%20(12).png)
Bismillahir Rahmanir Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care merg pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
156.
O, voi cei care credeţi! Nu fiţi asemeni celor care nu cred şi care spun despre
fraţii lor ce bat drumurile sau purced la luptă: “Dacă ar fi fost la noi, ei nu
ar fi murit şi nu ar fi fost omorâţi”. Allah hotărăşte aceasta spre întristarea
inimilor lor, căci Allah este Cel care dă viaţă şi moarte. Şi Allah este Cel
care Vede Toate câte le faceţi [Basir].
Ne aflăm tot în
contextul versetelor ce abordează situația bătăliei de la Uhud.
Să ne reamintim că
primele intervenții militare ale profetului Muhammed ﷺ,
după stabilirea Medinei ca noul centru al credincioșilor musulmani, au fost
cele două bătălii de la Badr și Uhud. Bătălia de la Uhud a început cu o
victorie, însă s-a transformat foarte repede într-o reală și dureroasă
înfrângere din cauza nesupunerii arcașilor, care nu au respectat porunca
Profetului ﷺ de a nu-și părăsi locurile de luptă.
Începutul versetului
este o adresare adusă drept-credincioșilor: „O, voi cei care credeţi!”.
Această formulă de adresare o întâlnim în Sfântul Coran ori de câte ori Allah
subhanahu wa taala vrea să ne atragă atenția asupra unei chestiuni deosebit de
importante. Versetul abordează în mod direct tema credinței în destin.
Expresia „ضَرَبُوا فِي الْأَرْضِ” (a bate drumurile)
semnifică acțiunea de a călători pentru câștigarea existenței. Musulmanii
călătoreau adeseori în Damasc, Yemen sau alte orașe dezvoltate, pentru diferite
activități economice necesare traiului. Expresia „purced la luptă” nu semnifică
neapărat lupta în sens de război în care se folosesc armele, ci îi descrie pe
cei care, în pofida greutăților, ies în lume pentru a munci halal și a câștiga
un trai permis.
În momentul în care
armata de musulmani s-a întors în Medina înfrântă și și-a dat seama de
pierderile imense suferite, cei ipocriți și-au dezvăluit adevăratele intenții
prin vorbe și fapte. Ei le-au spus musulmanilor că ar fi fost mai bine dacă nu
plecau la luptă și rămâneau alături de ei în Medina, deoarece astfel nu ar fi
fost omorâți și nu ar mai fi suportat nicio durere. Unii dintre musulmanii
credincioși, sau cu o credință mai slabă, au început să se îndoiască de
alegerea lor și au adoptat aceeași gândire a ipocriților. Atunci Allah
Preaînaltul a pogorât acest verset profetului Muhammed ﷺ, pentru a le atrage atenția musulmanilor asupra neîncrederii în
destinul lui Allah subhanahu wa taala.
Modul în care Allah
Preaînaltul abordează această idee este unul cât se poate de simplu: „Allah
hotărăşte aceasta”. Doar Allah subhanahu wa taala hotărăște când,
unde și în ce mod vor muri oamenii, căci „Allah este Cel care dă viaţă şi
moarte”.
Această întâmplare de
la Uhud ne îndeamnă să luăm aminte nu numai la faptul că Allah este Cel care dă
viață și moarte, ci și la faptul că în spatele oricărei întâmplări din viața
noastră, pe care noi o considerăm a fi un lucru rău, stă Înțelepciunea lui Allah
și doar El Preaînaltul cunoaște finalul. Este foarte important ca orice lucru
pe care îl împlinim în viața noastră să fie dedicat lui Allah subhanahu wa
taala; astfel, orice acțiune întreprinsă de noi va avea drept scop obținerea
unei fapte bune și răsplată de la Allah Preaînaltul.
În bătălia de la Uhud,
profetul Muhammed ﷺ a trecut prin momente
foarte grele: nesupunerea arcașilor, părăsirea câmpului de luptă de către cei
ipocriți, apoi a fost lovit cu pietre atât de tare încât un incisiv i-a fost
spart, buza inferioară i-a fost zdrobită, iar fruntea și umărul i-au fost
rănite. Când Profetul ﷺ a leșinat,
credincioșii au crezut că acesta a murit. Aceste momente ne îndeamnă să luăm
aminte la comportamentul Profetului ﷺ
și la modul în care acesta a gestionat situațiile de criză la momentul
respectiv.
Așadar, acest verset
este pogorât să corecteze expresiile bine-cunoscute din zilele noastre, precum:
„Ți-am spus eu...” sau „Dacă nu ai fi mers acolo, nu ți s-ar fi întâmplat ce ți
s-a întâmplat”. Toate lucrurile se vor întâmpla așa cum Allah subhanahu wa
taala le-a predestinat, însă va exista o diferență enormă între cel care
împlinește fapte pe calea lui Allah și pățește ceva, și cel care împlinește
fapte sub o formă ce îl nemulțumește pe Allah Preaînaltul ori pățește ceva în
timp ce merge către lucruri haram, caz în care păcatul este și mai mare.
157.
Iar de veţi fi omorâţi pe calea lui Allah sau de veţi muri, iertarea lui Allah şi îndurarea Sa sunt mai bune decât ceea
ce agonisesc ei [din averi].
Așa cum am explicat în
versetul anterior, ”de veți muri pe calea lui Allah” nu înseamnă a muri în
timpul unui conflict armat. Versetul descrie orice persoană care are intenția
nobilă de a-L mulțumi pe Allah Preaînaltul prin faptele sale și de a fi de folos
comunității sale, indiferent că este vorba despre rugăciune, pelerinaj sau
studiu.
- ”iertarea lui Allah şi îndurarea Sa sunt mai bune decât ceea ce agonisesc ei [din averi]” – această parte din verset răspunde celor care ajung de multe ori să desconsidere valoarea spirituală a lucrurilor. De exemplu, pelerinajul – când omul îl tot amână trăind cu ideea că are timp să îl împlinească —, postul sau sadaqa. Toate acestea au o valoare deosebită în fața lui Allah Preaînaltul în comparație cu averile pentru care oamenii se întrec să le adune în această viață.
158.
Şi dacă veţi muri sau veţi fi ucişi, la Allah vă
veţi aduna.
Orice persoană ar
trebui să fie cuprinsă de o liniște imensă atunci când citește acest verset,
iar această liniște izvorăște din încrederea în Allah subhanahu wa taala, care
se va comporta cu noi așa cum noi gândim despre El Preaînaltul:
·
eu am încredere în Cel la care mă voi întoarce, am
încredere în dreptatea și corectitudinea lui Allah, am încredere mai ales în
Mila, Îndurarea și Blândețea lui Allah subhanahu wa taala;
·
eu voi merge la Allah cu sufletul împăcat fiindcă știu
că nu voi ajunge în fața cuiva care nu are milă, care la prima mea greșeală
mi-a șters toate faptele bune;
·
eu nu voi merge la cineva care este răzbunător și nu
mă va mai primi niciodată pentru faptul că i-am întors spatele.
Observăm cum Allah
Preaînaltul spune: „Şi dacă veţi muri...”. Cu siguranță toți vom muri la
un moment dat, însă Allah ne înștiințează de acest lucru cu blândețe, nu într-un mod dur. El ﷻ ne spune că, atunci când se va întâmpla acest fapt, doar la El
Preaînaltul ne vom aduna și doar Lui îi vom da socoteală. Allah este Iertător,
Iubitor, fiind Cel care ne acceptă așa cum suntem la orice oră din zi și în
orice clipă din noapte.
159.
Şi datorită îndurării lui Allah, tu, [Muhammed], ai fost aşa de blând cu ei!
Iar de ai fi fost fără blândeţe şi aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma
ta. Deci iartă-le lor şi roagă-te [lui Allah] pentru iertarea lor!
Sfătuieşte-te cu ei asupra treburilor, dar o dată ce ai luat o hotărâre,
încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care se încred [în
El].
Acest verset este
dedicat profetului Muhammed ﷺ și este un îndemn la
calm, milă și blândețe.
Când bătălia de la Uhud
a luat sfârșit și musulmanii s-au întors în Medina, întreaga comunitate aștepta
ca Profetul ﷺ să îi pedepsească pe
arcașii care i-au neglijat porunca. Această nesupunere a fost una dintre cele
mai grave fapte, ale cărei urmări s-au răsfrânt asupra întregii comunități
musulmane prin imense pierderi de vieți omenești, și toată lumea aștepta o
pedeapsă pe măsură.
Adresându-se Profetului
ﷺ, în primul rând, companionilor (Allah să
fie mulțumit de ei), în al doilea rând, și tuturor drept-credincioșilor care
i-au urmat pe aceștia, în al treilea rând, Allah subhanahu wa taala ne
transmite:
„Şi datorită îndurării
lui Allah, tu, [Muhammed], ai fost aşa de blând cu ei!”.
Este evidențiată una
dintre cele mai nobile caracteristici ale Profetului ﷺ,
și anume blândețea. Profetul Muhammed ﷺ
era foarte milos, foarte blând și nu i-a pedepsit pe arcași, nu a fost dur cu
aceștia, nici măcar nu i-a dojenit, iar acest lucru s-a datorat blândeții cu
care Allah Preaînaltul l-a înzestrat pe Trimisul Său (ﷺ). Ba mai mult decât atât, Allah Preaînaltul îl
îndeamnă pe Profet ﷺ să îi ierte pe
aceștia, să se roage pentru iertarea lor, să îi consulte în orice problemă și
să nu ia nicio hotărâre fără ei: „Deci iartă-le lor şi roagă-te [lui Allah]
pentru iertarea lor! Sfătuieşte-te cu ei asupra treburilor”. Prin acest
comportament avea Profetul ﷺ să câștige inimile
credincioșilor, dar și ale necredincioșilor.
Oare nu ar trebui să
luăm aminte la acest îndemn, să îl urmăm pe profetul Muhammed ﷺ și să încercăm să avem același comportament indiferent că ne
aflăm în postura de părinți, soț, soție sau bunici? Inima noastră, vorbele,
gesturile, expresia facială, trebuie să exprime doar blândețe și milă. Este
foarte ușor să te enervezi și să îți exteriorizezi mânia făcând rău celor din
jur, însă tocmai atunci trebuie să-ți păstrezi calmul. Oare Profetul ﷺ sau companionii (ra) nu s-au supărat în
acele împrejurări? Cu siguranță l-a durut foarte tare neascultarea și
nesupunerea arcașilor, însă atât el ﷺ,
cât și companionii, au fost miloși și blânzi și nu au transformat acea
nesupunere într-un lucru grav ce nu putea fi iertat.
„o dată ce ai luat o
hotărâre, încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care se
încred [în El].” – un puternic final de verset ce ne învață ce înseamnă încrederea în Allah
subhanahu wa taala.
Nu de puține ori în
această viață suntem puși în situația de a face unele alegeri mai mult sau mai
puțin importante. Aceste alegeri trebuie să îl mulțumească mai întâi pe Allah
subhanahu wa taala și apoi această viață și Viața de Apoi. O dată ce deciziile
au fost luate, atribuite și date în păstrare lui Allah, nu ne rămâne decât să
ne încredem în El Preaînaltul, pentru ca El să ne îndrume către ceea ce este
mai bine și corect.
Un exemplu în acest
sens îl avem de la Profet ﷺ, care îi învăța pe
companionii săi cum să facă rugăciunea de îndrumare (Al-Istikharah): Jabir Ibn
’Abdullah a spus că Profetul ﷺ ne-a învăţat să ne
rugăm întotdeauna pentru călăuzire, aşa cum ne-ar fi învăţat un capitol din
Coran. El spunea: „Dacă vreunul dintre voi
intenţionează să-şi asume o responsabilitate, să se roage două rekat şi după
aceea să spună ruga...”. Companionii (Allah să fie mulțumit de ei) au
spus că Profetul ﷺ îi îndruma chiar și
în cele mai mărunte lucruri, de exemplu, îi învăța chiar și cum să își lege
șireturile la încălțăminte.
Allah subhanahu wa
taala să ne ajute să alegem și să urmăm întotdeauna adevărul și să ne dea
puterea de a vedea răul și a ne îndepărta de el.
Exegeza Coranului – profesor Demirel
Gemaledin
Transcriere audio
non-textuală
Comentarii
Trimiteți un comentariu