Surat Al 'Imran 3:160

Bismillahir  Rahmanir  Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

إِنْ يَنْصُرْكُمُ اللَّهُ فَلَا غَالِبَ لَكُمْ ۖ وَإِنْ يَخْذُلْكُمْ فَمَنْ ذَا الَّذِي يَنْصُرُكُمْ مِنْ بَعْدِهِ ۗ وَعَلَى اللَّهِ فَلْيَتَوَكَّلِ الْمُؤْمِنُونَ

160. Dacă Allah vă face să izbândiţi, nimeni nu vă va putea birui, dar de vă va părăsi pe voi, cine este acela care ar putea să vă ajute după El? În Allah trebuie să se încreadă dreptcredincioşii!

 

Acest verset face parte din cele pogorâte în contextul bătăliei de la Uhud, despre care am vorbit în lecțiile anterioare. Musulmanii au suferit mai multe înfrângeri în această bătălie.

Începând cu versetul 121, am trecut în revistă mai multe evenimente ce s-au petrecut în timpul acelei confruntări. Totul a început cu ipocritul Abdullah bin Ubai, căruia i s-a alăturat o treime din armată; el i-a îndemnat pe luptători să abandoneze lupta și să se reîntoarcă în Medina. A urmat apoi nesupunerea arcașilor, cărora Profetul ﷺ le-a ordonat să nu-și părăsească locurile strategice orice s-ar întâmpla: „Apărați-vă spatele! Dacă ne vedeți măcelăriți, să nu veniți să ne ajutați; dacă vedeți că suntem pe cale de a câștiga teren, nu împărtășiți cu noi”. De asemenea, așa cum am menționat, Profetul ﷺ a suferit foarte mult în această bătălie: a fost lovit cu pietre atât de tare încât un incisiv i-a fost spart, buza inferioară i-a fost zdrobită, iar fruntea i-a fost rănită, leșinând din cauza unei lovituri foarte puternice. Cu toate acestea, el i-a iertat pe toți cei care i-au făcut rău.

Versetul ne învață că nimeni și nimic nu poate garanta izbânda așa cum o poate garanta Allah subhanahu wa taala — nici strategia, nici numărul ori pregătirea luptătorilor, și nici armamentul din dotarea armatei. Profetul Muhammed ﷺ și companionii au reușit să obțină această izbândă dedicându-se lui Allah subhanahu wa taala prin vorbe și fapte.

Unul dintre secretele prin care Allah subhanahu wa taala trimite această izbândă oamenilor se află în cuvintele: „إِنْ يَنْصُرْكُمُ اللَّهُ فَلَا غَالِبَ لَكُمْ” (Dacă Allah vă ajută, nimeni nu vă va putea birui). Aceasta este o propoziție condițională: dacă voi îl ajutați pe Allah, nimeni și nimic nu vă poate învinge.

Din punct de vedere lingvistic, termenul „إِنْ” (in) reprezintă condiția — dacă cerința primului verb este împlinită, acțiunea celui de-al doilea verb se va realiza imediat.

Allah este Absolut, Unic și Măreț, neavând nevoie de nicio faptă de-a noastră sau de vreun act de generozitate din partea oamenilor. Dacă Allah Preaînaltul nu are nevoie de ajutorul nostru, de rugăciunea sau de postul nostru, cum îl putem ajuta noi pe Allah? Răspunsul este simplu: prin împlinirea cerințelor islamului și prin statornicie pe acest drum.

Cum putem noi, oamenii, să îl scoatem învingător pe Allah subhanahu wa taala?

De exemplu, dacă ne aflăm într-un grup în care se vorbește urât despre Sfântul Coran și ascultăm fără a lua atitudine, înseamnă că îl înjosim pe Allah și Islamul; degeaba mai avem apoi pretenția ca Allah să ne facă dintre cei victorioși. Similar, dacă ascultăm cum profetul Muhammed ﷺ sau oricare alt profet este denigrat și nu spunem nimic sau cel puțin nu părăsim acel grup, înseamnă că suntem părtași la acea acțiune de defăimare. Și cum altfel ne putem arăta apartenența la Islam și credință?

De multe ori, oamenii sau tinerii care au o credință mai slabă ajung să facă unele compromisuri doar pentru a fi bine primiți în acel grup exclusivist. Nu avem voie să nu ne recunoaștem propria credință, să dăm la o parte Coranul și să nu îl recunoaștem. Acest aspect este legat de orice formă de bine, nu neapărat de religie, Coran sau profeți.

Unde vedem un bine, participăm la împlinirea acelui bine; unde vedem un lucru rău, nu fugim, ci încercăm să corectăm acel rău, cel puțin cu vorba, dacă nu putem cu fapta. Mulți oameni vorbesc despre islam în necunoștință de cauză, prin prisma unor idei preconcepute inoculate de mass-media. Însă noi, prin cunoștințele noastre, prin gândirea, faptele și comportamentul nostru putem schimba aceste idei. Putem să îi arătăm lui Allah subhanahu wa taala credința și onoarea noastră, iar Allah Preaînaltul ne va dărui izbânda. Când vorbim despre izbândă, nu înseamnă neapărat că Allah ne va dărui victoria militară împotriva tuturor, ci înseamnă că ne va dărui succesul în această viață și în Viața de Apoi – Allah ne întărește în credință, răbdare, statornicie în vorbe și în principii.

Ar trebui să ne punem următoarea întrebare: ce procent din 100% realizăm în practicarea islamului, în ridicarea la loc de cinste a Coranului, a profetului Muhammed ﷺ și a lui Allah subhanahu wa taala? Probabil răspunsul nu o să fie unul satisfăcător, tocmai de aceea putem observa cu ușurință traiectoria comunității musulmane. Pe vremea Profetului ﷺ și a companionilor, musulmanii erau mult mai puțini din punct de vedere numeric, mult mai săraci și cu mult mai multe probleme decât noi, astăzi. Însă aceste lucruri nu i-au îndepărtat de islam, de traiectoria trasată de Allah Preaînaltul și de Profetul Său ﷺ.

În bătălia de la Yarmuk, pe vremea califului Omar (Allah să fie mulțumit de el), sub conducerea lui Khalid ibn al-Walid, unii dintre companionii Profetului ﷺ au pornit într-o expediție pentru a opri avansarea romanilor către Peninsula Arabică. Când cele două armate, islamică și romană, au ajuns față în față pe câmpul de luptă, unul dintre companioni a zis: „Ce numeroasă este armata romană!”.

Printre acești companioni se afla și Ikrim, fiul lui Abu Jahl, care fusese cel mai mare dușman al Islamului. Ikrim îmbrățișase Islamul și era unul dintre conducătorii de încredere pe care Khalid ibn al-Walid îi avea în armată. Când Khalid ibn al-Walid a auzit ce a spus acel companion, i-a zis: „Corectează-te și spune: Ce mulți și credincioși sunt musulmanii și ce puțini și dezbinați romanii!”. În acest timp, Ikrim a zis: „Cine încalecă alături de mine pentru a înfrânge această armată?”. Cinci sute de călăreți i s-au alăturat și, așa puțini la număr, ei au reușit să pună pe fugă armata romană fără a mai exista mai apoi o altă confruntare.

Prin acest exemplu învățăm ce înseamnă cinstea, întrajutorarea, statornicia și încrederea în Allah subhanahu wa taala. Când companionii au citit acest verset, și-au dat seama de autenticitatea lui și s-au comportat ca atare. Însă noi ne gândim și ne temem uneori de ce o să spună ceilalți când vor afla că am îmbrățișat Islamul. Mai devreme sau mai târziu, ei vor înțelege. Noi nu trebuie decât să rămânem statornici în alegerea noastră și să ne rugăm cu o credință puternică, iar Allah Preaînaltul va înmuia inimile lor și ne vor accepta așa cum suntem.

 Acest verset a fost pogorât  să corecteze și acea gândire pe care începuseră să o aibă unii musulmani și despre care am vorbit în versetul anterior, atunci când acestora li s-a spus de către ipocriți că era mai bine dacă stăteau în casele lor în loc să plece la luptă, căci astfel nu ar fi murit atât de mulți dintre ei.³

În Allah trebuie să se încreadă dreptcredincioşii! – finalul versetului nu este un îndemn la lene. Pentru orice acțiune trebuie să depui efort.

Nu mergi la olimpiadă fără a te pregăti, fără a învăța și apoi spui că așa a fost să fie, tu te-ai încrezut în Allah, dar El Preaînaltul nu ți-a scris să iei acel examen.

Nu devii bogat fiindcă ai credință și spui ”Dacă mi-a scris Allah să fiu bogat, voi fi bogat”, însă stai acasă în fața televizorului așteptând să vină banii și mâncarea la tine acasă. Obligația religioasă și morală a omului față de el însuși, față de familie, copii, părinți, este aceea de a depune efort maxim și mai apoi de a se încrede în Allah subhanahu wa taala.

 Allah Preaînaltul ne promite izbânda dacă o să fim alături de El, de Profet (ﷺ), de Coran și islam și în același timp ne promite că dacă vom desconsiderea aceste lucruri, nu vom avea parte de izbândă din partea Lui și ne spune că trebuie să depunem efort maxim în orice lucru pe care dorim să îl realizăm și apoi să ne încredem în El subhanahu wa taala.

____________________

³ vezi versetul 156 

 

Exegeza Coranului – profesor Demirel Gemaledin

Transcriere audio non-textuală

Camelia Hejou