah va întreba: «Ai comis păcatul acesta și acesta?» El va spune: «Da». Iar Allah îl va face să mărturisească (toate păcatele) și îi va spune: «Ți-am Acoperit (păcatele) în această viață, iar astăzi le voi Ierta pentru tine.»” (Bukhari)
Nivelul credinței unui om se va reflecta în modul în care
acesta procedează atunci când păcătuiește: dacă va conștientiza gravitatea
păcatului și în fața cui a păcătuit, se va căi și își va cere iertare cu
promisiunea că nu va mai repeta acel păcat și nu se va lăuda cu el în fața
oamenilor. Sunt unii oameni care păcătuiesc noaptea și dimineața se mândresc cu
păcatul lor în fața oamenilor. Pe acești oameni Allah Preaînaltul nu îi va
ierta și nici nu le va mai acoperi păcatele în Ziua de Apoi, deoarece Allah
le-a acoperit aceste păcate pe pământ, însă ei le-au dezvăluit și s-au mândrit
cu ele în fața oamenilor.
pe
de-a-ntregul – تُوَفَّىٰ
– deși în limba română răsplata este asociată de obicei unui lucru pozitiv, în
limba arabă această exprimare (”pe de-a-ntregul”) are sens de răsplată atât pentru
faptele bune, cât și pentru faptele rele.
Şi
lor nu li se va face nedreptate. – Coranul a fost trimis de Allah subhanahu wa taala sub o
formă în care fiecare om, atunci când îl citește, să înțeleagă versetele în
funcție de sufletul și faptele sale, în funcție de credința sa. De exemplu, în
anumite perioade din viața unui om,
acest final de verset îi va da acestuia încredere, speranță și puterea
de a se ridica din nou în urma unui eșec, unei umiliri sau nedreptăți, într-o altă perioadă (când omul știe
că a păcătuit și e vinovat) îl va cuprinde teama, căci știe că Allah Preaînaltul
nu este nedrept și îl va judeca în Ziua de Apoi cu dreptate absolută.
Pe scurt, orice cititor se va regăsi în aceste verset:
când păcătosul citește acest verset se îngrozește și se va gândi să nu mai
păcătuiască, sperând la Mila lui Allah Preaînaltul; când credincosul
nedreptățit și umilit de toată lumea va citi acest verset, speranța și liniștea
îl va cuprinde, conștient fiind că Allah Preaînaltul va face dreptate în Ziua
de Apoi.
162.
Acela care a căutat mulţumirea lui Allah să fie la fel ca acela care şi-a atras
mânia lui Allah şi [al cărui Sălaş] va fi Gheena? Şi ce neplăcută menire!
O întrebare retorică prin care Allah subhanahu împarte
omenirea în două categorii: o categorie de oameni care caută doar mulțumirea
lui Allah prin împlinirea faptelor bune (permise) și o categorie de oameni care
caută să-i stârnească mânia lui Allah Preaînaltul (prin fapte rele, nepermise).
Oare poate exista vreo asemănare între aceste două categorii de oameni? Oare
faptele acestora pot fi primite la fel în fața lui Allah? Fapta bună a celui
căruia o împlinește cu credință sinceră și doar pentru Allah va fi primită,
însă fapta celui care o împlinește doar pentru a se mândri cu ea în fața
comunității nu va avea nicio valoare în fața lui Allah subhanahu wa taala și nu
va fi acceptată. Observăm că versetul nu
vorbește despre acela care a căutat bogățiile Paradisului, ci despre acela care
a căutat mulțumirea lui Allah - esența și scopul omului în această viață este căutarea mulțumirii lui Allah Preaînaltul. Se
poate ca unele fapte ale omului să înceapă cu o intenție bună - cu scopul de
a-L mulțumi pe Allah, însă pe parcurs intenția se schimbă și acea faptă se
transforma în una care stârnește mânia lui Allah (adică o faptă rea). Prin urmare,
oamenii trebuie să aibă mare grijă ca traiectoria unei fapte dedicată lui Allah
să nu devieze către alt scop, așa cum savanții au spus: intenția înainte, în
timpul și după faptă.
- înainte – fapta este dedicată doar
lui Allah;
- în timpul faptei – nicio altă
intenție (beneficii sau câștiguri lumești) să nu schimbe intenția cu care a
fost începută fapta;
- după faptă – rugăciunea către Allah
pentru primirea faptei.
Conform spuselor Profetului (ﷺ) ”Fiecare faptă
stă în intenție...” -
referitor la acest aspect savanții au spus că intențiile transformă obiceiurile
cotidiene în acte de adorare. De exemplu: dormim, mâncăm, alergăm în fiecare zi
– putem primi răsplată pentru aceste obiceiuri cotidiene și ele se pot
transforma în fapte bune dacă intenția cu care le împlinim este aceea de a-L
mulțumi pe Allah subhanahu wa taala.
Şi
ce neplăcută menire! – ”menire” semnifică traiectoria vieții, predestinarea,
iar în acest verset se vorbește despre acei oameni care au căutat să atragă
mânia lui Allah Preaînaltul, conștienți fiind de ceea ce fac, dorindu-și astfel
Focurile Iadului (Gheena).
Comentarii
Trimiteți un comentariu