Surat Al 'Imran 3:156 - 157

            Bismillahir  Rahmanir  Rahim!

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!

 

يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا لَا تَكُونُوا كَالَّذِينَ كَفَرُوا وَقَالُوا لِإِخْوَانِهِمْ إِذَا ضَرَبُوا فِي الْأَرْضِ أَوْ كَانُوا غُزًّى لَوْ كَانُوا عِنْدَنَا مَا مَاتُوا وَمَا قُتِلُوا لِيَجْعَلَ اللَّهُ ذَٰلِكَ حَسْرَةً فِي قُلُوبِهِمْ ۗ وَاللَّهُ يُحْيِي وَيُمِيتُ ۗ وَاللَّهُ بِمَا تَعْمَلُونَ بَصِيرٌ

156. O, voi cei care credeţi! Nu fiţi asemeni celor care nu cred şi care spun despre fraţii lor ce bat drumurile sau purced la luptă: “Dacă ar fi fost la noi, ei nu ar fi murit şi nu ar fi fost omorâţi”. Allah hotărăşte aceasta spre întristarea inimilor lor, căci Allah este Cel care dă viaţă şi moarte. Şi Allah este Cel care Vede Toate câte le faceţi [Basir].

Ne aflăm tot în contextul versetelor ce abordează situația bătăliei de la Uhud.

Să ne reamintim că primele intervenții militare ale profetului Muhammed (), după stabilirea Medinei ca noul centru al credincioșilor musulmani, au fost cele două bătălii despre care am vorbit în acest capitol,  de la Badr și Uhud. Bătălia de la Uhud a început cu o victorie, însă s-a transformat foarte repede într-o reală și dureroasă înfrângere din cauza nesupunerii arcașilor care nu au respectat porunca Profetului () de  a nu-și părăsi locurile de luptă.

Începutul versetului este o adresare drept-credincioșilor: O, voi cei care credeţi! – această formulă de adresare o întâlnim în Sfântul Coran ori de câte ori Allah subhanahu wa taala vrea să ne atragă atenția asupra unei chestiuni deosebit de importantă.

Nu fiţi asemeni celor care nu cred şi care spun despre fraţii lor ce bat drumurile sau purced la luptă: “Dacă ar fi fost la noi, ei nu ar fi murit şi nu ar fi fost omorâţi”. – versetul abordează în mod direct tema credinței în destin.

ضَرَبُوا فِي الْأَرْضِsensul expresiei ”bat drumurile” este acela de a călători  pentru câștigarea existenței –  musulmanii călătoreau adeseori în Damasc, Yemen sau alte orașe dezvoltate,  pentru diferite activități economice (negustorie) necesare existenței traiului.

Expresia ”  purced la luptă  ” nu semnifică neapărat lupta în sens de război în care se folosesc armele, ci îi descrie pe cei care, în pofida greutăților, ies în lume pentru a munci halal  și a câștiga halal (permis).

 În momentul în care armata de musulmani s-a întors în Medina înfrântă și și-au dat seama de pierderile imense suferite, cei ipocriți și-au dezvăluit adevăratele intenții prin vorbe și fapte; ei  le-au spus musulmanilor că ar fi fost mai bine  dacă nu plecau la luptă și rămâneau alături de ei în Medina, astfel nu ar fi fost omorâți și nu ar mai fi suportat nicio durere. Unii dintre musulmanii credincioși sau cu o credință mai slabă au început să se îndoiască de alegerea lor și au adoptat aceeași gândire a ipocriților; atunci Allah Preaînaltul a pogorât acest verset profetului Muhammed (), pentru a le atrage atenția muslmanilor asupra neîncrederii în destinul lui Allah - de aici reiese clar faptul că versetul tratează tema neîncrederii în destinul lui Allah subhanahu wa taala. Modul în care Allah Preaînaltul abordează această idee este una cât se poate de simplă: Allah hotărăşte aceasta  -  doar Allah subhanahu wa taala hotărăște când, unde și în ce mod vor muri oamenii, căci Allah este Cel care dă viaţă şi moarte.

Această întâmplare de la Uhud ne îndeamnă să luăm aminte nu numai la faptul că Allah este cel care dă viață și moarte, ci și la faptul că în spatele oricărei întâmplări din viața noastră, pe care noi o considerăm a fi un lucru rău, stă Înțelepciunea lui Allah și doar El Preaînaltul cunoaște finalul. Este foarte important ca orice lucru pe care îl împlinim în viața noastră să fie dedicat lui Allah subhanahu wa taala; astfel, orice acțiune întreprinsă de noi va avea drept scop  obținerea unei fapte bune și răsplată de la Allah Preaînaltul.

În bătălia de la Uhud, profetul Muhammed () a trecut prin momente foarte rele: nesupunerea arcașilor, părăsirea de către cei ipocriți a câmpului de luptă, a fost lovit cu pietre atât de tare încât un incisiv i-a fost spart și buza inferioară i-a fost zdrobită, fruntea i-a fost rănită, umărul i-a fost rănit de o lovitură de paloș; când Profetul () a leșinat, credincioșii au crezut că acesta murit. Aceste momente ne îndeamnă să luăm aminte, așa cum și credincioșii acelor vremuri au procedat, la comportamentul Profetului () și la modul în care acesta a gestionat situațiile de criză la momentul respectiv.

Așadar, acest verset este menit să corecteze expresiile bine-cunoscute din zilele noastre: ”Ți-am spus eu...”, ”Dacă nu ai fi mers acolo, nu ți s-ar fi întâmplat ce ți s-a întâmplat”. Toate lucrurile se vor întâmpla așa cum Allah subhanahu wa taala le-a predestinat, însă va exista o diferență enormă între cel care împlinește fapte (dintre cele permise) pe calea lui Allah și pățește ceva în acel moment și cel care împlinește fapte sub o formă ce îl nemulțumește pe Allah Preaînaltul sau pățește ceva în timp ce merge către lucruri haram, și atunci păcatul este și mai mare.

157. Iar de veţi fi omorâţi pe calea lui Allah sau de veţi muri, iertarea lui Allah şi îndurarea Sa sunt mai bune decât ceea ce agonisesc ei [din averi].

Așa cum am explicat în versetul anterior, ”de veți muri pe calea lui Allah” nu înseamnă  a muri în timpul unui conflict armat. Versetul descrie orice persoană care are  intenția nobilă de a-L mulțumi pe Allah Preaînaltul prin faptele sale și de a fi de folos comunității sale, indiferent că este vorba despre rugăciune, pelerinaj, studiu etc.

”iertarea lui Allah şi îndurarea Sa sunt mai bune decât ceea ce agonisesc ei [din averi]”. această parte din verset răspunde celor care ajung de multe ori să desconsidere valoarea spirituală a lucrurilor (de exemplu, pelerinajul – când omul îl tot amână trăind cu ideea că are timp să îl împlinească, postul - ”țin post anul viitor, am timp!”, sadaqa etc.), lucruri ce au o valoare deosebită în fața lui Allah Preaînaltul în comparație cu averile pentru care oamenii se întrec să le adune în această viață.


Exegeza Coranului
Profesor Demirel Gemaledin


 
Transcriere audio non-textuală
Camelia Hejou

Comentarii