Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
161.
Un profet nu poate să-şi însuşească o pradă! Iar acela care şi-o va însuşi va
veni în Ziua de Apoi cu ceea ce şi-a însuşit. Atunci fiecare suflet va primi pe
de-a-ntregul răsplata care şi-a agonisit-o. Şi lor nu li se va face nedreptate.
În acest verset este
abordat un obicei din vremea profetului Muhammed ﷺ
– prăzile de război.
În lecțiile anterioare
am vorbit despre acei arcași care au nesocotit porunca Profetului ﷺ și au părăsit locurile de luptă spontan,
motivul fiind aceste prăzi de război ce rămăseseră în urma dușmanilor ce
fuseseră învinși inițial. Ceilalți musulmani s-au grăbit să le adune când
victoria părea definitivă, iar arcașii au crezut că nu vor mai apuca să strângă
din aceste bunuri lumești și s-au grăbit să și le însușească, părăsind locurile
strategice. Profetul Muhammed ﷺ nu a avut voie să-și
însușească niciodată vreo pradă de război.
La început era permis
ca fiecare musulman să își ia aceste bunuri fără a aștepta ca ele să fie
împărțite de către Profet ﷺ în mod egal tuturor.
Odată cu pogorârea acestui verset, acest lucru nu a mai fost permis. De
asemenea, într-un alt verset este detaliată această temă a prăzilor de război
și este menționat faptul că ele nu sunt un bun al Profetului ﷺ, ci trebuie împărțite celor săraci, indiferent dacă au
participat sau nu la luptă.
În continuarea
versetului, Allah subhanahu wa taala ne vorbește despre consecințele însușirii
acestor bunuri pe nedrept. În limba arabă, când se face referire la „pradă”, nu
se are în vedere doar prada de război, ci și alte lucruri însușite pe nedrept,
fie materiale, fie morale. Când ne referim la cele morale, înțelegem diferite
vorbe sau acuzații aduse unor persoane care nu sunt de față și nu se pot apăra,
ceea ce înseamnă calomnie și bârfă.
Allah Preaînaltul spune
în verset că cei care își însușesc pe nedrept aceste lucruri vor veni în Ziua
de Apoi cu ele atârnate de gât și vor da socoteală. Va fi groaznic pentru cei
care în Ziua de Apoi vor fi văzuți de toți oamenii cu lucrurile luate pe nedrept
de la alții, dar s-ar putea ca Allah subhanahu wa taala să acopere cui dorește
aceste păcate și ele să nu fie observate de ceilalți. Robul care își va
recunoaște greșelile în Ziua de Apoi va fi iertat, iar Allah Preaînaltul îi va
tăinui păcatele în fața lumii: „Unul dintre voi se
va apropia de Domnul său până când El îl va acoperi și va întreba: «Ai comis
păcatul acesta și acesta?» El va răspunde: «Da». Atunci, Allah va spune: «Ai
comis păcatul acesta și acesta?» El va spune: «Da». Atunci Allah va întreba:
«Ai comis păcatul acesta și acesta?» El va spune: «Da». Iar Allah îl va face să
mărturisească (toate păcatele) și îi va spune: «Ți-am Acoperit (păcatele) în
această viață, iar astăzi le voi Ierta pentru tine.»” (Bukhari).
Nivelul credinței unui
om se va reflecta în modul în care acesta procedează atunci când păcătuiește:
dacă va conștientiza gravitatea faptei și în fața cui a greșit, se va căi și
își va cere iertare cu promisiunea că nu va mai repeta acel păcat, fără a se
lăuda cu el în fața lumii. Sunt unii oameni care păcătuiesc noaptea, iar
dimineața se mândresc cu fapta lor. Pe aceștia Allah Preaînaltul nu îi va ierta
și nici nu le va mai acoperi păcatele în Ziua de Apoi, deoarece Allah le-a
tăinuit aceste greșeli pe pământ, însă ei le-au dezvăluit și s-au mândrit cu
ele în fața oamenilor.
- „pe de-a-ntregul”
– „تُوَفَّىٰ” – deși în limba română răsplata este
asociată de obicei unui lucru pozitiv, în limba arabă această exprimare are
sens de retribuție atât pentru faptele bune, cât și pentru faptele rele.
- „Şi lor nu li se
va face nedreptate.” – Coranul a fost trimis de Allah subhanahu wa taala
sub o formă în care fiecare om, atunci când îl citește, să înțeleagă versetele
în funcție de sufletul, faptele și credința sa. De exemplu, în anumite perioade
din viața unui om, acest final de verset îi va oferi încredere, speranță și
puterea de a se ridica din nou în urma unui eșec, a unei umiliri sau a unei
nedreptăți. În schimb, în altă perioadă, când omul știe că a păcătuit și este
vinovat, el va fi cuprins de teamă, căci știe că Allah Preaînaltul nu este
nedrept și îl va judeca în Ziua de Apoi cu dreptate absolută.
Pe scurt, orice cititor
se va regăsi în acest verset: când păcătosul îl parcurge se îngrozește și se
gândește să nu mai păcătuiască, sperând la Mila lui Allah Preaînaltul; când
credinciosul nedreptățit și umilit de toată lumea va citi aceste rânduri, speranța
și liniștea îl vor cuprinde, fiind conștient că Allah Preaînaltul va face
dreptate în Ziua de Apoi.
162.
Acela care a căutat mulţumirea lui Allah să fie la fel ca acela care şi-a atras
mânia lui Allah şi [al cărui Sălaş] va fi Gheena? Şi ce neplăcută menire!
O întrebare retorică
prin care Allah subhanahu wa taala împarte omenirea în două categorii:
1.
Oamenii care caută doar mulțumirea lui Allah prin
împlinirea faptelor bune.
2.
Oamenii care caută să îi stârnească mânia lui Allah
Preaînaltul prin fapte rele, nepermise.
Oare poate exista vreo
asemănare între aceste două categorii de oameni? Oare faptele acestora pot fi
primite la fel în fața lui Allah?
Fapta bună a celui care
o împlinește cu credință sinceră și doar pentru Allah va fi primită. În schimb,
fapta celui care o împlinește doar pentru a se mândri cu ea în fața comunității
nu va avea nicio valoare în fața lui Allah subhanahu wa taala și nu va fi
acceptată. Observăm că versetul nu vorbește despre acela care a căutat
bogățiile Paradisului, ci despre acela care a căutat mulțumirea lui Allah –
esența și scopul omului în această viață fiind căutarea mulțumirii lui Allah
Preaînaltul.
Se poate ca unele fapte
ale omului să înceapă cu o intenție bună, cu scopul de a-L mulțumi pe Allah,
însă pe parcurs intenția se schimbă, iar acea acțiune se transformă în una care
stârnește mânia lui Allah. Prin urmare, oamenii trebuie să aibă mare grijă ca
traiectoria unei fapte dedicate lui Allah să nu devieze către alt scop, așa cum
savanții au spus: intenția înainte, în timpul și după faptă.
·
înainte – fapta este dedicată doar lui Allah;
·
în timpul faptei – nicio altă intenție, precum
beneficiile sau câștigurile lumești, să nu schimbe intenția cu care a fost
începută fapta;
·
după faptă – rugăciunea către Allah pentru primirea
faptei.
Conform spuselor
Profetului ﷺ, „Fiecare
faptă stă în intenție...”.
Referitor la acest
aspect, savanții au explicat că intențiile transformă obiceiurile cotidiene în
acte de adorare. De exemplu, dormim, mâncăm sau alergăm în fiecare zi; putem
primi răsplată pentru aceste obiceiuri cotidiene și ele se pot transforma în fapte
bune dacă intenția cu care le împlinim este aceea de a-L mulțumi pe Allah
subhanahu wa taala.
„Şi ce neplăcută
menire!” – menirea semnifică
traiectoria vieții, predestinarea, iar în acest verset se vorbește despre acei
oameni care au căutat să atragă mânia lui Allah Preaînaltul, conștienți fiind
de ceea ce fac, dorindu-și astfel Focurile Iadului (Gheena).
Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin
Transcriere audio
non-textuală
Camelia Hejou
Comentarii
Trimiteți un comentariu