Bismillahi Rahman Rahim!
Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra profetului Muhammed, asupra companionilor
săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
154.
Apoi a pogorât El asupra voastră, după durere, o linişte, un somn, care i-a
învăluit pe o parte dintre voi, iar o altă parte a fost cuprinsă de griji, bănuind despre Allah lucruri neadevărate,
întocmai cum fuseseră bănuielile celor din perioada păgânismului
[Al-Jahiliyya], zicând: “Avem noi o parte în treaba
aceasta?” Spune: “Această treabă în întregime este a lui Allah!”.
Ascundeau în sufletele lor ceea ce nu voiau să lase să ţi se arate ţie, zicând:
“Dacă noi am fi avut ceva în treaba aceasta, nu am fi fost omorâţi aici”. Spune: “Dacă aţi fi fost voi în casele voastre, acelora
cărora le era scrisă uciderea ar fi ieşit la locurile [morţii] lor!”. Dar [toate acestea au fost] pentru că Allah a
voit să ispitească ce se afla în piepturile voastre şi să cerce ce se afla în
inimile voastre. Dar Allah este Cunoscător
al lăuntrului piepturilor!
Pogorât în același context despre
care am vorbit și în lecțiile anterioare, și anume bătălia de la Uhud, acest
verset descrie cum Allah subhanahu wa taala i-a liniștit pe musulmani și i-a
ajutat să își revină după durerea și încercările la care au fost supuși.
pe o parte dintre voi - aceasta
a fost o favoare din partea lui Allah Preaînaltul pentru musulmanii care au
rămas devotați și fermi în luptă și care au avut încredere totală în Allah că
ceea ce s-a întâmplat s-a datorat faptelor pe care ei le-au împlinit.
În acest
verset أَمَنَةً
– amanah – redă și sensul de liniște, dar și de siguranță, căci o liniște fără
siguranță nu mai poate fi numită liniște în adevăratul sens al cuvântului, însă
siguranța va aduce întotdeauna și liniște. Este foarte important să menționăm
că acest sentiment de liniște nu se datorează neapărat unei stabilității
financiare sau condițiilor de viață confortabile deoarece, indiferent de câtă
stabilitate financiară sau condiții bune de viață ar avea un om, fără această
”amanah – liniște” pe care doar Allah Preaînaltul i-o poate dărui, acel om va
fi mereu neliniștit. ”Amanah – liniștea” îi aparține și vine doar de la Allah
subhanahu wa taala.
iar
o altă parte a fost cuprinsă de griji bănuind despre Allah lucruri
neadevărate - se referă la cei care nu au avut încredere
toală în Allah subhanahu wa taala. A crede lucruri neadevărate despre Allah înseamnă
a nu avea speranță că doar Allah poate
rezolva toate problemele, a nu avea încredere că numai Allah este Unicul care
poate scoate omul din aceste încercări. Acești oameni, în special ipocriții și
cei cu o credință mai slabă, începuseră să creadă așa cum o făceau înainte de
venirea islamului, în era preislamică – Al-Jahiliyya.
Sentimentul de bănuială rea va naște în mintea omului
gânduri care nu duc deloc către bine. De exemplu, își va pune întrebări de
genul: ”De ce Allah mi-a dat tocmai mie această încercare? De ce tocmai eu
trebuie să sufăr această pierdere, boală, mâhnire?” Cu această întrebare ”De
ce?” oamenii îl trag la socoteală pe Creatorul lor. Cine sau ce suntem noi în
fața lui Allah Preaînaltul pentru a ajunge să îl tragem la socoteală? Cine
suntem noi ca să ne ”războim” și răzvrătim împotriva lui Allah subhanahu wa
taala? Dacă asupra ta vine o încercare grea, nu trebuie să gândești că Allah
Preaînaltul ți-a dorit răul și de aceea te-a încercat. Este de ajuns să spui: O,
Allah! Tu cunoști mai bine încercările prin care trec, iar eu sunt mulțumit cu
tot ce mi-ai dat!” și aceasta este forma credinței sincere și a încrederii
în Allah subhanahu wa taala.
Acești oameni despre care se vorbește în verset nu au mai
avut încredere în Allah Preaînaltul, iar sentimentul liniștii a părăsit
sufletul lor.
“Avem
noi o parte în treaba aceasta?” -
ei s-au îndoit de faptul că hotărârea de a participa la această luptă a fost
una înțeleaptă și s-au gândit că ar fi fost mai bine să rămână acasă lângă
familia lor.
Această gândire se numește ”gândire colectivă” și nu este
una demnă de un musulman. Unui muslman trebuie să îi pese de frații și surorile
lui întru credință. Profetul Muhammed (ﷺ)
spune: ”Un musulman căruia nu îi pasă de necesitățile și greutățile
dreptcredincioșilor nu face parte dintre noi”. Islamul nu este o
credință individuală. Din momentul în care ai implementat islamul în corpul
tău, în mintea, vorbele și comportamentul tău, trebuie să îți pese de frații și
surorile tale întru credință, de comunitatea ta, de casa lui Allah (moscheea),
de ceea ce se întâmplă în lume, iar a te ruga pentru ei este minimul credinței
- indiferent că îi cunoști sau nu.
Spune
(tu, Muhammed): “Această treabă în întregime este a lui Allah!” – dacă tu vei sta acasă nepăsător față de
soarta celorlalți, Allah îți va umle ”desaga” cu fapte bune fără ca tu să nu
depui un minim de efort? Cu siguranță, nu.
Ascundeau
în sufletele lor ceea ce nu voiau să lase să ţi se arate ţie, zicând: “Dacă noi
am fi avut ceva în treaba aceasta, nu am fi fost omorâţi aici” – acesta este răspunsul clar al diferenței
dintre ipocriți și credincioși: يُخْفُونَ – ipocriții – adică cei care ascundeau în piepturile lor
ceea ce nu îi spuneau profetului Muhammed (ﷺ) – răutatea, înverșunarea împotriva
Profetului, a islamului și credincioșilor - deși ei
zâmbeau și se proclamau musulmani. Ei gândeau că doar pentru faptul că
se declară musulmani, Allah Preaînaltul trebuia să îi protejeze de orice rău,
prin urmare aveau pretenții de la Allah.
”Pretenția” de la Allah subhanahu wa taala înseamnă
a considera că ți se cuvine un drept.
Avem pretenții și așteptări de la Allah Preaînaltul, avem
pretenții și așteptări de la oameni, familie, rude, prieteni ș.a.m.d. Pentru ce
să avem pretenții de la Allah? Pentru faptul că ne rugăm, că ținem post, că
facem fapte bune? Ai făcut o faptă bună pentru o persoană? Pune-o deoparte și
uită de ea, așa cum spune un proverb sirian: ”Fă binele și aruncă-l în mare!”,
adică nu este nevoie ca tu să știi cine se folosește de acel bine, ideea este
că tu ai făcut acel bine și este de ajuns că Allah știe. Aceasta este
metodologia islamului, similar hadisului relatat de Bukhari și Muslim: ”Să îndepărtezi un obstacol de pe drum este
caritate.” Și nu spune hadisul că trebuie
îndepărtat acel obstacol pentru o persoană anume care va trece pe acel drum, căci
poate nu va trece nimeni, însă pentru
faptul că tu ai făcut o faptă bună vei primi răsplată.
Spune:
“Dacă aţi fi fost voi în casele voastre, acelora cărora le era scrisă uciderea
ar fi ieşit la locurile [morţii] lor!” -
Profetul (ﷺ) este îndemnat să le spună acestor oameni lipsiți de încredere că
planurile și gândurile lor de a nu partcipa la luptă nu i-ar fi scutit de
moarte din moment ce Allah a hotărât când se va sfârși viața lor, prin urmare,
chiar dacă nu ar fi participat la acea bătălie, moartea i-ar fi ajuns în casele
lor, în paturile lor, însă ce răsplată ar mai fi primit atunci?
Dar
[toate acestea au fost] pentru că Allah a voit să ispitească ce se
afla în piepturile voastre şi să cerce ce se afla în inimile voastre - această parte din verset este răspunsul la
gândirea celor despre care am vorbit anterior. Oare de ce Allah subhanahu wa
taala spune că a vrut să îi încerce pentru a afla ce se află în inimile și
piepturile lor? Oare este vreo diferență
între ”piepturi” și ”inimi”, din moment ce în piept se află inima? Există
sentimente și intenții. Când omul nutrește sentimente de ură pe care nu le
exteriorizează prin gesturi sau fapte, nu va fi tras la răspundere și va fi
iertat de Allah Preaînaltul. Prin urmare, dacă intenția de a face bine (sau
rău) râmâne doar la nivelul gândului (nu se transpune în fapte), va fi
răsplătită. De exemplu, dacă o persoană face fapte bune față de o persoană pe
care o urăște, ce va lua Allah în considerare – fapta sau sentimentul de ură pe
care îl nutrește acea persoană în inima sa? Evident că Allah va privi la faptă,
însă El Preaînaltul dorește să curețe până și acele intenții și sentimente rele
pe care le nutrește omul în inima lui.
Dar Allah este
Cunoscător al lăuntrului piepturilor! – faptul
că Allah subhanahu wa taala știe ce se află în piepturile noastre, însă nu ne
va trage la socoteală pentru sentimentele și intențiile rele pe care le nutrim
în inima noastră atât timp cât nu le exteriorizăm, este o mare binecuvântare,
însă trebuie să luăm aminte la faptul că Allah știe și nu putem ascunde aceste
sentimente față de El Preaînaltul.
155.
Pe aceia dintre voi care au întors spatele în ziua când s-au întâlnit cele două
oşti, numai Şeitan i-a făcut să se poticnească pentru unele [fapte rele] pe
care le-au agonisit. Dar Allah i-a iertat, căci Allah este
Iertător, Blând [Ghafur, Halim].
În acest verset
Allah subhanahu wa taala vorbește despre acel mic, dar important grup de
musulmani care au pornit de acasă pentru a lua parte la bătălia de la Uhud,
însă pe drum s-au răzgândit și s-au reîntors la casele lor ademeniți fiind de
Șeitan, care i-a făcut să li se pară mai importantă agoniseala (situația
materială, casele și familiile lor) care
nu era nimic altceva decât ceea ce Allah
Preînaltul le-a dăruit, întorcând astfel spatele chemării lui Allah subhanahu
wa taala și Profetului Său (ﷺ). O parte dintre acești oameni erau
musulmani, erau credincioși, dar printre ei se aflau și mulți ipociți, de aceea
spune Allah că pe o parte dintre ei i-a iertat, adică pe cei sinceri, care în
credința lor slabă au ales să nu lupte, ci să stea acasă alături de familia
lor. Modul în care Allah spune عَفَا
– i-a iertat, este ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și când acel păcat
nu ar fi existat, căci Allah este
Iertător, Blând [Ghafur, Halim].
Comentarii
Trimiteți un comentariu